189 matches
-
ce-și ia, în 1912, bacalaureatul, se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie din București, dar își întrerupe studiile fiind mobilizat. Sublocotenentul B. este rănit grav la cap și luat prizonier la 30 august 1916. Timp de doi ani peregrinează prin spitalele de campanie și lagărele bulgărești. În țară, unde fusese declarat mort pe câmpul de luptă, se întoarce în vara anului 1918. Deși e „mare mutilat de război”, B. își ia licență în 1919 și va fi profesor la
BANEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285603_a_286932]
-
București; frecventează apoi Liceul „Gh. Lazăr” luându-și bacalaureatul în 1926. Licențiat în filosofie și litere (1930), își susține doctoratul în 1938, la îndemnul lui Mihail Dragomirescu, cu o lucrare despre proza lui B. Delavrancea. În căutarea unei catedre stabile, peregrinează, după absolvire, prin câteva școli de stat (serale, de ucenici) sau colegii particulare din București, ulterior schimbând profesia de dascăl cu slujbe administrative (la Primăria capitalei, Observatorul astronomic popular, Pinacoteca municipală). Debuta, ca elev, în „Lumea copiilor” din 1923, în
BAJENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285555_a_286884]
-
sau să clipească din ochi, după care, palid și istovit, sughițând de încordare, se ridică buimac cu scaun cu tot, prins cu zgarda de gât. "FRAȚII MORITZ Pictori și fotografi ambulanți" cum sta scris pe rulota cu cai cu care peregrinau dintr-un târg în altul și în care se producea alchimia revelării fotografiei mai aveau în recuzita lor un panou de mucava cu două tălpici de lemn. Pe el erau pictate în mărime naturală trupul unui boier în caftan vișiniu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
își zisese și se călugărise spre stupoarea a lor săi. De viață monahală cu problemele, restricțiile și adesea cu ipocriziile ei, se simțise străin. Părăsise mănăstirea în sutană, însoțindu-se doar de un toiag și de un vas de alamă. Peregrina fără vreo direcție anume, ajutând viața în toate manifestările ei: o plantă bolnavă, un câine vagabond cu care-și împărțea picul de hrană, un copil orfan, un gospodar copleșit de necazuri sau un bătrân beteag. Se hrănea cu fructe și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
sau să clipească din ochi, după care, palid și istovit, sughițând de încordare, se ridică buimac cu scaun cu tot, prins cu zgarda de gât. "FRAȚII MORITZ Pictori și fotografi ambulanți" cum sta scris pe rulota cu cai cu care peregrinau dintr-un târg în altul și în care se producea alchimia revelării fotografiei mai aveau în recuzita lor un panou de mucava cu două tălpici de lemn. Pe el erau pictate în mărime naturală trupul unui boier în caftan vișiniu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
își zisese și se călugărise spre stupoarea a lor săi. De viață monahală cu problemele, restricțiile și adesea cu ipocriziile ei, se simțise străin. Părăsise mănăstirea în sutană, însoțindu-se doar de un toiag și de un vas de alamă. Peregrina fără vreo direcție anume, ajutând viața în toate manifestările ei: o plantă bolnavă, un câine vagabond cu care-și împărțea picul de hrană, un copil orfan, un gospodar copleșit de necazuri sau un bătrân beteag. Se hrănea cu fructe și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
chipul i se lumina, vocea i se modula, oboseala și mânia i se potoleau. Preț de câteva minute sau câteva ceasuri, devenea povestitor. Nu se mai afla la Fès, mai cu seamă între acele ziduri impregnate de molimă și mucegai. Peregrina în amintire și nu se întorcea de acolo decât cu părere de rău. Salma îl privea cu milă, cu neliniște, uneori cu teamă. În atitudinea lui, ea nu descoperea nici dorul de țară, nici imaginea greutăților vieții de pribeag. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
corsar. Cu toate astea, îmi aduc aminte de acele momente ca de o clipă de fericire rară, pe care aș fi prelungit-o din toată inima. ANUL MARELUI TURC 922 de la hegira (5 februarie 1516 23 ianuarie 1517) Eu, care peregrinam prin lume ca să-l pun la adăpost pe Bayazid de răzbunarea otomanilor, m-am pomenit în anul acela, cu tot cu nevastă și copil, chiar în inima Constantinopolului și, încă, făcând un gest tare greu de crezut: mă aplecam spre mâna întinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pe radicalul *per-. Mai e cazul să subliniem ce loc de excepție a putut căpăta acest scenariu lingvistic în viața unui popor ca cel grec? Itineranța grecului, într-o vreme când mijloacele de strămutare erau mediocre, a fost prodigioasă. Sofiștii peregrinau dintr-o cetate în alta, aventurierii politici de tipul lui Alcibiade parcurgeau de mai multe ori într-o viață distanța între Grecia, Asia Mică și sudul Italiei. Coloniștii traversau marea, "roind" în cele mai neașteptate direcții. Această mobilitate geografică s-
