347 matches
-
femeia ideea din zbor, adu-ne dacă vrei niște carne, carne de vită să fie, aici nu sunt în stare să găsesc pe moment, iar Doru al meu suferă de anemie, de anemie severă postoperatorie... Mi-am lăsat mașina în piațeta din fața primăriei și, când m-am întors după vizita făcută colegilor mei pentru a o apuca spre casă, m-am trezit față în față cu primarul. O, dom’ profesor, s-a bucurat Mircea Tandu, ce surpriză!... Era un om scund
CRAVATA CU PICĂŢELE de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1684 din 11 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/383137_a_384466]
-
secretă? Grija și Moartea, nedespărțite precum cele două fețe ale aceleiași monede În geografia acelui oraș, la fel cum erau și În aceea a vieții... Mai făcu câțiva pași de-a lungul unei străduțe care dădea Într-o parte a piațetei și recunoscu de departe poarta cu ușorul pe care fuseseră Încrustate Însemnele Artei. Străbătu ultima bucată de drum parcă prin vis. În ciuda orei, prăvălia era deja deschisă. Pe ușă răzbătea În afară o lumină pâlpâitoare, ca și când Înăuntru cineva s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu o față abrutizată. Dar omul Îi ieșise din raza de acțiune, resorbit de fluviul de trupuri. Abia atunci Își dădu seama de neobișnuita agitație din jurul său. Din spate, presiunea lumii aproape că Îl ridica de la pământ, târându-l spre piațeta de la capătul străzii. Pe deasupra mulțimii de capete se zărea un vârtej de pânze colorate, Înălțate ca niște vele pe platforma unui car oprit pe latura scurtă a pieței. Pe acea scenă improvizată se mișcau Încoace și Încolo niște trupuri Îmbrăcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și se precipitaseră Îndărăt, către rampă. Însă când Își dădură seama că era singur, Își recăpătară curajul. În timp ce se cățăra grăbit pe scară, Dante Îi auzi cum Înaintau printre prăvălii. Ajunse sus chiar În timp ce primul dintre ei se ivea În piațeta de la mijlocul podului, țintind cu lancea În direcția lui. Îi aruncă În spinare o scândură de pe acoperișul prăvăliei și sări pe cea alăturată. Lemnul acoperișului trosni amenințător, dar rezistă. De acolo, printr-un alt salt, ajunse pe prăvălia următoare. Dedesubt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cărămidă roșie și cu ramele ferestrelor vopsite în alb, cu livezi și curți mari în care stăteau de vorbă oameni harnici, gospodari, rumeni la față și prietenoși la chip. Merseră cei doi ce merseră până dădură într-un fel de piațetă unde se zărea imediat clădirea hanului. Piațeta era pustie: doar pe treptele hanului se vedea șezând și ținându-și capul în palme un om; după haine, părea a fi chiar hangiul. Când se apropiară băgară de seamă că omul plângea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în alb, cu livezi și curți mari în care stăteau de vorbă oameni harnici, gospodari, rumeni la față și prietenoși la chip. Merseră cei doi ce merseră până dădură într-un fel de piațetă unde se zărea imediat clădirea hanului. Piațeta era pustie: doar pe treptele hanului se vedea șezând și ținându-și capul în palme un om; după haine, părea a fi chiar hangiul. Când se apropiară băgară de seamă că omul plângea de ți se rupea sufletul. Tușind stânjenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
scurt, se hotărâse să-i facă pe plac lui Pop și să elimine mai întâi toate probele care o sprijineau. Se simțea obosit și îi era cumplit de cald. Nici o boare de vânt nu mișca aerul încins. Se apropia de piațeta centrală. În față, se afla singurul hotel din Baia de Sus, o clădire veche cu două etaje în stil neoclasic. Avea fațada proaspăt zugrăvită și ornamente în jurul ferestrelor. Lângă ușa de intrare, un panou rezemat de zid, informa pe oricine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
