151 matches
-
într-o șandrama putredă unde miroase a postav îmbâcsit, răsuflări unsuroase, obiele obosite și lână udă, toate amestecate cu izul acru ce se ridică din tălpile nădușite ale bocancilor cazoni. Baraca are acoperiș, nimic de zis, dar printre crăpăturile pereților peticiți cu bucăți de tablă vântul înghețat suflă în voie și zgârie nemilos obrajii celor dinăuntru. Asta se simte mai ales noaptea când gerul fură din căldura godinului, un cub de fier ruginit care ține loc de sobă. Dar, oricum, nici unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
-o. Mirosea a șobolan. Țeava intra În perete, după care o cotea și pornea drept În sus. Deși era o țeavă foarte groasă, nu umplea perfect gaura care fusese făcută pentru ea, iar zidăria din jurul ei era tencuită grosolan și peticită de mîntuială. Pe vremea aceea eram extrem de curios, iar mirosul era liniștitor, chiar dacă nu era era chiar ca mirosurile de șobolan cu care eram eu obișnuit. Era mai trist decît ele. Rezemîndu-mă cu spatele de țeavă, mi-am pus tălpile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
-n străinătățuri, nevestele le ținea acasă - ce nu le-aducea de pe unde umbla ? Ce haine de piele, ce cizme, ce cutii de cosmeticale, nici nu prea avea ce să lucreze la ele, c-avea de toate ! Zahareasca mai cârpea, mai peticea câte ceva ; ailantă, madam Daniel, arunca lucrurile una-două. I-a lăsat ei țoașca asta de piele-mpletită : Ia-o, madam Delcă, i-a zis, s-o ai amintire... I-a lăsat ș un covor persian tocit, unu mare, de l-a pus
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
așa... — Ha-ha-ha ! Ce vrei dumneata ! încerca în ce fel îi stă mai bine... — Las’ că și ce mi-a adus la lucru ! Ce putrejiciuni ! Toate coapte, că numa ce le-ntindeai și pârâia ! Că am tot înnădit și am tot peticit, da la primu spălat crez c-a pleznit toate ! Păcat numa de muncă ! Eee, am zis io, agâp ! Că nu mai pui tu mâna pe mine ! Mâncare tot pe sponci, și-ncolo, vorbă și vorbă ! C-atâta mi-a turuit
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Ești trist de totdeauna, nu de acum. Și acest totdeauna e toată lumea înainte de nașterea ta. Nu-i tristețea amintirea vremii în care n-am fost? Paloarea ne arată până unde corpul poate înțelege sufletul. Întinderile cerului îmi vor ajunge să peticesc o inimă zdrențuită? Sau să cerșesc și pe ale pămîntului? - Ca și cum ele ar mai avea ce acoperi dintr-un suflet născut îngropat! Ați privit marea în momentele ei de plictiseală? Parcă-și agită valurile din scârbă de ea însăși. Le
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Dragă amice ireversibil, Volumul răsfoit de mine mi se pare un vehement protest Împotriva unui eșafodaj ideologic surpat. Este o excelentă predică la părăstasul comunismului, un osuar cu articulațiile intrate În putrefacție, un inventar acid al limbajului ce Încearcă să peticească o mantă făcută ferfenița. Totul la modul ironic și macabru. Mult timp după lectură se simte duhoarea pestilențiala a cadavrului ce deposedase lumea de dreptul la viață În sensul ei major. Deduc un travaliu mai vechi, acumulat În timp. Așa ceva
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
să fie ucis un adolescent atât de pur? De ce? Iartă-mă, Doamne, poate șanț Întunecat la minte și nu pricep și nu vreau să asist cu mâinile În sân la noua peticire a sacului fără fund al comunismului. L-a peticit o dată Lenin, l-a peticit apoi Stalin, l-a peticit Gorbaciov și-acum Îl peticesc pigmeii de pe Dâmbovița. Iartă-mă că de aici, din pântecele necuprins al lumii, din Întunericul de nebiruit al comunicatelor, dezmințirilor și manipulărilor, nu pot ierta
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
atât de pur? De ce? Iartă-mă, Doamne, poate șanț Întunecat la minte și nu pricep și nu vreau să asist cu mâinile În sân la noua peticire a sacului fără fund al comunismului. L-a peticit o dată Lenin, l-a peticit apoi Stalin, l-a peticit Gorbaciov și-acum Îl peticesc pigmeii de pe Dâmbovița. Iartă-mă că de aici, din pântecele necuprins al lumii, din Întunericul de nebiruit al comunicatelor, dezmințirilor și manipulărilor, nu pot ierta. Umblu pe pământ, Mântuitorule, și
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
