712 matches
-
ea, ziua cînd, ca din senin, o femeie tînără, de o frumusețe exagerată, cu un zîmbet diabolic pe față și cu o siguranță de călău în gesturi l-a oprit în mijlocul aceluiași hol al Universității: Bonjur, Vincențiu, bonjur! A rămas perplex. Femeia a ridicat poșeta de lac pînă la nivelul sînilor, iar mîinile ei, grațioase, dar sigure, au deschis-o, trăgînd din interior un act, desfăcîndu-l atît cît ochii lui să-l poată citi. Am vrut doar să vezi, să știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
intrat! exclamă Mihai încet, clătinînd din cap, cu ochii închiși. Te-ascult, Mihai. Îți promit că nu va mai afla nimeni! se aude vocea Mariei, plină de rugă. Nu știu, te rog să... începe să se vaite Mihai, dar rămîne perplex cînd vede sub nasul său un teanc de sute, scoase de Maria din poșetă. Chiar nu știi? Doamnă! șoptește Mihai cutremurat nu eu murdăresc totul pe unde trec. Maria bagă sutele înapoi în poșetă, după care pocnește scurt încuietoarea, furioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
observ că o femeie, care și-a lăsat rujul pe niște țigări atît de scumpe, a stins una zdrobind-o de pagina manuscrisului la care lucrezi. În locul tău, aș fi preferat să-mi fie stinsă de frunte, tot aia-i. Perplex, Mihai aruncă privirea spre jumătatea dinspre perete a mesei, unde, lîngă buchetul cu flori, pe aceeași pagină a scenariului de teatru T.V., la care lucrează, stă o țigară zdrobită cu violență, ca o mică explozie. A, încearcă el s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
care i-a hotărît: "de mîine, nu ne mai vedem; nici măcar prin vecinătatea blocului Yanis să nu mai îndrăznești să treci; ai văzut doar că-i păzit..." Astăzi abia, poate răscolit de vicol, poate enervat de Maria Săteanu și rămas perplex după vizita Cristinei, recunoaște că n-a făcut altceva decît s-o ostracizeze pe Doamna Ana, mai ales că cel care l-a întîmpinat ascuns în spatele reflectorului în biroul de pe Calea Rahovei și i-a înapioat buletinul, i-a dat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
fiind foarte mare, a situat-o undeva, în afara... Spune-mi, se uită el în ochii lui Mihai ce i-ai făcut de te sictirește continuu? Dar dumneavoastră ce i-ați făcut? întreabă Mihai senin și, pentru că-l vede pe Săteanu perplex, zîmbește: Cred că așa e felul doamnei, așa se poartă cu toți..., chiar și cu dumneavoastră precizează el, înspăimîntat de gîndul că Săteanu ar bănui adevăratul conflict dintre el și Maria. Se observă de la o poștă. Aveam impresia că măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
numai miere, numai credință, numai devotament... Înclin să cred că unele femei au un instinct aparte, care le înfrățește cu Dracul pînă trec puntea de la Starea Civilă... Mihai se oprește să-și tragă răsuflarea. ÎI vede pe Săteanu cum stă perplex, cu ochii măriți, ficși, îndreptați spre fereastră, așa că se simte nevoit să-și îmbuneze vorbele, să o întoarcă pe fața frumoasă, altfel i-e teamă că Săteanu l-ar putea bănui de rea intenție. În fond, nu se poate zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
neam pătimaș de-al Sătenilor. ""Neam pătimaș de-al Sătenilor" simte Săteanu cum reverberează în el vorbele, înfiorîndu-l puternic, parcă să-l taie în două. Trebuie să mă interesez, să întreb, e prea de tot" îl străfulgeră un gînd, lăsîndu-l perplex, apoi, ca să nu se dea de gol, se răsucește pe călcîie și iese, trîntind ușa cu putere, mînat de un singur gînd: soacră-sa, fosta femeie superbă, singura cu adevărat din viața lui, care îl urăște pe nedrept... *** "Prea am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
spate, să-l poată privi mai bine. Vezi doar că merg acasă pe jos; n-am nevoie de bani de taxi. Lazăr stă cu plicul în mînă, abținîndu-se cu greu să nu-i tremure brațul. În fața lui, Mihai a rămas perplex. Doar Maria, fără să-și schimbe poziție, continuă: Te rog să notezi replica și să-l rogi pe prietenul dumitale, scriitorul Mihai Vlădeanu, s-o includă în vreo viitoare piesă de teatru despre medici, că inginerii, despre care tot scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mai înclină o dată milițianul spre Radu în semn de salut și se retrage un pas, să-i facă loc să treacă. Hai, du-te la spital îl împinge spre gară doctorul pe Mircea Emil, care, văzîndu-l pe milițian, a rămas perplex. Du-te repede și să spui și de plămîni îi mai zice Radu, apoi se întoarce, rotindu-și privirea peste peron, începînd să tremure de nerăbdare. Sînt aici îi șoptește Aura, luîndu-l de braț, săltîndu-se pe vîrfuri să-l poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