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a scris în ziua respectivă, ne povestește ce urmează să scrie a doua zi." Dintre scrisorile primite de Noica și care ni s-au perindat prin față, îmi amintesc de aceea a chitaristului din Oradea, Florian Chelu. La Noica se peregrinează. În séjour-ul păltinișean anterior, Noica m-a chemat într-o zi în camera lui și mi-a prezentat un tânăr de vreo douăzeci și cinci de ani, cu figură cristică, slab, înalt, cu orbitele adâncite și plete blonde. Avea în ochi un
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Tu ești singura / care mă poți / salva / dar atenție! / rolurile sunt inversate, / căznește-te să mă ridici în brațe și, ca o libelulă, / dă din picioare, / să te ridici ca mine deasupra orașului!" Alteori, trubadur medieval și imnograf zbuciumat, poetul peregrinează într-o geografie deschisă; canțonele sale nu sunt, la drept vorbind, ale unui amoroso de tip senzual. Conflictul dintre iubire și Marea Trecere acaparează; canțona devine elegie erotică ori pur și simplu dramă. Ciclurile Rod și La Baaad (va preciza
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
și Milton. Știindu-se creator deplin, "nu se grăbește", și nici nu-l sperie "câmpul minat al poeziei". Câte o izbucnire în maniera Esenin, prilej de refrene patetice, transcende în cânt; turbionarul de la Riazan fusese un naturist organic. Ioanid Romanescu peregrinează fictiv Spre Capul Horn al Patagoniei din stele. Relevanta auto-imago a acestuia din Trăiască poezia și marii visători! e o pagină memorabilă: Al dracului am fost, cu patimă în toate viața mea a curs întâmplătoare atâtea drumuri am avut în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Un sentiment de sfârșit de lume apare în poemul "Așa ca un glas": Ninge parcă s-ar fi surpat/ un clopot imens". Aceeași atmosferă o regăsim și în poeme precum "Cale" sau "Ploaie"1. Poetul se întoarce la origini sau peregrinează în orașe stranii, cu ziduri putrede, năpădite de iederă, în care trăiesc povești vechi. Colindul desfășoară un văzduh arhaic, unde zvâcnește rar taina. Universul poeziei vorbește de un alt timp și de un spațiu înflăcărat de amurg, cu fântâni neliniștitoare
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cărți înregistrează la capitolul "mărturisiri" proza lui Paul Goma, iar pe Dumitru Țepeneg îl numește "un clasic al pribegiei", aflat printre "cei 100 de scriitori care au primit acea pensie de clasic" în viață (și totuși, Păunescu!). Nu este uitată peregrina sinucigașă Aglaia Veterany (1962 - 2002), născută în România, actriță și scriitoare de expresie germană (ca Paul Celan), autoare a unei ciudate cărți "De ce fierbe copilul în mămăligă", scrisă "cu simțul neantului". O probă de talent hagiografic dă Vasile Andru atunci când
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
privește relațiile între oameni pe pămînt. Totul era perceput din perspectiva relației individului cu Dumnezeu și a Bisericii fraterne. Se pare că, explică Louis Dumont 88, scopul ultim este o relație ambivalentă cu viața în lume, căci lumea prin care peregrinează creștinul în această viață este în același timp un obstacol și o condiție pentru mîntuire. Cea mai convenabilă este perspectiva ierarhică, căci nimeni nu respinge sau neagă în mod direct viața în lume, ci doar o consideră relativă, în raport cu destinul
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
în rîndul literaților se dezvoltă bilingvismul și tendințele poliglote; traducerile devin tot mai numeroase (astfel, Tratatul teologico-politic al lui Spinoza din 1670 este tradus în engleză și franceză la mai puțin de zece luni de la publicarea sa). Gînditorii Evului Mediu peregrinează de la mănăstiri la universități. Duns Scot ține cursuri la Oxford, apoi la Paris, și moare la Köln. Umaniștii Renașterii duc o existență de cosmopoliți: viața lui Erasmus se împarte între Țările de Jos, Franța, Anglia, Basel, fiind presărată cu călătorii
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
care a fost ulterior guardian și custode de York. Acesta povestea cu bucurie următorul episod: Sfântul Lanfranco, voind să intre într-un ordin religios, pe vremea când deja devenise un mare teolog, a îmbrăcat o haină de măscărici și a peregrinat prin diferite mănăstiri pentru a cunoaște viața monastică. El, când ajungea, bătea la ușa corului cu toiagul, iar când vedea călugării privind spre ușă și râzând, spunea: «Dumnezeu nu este aici». Dar când a ajuns la Bec-Hellouin și niciun călugăr
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
