270 matches
-
Nero. Se știe că acesta s‑a rănit la gât, urmărit fiind de cavaleria trimisă de Senat. El este cel pe care Dumnezeu, după ce îl va învia, îl va trimite ca rege demn al celor demni de el, iudeii și persecutorii lui Cristos, un Mesia binemeritat de persecutori și iudei” (13, 3). Nero, ca protopersecutor al Bisericii, se situează pe același plan cu iudeii, care, în ochii lui Victorin, l‑au prigonit și omorât pe Isus. Pe de altă parte, tiranul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
rănit la gât, urmărit fiind de cavaleria trimisă de Senat. El este cel pe care Dumnezeu, după ce îl va învia, îl va trimite ca rege demn al celor demni de el, iudeii și persecutorii lui Cristos, un Mesia binemeritat de persecutori și iudei” (13, 3). Nero, ca protopersecutor al Bisericii, se situează pe același plan cu iudeii, care, în ochii lui Victorin, l‑au prigonit și omorât pe Isus. Pe de altă parte, tiranul va reveni pe pământ sub o falsă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de invazia goților, conduși de un rege cu nume apocaliptic, rex Apollion (v. 811; cf. Apoc. 9,11). Acesta cucerește Roma cum multa milia gentis, luând prizonieri senatorii, dar tratând „ca frați” (ut fratres gaudio pleni) pe creștini. Astfel, vechii persecutori își primesc răsplata. Supliciul lor durează cinci luni (cf. Apoc. 9,10). După cinci luni, o nouă lovitură de teatru: un alt „Cyrus” se ivește pe neașteptate, qui terreat hostes et liberet inde senatum (v. 824). Acest împărat se întoarce
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
teatru: un alt „Cyrus” se ivește pe neașteptate, qui terreat hostes et liberet inde senatum (v. 824). Acest împărat se întoarce pe pământ din „iad” (ex infero redit, v. 825), unde corpul său fusese „păstrat”. Este vorba despre Nero, primul persecutor al creștinilor, răspunzător de moartea Apostolilor Petru și Pavel (vv. 829‑830). Senatorii sunt înmărmuriți în fața unei asemenea apariții și îi recunosc lui Nero caracterul său divin. El va fi adorat nu numai de romani, ci și de iudei. Prima
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
neîntârziat. Ulterior, el declanșează persecuția împotriva Bisericii. Reacția divină nu se lasă așteptată: potrivit Apoc. 11,13, a zecea parte a orașului este distrusă și sunt omorâți șapte mii de oameni. Profeții sunt ridicați în văzduh, printr‑o minune dumnezeiască. Persecutorii nu sunt însă intimidați de aceasta, ci continuă nestingheriți masacrul. Commodian spune că Dumnezeu le‑a împietrit inimile, așa cum făcuse odinioară cu Faraon. Nero ordonă expulzarea creștinilor din cetate și pronunță edicte anticreștine, susținut de cei doi cezari. Credincioșii sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Valerian‑Nero rediuiuus este, de asemenea, văzut ca un „nou Cyrus”, dat fiind că reînvie speranțele evreilor. De altfel, Commodian dă de înțeles fără echivoc că domnia acestuia este favorabilă nu numai păgânilor, ci și iudeilor. Nero este caracterizat drept „persecutor”. El a declanșat prima persecuție împotriva creștinilor și, acuzație extrem de gravă, din ordinul său au fost uciși Apostolii Petru și Pavel: qui Petrum et Paulum prius puniuit in urbem (v. 828). Activitatea nefastă care debutează în timpul primei sale existențe se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ineficient. De ce? Mai întâi, trebuie avută în vedere intenția apologetului de a strecura în versuri realitatea istorică, definită, din perspectiva creștinilor, de o persecuție violentă. Dar, pentru ca această realitate să poată fi reflectată în poem, autorul trebuie să inventeze un persecutor credibil, adică un personaj care să îmbine toate trăsăturile împăratului roman. Legenda neroniană oferă cadrul ideal pentru un asemenea demers. Nero‑Valerian nu poate fi totuși identificat cu Anticristul, pentru simplul motiv că tradiția susține originea iudaică a tiranului eshatologic
