249 matches
-
în Nirvana, acolo-i mântuirea! Așa a spus Baghavat respectabilului Pürna! Ați înțăles, voi burghejilor? N-am înțăles, adăogă grav președintele celor nouă. Atunci un hohot de râs urmat de o mare gâlceavă se stârni între păpuși. Pogor plesni cu perina pe Naum; Naum se repezi la Bodnărescu. Bodnărescu la Creangă; dar acesta, fiind mai tare, mai voluminos, i-a răpus pe toți, le-a impus liniște și a început din nou să le istorisească drept mângăiere povestea lui Ion cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
s-a continuat într-adevăr încă câtva timp a se ține sâmbetele sara întruniri literare, dar el nu mai aveau acel caracter de intimitate, acea libertate de discuțiune, veselia tradițională cu frazele sacramentale, cu poreclele, cu anecdotele, cu bătăile de perini care însuflețeau întrunirile din Iași. Arborele societăței, după 20 de ani de viață sănătoasă, transplantat în pământ străin, a început să tânjască pănă când în cele din urmă s-a uscat. Pământul bucureștean nu i-a priit. Este adevărat că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Atunci el rămase un moment surprins, se înroși și declară că cuvintele sale trebuie să le cred sincere, deoarece el nu știa că le adresase tocmai persoanei cu pricina. Altă dată am primit de la o călugăriță din monastirea Varaticul o perină de mătasă împodobită cu flori cusute de mâna ei în semn de mulțămire pentru plăcerea ce i-a făcut cetirea novelei mele Andrei Florea Curcanul. Iarăși altă dată eram pe terasa cazinului de la băile Slănic, la o masă nu departe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
dormea mama era o ladă de lemn în care mama ținea lucrurile bune pentru îmbrăcat de sărbători. Peste capacul lăzii (era de fapt o ladă de zestre - n.a.) se așezau pături, toate din cânepă, din lână, plapuma cea bună și perina deasupra. Pe pereți erau, la est și la vest, două țoale mici de lână. Peretele de la sud avea geamuri. La capătul 375 patului unde dormea tata era un lădoi din lemn în care mama ținea rufele noastre de purtat, spălate
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
la Eminescu. Mai mult decât atât, în opera poetului nostru, visul și realitatea tind să se contopească; la început, timid, într-o sugestie a realului, ca în proza scurtă intitulată Umbra mea: Dar somnul nostru! Brațe în brațe, tologiți în perini de matase galbenă ca aurul, gura mea apăsată pe a ei, visam amândoi unul și același vis, care nu era decât o repetare magică a vieței noastre fără dorințe 55. Numai că acesta este doar începutul, întrucât visul merge, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pe valuri. Era vară, o noapte de vară îmbătătoare, și-n mijlocul apei adormii în luntre 185. Sau: Când ne așezam în luntre, valurile ascultătoare mânau neporuncite, după gândirea noastră, luntrea cea aurită, în care iubita sta culcată în mari perini de mătase, iar eu așezasem capul meu în poalele ei și visam ceea ce aveam 186. Să visezi ceea ce ai iată un mod cu totul particular al gândirii și imaginației lui Eminescu; visul se dovedește spațiul privilegiat, singular, în care cele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
se zugrăvește plin și alb: cu ochiu-l măsuri/ Prin ușoara-nvinețire a subțirilor mătăsuri;/ Ici și colo a ei haină s-a desprins din sponci ș-arată/ Trupul alb în goliciunea-i, curăția ei de fată./ Răsfiratul păr de aur peste perini se-mprăștie,/ Tâmpla bate liniștită ca o umbră viorie,/ Și sprâncenele arcate fruntea albă i-o încheie,/ Ce o singură trăsură măiestrit le încondeie;/ Sub pleoapele închise globii ochilor se bat,/ Brațul ei atârnă leneș peste marginea de pat;/ De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
nu-ncetau, apăsați de somn. Dar somnul lor! Înainte de a dormi ea își împreuna mînile și, pe când stelele albe sunau în aeriane coarde rugăciunea universului, buzele ei murmura zâmbind, apoi capul ei, palid de suflarea îndulcită a nopții, cădea pe perine. Cine ar fi văzut-o astfel! Nimene - nu mai el, ce acoperea brațul ei, atârnând pe marginea patului, cu sărutări. El adormea în genunchi. Visau amândoi acelaș vis. Ceruri de oglinzi, [îngeri] plutind cu înalțatele aripi albe și cu brâie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
