220 matches
-
conduitei, si anume cea realizat] prin limbaj. Distincțiile firești sau estimative sunt corecte numai cu condiția existenței unui punct de vedere estimativ. Orice valoare shi se preteaz] unei interpret]ri corelative, în sensul c] ceea ce este corect dintr-o anumit] perspectiv] sau concepție intelectual] este greșit dintr-o perspectiv] diferit]. Soluționarea diferențelor de opinie necesit] un al treilea punct de vedere. Cunoașterea este un proces inepuizabil, ins] existența uman] este limitat]. A incerca atingerea cunoașterii absolute (deci a ceea ce este infinit
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
firești sau estimative sunt corecte numai cu condiția existenței unui punct de vedere estimativ. Orice valoare shi se preteaz] unei interpret]ri corelative, în sensul c] ceea ce este corect dintr-o anumit] perspectiv] sau concepție intelectual] este greșit dintr-o perspectiv] diferit]. Soluționarea diferențelor de opinie necesit] un al treilea punct de vedere. Cunoașterea este un proces inepuizabil, ins] existența uman] este limitat]. A incerca atingerea cunoașterii absolute (deci a ceea ce este infinit) în timpul vieții p]mântești (limitate) este imposibil. Chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de c]re adepții altor credințe, cum ar fi evreii și musulmanii. Unul dintre primii scriitori evrei care au f]cut eforturi constante pentru a dep]și polemicile și persecuțiile de-a lungul secolelor și pentru a adopta o nou] perspectiv] cu privire la Iisus a fost Joseph Klausner (1925). El a avut câțiva adepți. Acest lucru a constituit o schimbare remarcabil]. În același timp, creștinismul a conșientizat originea evreiasc] a lui Iisus. Klausner consider] c] întreaga înv]ț]tur] etic] a lui
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
sfinți” sunt aceia conștienți de pr]pastia care exist] în viața lor, între ceea ce este și ceea ce ar trebui s] fie această; ceea ce nu înseamn] c] aceștia exagereaz], ci c] înțeleg mai bine natură inepuizabil] a iubirii. O astfel de perspectiv] are menirea de a îndemna la acțiune, atât la nivel personal, cât și social, nefiind un surogat pentru o alt] lume pretins] (concept care difer] de acela al speranței în viața de dincolo, ca parte integrant] a modului în care
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
elenistice - care include alte școli minore, cum ar fi cea cinic] - trebuie culese din sursele disparate ale autorilor de mai tarziu, dintre care mulți au fost martori extrem de ostili. Dar, în cazul lui Socrate, Platon și Aristotel, care, din orice perspectiv], sunt considerați a fi cei mai importanți reprezentanți ai eticii grecești, situația este diferit]. Socrate nu a scris, de fapt, nimic, dar se poate desprinde o perspectiv] general] despre ideile și metodele sale din precedentele dialoguri ale lui Platon, cum
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
extrem de ostili. Dar, în cazul lui Socrate, Platon și Aristotel, care, din orice perspectiv], sunt considerați a fi cei mai importanți reprezentanți ai eticii grecești, situația este diferit]. Socrate nu a scris, de fapt, nimic, dar se poate desprinde o perspectiv] general] despre ideile și metodele sale din precedentele dialoguri ale lui Platon, cum ar fi Euthyphro și Laches, al c]ror scop principal pare a fi continuarea tradiției socratice de filosofie oral] în form] scris]. În operele urm]toare, cum
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
presupune o bun] viat] uman] și ce rol trebuie jucat într-o asemenea viat] - dac] exist] - prin întreb]ri pe care tindem s] le consider]m, de la bun început, ca fiind centrale pentru preocup]rile eticii filosofice. Dintr-o anumit] perspectiv], aceasta ar putea fi considerat] o exagerare. Dreptatea, curajul, moderația, pietatea, liberalismul - toate acestea reprezint] o parte din idealul civic în Grecia secolelor al V-lea și al IV-lea î.Hr.; iar, la prima vedere, acestea nu par s] difere
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
oponentul lui Socrate îl consider] a și mai important. Într-adev]r, Socrate reușește doar s] îl conving] la final, demostrându-i - prin mijloace necinstite - c] epitetul „rușinos” trebuie, la rândul s]u, înțeles în același sens. Regulile drept]ții, din aceast] perspectiv], sunt doar o limitare a libert]ții de acțiune, impus] fie de societate, fie, dup] cum spune Thrasymachus în Republică, de oricare guvern ce ajunge la putere, ca un mijloc de a-și proteja interesele pe termen lung. Dac] această