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
absolută, prăbușit din înaltul grandorii sale, dispare neprevăzut: nici măcar mormântul fiarei nelegiuite nu este cunoscut. Acest lucru a făcut pe unii, nechibzuiți (quidam deliri), să creadă că a fost răpit din lume și păstrat în viață pentru a fi ultimul persecutor, fiind și cel dintâi, precedând venirea Anticristului”. Pentru apologetul creștin, dispariția lui Nero, după moarte, constituie dovada existenței unei justiții divine punitive. Personajul care inaugurează seria marilor persecutori anticreștini beneficiază de o pedeapsă pe măsură, unică, ieșită din comun: trupul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fost răpit din lume și păstrat în viață pentru a fi ultimul persecutor, fiind și cel dintâi, precedând venirea Anticristului”. Pentru apologetul creștin, dispariția lui Nero, după moarte, constituie dovada existenței unei justiții divine punitive. Personajul care inaugurează seria marilor persecutori anticreștini beneficiază de o pedeapsă pe măsură, unică, ieșită din comun: trupul său nu a fost găsit pentru a fi înmormântat religios. Lactanțiu conferă legendei o orientare personală, legată de ideea generală care străbate De mortibus: mai devreme sau mai
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
eshatologici față de confrații lor din perioadele antecedente decurge direct din credința într‑un Anticrist‑Satan: „Cei din vremurile de mai înainte nu aveau de înfruntat decât oameni, cei din vremea lui Anticrist însă se vor lupta cu Satan însuși”. Împărații persecutori se „mulțumeau” să ucidă, fără să facă minuni și fără să‑i înșele pe credincioși prin magie. Satan va fi înainte de toate un magician care va ucide sufletele și nu trupurile credincioșilor, care nu va persecuta omul din afară, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în Împărăția cerurilor, fără a veni la Judecata de Apoi. Toți se vor bucura în egală măsură și fără discriminare de „prietenia lui Cristos”. Chiril consideră însă că Anticristul depășește cu mult violența vechilor torționari și de aceea cu cât persecutorul este mai crud, cu atât crește meritul victimelor. Victimele pe care le va face Satan însuși se vor bucura de un statut mult mai valorizant decât victimele unui Dioclețian sau ale unui Decius. Capitolele anticristologice se încheie printr‑o exortație
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
între ei. Ciprian al Cartaginei În calitate de episcop, Ciprian se arată curtenitor față de stăpânire (preferând chiar să se ascundă în timpul persecuției lui Decius, decât să‑i incite pe credincioși la o revoltă antiimperială), dar intolerant față de schismatici. Îi consideră anticriști pe persecutorii păgâni și în mod special pe schismaticii novațieni. Ciprian vede în persecuții semnele apropierii celei de‑a doua parusii. Cu toate acestea, spre deosebire de Irineu și Hipolit, el consideră această încercare esențială pentru identificarea falșilor creștini și pentru mântuirea adevăraților credincioși
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lungul vremii. Rămânem de asemenea în registrul exegezei istoricizante; de această dată, Anticristul nu mai este personajul singular care se va arăta într‑un moment determinat, ci o multitudine de personaje identificate cu ereticii, care lucrează încă de pe acum. Alături de persecutori, ereticii reprezintă a doua țintă importantă pe care Părinții o vizează în demersurile lor anticristologice. Este vorba mai ales de Irineu, Tertulian, Origen (dar la un alt nivel), Augustin, Theodoret, și de mulți alții, ca de pildă Atanasie cel Mare