dar în chip de „reconstituire” polițienească și cu un personaj feminin în acțiune. Faptul a părut o intruziune de natură cultă, ca și cum mama, soția ori sora, obișnuite în baladele păstorești sau de curte feudală, nu pot fi imaginate decît schematic, peregrinînd cu furca în brîu, înlăcrimate și interogînd stihiile; ca și cum viața păstorească s-ar reduce, în multimilenara ei existență, la trei turme de oi și la un asasinat; ca și cum familiei păgubite îi este dat doar să rămînă în umbră, să verse
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
cărți, dacă nu chiar și printre cele vechi pe care îi plăcea să le lege în pergament, demonstrate - cu acribie filologică și istorică - îmbinarea la florentini a simțului latin pentru formă cu obsesiile nordicilor pentru exprimare, cu dragostea romantică de peregrina. Dar, dacă am vrea să-l regăsim pe Piero pregătind într- însul, atâția ani, imaginea Simonettei, ar trebui să înțelegem mai întâi relația de încordată și tulbure apropiere, până la identificare, ceea ce ar însemna uneori și până la repulsie, de un subiect
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
limbă furnizate de antichitate pentru a construi dihotomia elen-neelen. Această opoziție este precizată prin termenii peregrin pentru elen (grec) și pelasg, barbar, rustic, latin pentru neelen. „Grecii nu erau socotiți între barbari, spune Densusianu, ei erau peregrini și limba lor peregrină”. „Limba barbară era cu totul diferită de limba așa-numită peregrină (peregrinitas). După ideile autorilor romani, limba barbară era o limbă negramaticăală, o limbă rustică, pe care o vorbeau populațiunile autohtone din celelalte provincii ale Europei, Africii și Asiei, de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
este precizată prin termenii peregrin pentru elen (grec) și pelasg, barbar, rustic, latin pentru neelen. „Grecii nu erau socotiți între barbari, spune Densusianu, ei erau peregrini și limba lor peregrină”. „Limba barbară era cu totul diferită de limba așa-numită peregrină (peregrinitas). După ideile autorilor romani, limba barbară era o limbă negramaticăală, o limbă rustică, pe care o vorbeau populațiunile autohtone din celelalte provincii ale Europei, Africii și Asiei, de aceeași origine națională cu romanii. Quintilian, continuă autorul, face deosebire între
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
romani, limba barbară era o limbă negramaticăală, o limbă rustică, pe care o vorbeau populațiunile autohtone din celelalte provincii ale Europei, Africii și Asiei, de aceeași origine națională cu romanii. Quintilian, continuă autorul, face deosebire între limba rustică și limba peregrină: pe cea dintâi o atribuie barbarilor, iar pe a doua grecilor. Tot astfel scrie Plato: grecii toți sânt din aceeași familie și înrudiți între sine, iar față de barbari ei sânt străini și nu sânt de același neam. După Herodot, pelasgii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
pe radicalul *per-. Mai e cazul să subliniem ce loc de excepție a putut căpăta acest scenariu lingvistic în viața unui popor ca cel grec? Itineranța grecului, într-o vreme când mijloacele de strămutare erau mediocre, a fost prodigioasă. Sofiștii peregrinau dintr-o cetate în alta, aventurierii politici de tipul lui Alcibiade parcurgeau de mai multe ori într-o viață distanța între Grecia, Asia Mică și sudul Italiei. Coloniștii traversau marea, „roind“ în cele mai neașteptate direcții. Această mobilitate geografică s-
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
1949, apărut postum, N. D. Cocea se destăinuia: ” Am crescut și evoluat, încă din copilărie, în cele mai variate medii cu putință. Tatăl meu, fiind militar în corpul vânătorilor de munte, era obligat să-ți schimbe anual garnizoana, astfel că, peregrinând din oraș în oraș, mi-am făcut cele șapte clase secundare în opt licee diferite. ” În anul 1897 va intra în clasa a - VIII - a în cadrul prestigioasei instituții de învățământ bucureștean, Colegiul „Sf. Sava”. Amintirile legate de Colegiul ”Sf Sava
Rădăcinile socialismului românesc by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Science/91629_a_92995]
-
latine, ori se lasă înafară unele litere sau silabe, ori în fine se schimbă o literă cu alta, să se strămute din locul său”. Autorii romani nu făceau încă din timpul lui Cicero o deosebire între limba barbară și limba peregrină. Isidor din Sevillia spune că se numeau barbarisme cuvintele rezultate ale modurilor de vorbire ale ginților barbare, care nu știau să pronunțe cuvintele latine în toată integritatea lor. Ne dăm seama că de fapt autorii romani consideră ca limbi barbare
C?teva considera?ii privind legea fundamental? a comodit??ii ?n vorbire - factor important ?n evolu?ia ?i continuitatea limbii rom?ne by Maria Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/83669_a_84994]