172 matches
-
început. El încearcă să definească particularitatea acestei povestiri ca pe o deviație de la cele două modele, situația narativă scrisă și orală a naratorului personalizat. La începutul povestirii Tristan predomină o situație narativă care este caracterizată de o tendință spre reflectorizarea personajului-narator. Naratorul auctorial apare mai întîi ca un mediu personal, un pacient imaginar din sanatoriul "Einfried", dar ulterior vorbește din nou din rolul naratorului auctorial. De fapt, el combină punctele de vedere și orizonturile de cunoaștere ale personajului-reflector, care este situat
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
un pacient imaginar din sanatoriul "Einfried", dar ulterior vorbește din nou din rolul naratorului auctorial. De fapt, el combină punctele de vedere și orizonturile de cunoaștere ale personajului-reflector, care este situat într-un timp și spațiu definite, cu cele ale personajului-narator, care nu este prins în timp și spațiu. În Tristan, această fluctuație între o situație auctorială și una personală se dezvoltă, pînă la urmă, într-un mod narativ auctorial predominant. Cititorul modern, care este familiarizat cu convențiile specifice ambelor situații
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
dintre povestirile sale, cum sînt Moarte la Veneția și Schwere Stunde. Folosirea lor în Tristan poate fi ilustrată cel mai bine prin prima și a doua referință la personajul principal, scriitorul Detlev Spinell. Spinell este prezentat la început printr-un personaj-narator reflectorizat: Personajele pe care le-a avut "Einfried" sub acoperișul său! Se află aici pînă și un scriitor, o persoană excentrică numită după un fel de minerală sau piatră prețioasă care își face veacul aici423. În locul unui verb de cunoaștere
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
act al operei Tristan și Isolda. Motivul muzical Liebstood este recreat în narațiune și intensificat metaforic. Aici, de asemenea, problema de lămurit rămîne dacă gîndurile și sentimentele reproduse în acest pasaj sînt cele ale mediului personal, Spinell, sau cele ale personajului-narator, care, precum Spinell, se dedă în întregime impresiei muzicii. Această scenă este întreruptă deodată de apariția unei paciente și a infirmierei în salonul verde, unde doamna Klöterjahn și Spinell stau la pian: Deodată se petrecu ceva surprinzător. Femeia se opri
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
mențiunea "la ușă" ar fi așteptată ca indicație a locului îngenuncherii lui Spinell. Adaosul "acolo în spate" este un citat auctorial din perspectiva personală a perceperii primului pasaj. Acest detaliu poate fi privit ca un rezultat al reflectorizării temporare a personajului-narator. Trebuie să ținem seama de faptul că perspectiva naratorului reflectorizat se apropie de cea a doamnei Klöterjahn. Nu se poate spune că e identică cu a ei, deoarece aici avem doar o privire de exterior asupra acestui personaj. Această tehnică
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
narative personale, putem recunoaște cîteva tendințe generale în continuum-ul de forme care pot fi rezumate astfel: 1. retragerea graduală a persoanei naratorului auctorial și includerea invizibilității sale (aparente) în procesul narativ; 2. apariția graduală a personajului-reflector (sau reflectorizarea unui personaj-narator auctorial) și, în consecință, o schimbare în sistemul de orientare al cititorului și în deicticele spațio-temporale din realitatea reprezentată; 3. înlocuirea relatării gîndurilor de către stilul indirect liber ca tehnică de redare a dialogului și a gîndurilor caracteristică tranziției de la situația
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
altă parte, există o înlocuire a relatării auctoriale a evenimentelor lumii exterioare prin prezentarea personală a evenimentelor lumii interioare sau reflectarea evenimentelor lumii exterioare dinspre conștiința unui mediu personal sau a unui personaj-reflector care își asumă funcția de transmitere a personajului-narator auctorial. Aceste două fenomene apar unul lîngă altul sau succesiv în diagrama cercului tipologic, dar în opera individuală, de regulă, ele se suprapun sau apar ca și cum ar fi încapsulate unul în interiorul celuilalt. Voi examina mai îndeaproape cîteva aspecte ale acestor
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
auctorială a dialogului Regizarea dialogului prin verba dicendi și alte forme introductive este una dintre sarcinile naratorului, care este aproape exclusiv funcțională și pe care cititorul, de regulă, nu o percepe în întregime ca pe o modalitate de exprimare a personajului-narator. În afara de verba dicendi, există, de asemenea, verbe prin care naratorul introduce gîndurile și observațiile personajelor. Stilul indirect liber, care va fi discutat în secțiunea următoare, este o posibilă alternativă pentru dialog și pentru redarea gîndirii fără o introducere auctorială
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