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Potrivit spuselor lui Bousset, această trăsătură a tiranului eshatologic își face apariția în eshatologia creștină și devine predominantă o dată cu Epistola 2 Tesaloniceni. . În realitate, Bousset distinge cel puțin două tradiții - cea a monstrului primordial și cea a tiranului eshatologic sau persecutorului - care aveau să se întâlnească în mitul creștin al Anticristului, însă nu le acordă prea mare importanță, lăsându‑le deoparte pe celelalte două. . Într‑o secțiune a cărții sale, The Prophet‑King. Moses Traditions and the Johannine Christology, Leyde, 1967
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
341. . Vezi Or. sib. IV, 125. . De mortibus persecutorum, cap. 2; ed. și trad. de J. Moreau, Paris, 1954. Acest deliri i‑ar viza, între alții, pe Victorin și Commodian? Este posibil, deoarece Lactanțiu vorbește de Nero ca de un „persecutor” (al creștinilor, evident). În acest caz, am avea de‑a face cu un atac virulent din partea unui creștin „cultivat”, un bun cunoscător al culturii păgâne, împotriva coreligionarilor săi „inculți”, ca Victorin și Commodian. În realitate, ne aflăm în fața a două
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu diavolul în persoană sau cu acoliții săi. Exemplul celebru este, fără îndoială, Viața sfântului Antonie, scrisă de Atanasie. . Interpretare reducționistă, care neglijează multe dintre elementele tradiției antiimperialiste. Actele martirilor, aproape în unanimitate, insistă asupra ideii „posedării diabolice” a împăraților persecutori. Ceea ce‑l deosebește pe Anticrist de sângeroșii săi predecesori este caracterul magic al lucrării sale. . Adu. haer. V, 28, 4. . Adu. haer. V, 29, 1. . Hipolit vorbește de o escaladă a violenței inaugurată de împărați și încheiată de Anticrist, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Păcat boieresc), pe multe moșii muncitorii agricoli se recrutează din rândul dezertorilor și fugarilor, au drept locuințe bordeie și lucrează sub regimul unei exploatări nemiloase (Bordeenii). Disperați de abuzurile autorităților, oamenii își iau câmpii (Emigranți la Brazilia) ori țin calea persecutorilor și îi judecă ei singuri (O umbră). Hoți de codru vestiți, prezentați cu vădită simpatie idealizantă (Cosma Răcoare) și populând adesea narațiunile lui S., ba chiar unele romane târzii, ca Nopțile de Sânziene sau Paștele Blajinilor (1935), aparțin și ei
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
lui pe care o consideră perfectă, își acordă prea multă importanță și nu prea găsește calități celor din jur. Experiența mea de la catedră s-a „îmbogățit”și cu câteva cazuri de copii care au manifestat trăsături psihopatoide, caracterizate prin delirul persecutor, veșnic nemulțumiți de rezultatele obținute la învățătură, de temeinicia integrării sale în colectivul de elevi, de felul în care este tratat de cadrul didactic și de colectivul de elevi, de activitățile la care iau parte, etc. Total opus acestui tip
CADRUL DIDACTIC CREATIV IMPLICAT ÎN ACTUL EDUCAŢIONAL GHID EDUCATIONAL. In: CADRUL DIDACTIC CREATIV IMPLICAT ÎN ACTUL EDUCAŢIONAL:GHID EDUCATIONAL by MARIA GEANGU () [Corola-publishinghouse/Science/480_a_848]
-
un interpretator teoretic și speculativ. Paranoicul excitat este dimpotrivă, un tip hiperactiv, care nu se oprește la „a interpreta”. El se apără, acționează și contraatacă pentru a-și „susține” propriile sale idei. În această grupă intră următoarele tipuri de paranoici: persecutorii, cverulenții (certăreții sau scandalagii) și pamfletarii. 2) Grupa ipohondriacilor Pentru Boisier de Sauvage, aceasta reprezintă „o boală cronică în care bolnavul își imaginează că este în pericol de moarte datorită faptului că prezintă palpitații ale inimii, eructații, barborisme sau alte
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