a venit să-l alegi tocmai pe el! — Dar În cazul acesta, nu sînt un criminal! exclamă Rowe, simțind că-i piere toată oboseala și observînd chiar că afară era frumos. A fost rănit grav?... — Vorbești serios? Îl Întrebă detectivul, perplex, și adăugă: Nu pricep nimic din ce-mi spui. Unde s-a Întîmplat povestea asta? Și cînd anume? La ce scenă ai impresia c-ai asistat? Beavis Încetase să mai scrie. Tot privind fotografia, Rowe ajunse să-și amintească limpede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
isprăvilor de aur scrisă de o femeie pe nume Yonge... care a scris și Micul duce. Dacă dumneavoastră ați fi pe neașteptate smuls din lumea copilăriei și silit să vă exercitați meseria pe care-o aveți, ați rămîne și dumneavoastră perplex. Jones și cozonacul, pavilionul special, bietul Stone... tot ce se vorbește azi despre un individ pe nume Hitler... dosarele dumneavoastră, pline de fotografii Înfiorătoare... toată viața asta crîncenă și absurdă... E ca și cum aș fi fost trimis În explorare cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de circulație. Omul care-i vorbise făcea parte din lumea acestor locuri, numai că de un om nu poți fugi așa cum fugi de o prăvălie. — Ultima oară nu purtai barbă. Ești Arthur, nu-i așa? — Da. Arthur Rowe. Omul părea perplex, chiar contrariat. — A fost frumos din partea ta c-ai venit să mă vezi atunci, rosti el. — Nu-mi amintesc. — Ai uitat? În ziua Înmormîntării, zise omul posomorîndu-se. Îmi pare rău, dar mi-am pierdut memoria În urma unui accident. Abia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
pe lângă mine a trecut o gagică. N-am văzut-o din prima, eram îngândurat, și am întors capul după ea. Și mi-a căzut, capul adică. Nu era prima dată, noroc că gândeam cu un cot. Am rămas totuși destul de perplex și am îngenuncheat pipăind trotuarul. Nu vedeam și nu auzeam nimic. Nici nu miroseam, dar nu era nevoie. Și am simțit cum cineva m-a apucat de mână și mi-a pus capul în ea. L-am apucat și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
trimiți lucrurile. - Sigur, Anca. Dar cred că ar trebui să vorbim. - Nu, Alex, nu trebuie, crede-mă, nu pot. Îmi pare rău. - Înțeleg. Asta e. Anca îmi dădu o adresă și ne urarăm unul altuia toate bune. După care, încă perplex, îl sunai pe Lantz. - Tocmai m-a sunat Anca, e într-un sat, mi-a dat adresa. - Vedeți, v-am spus eu. - Da. Dar ca să fiu cinstit, ar mai fi o problemă. - Care? - Anca ar trebui să fie moartă, zisei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
dar ultimii recrutați îmi sunt total necunoscuți; chipuri grave și păroase, o atitudine de suficiență nu sunt elemente care să-mi permită să disting căreia dintre cele două facțiuni ale mișcării îi aparțin. Nu vă mai povestesc pe larg peregrinările perplexe ale avionului nostru, a cărui rută a continuat să sară de la un turn de control la altul, dat fiind că nici un aeroport nu era dispus să ne primească. În fine, președintele Butamatari, dictator cu pretenții de umanist, a permis aterizarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
pare foarte rău. E o perioadă de recesiune mondială și, într-o astfel de situație, există locuri de muncă doar pentru fetele frumoase. Asta-i consecința unei recesiuni mondiale. E o chestiune ce ține de economie. Mma Makutsi o ascultase perplexă. Își dădu seama, însă, chiar în timp ce erau rostite remarcile alea pline de ciudă că așa stau lucrurile. Probabil știuse tot timpul în subconștientul ei, dar nu-și lăsase gândul să iasă la suprafață. Femeile frumoase obțin tot ce-și doresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
bărbat bogat doar ca să se asigure că fiul ei o să aibă parte de o educație aleasă. I-am spus că mi se pare un gest altruist și că ar fi mai bine să lase lucrurile așa cum sunt. Mma Ramotswe rămase perplexă. — Și te-a crezut? întrebă sceptică. — Da, răspunse Mma Makutsi. Nu-i un bărbat prea sofisticat. Mi s-a părut destul de mulțumit. — Sunt uluită, replică Mma Ramotswe. — Ei bine, asta e, spuse Mma Makutsi. El e fericit. Soția continuă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