scump! spusese Cristi râzând, deschizând poarta și lăsând-o pe ea să iasă din curte. Oricum nu mi-aș putea da seama, adăugase el după aceea, cel puțin nu în seara asta. Ileana îl condusese spre centrul orașului, chiar în piațeta centrală. Față în față cu primăria, într-o clădire impozantă din perioada interbelică, era restaurantul. Cina fusese plăcută, deși cu totul diferită de cea pe care ar fi servit-o coana Maria acasă. O masă mai ușoară cu mâncăruri foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
spre casă. Mergând, se sprijinea cu toată greutatea de brațul său ca și cum îi era greu să pășească. Vorbim când ajungem acasă, rosti ea după câțiva pași, aici nu mi se pare potrivit să mai discutăm despre asta. Ajunseseră deja în piațeta din fața primăriei. Cu coada ochiului, Cristi urmări siluetele lor reflectate în ferestrele întunecate ale restaurantului unde cinaseră mai devreme, acum închis. De acolo, traversară peste scuar și cotiră spre casa lui Simion Pop. Trecând pe sub un felinar de pe stradă, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
că s-a oprit coloana de manifestanți, această mică parte pe care o vedem din ea, în intersecția în care palatul, cu părculețul care îl înconjoară, ocupă unul dintre colțuri, restul revărsându-se în jos pe strada în pantă, prin piațetele și străzile limitrofe, dacă încă s-ar mai afla aici socotitorii poliției ar spune că, în total, nu erau mai mult de cincizeci de mii de persoane, când numărul exact, numărul autentic, pentru că i-am numărat pe toți, unul câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
nițel, ocolind ruinele unui arc roman. Îndată după aceea, trecerea era oprită printr-o zidărie ridicată din resturile vechii construcții, unde printr-o poartă, se putea intra Într-o curte interioară mică, spre care dădea casa lui Alberto lombardul. În piațeta din fața prăvăliei se adunase o mulțime de oameni. Bărbați și femei zgâindu-se emoționați la ceva din fața lor, printre strigăte și râsete. Crezând că era vorba de un saltimbanc care Își prezenta caraghioslâcurile mizerabile, priorul Își croi drum printre oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ocazia decenalelor, pe data de 2 februarie a fiecărui an care se termină în 1 (de exemplu 2001, 2011 etc.), orășelul Valls se transformă într-o adevărată Mecca pentru toate cetele de „castelani” din Regiunea Catalonia. În astfel de ocazii, piațeta centrală Plaça del Blat arată ca un cazan clocotitor, capitală incontestabilă a „castelelanilor”, care se-ntrec în a scruta cerul de la egal la egal, ochi în ochi. Începută în anul 1791, tradiția încă tânără a acestor întâlniri a dus multă
SENTIMENT CATALAN de GABRIELA CĂLUŢIU SONNENBERG în ediţia nr. 1131 din 04 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/364132_a_365461]
-
Reprezentanți ai societății civile, în număr de peste o mie de persoane, personalități din toate domeniile vieții românești s-au deplasat în marșul pe parcursul căruia s-a scandat pentru Rege și monarhie, pe ruta: Piața Charles de Gaulle, Arcul de Triumf, Piațeta Regelui, Piața Victoriei, Statuia marelui Rege Carol I. „Sunt din Bacău și studiez la facultate în București”, spune Răzvan Apetrei, director artistic al Cameratei Regale din București, „și am venit aici ca să susțin ideea de monarhie. Consider că este cea
ACUM! MARŞUL REGAL ROMÂNIA PENTRU VIITOR de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1051 din 16 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363116_a_364445]
-
rutier de la intersecția cu șoselei care cotește spre Cojocna nu mai există. Am lăsat în dreapta drumul Cojocnei și am apucat-o spre centrul Apahidei, urmând șoseaua către Jucu. Un cartier de blocuri te întâmpină imediat. După el urmează o mică piațetă cu deschidere la drum, flancată de edificiile culturale ale localității. În centrul ei, se înalță un monument dedicate eroilor satului. O școală frumoasă; o casă de cultură. La mică distanță, întâlnești sediul administrației locale, iar apoi biserica ortodoxă, cu două