în mod curent 434. Referirea la natura iterativă a unei acțiuni sau a unei expresii este, în mod normal, un element auctorial, așa cum fiecare tip de rezumat narativ, condensare, prescurtare a acțiunii și a vorbirii trebuie considerat o manifestare a personajului-narator. Un element important legat de retragerea naratorului este creșterea proporției dialogului. Într-un capitol anterior 435, am arătat deja că raportul cantitativ dintre părțile narative și dialoguri, adică părțile non-narative din roman, fluctuează considerabil de la o operă la alta. Într-
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
predomină pretutindeni. Părțile narative auctoriale nu mai sînt percepute ca vorbire și gînduri ale unui narator distant, ci precum cele ale unui contemporan care trăiește întîmplările la nivelul personajului. Avem de a face cu o altă formă de reflectorizare a personajului-narator, care a fost descrisă anterior 455. Mai mult, romanul Berlin Alexanderplatz al lui Döblin prezintă un spectru bogat al diferitelor grade de reflectorizare a personajului narator. Efectul exact opus poate fi observat atunci cînd vorbirea și gîndurile personajelor, care sînt
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
publicații referitoare la romanele Procesul și Castelul ale lui Kafka, Portret al artistului în tinerețe al lui Joyce, și la romanele unor autori precum Virginia Woolf, Hermann Broch, Nathalie Sarraute și alții. 7.1.10. Continuum-ul auctorial-personal și reflectorizarea personajului-narator Tranziția de la situația narativă auctorială la cea personală poate fi, de asemenea, luată în considerare sub aspectul transformării graduale a unui narator auctorial într-un mediu personal anonim. Acest proces, pe care cercetarea din sfera naratologiei l-a ignorat pînă
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de reflectorizare a personajului-narator460. Trebuie să definim acum acest proces în funcție de poziția lui în continuum-ul formal al cercului tipologic. Tendința de a înlocui naratorul auctorial din narațiune continuă în reflectorizare, dar cu o importantă diferență: reflectorizarea nu implică dispariția personajului-narator. În schimb, el este făcut similar celorlalte personaje sub aspectul orientării spațio-temporale, al atitudinii și al registrului stilistic, asemănător în special cu acel personaj care funcționează ca mediu personal. Cu alte cuvinte, prin reflectorizarea sa, naratorul auctorial dezvoltă abilitatea de
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
aleea acoperită cu dale, care era cu totul umbrită 465. Frecvența și consecvența folosirii auctoriale a adverbelor deictice, care, de fapt, sînt potrivite pentru orientarea spațio-temporală a personajului ficțional, pot, pe de altă parte, să aducă o anumită reflectorizare a personajului-narator. O tendință distinctă spre reflectorizare a deicticelor spațiale se poate distinge la începutul narațiunii lui Georg Büchner, Lenz, în ciuda naratorului auctorial: Pe data de 20 ianuarie Lenz a traversat munții. Vîrfurile și pantele abrupte acoperite de zăpadă, în josul pietrelor gri
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
însărcinat cu afaceri de la curtea din Pumpernickel, este sursa directă a cunoașterii lui detaliate a poveștii lui Becky 476. Oricum, perspectiva prezentării nu este în nici un fel influențată de această sugestie. Nu are loc nici o restricție a orizontului cognitiv al personajului-narator, corespunzătoare referinței sursei lui. Prin urmare, trebuie să căutăm în altă parte motivul pentru schimbarea situației narative auctoriale în direcția unei situații narative la persoana întîi. Cauza reală a acestei schimbări pare să stea, așa cum am indicat deja, în nevoia
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
După stabilirea faptului că există o auctorializare a naratorului la persoana întîi, apare problema posibilității unei reflectorizări a situației narative la persoana întîi. Reflectorizarea propriu-zisă a naratorului la persoana întîi are loc atunci cînd acesta se retrage din ce în ce mai mult ca personaj-narator și se transformă într-un personaj-reflector; această dezvoltare avînd loc atunci cînd accentul prezentării este mutat exclusiv asupra eului care trăiește. Mă voi ocupa de acest proces în relație cu noua descriere a cercului tipologic. Probabil ar fi mai potrivit
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de bătrîne a lui Hemingway, este greu de distins de o narațiune la persoana a treia de un tip comparabil (de exemplu, Asasinii). În afara formei dialogate și de predominanța prezentării scenice, ambele forme sînt caracterizate înainte de toate de absența unui personaj-narator, precum și de absența personajului-reflector. În sfîrșit, monologul interior reprezintă tranziția dintre situația narativă la persoana întîi și cea personală. În monologul interior, cititorul întîlnește un eu care deja manifestă trăsătura caracteristică a personajului-reflector: acesta nu narează sau nu se adresează
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
apare doar ca un reflex în conștiința personajului la persoana întîi. Din moment ce distincția dintre referința la persoana întîi și a treia este nemarcată, așa cum a fost explicată aceasta în capitolul 4.8.2487, în contextul redării conștiinței și absenței unui personaj-narator, tranziția de la sectorul situației narative la persoana întîi la acela al situației narative personale pe cercul tipologic are loc în mod subtil. Această graniță este, de asemenea, deschisă. Natura cercului tipologic ca un continuum de forme fără o separare categorică