asemănarea cu portretul și multe alte împrejurări care nu ne interesează, legate însă de originea până acum obscură a lui Dionis. Destul că soarta lui materială din momentul acesta era schimbată. El însuși era lungit pe pat. Capul ridicat pe perini și lăsat asupra pieptului, paloarea cea liniștită și marmorie a feței contrasta cu părul în dezordine. O mână era strâns apăsată pe inimă, ea comprima convulsiv durerea ce o simțea acolo; cealaltă spânzura pe marginea patului în jos. O manta
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
luă umbra și hârtiile de pe masă și ieși din casă, închizînd cu zgomot ușa după sine... "Te-ai dus, evreule... te-ai dus și m-ai vândut chinuitorului de suflete", murmură el c-o resignație dureroasă, recăzând cu capul în perini. Are friguri... e în deliriu, zise serios pleșuvul. E noapte... O răcoreală dulce pătrunde prin ferestrele deschise, și Dionis lungit în patu-i tremură în friguri, cu buzele uscate, cu fruntea plină de sudoare și cu capul greu. I se pare
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sub inspirația unei fulgerătoare maliții. ? Cum dar? - Da! da! Maria, zise ea cu glăscior argintos, dar taci, nu ți-e iertat să vorbești... nu ți-e iertat... Nu te scula, căci asemenea nu ți-e iertat... Ea-l împinse în perini... El voia să vorbească, dar își simți gura astupată de sărutări.. El își închise ochii și simțea că inima i se sparge în piept... apoi iar îi deschise, spre a cuprinde cu ei dulcea lui sarcină, care râdea c-un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-l iubea. În acea frumoasă statuă de marmură albă, în acel Adonis încremenit ea presupunea un suflet... Îi venea să plângă acum... buzele ei se discleștară c-o dulce espresie de durere și de amor, ea-și înclină capul în perini și-și închise ochii. Simțea că plânge fără să vreie. - Mi-ar trebui încă câteva ședințe, zise Francesco. Cezara-și deschise ochii, dar... Francesco trăsese perdeaua și ea-l văzu din nou pe Adonis al ei în lumina cea plină a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cea plină a soarelui. Își astupă iar ochii și auzi cum pictorul și Ieronim se depărtaseră în cabinetul alăturat. Ea sări repede, tiptil, încet, se repezi pe uș - afară în buduarul ei, s-aruncă pe pat, ș-ascunse fața în perini și boțea tot ce încăpea în mâni. Când Francesco intră în odaia ei, ea s-aruncă în gâtul lui, îl strânse spasmotic îl dezmierdă, îl sărută... - Ce-i, copila mea? - Nimic. - Îți place? Ea șopti ceva neînțeles, cu ochii plini
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu gura mea - iubite! De ce să mai îmbrac amorul cu vălul rușinei... când te iubesc, când aș primi să fiu servitoarea ta, numai să mă suferi într-un colț al casei în care vei locui tu, să suferi ca să sărut perina pe care va dormi capul tău. Vezi tu ce copil supus, umilit, este amorul? Tu crezi că sunt o nerușinată, o rea, o femeie de defaimat; dară cugetă un lucru, că aș fi un miel, că n-aș vorbi un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu glas de argint zburau cântând din creanga-n creangă și umpleu aerul {EminescuOpVII 139} de note divine. Când ne așezam în luntre, valurile ascultătoare mânau neporuncite, după gândirea noastră, luntrea cea aurită, în care iubita sta culcată în mari perini de mătase, iar eu așezasem capul meu în poalele ei și visam ceea ce aveam. Acest amor pacific și dulce ca ideea eternității, fără nici o cugetare or o dorință nevergină, acest amor era aerul vieței noastre, sărutarea copilărească, dulce, profumată a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
masă. Astfel jucam cărți pe o frumoasă masă de marmură, și jocul nostru era o poveste lungă și încurcată, căria nu-i mai dam de capăt până ce nu încetam, beți de somn. Dar somnul nostru! Brațe în brațe, tologiți în perini de matase galbenă ca aurul, gura mea apăsată pe a ei, visam amândoi unul și același vis, care nu era decât o repetare magică a vieței noastre fără dorințe. Ne visam în ceruri cu oglinzi de argint si cu sale
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
apoi se duse-n odaie, se dezbrăca iute, lepădând tot de pe ea și, rămâind în hainele Evei, un instinct natural când o persoană tânără este foarte aprinsă, și, tologindu-se astfel enervată în patul ei alb ca zăpada, își mușca * perinile, strîngîndu-le-n brațe, sau {EminescuOpVII 148} își săruta brațul gol ori sânul ce și-l ridica cu mâna *, imagindu-și că are pe Ieronim sub mâni. Nu cu atâta scăpă însă Ieronim. El s-apropie de strada strâmtă, aerul lin al nopții