CĂLĂTOR ÎN TIMP de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1753 din 19 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/368334_a_369663]
-
de la nașterea în viața cea cerească și veșnică a Părintelui Profesor Constantin Galeriu de la Biserica „Sfântul Silvestru” din București În curgerea pământească și vremelnică a timpului, în urmă cu opt ani, în ziua de 13 august anul 2003, platoul ori piațeta din fața Bisericii „Sfântul Silvestru“ din București, precum și străzile din preajma ei erau înțesate de foarte multă lume. Patriarh, mitropoliți, episcopi, mulți preoți, oameni simpli și artiști de prestigiu, studenți teologi și cerșetori, muncitori și intelectuali rafinați îl petreceau pe ultimul drum
PARINTELE CONSTANTIN GALERIU... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 206 din 25 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366865_a_368194]
-
simplu gest aduce pacea / tu zeiță hăituită de semizei fardați și mâna mea vă-mprăștie nemurire pe câmpul de tăcere/ deși înlăuntrul ei / plâng frunze ucise/ și încurcă până la dispariție /două statui agorafobe cioplite-n piatra celor două porți ale piațetei și firul se destrăma într-o poveste/ . Însă nu trebuie uitat țelul, iubirea fără limite cântată în toate ocaziile, foamea de înțelegere și armonie de care avem atâta nevoie înconjurându-ne cu versurile /nu-ți stau în calea mult umblată
DORINA NECULCE. TIMP LIMITAT de AUREL AVRAM STĂNESCU în ediţia nr. 130 din 10 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/349608_a_350937]
-
în faptul că tanti Pupa hrănea maidanezii, nu ura animalele. Problema era că în această împrejurare animalele, pașnice îndeobște, se transformau în adevărate fiare. Atunci, ferească Dumnezeu să te afli în preajma lor! După ce ieșea prin deschizătura grilajului, dădea într-o piațetă, în vremea copilăriei lui pe locul piațetei aceleia se aflau case, pe care însă comuniștii le dărâmaseră, poate voiseră să construiască în locul lor ceva, nu se mai știe. Nimeni nu fusese în stare să-l lămurească de ce fuseseră dărâmate casele
EMIGRANTUL, HEMIPLEGICUL ŞI STATUIA de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 223 din 11 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/348147_a_349476]
-
nu ura animalele. Problema era că în această împrejurare animalele, pașnice îndeobște, se transformau în adevărate fiare. Atunci, ferească Dumnezeu să te afli în preajma lor! După ce ieșea prin deschizătura grilajului, dădea într-o piațetă, în vremea copilăriei lui pe locul piațetei aceleia se aflau case, pe care însă comuniștii le dărâmaseră, poate voiseră să construiască în locul lor ceva, nu se mai știe. Nimeni nu fusese în stare să-l lămurească de ce fuseseră dărâmate casele acelea. Își amintea mai bine de două
EMIGRANTUL, HEMIPLEGICUL ŞI STATUIA de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 223 din 11 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/348147_a_349476]
-
stradă. În cealaltă casă, cea mai mică și dărăpănată dintre toate, se născuse Eftimie Murgu. Poate regretând că, în furia lor demolatoare, săvârșiseră un asemenea sacrilegiu, comuniștii înălțaseră ulterior o statuie celui mai important fiu al orașului, peste drum de piațeta aceea. Nu vi se pare că seamănă cu Moise? îl întrebase pe emigrantul care lua vederi cu un aparat digital de mărimea unui pachet de țigări. Ba da, răspunsese cel întrebat. Dar de unde îl știți?... Michelangelo, Botticelli, Gustave Doré?... În stânga
EMIGRANTUL, HEMIPLEGICUL ŞI STATUIA de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 223 din 11 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/348147_a_349476]
-