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
nici nu-și dorește comunicare verbală cu un corespondent (fie o altă persoană, fie propriul eul, ca în majoritatea romanelor-jurnal), ci mai degrabă își dezvăluie conținutul conștiinței involuntar. Prin urmare, în timp ce eul unui roman-jurnal (Roquentin din Greața) este încă un personaj-narator, eul unui monolog interior (Gustl din Lieutnant Gustl de Schnitzler) este cel mai bine înțeles ca un personaj-reflector. Granița dintre spațiul naratorului și cel al reflectorului pe cercul tipologic se află între aceste două forme narative de partea persoanei întîi
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
din Malone Dies de Beckett, de exemplu, este un personaj-reflector, atît timp cît monologul interior se referă la starea prezentă a conștiinței lui Malone, care stă întins în pat, așteptîndu-și moartea. Acest "eu" se transformă iarăși și iarăși într-un personaj-narator, pentru ca timpul să poată trece mai ușor, pînă la extincția completă a funcțiilor vieții lui, spunînd povești de Saposcat, Macmann și alții. Aceste povestiri sînt narate la timpul trecut, în timp ce monologul interior al romanului este la timpul prezent. Chiar și
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
a lui Lessing. Vezi Text als Handlung. Perspektiven einer systematischen Literaturwissenschaft, 20 ș.u. Trebuie remarcat faptul că cele două perechi de concepte "sistematic-narativ" și "rezumat-narațiune" nu sînt identice, deși au în comun opoziția "timp". În fiecare narațiune cu un personaj-narator personalizat există întotdeauna pasaje sistematice, pe lîngă cele narative. Diegesis și narratio în sensul retoricii clasice coexistă întotdeauna într-o poveste spusă de un narator personalizat. 80 Vezi Doris Lessing, The Golden Notebook, New York, 1972, 76 ș.u. 81 Ibid.
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
vol. 1, 137. 392 Harweg, Pronomina, 319. 393 Thomas Mann, Der Tod in Venedig und andere Erzählungen, Frankfurt/M., 1954, 181. 394 W.S. Maugham, The Complete Short Stories, vol. 1, 481. 395 Am publicat deja un studiu despre reflectorizarea personajului-narator din romanul Ulise. Rezultatele sînt redate pe scurt în această secțiune. Vezi F.K. Stanzel, "Die Personalisierung des Erzählaktes im Ulysses", 284-308. 396 R. Harweg, "Präsuppositionen und Rekonstruktion. Zur Erzählsituation in Thomas Manns Tristan aus textlinguistischer Sicht", în: Textgrammatik, Tübingen, 1975
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Zur Erzählsituation in Thomas Manns Tristan aus textlinguistischer Sicht", în: Textgrammatik, Tübingen, 1975, 166-185. 397 Negarea verbului "a ști" (wissen) este un criteriu distinctiv important în naratologie, în general. Propoziția "El nu știe că..." poate fi spusă doar de un personaj-narator (auctorial) despre un personaj din narațiune; pe de altă parte, un enunț precum "El nu știe dacă/cum..." poate aparține și unui personaj-reflector. Vezi și Karlheinz Stierle, Text als Handlung, 127 ș.u. 398 K. Mansfield, Garden Party, în vol
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
2002, 24. 399 În românește în vol. Garden party, trad. de Antoaneta Ralian, Paralela 45, 2002. 400 Chatman atrage atenția asupra fragmentului de la începutul romanului Doamna Dalloway, în care este exprimat "un mod participativ sau tolerant". Acest mod corespunde reflectorizării personajului-narator în terminologia mea. Vezi Chatman, "The Structure of Narrative Transmission", 254. 401 Vezi M. Spark, The Prime of Miss Jean Brodie, 61, 68, 79 ș.a. 402 Acest lucru a fost prezentat detaliat în studiul meu "Die Personalisierung des Erzählaktes im
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
În comparația pe care o fac între prezentarea personajelor naufragiate din romanul Robinson Crusoe și cea din romanul Pincher Martin, Mark Kinkead-Weekes și Ian Gregor găsesc un contrast într-o structură a acestor două opere care este identic cu opoziția personaj-narator vs. personaj-reflector: În timp ce în fragmentul din romanul lui Defoe predomină pronumele personal, în cel din opera lui Golding atenția ne este captată nu de privitor, ci de lucrurile care sînt privite. Autorul urmărește să ne facă să trăim cît de
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
editorial cu volumul Lucruri într-un pod albastru (1980), așezat sub semnul versului lui Ion Barbu „Munții-n Spirit, lucruri într-un pod albastru”. Prozele poematice din această carte, cu epic redus, transcriu senzații nedefinite sau observații acute ale unui personaj-narator feminin, care deformează liric realitatea prin percepția personală. Detaliul de viață cotidiană se împletește cu viziunea de vis, iar planul realist se intersectează cu cel fantastic, într-o incursiune, defel gratuită, în zonele existențiale profunde. Între prozele cu ecouri oniric-borgesiene
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285751_a_287080]