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-i cădea mereu cu capul pe sân - părea că adormise în brațele lui. "Ce frumoasă este", gândi el înfiorat. Abia acum băgă de samă că ea era goală. El alergă la patul lui ș-o culcă... Ea se cufunda parecă-n perini... perini de pânzării albastre... El se alătură de ea... dar ea parecă fugea în perinile prea moi, el o cuprinse tare, o lipi de corpul lui... își închise ochii și-i sfărama parcă buzele în sărutări. Se-nădușea sărutînd-o... simțirile
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cădea mereu cu capul pe sân - părea că adormise în brațele lui. "Ce frumoasă este", gândi el înfiorat. Abia acum băgă de samă că ea era goală. El alergă la patul lui ș-o culcă... Ea se cufunda parecă-n perini... perini de pânzării albastre... El se alătură de ea... dar ea parecă fugea în perinile prea moi, el o cuprinse tare, o lipi de corpul lui... își închise ochii și-i sfărama parcă buzele în sărutări. Se-nădușea sărutînd-o... simțirile-i
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
este", gândi el înfiorat. Abia acum băgă de samă că ea era goală. El alergă la patul lui ș-o culcă... Ea se cufunda parecă-n perini... perini de pânzării albastre... El se alătură de ea... dar ea parecă fugea în perinile prea moi, el o cuprinse tare, o lipi de corpul lui... își închise ochii și-i sfărama parcă buzele în sărutări. Se-nădușea sărutînd-o... simțirile-i piereau, parcă nu mai gândi nimic... adormi adânc, adânc... Marea purta în patul ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-l iubea. În acea frumoasă statuă de marmură albă, în acel Adonis încremenit ea presupunea un suflet... Îi venea să plângă acum... buzele ei se descleștară c-o dulce expresie de durere și de amor, ea-și înclină capul în perini și-și închise ochii. Simțea că plânge fără să vreie. - Mi-ar trebui câteva ședințe, zise Francesco. Cezara-și deschise ochii, dar... Francesco trăsese perdeaua și ea-l văzu din nou pe Adonis al ei în lumina cea {EminescuOpVII 160} plină
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cea {EminescuOpVII 160} plină a soarelui. Își astupă iar ochii și auzi cum pictorul și Ieronim se depărtară. Ea sări repede, tiptil, încet, se repezi pe ușă afară în buduarul ei, s-aruncă pe pat și-și ascunse fața în perini. Când Francesco intră în odaia ei, ea s-aruncă de gâtul lui, îl strânse spasmotic, îl desmierdă, îl sărută... - Ce-i copila mea? - Nimic. - Îți place? Ea șopit ceva neînțeles, cu ochii pe jumătate închiși. V Cezara cătră Ieronim Iartă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tăi cu gura mea - iubite! De ce să mai îmbrac amorul c-un văl... când te iubesc, când aș primi să fiu servitoarea ta, numai să mă suferi într-un colț al casei în care va dormi, să suferi ca să am perina pe care se va odihni capul tău. Vezi tu ce copil umilit este amorul. Tu vezi, sunt ca o femeie de defăimat; dar cugetă un lucru, că aș fi un miel, că aș tăcea privindu-te, dacă m-ai iubi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
iubea. În acea frumoasă statuă de marmură albă, în acel Adonis încremenit ea presupunea un suflet... Îi venea să plângă acum... buzele ei se discleștară [descleștară] c-o dulce espresie de durere și de amor, ea-și înclină capul în perini și-și închise ochii. Simțea că plânge fără să vreie. - Mi-ar trebui încă câteva ședințe, zise Francesco. Cezara-și deschise ochii, dar... Francesco trăsese perdeaua și ea-l văzu din nou pe Adonis al ei în lumina cea plină a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Își astupă iar ochii, și auzi cum pictorul și Ieronim se depărtaseră în cabinetul alăturat.. Ea sări repede, tiptil, încet, se repezi pe uș - afară [ușă afară] în buduarul ei, s-aruncă pe pat, ș - [și și] ascunse fața în perini, și boțea tot ce încăpea în mâni. Când Francesco intră în odaia ei, ea s-aruncă în [de] gâtul lui, îl strânse spasmotic, îl dezmierdă, îl sărută... Ce-i, copila mea? - Nimic. - Îți place? Ea șopti ceva neînțeles, cu ochii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]