tipul „gândirii dereiste” (E. Bleuler). În cadrul acestor constituții pasionale de factură patologică, M. Dide și P. Guiraud, disting două grupe principale: 1) Pasionalii egoiști Din punct de vedere clinico-psihiatric, această categorie de indivizi realizează tabloul „psihozei revendicative” de tipul „persecutat - persecutor”, procesivii, cverulenții etc. Psihopatologia persoanei revendicativului este caracterizată prin următoarele trăsături: hipertrofia Eului, sentimentul imperativ al luptei împotriva nedreptăților îndurate, excitația hipomaniacală, manifestată sub forma unei stări afective de ardoare și euforie. Ca varietăți clinice se citează următoarele: delirul de
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
zgomotoasă a noilor convingeri. Intrarea într-o identitate militantă semnifică dorința de reconversie, de renaștere, de schimbare a pielii, chiar a numelui (Chouvier, 1986). Adesea militantul devine luptător contra membrilor grupului din care provine, iar din persecutat se transformă în persecutor. El se identifică cu individul-simbol al noului grup, se delimitează de liderii fostului grup, își sacrifică vechile legături și convingeri. El dorește să se ridice la nivelul exigențelor ideologice ale noilor camarazi și nu precupețește nici un efort pentru a fi
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
pentru ca regimul să-și mențină identitatea, producerea terorii este o necesitate absolută. În acest sens, Hannah Arendt (1972) precizează: „Teroarea devine esența guvernării doar atunci când este dirijată contra unor victime ce sunt inocente, chiar din punctul de vedere al regimului persecutor, și când segmente importante ale populației sunt pedepsite nu pentru crimele de care sunt bănuite, ci pentru cele pe care le-ar putea comite”. Se merge dincolo de prezumția de vinovăție, orice persoană devenind un delincvent potențial. Există deci tot timpul
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
să urmărească „axa dramei argheziene”, creionată, în opinia criticului, de opoziția dintre „tendințele faustice” ale temperamentului scriitorului și „forțele negative ale misticismului” său. E o analiză în care stridența accentelor proletcultiste - de la elogiul „muncii oamenilor simpli” (Cuvinte potrivite) la „demascarea persecutorilor” (1907) - se estompează uneori, perspectiva devenind mai suplă, stilul ferm, limpede, așa cum se întâmplă în paginile despre Flori de mucigai sau despre lirica erotică argheziană. Culegerea Studii literare (1966) coagulează, în prezentarea personalităților artistice ale lui Adrian Maniu, Al. A
PETROVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288799_a_290128]
-
concesii sau să sacrifice ceva. Imaginea perceptorului semnifică obligația de a-și plăti datoriile, de data aceasta față de societate, și amintește, prin urmare, de datoriile și de obligațiile pe care le are subiectul față de ceilalți. În inconștient, perceptorul are rolul persecutorului. Perceptor și impozite pot așadar reprezenta și tendințele paranoide ale celui care visează. Vânzătorul, în vis, personifică deținătorul puterii. Revelează adesea prezența unei legături de aservire, a unei situații de dependență: ceea ce îl interesează pe cel ce visează este în
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
și faimoasa convertire ca Pahomie monah, răstălmăcită cinic, în alt veac, drept joc duplicitar, al histrionicului personaj, cu „masca” morții în final) anticipă, retoric, nota subsecventă, în care A. dezavua pe Despot (Iacob Heraclid): un apostat, uzurpator, de extracție incertă, persecutor, ca „luteran”, al clerului și boierimii indigene. Acumularea de „păcate” e stringentă, punând la încercare răbdarea cronicarului. Partizanatul va fi încă și mai obstinat, „rechizitoriul” virulent, într-un portret - cheia secvenței e apocaliptică - menit a submina imaginea lui Ioan Vodă
AZARIE (mijlocul sec. XVI). In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285513_a_286842]