aceea. Nu vi se pare că seamănă cu Moise? îl întrebase pe emigrantul care lua vederi cu un aparat digital de mărimea unui pachet de țigări. Ba da, răspunsese cel întrebat. Dar de unde îl știți?... Michelangelo, Botticelli, Gustave Doré?... În stânga piațetei, chiar înaintea trecerii de pietoni din dreptul lui Eftimie Murgu, se afla chioșcul de ziare. Pe vânzător îl cunoștea de mult, obișnuia să-i păstreze publicațiile preferate, i le întindea întotdeauna cu mâna stângă, fiindcă suferea de hemiplegie. Când avea
EMIGRANTUL, HEMIPLEGICUL ŞI STATUIA de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 223 din 11 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/348147_a_349476]
-
cunoștea de mult, obișnuia să-i păstreze publicațiile preferate, i le întindea întotdeauna cu mâna stângă, fiindcă suferea de hemiplegie. Când avea timp, mai stătea cu el la taclale. Așa a aflat că și părinții lui avuseseră o casă în locul piațetei aceleia, cu fațada spre strada principală. Casă bună, sănătoasă... Comuniștii o demolaseră. De ce, nu se știa. Primiseră doar hârtie să se mute la bloc. Undeva la periferie. Tatăl său se întorsese fără picioare din Rusia și, fiindcă participanții la războiul
EMIGRANTUL, HEMIPLEGICUL ŞI STATUIA de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 223 din 11 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/348147_a_349476]
-
nu fusese. S-a sinucis... De unde știa? Știa el. Păi ce, nu-și cunoștea tatăl?... Chiar aici ne-a fost casa, chiar aici, pe locul chioșcului acestuia, arăta vânzătorul cu mâna sănătoasă pământul de sub ei. Discuția cu emigrantul ce fotografia piațeta din toate unghiurile posibile și care îi dăduse de înțeles că ar cunoaște Jardin du Luxembourg ca pe propriul buzunar avusese loc tot acolo, în fața chioșcului cu ziare. Nu vreți să-mi faceți și mie o fotografie? îl rugase emigrantul
EMIGRANTUL, HEMIPLEGICUL ŞI STATUIA de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 223 din 11 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/348147_a_349476]
-
fotografie? îl rugase emigrantul, întinzându-i minusculul aparat de fotografiat. Nu trebuie să faceți nimic, priviți doar la display-ul acela. Și apăsați pe buton. Ce vedeți, aia luați!... Emigrantul se postase în fața celui mai urât zid din câte înconjurau piațeta. Ca să-i mascheze urâțenia, edilii acceptaseră să fie în parte acoperit cu o uriașă reclamă a firmei Marlboro, înfățișând niște cowboys cu caii lor, decolorată de soare și intemperii. Încercase să-l determine pe emigrant să-și aleagă un alt
EMIGRANTUL, HEMIPLEGICUL ŞI STATUIA de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 223 din 11 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/348147_a_349476]
-
trăit până la optzeci și ceva de ani. Când meseria de frânghier a început să nu-i mai aducă venit, s-a apucat de reparat biciclete. Acolo își avea atelierul, spusese emigrantul, plimbându-și mâna spre cel mai îndepărtat colț al piațetei, îmi stăruie și acum în nări mirosul iute, de la soluția de lipit cauciuc. O prepara bunicul din crep dizolvat în benzină. Rețetă proprie. Cât am fost elev, reparam și eu biciclete cu el împreună. Apoi am făcut medicina. Am intrat
EMIGRANTUL, HEMIPLEGICUL ŞI STATUIA de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 223 din 11 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/348147_a_349476]
-
stâncii se găsesc faguri cu albine, șiești avertizat să nu folosești blițul aparatuluide fotografiat sau să stingherești în vreun felroiul. După ce urci o primă parte de stâncă, pe treptesăpateîn stâncăsau construite din lemn, ajungi la intrarea propriu-zisă în cetate, o piațetă de unde te așteaptă un alt urcuș.De-o parte și de alta a treptelor de piatră, ghearele „Leului de Sri Lanka” te fac să te simți mic. Leul este simbolul țării și se pare că el vine din vremuri foarte îndepărtate
TREI ZILE ÎN MUNŢI, PARTEA I de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 1118 din 22 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347539_a_348868]