-mă, Doamne, poate șanț Întunecat la minte și nu pricep și nu vreau să asist cu mâinile În sân la noua peticire a sacului fără fund al comunismului. L-a peticit o dată Lenin, l-a peticit apoi Stalin, l-a peticit Gorbaciov și-acum Îl peticesc pigmeii de pe Dâmbovița. Iartă-mă că de aici, din pântecele necuprins al lumii, din Întunericul de nebiruit al comunicatelor, dezmințirilor și manipulărilor, nu pot ierta. Umblu pe pământ, Mântuitorule, și văd toată vomitura lumii, toata
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
la minte și nu pricep și nu vreau să asist cu mâinile În sân la noua peticire a sacului fără fund al comunismului. L-a peticit o dată Lenin, l-a peticit apoi Stalin, l-a peticit Gorbaciov și-acum Îl peticesc pigmeii de pe Dâmbovița. Iartă-mă că de aici, din pântecele necuprins al lumii, din Întunericul de nebiruit al comunicatelor, dezmințirilor și manipulărilor, nu pot ierta. Umblu pe pământ, Mântuitorule, și văd toată vomitura lumii, toata strânsura iarmaroacelor, toți leorbăiții aburcați
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
spectacol care nu te inspiră; hula pătrată, plată, cu un acoperiș subțire care fusese cândva vopsit alb, dar pe care anii de funcționare îl făcuseră mai mult sau mai puțin roșu-ruginiu. O singură roată cu zbaturi la spate, cu paletele peticite în câteva locuri. În partea din față, o pereche de coșuri se ridică de pe boiler, proiectate prin acoperișul din spatele timoneriei, care este un fel de baracă înjghebată de mântuială și la care se poate ajunge urcând o scară. Un semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ezită puțin, dar nu îl strig, pășim amândoi pe același drum, dar viețile noastre s-au despărțit definitiv, iar eu nu mai lupt pentru el, liberă precum cerul aștept în tăcere norii îndepărtați, vreme de atâția ani încercasem să îi peticesc fisurile, cosându-le grosolan, cu fire groase care nu făceau decât să le scoată în evidență, iar acum îmi devenise clar că nu aceasta era soluția, soluția era aceea de a învăța să trăiești cu ele, să te împrietenești cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
încearcă vârtejurile, auzind de banii în cauză. 85 de milioane de euro. Cu această sumă, construiești câțiva kilometri buni de autostradă; sau ridici câteva blocuri de patru etaje; sau asfaltezi drumurile selenare ale orașelor mari, incluzând, aici, și bugetul de peticit gropile nerăsărite încă. Cu 85 de milioane de euro îți faci un stadion ultramodern, de vreo 30 - 40.000 de locuri. Nu cred să existe individ care să nu găsească o infinitate de destinații pentru banii în cauză. 85 de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
pe drumurile lui, iar fata se năcăjea singură să se îmbrace. Singură își plivea și-și prășea o grădiniță de zarzavat din dosul casei, și hrănea vreo cincisprezece găini care-i dădeau ouă. Avea o odăiță curățică, cu lăvicere de petici colorate pe jos, cu „tablouri“ pe păreți - Othello întinzând un braț spre depărtări și povestind Desdemonei isprăvile lui, Romeo sărutând pe Julieta, și altele. Haia intra și se așeza pe un scăunaș în dreptul ferestrelor deschise, pe care înfloreau flori în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
că nimic nu poate să se schimbe niciodată. Uneori asta e singura cale ca să mergi înainte. În secunda aia, Jina a înțeles secretul, cum de Zach și Pearl izbutiseră să supraviețuiască. Ei se adaptau la fiecare bătaie a inimii, își peticeau inimile în funcție de circumstanțe. Un fiu schimbă totul, a continuat Zach. Până și Pearl ar înțelege asta. Dar Zach n-a îndrăznit să se uite în ochii Jinei. Nu-i mai rămăsese decât o singură fantezie. O evadare crudă în timpul nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
o hârtie legată sul. Spune că e un cadou pentru Marele Maestru. - Să intre, spuse Ștefănel. În Încăpere intră un bărbat ce părea a avea În jur de cincizeci de ani. Era slab, avea obrajii scofâlciți, iar hainele Îi erau peticite. Dacă era negustor, se gândi tânărul, atunci afacerile nu-i mergeau tocmai bine. Omul se prosternă cu fruntea la pământ, cerând să fie ascultat. - Te ascultăm, spuse Amir În turcește. În cuvinte destul de greu găsite din cauza emoției, negustorul descrise o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
vin acasă. Hai, vino, nu durează mult! S-a aplecat și i a mângâiat ușor obrazul cu frunza, chicotind În același timp. știu eu o scurtătură spre casa ta. Când s-a făcut vremea să plece de la școală, cerul se peticise cu nori de un albastru argintiu, iar căldura nu mai era chiar atât de Înăbușitoare. Briza se Întețise și amenința cu unele dintre acele bruște averse pentru care Perdo e bine-cunoscută. Abia ajunseseră la capătul potecii care duce la drumul