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cunoașterea moral] (pe care o voi discuta mai jos), nu ar trebui s] constituie o surpriz] faptul c] el consider] conștiința că un echivalent pentru rațiunea practic] sau „corect]” (recta rațio). În perioada prescolastic], tendința era de a adopta o perspectiv] intuiționist] a gândirii morale. În acest sens, cateva versiuni ale acesteia putând fi reg]site în scrierile Sfanțul Ieronim și ale Sfanțul Augustin (354-430), constiinta este o facultate înn]scut] care reveleaz] legea moral] a lui Dumnezeu așa cum este ea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
acestei idei mai persist] și azi în discuțiile creștine care (adaptând analogia sensului) vorbesc despre conștiinț] ca si cum ar fi „urechea intern]” a minții prin care un om ar putea asculta cuvântul lui Dumnezeu. În teologia moral] a lui Augustin, aceast] perspectiv] asupra conștiinței este pus] în leg]tur] cu o linie de gandire care reprezint] a doua contribuție major] din partea tradiției mai vechi pentru filosofia moral] medieval]. Aceasta este ideea purific]rii morale care rezult] într-un „zbor al sufletului” din
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
reia toate procesele sunt guvernate de rațiunea cosmic] (logos) și dreptul (nomos) este ceea ce acest principiu rațional universal dicteaz] pentru diferitele sfere de activitate. Aceast] idee a fost în general combinat] cu alte dou] idei, care, luate împreun], susțineau o perspectiv] mult mai teologic] a dreptului natural că ordine metafizic]. Prima dintre aceste noțiuni suplimentare a fost teoria platonician], conform c]reia entit]țile și tr]s]turile individuale sunt instanțe ale formelor ideale (eide) și sunt mai bune sau mai
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
a înaintat ideea (la fel ca si Sfanțul Augustin) c] r]ul nu este altceva decât privarea de bine, la fel cum boala poate fi considerat] nu ca o condiție independent], ci că absent] a s]n]ț]ții. Aceast] perspectiv], si doctrina referitoare la ceea ce se cere pentru că o acțiune s] fie corect], au fost implementate și elaborate de Toma din Aquino în secolul al XIII-lea și au r]mas că o parte a întregii înv]ț]turi tomistice
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
de dorință primar], dar care controleaz] aceast] tânjire lasciv] prin puterea temper]rii” (Scito Teipsum, capitolul 2), primind astfel recompensă de a asculta porunca lui Dumnezeu (probabil cea de-a noua: S] nu râvnești la femeia aproapelui ț]u). Aceast] perspectiv], susținut] de Anselm și de Abélard - și mai tarziu adoptat], partial sau total, de Henry de Ghent (1217-1293), Duns Scot (1266-1308), William de Ockham (1290-1350), iar în Renaștere de c]tre Francisco Suárez (1548-1617) - are, cu sigurant], potențiale implicații generatoare
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
al Sfanțului Toma din Aquino, ambițiile sale treceau dincolo de a relua prezentarea înv]ț]turilor „Doctorului angelic”. Propria să sintez] a filosofiei scolastice provenea din ideile metafizice ale lui Ockham, iar acest fapt l-a determinat s] îmbr]țișeze o perspectiv] în care voința agentului și cea a lui Dumnezeu joac] un rol important în determinarea valorii morale a conduitei. Poate c] cel mai semnificativ, din punct de vedere istoric, al operei lui Suárez este acela de a fi canalul prin
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
accesibil] în întreaga Europ], pentru toți cei care nu au fost educați în tradiția scolastic], inclusiv cei care, precum Hugo Grotius (1583-1645), au fost extrem de ostili asociațiilor religioase specifice, dar care, totuși, deseori f]r] s] știe, au dezvoltat o perspectiv] moral] similar] cu cea a scolasticii catolice. Mult mai apropiat poziției teologice a lui Suárez, dar izolându-se de cercurile tomiste, a fost contemporanul s]u englez, Richard Hooker (1553-1600), care s-a bazat pe teoria legii naturale prezentate de
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
oamenii spre bun]starea individual] și a comunit]ții, deși oamenii sunt capabili s] își alc]tuiasc] propria structur] politic], filosofii secolului al XVII-lea cred inc] în necesitatea impunerii moralei asupra lor. Spre sfârșitul secolului al XVII-lea aceast] perspectiv] a început s] fie criticat]; de-a lungul secolului al XVIII-lea s-au dezvoltat teorii în care morală era considerat] într-o m]sur] mai mic] sau mai mare drept expresie a naturii umane și nu ca pe ceva
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Bentham, Mill a pledat pentru o înțelegere mai complex] a fericirii umane, el a sustinut totuși c] binele este în esenț] un factor de satisfacere a preferințelor care difer] uneori radical, de la o persoan] la alta. În opoziție cu aceast] perspectiv], intuiționiștii au susținut c] principiile acțiunii drepte nu pot fi pur și simplu derivate din analiza dorințelor oamenilor. De asemenea, nu se poate formulă o concluzie valid] despre ceea ce e bine doar pe baza premiselor derivate din aceste dorințe. Premisa