cu care era În stare să Înfrunte totul și tocmai Începea să fie mulțumit de munca lui cînd, Într-o după-amiază, În timp ce stătea așezat pe stînca de pe culme, contemplînd Întoarcerea albatroșilor uriași care ochiseră hotărîți faleza pieptișă dimpotriva vîntului, observă, perplex, cum doi corbi-de-mare păreau să se ivească deodată chiar sub el, zburînd cu mare viteză ca și cum ar fi țîșnit chiar din interiorul pietrei, pentru a se urmări prin aer cîteva clipe și a se Întoarce din nou, trecînd iarăși prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
așa fel încât să-l audă cu toții: Vin după noi, si nu pot fi la mai mult de douăzeci de mile depărtare. Încă o dată, magie curată. Magia aceea a navigatorilor polinezieni, dusă până la ultimele extreme de sofisticare, iar Tapú Tetuanúi, perplex, simți iarăși că îl apucă amețeala. —Cum ți-ai dat seama? Căpitanul Mararei se mulțumi să arate ceea ce tocmai studiase: — Ce vezi aici? întreba. — Un cap de pește zburător și o mulțime de mate. Dar unde e restul peștelui zburător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
își încleștă degetele pe brațele ei și-o ridică. În secunda următoare, fata mușcă mâna dușmănoasă cu putere, strânsoarea dispăru și ea căzu bufnind înapoi pe covor. Ridică privirea spre fața schimonosită de durere a bărbatului și mârâi. Acesta rămase perplex. Deveni conștient că puștoaica se va bate cu el, parte în parte, dar nu va renunța niciodată. Glasul Sandei îl făcu să tresară: M-am întors. Sunteți bine? Luana îi răspunse victorioasă: Foarte bine. Mă duc să plătesc. Parcă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
duci înapoi. Nu pot să fac asta. Abia aștept să le încalț. Nu mai discutăm. Mâine le duci înapoi. Deși i se rupea inima, Luana trebui să asculte. A doua zi îi înmână colegului cutia cu patinele. Damaschin o privi perplex. Ce faci? Nu pot le să primesc. Sunt mult prea scumpe și nu știu de unde ai tu bani să cumperi așa ceva. Mi-a dat tatăl meu. Le-am luat special pentru tine și-ai să le primești. Nu vreau. Ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
trebuie să-și schimbe locul. Făcu această mișcare la timp deoarece, într-una din zile, sub un pretext oarecare, George se învoi în timpul orei de educație fizică și deschise ușa clasei în care profesorul de franceză își preda lecția. Rămase perplex văzând că banca lui e goală. Căută în jur atent dar nimic nu i se păru în neregulă. Repetă gestul de câteva ori, în vreme ce "mesajele" Luanei continuau să curgă. Începând cu trimestrul al doilea, materiile considerate fără importanță limbile străine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
visase, întotdeauna, să-și mărite fata cu un doctor sau inginer, oameni cu bani și titulatură de "om titrat". Tu ce ești, psiholog? Da. Ești doctor, nu? Nu. Sunt psiholog. Și ce ți se va scrie pe ușă? Ștefan rămase perplex. Nu înțeleg... Luana se foi enervată, știind unde bate maică-sa. O învățase, de mic copil, că trebuie să se mărite cu un bărbat cu facultate, posesor al unei pregătiri care să-i permită adăugarea acelui indicativ sonor, "ing." sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
o săltă pe umăr și ieși pe poartă, în timp ce fata se zbătea și urla drăcește. Îi căzură papucii din picioare dar bărbatul deschise portiera și-o trânti, ca pe un sac de cartofi, în mașină. Demară în trombă, sub privirile perplexe ale femeilor rămase în urmă. Nu trebuia să faci asta, spuse Luana într-un moment oarecare, în timp ce drumul se întindea în fața lor drept și impersonal. Nu sunt proprietatea ta. În ziua în care am să te părăsesc cu adevărat, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
serii. La nici zece minute de la plecarea musafirilor, auzi soneria. Inima Luanei tresări. Cu speranța că el pricepuse mesajul ei nerostit, acela că ar fi dat orice să rămână singuri, se grăbi să deschidă. Când îl văzu pe Costi rămase perplexă. Se întorsese să ceară un pahar cu apă. Dată peste cap de neașteptata apariție, Luana îl repezi, îngrozită de pretextul ieftin la care apelase pentru a se întoarce în casa ei. Îi trânti ușa în nas, tremurând de furie. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]