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
la înfățișarea lui Pârvu Dumitru, pe care nu-l prea băgam în seamă și care n-avea numai grija învățăturii, ca noi, ci mai dădea și meditații, ca să-și poată întreține frați mai mici. Avea o haină întoarsă, roasă și peticită la mâneci și coate și un pulover lucrat din rămășițe de lână. Și-a strâns cu grijă cărțile într-un ghiozdan de pânză gri, și s-a îndreptat încet înspre ușă, de unde s-a întors ca să ne salute. Parcă același
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
din căpșorul blond. Scuturându-și buclele. Înțelegea. Înțelegea. Apoi a spus: — Cheia? Și domnul Whittier i-a spus: — Nu. Avea pe genunchi o pungă argintie de plastic Mylar plină cu pui Marsala, și peste tot în jurul lui covorul albastru era peticit cu bucăți lipicioase de mucegai. Fiecare pată umedă ca o umbră cu brațele și picioarele întinse. Ca o nălucă mucezită. Luând o lingură plină cu bucăți de pui Marsala, domnul Whittier spune: — Până când nu vei reuși să ignori circumstanțele în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
să nu cadă lumea să-și rupă, Doamne ferește, noada. *** Pășesc peste arătarea costelivă întinsă de-a curmezișul, bănuiesc că e un câine, deși după scheunat nu prea poți să-ți dai seama, și bâjbâi de-a lungul culoarului, pe lângă ușile peticite cu bucăți de placaj. „Tuuu româncăă, euu țigaaan, tuuu cuminteee, eu golaaan... părinții teiii nuuu măăă vooor, da’ io teee iubeeesc de mooor... aoleuuu”, mă întâmpină jeluirea șlagărului zonei. Te doboară mirosul de scrumbie și de ceapă prăjită. Sunt tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
în gară: atârnați deasupra unui gol, împotriva căruia luptasem, cât te poți lupta într-o asemenea situație, până când ființa noastră a cedat. Firele care trosneau și de care mă mai agățam erau, firește, amintirile. Se pare că și irealitatea este peticită din realități. Și eram sigur că în clipa când ultima amintire se va rupe, mă voi prăbuși în gol. Într-o seară, când se înnopta, a apărut din nou o pisică. S-a uitat la noi și pe urmă s-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
-mi, de ce plânge, Dumnezeule, băbuța asta îmbrăcată ca o Sfântă Vineri în postul Paștelui și ce ascunde noaptea în sân? Chipul ei blând, din care tomnatica poveste s-a desprins și bătrânul cu buzunarele întoarse pe dos, moșul ce-și peticește rănile de gloanțe cu frunze de brusture, de ce mă cheamă la ei? Miroase a tranșee mâlită de cer, supraviețuirea de unul singur mă înspăimântă. Dumnezeule, de ce atâta neglijență sub cerul tău? Cine este îngerul ce doarme într-un registru cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Intimitatea aceea mi-a plăcut. Mă simțeam în largul meu în mașina cu scaune adânci, impecabilă ca și șoferul ei. Tapițeria și bordul din rădăcină de nuc, de culoare închisă, emanau un miros de santal. Am călătorit pe străzi vechi, peticite în mai multe locuri, traversând rariști în care se îndesau pâlcuri joase de pruni sălbatici, măslini cu trunchiuri strâmbe și câțiva palmieri care spărgeau pe neașteptate asfaltul. O vegetație care nu se supunea nici unui criteriu, răsărea sporadic și confuz ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de curteni, dar cine vrea să mai fie văzut Împreună cu un proscris? Până și solicitanții au fugit, ce-ar mai putea căpăta de la un bătrân căzut În dizgrație? Cineva se apropie, totuși, un om de treabă Înveșmântat Într-o haină peticită de lână cu glugă. Murmură fraze pioase. Nizam Își pipăie punga și scoate trei monede de aur. Trebuie să-l răsplătească bine pe necunoscutul care mai vine, totuși, la el. O străfulgerare, străfulgerarea unei lame, totul s-a petrecut foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de duzină. Ce n-am înțeles e de ce m-a trimis autorul la Vesoul, la mama, cu care nu mai vorbisem de șapte ani. Numai ca să-l las singur pe Robespierre să-l poată lătra în voie pe polițistul ăla peticit cu plasturi? Fără mine, Capitolul 7 a ieșit cel mai scurt. Și nici nu mi-a făcut o ieșire din scenă care să se țină minte. Îl iert. Pentru seara de vineri. A fost grozav de discret. Cât să înflăcăreze
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]