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
conținutul binelui și îndeamn] c]tre acțiunea dreapt]. Aceast] teorie ne permite s] dep]sim viziunea împ]rt]sit] de Kant și utilitariști conform c]reia pentru om binele poate fi definit numai în termeni de satisfacere a dorințelor. O perspectiv] similar] asupra obiectivit]ții și multiplicit]ții a fost susținut] în Anglia de c]tre G.E. Moore care a ar]țâț în Principia Ethica (1903) c] o cunoaștere a valorilor nu poate fi derivat] din cunoașterea faptelor, ci numai din
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
c] natură uman] poate oferi elementele esențiale unui astfel de model și c] ele sunt împ]rt]site în mod egal de c]tre toți. Cicero enumer] aceste tr]s]turi dup] cum urmeaz]: un caracter cinstit (necesar pentru o perspectiv] complex] și luminat] asupra lucrurilor), abilit]țile de comunicare, un sentiment natural de compasiune (pentru a sprijini viața social]) și bineînțeles, gândire rațional] (Legile I.vii-xiii). Universalitatea mai mic] sau mai mare a acestor tr]s]turi, precum și posesia lor
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Deși nu exist] o specificare clar] a „gradului de validare” acceptat de el, interpreții s]i conservatorii au considerat c], desi cunoașterea uman] a dreptului natural nu depinde de Dumnezeu, motivele noastre de ne supune acestuia depind de El. Aceast] perspectiv] e instructiv], de vreme ce multi filosofi contemporani au ajuns la o concluzie comparabil]; acordul filosofilor morali contemporani este mai mare asupra abilit]ții umane de a distinge între bine și r]u decât asupra sursei sau chiar asupra existenței unui motiv
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Despre dreptul p]cii și al r]zboiului, 1625). De vreme ce face acțiunea moral] posibil], aceast] „calitate moral]” poate fi cel mai bine înțeleas] că un tip de putere sau capacitate moral] care îi atribuie individului o semnificație moral] independent]. Aceast] perspectiv] ofer] deci o înțelegere cu totul nou] a relației dintre individ și societate. Dac] morală fusese în general înțeleas] că un set de obligații oferite de modelele de interdependent] ale vieții sociale, acum ea întruchipa rezultatul relațiilor voluntare dintre agenții
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cât și ca agenți liberi. Nu putem lucra coerent f]r] aceste dou] puncte de vedere, dar nici nu le putem integra și nici nu putem face mai mult decat s] înțelegem cum sunt ele compatibile. Dintr-o astfel de perspectiv], nu putem p]trunde în profunzimile „mecanicii” libert]ții umane, dar putem înțelege c] f]r] libertate în cunoaștere (care st] la baza oric]ror pretenții de cunoaștere) lumea ordonat] cauzal va r]mane de nep]truns pentru noi. Este
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
este învinuirea c] imperativul categoric nu are de fapt substanț], este trivial sau pur formal și nu formuleaz] nici un principiu al datoriei. Acuză a fost susținut] de c]tre Hegel, J.S. Mill și de c]tre mulți autori contemporani. Din perspectiv] kantian], condiția pentru maximele universale este că principiile noastre fundamentale s] poat] fi adoptate de toat] lumea. Condiția poate p]rea f]r] sens: nu este oare posibil ca orice descriere a unei acțiuni bine formulate s] fie impus] ca
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
îi ajut] pe cei slabi. Convențiile rezultate vor acorda drepturi unor categorii de variate, dar, de vreme ce aceste drepturi depind de puterea de negociere, contractualismul hobbesian nu consider] c] indivizii posed] un statut sau drepturi morale inerente. Într-adev]r, din aceast] perspectiv], sclavia sau crimă sunt permise, deoarece „atunci cand diferențele personale sunt suficient de mari”, cei puternici vor avea capacitatea de a-i „elimina” pe cei slabi, de a le lua posesiunile stabilind astfel „o înțelegere asem]n]toare sclaviei” (Buchanan, 1975
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
toți ceilalți v]d fiecare persoan] că o component] a binelui propriu, de vreme ce înțeleg și împ]rt]șesc destinul fiec]reia. Cele dou] teorii folosesc instrumente diferite, dar diferența este mai degrab] superficial], de vreme ce ambele forțeaz] agentul s] adopte o perspectiv] care îi neag] cunoașterea sau posiblitatea de a-și promova binele particular. Într-adev]r, este adesea dificil s] distingi între contractanții imparțiali și cei care simpatizeaz] cu toți ceilalți. Tratamentul imparțial poate fi generat și f]r] ajutorul instrumentelor speciale
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]