175 matches
-
țării, era un șuvoi mai mult sau mai puțin consistent, aici, la intrarea în Capitală, devine o veritabilă Cale Regală a Gunoaielor. Un dezmăț demn de Groapa lui Ouatu. Pe acest traseu nu călătoresc doar navetiștii obosiți din jurul Bucureștiului, ce picotesc în vagoanele de pe vremea lui Pazvante, dar infinit mai slinoase decât acum douăzeci de ani. Pe aici intră și trenurile din Occident, oferind privirii un peisaj coșmaresc. Cartea de vizită a României e dată nu doar de aurolaci, copiii bolnavi
Unde sunt păsările de-altădat'? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8645_a_9970]
-
albă, suflecată, descheiată la primii doi nasturi, și 8 purtând încă cravata vișinie, desfăcută pe jumătate, pe care refuzase să o scoată. Părea să fie conștient că nu îi stătea deloc rău. Radia mulțumire și sănătate. Pe fiecare genunchi îi picoteau nepoții, Alina și Mihai, fiecare în mână cu câte o pungă de bomboane și un pachet de gumă, pe care refuzaseră să le desfacă, așteptând să o facă a doua zi, în prezența prietenilor de joacă. Copiii erau fericiți, nu
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
și ei o înfățișare statuară și păreau în transă, de parcă ar fi fost congelați acolo. Orice gest era istovitor - și ar fi fost la fel, dacă s-ar fi întors. Ajunse la scaun, se prăbuși acolo și stătu drept, dar picotind, pînă cînd cineva păru că țipă la el. Deschise ochii și spuse nedeslușit: — Nu... sînt... animal. Un funcționar bătrîn cu sprîncenele zbîrlite i se adresă din spatele ghișeului: — Atunci ar trebui să fii în registrul profesional. — îîî... Cum? — Coboară la etajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și că stelele sânt doar reflexele valurilor sub o lună din altă lume. Leandrul din curte mirosea dulceag și amețitor. Se mai sărutară o dată, abia atingîndu-și buzele, și fata intră în curte. În cușca lor de sârmă, păunul și păunită picoteau pe cîte-un ciot de lemn. Marinache se înfoie în somn simțind trecerea fetei, dar gâlgâitul i se opri în gât, iar moțul îi rămase palid și moale, atârnând peste cioc. Câteva geamuri acoperite cu hârtie albastră erau luminate, și se
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
că alunecă prin spațiu, ca sustras efectelor gravitației și densității aerului. Zbura înăuntrul unui univers ignorant, plin de culori și imagini străine. Opiul îi insufla spiritul lui leneș și vegetal. Evoluam deci într-o lume vegetală. Devenisem plantă. Dar tot picotind pe covorul de piele, în fața reșoului, cu abaua mea pe umeri, mă gândii, nu știu de ce, la bătrânul negustor de mărunțișuri. Stătea în fața mărfii sale, cu spatele aplecat, în aceeași poziție ca mine. Gândul ăsta mă umplu de spaimă. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
trebuia să reduci viteza. Cea mai mare adâncime era de vreo 260 de metri. Ditimai hăul. Ăștia mici, poate era cam devreme pentru ei, dar au rămas cu niște treburi întipărite. La ei intervenea ușor oboseala și mai ațipeau, mai picoteau. Și în special când eram pe autostradă și era ceva mai monoton, păi, trăgeau niște soamne de n-aveai treabă cu ei. Hai să vedem unde mai mergem. La Innsbruck. Eeeee, și-acum încep aventurile cu parcările! Oprim într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
vine toamna, frigul face spărturi în zid. face urme, e prins la locul crimei. dar numai frigul? Anton Jurebie Țara doamnei Circe De când stăteau acolo? Tolăniți în cele două paturi din oficiu, cu spatele proptit în câte două perne mari, picoteau, zăceau ori boleau, sporovăiau în draci, se sfădeau, se certau, își luau vorba din gură unul altuia, tăceau cu rândul sau amândoi deodată. Trecuse de două noaptea și încă nu adormiseră. Naiba știe ce așteptau și cine mai știe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
o bună zi, ai să-mi mulțumești pentru aburelile astea. Ușor aplecați peste masa din bucătărie, schimbau replici cu glas scăzut. Trecuse de miezul nopții, o oră la care Mirela dormea de obicei, în timp ce Rafael ar mai fi avut de picotit până să i se facă să se bage-n pat. Aveau căni cu ceai de izmă dinainte și o farfurioară cu scrum și chiștoace folosită ca scrumieră, iar alături, aliniate pe un ziar, chiștoace de lungimi diferite, din mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
binețe, iar el le răspunde "Bună ziua". Împinge portița legată de gardul maro cu un cerc metalic. Două bănci de lemn, o fântână, un cireș încărcat cu rod copt, plin de arome. Sub coroana enormă, un câine jigărit, plin de scaieți, picotește toropit de căldura puternică a soarelui. Își pendulează leneș coada încercând fără succes să alunge niște muște insistente. Intrarea în casa scundă, pătrățoasă, a postului de jandarmi, este pe două trepte de beton. Ușa cu geam are perdeluță ce fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și plictisiți liniștea locului unde zgomotele frontului se aud doar ca un mormăit foarte îndepărtat al artileriei. Așa cum toate cătanele din lume o știu, iernile sunt o vreme blestemată pentru executarea serviciului de gardă, dar celor doi nu le pasă. Picotesc ca niște pisici la soare, mulțumiți că sunt în siguranță, departe de abatorul războiului și speră ca asta să dureze cât mai mult. Amândoi se gândesc cu plăcere la apropiata masă a prânzului când în locul eternei supe de mazăre vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și frumos, așa cum, poate, de mult timp nu avusesem ocazia să aud. Era cald și bine, acum bătrâna, bunica mea, mi-am zis în gând - căci eu n-am avut fericirea să am o bunică adevărată - se așezase și parcă picotea. De fapt, se lăsase liniște în odaie și stăteam toți trei așa... Nu îndrăzneam să sparg această liniște cu banala idee că afară ninge foarte tare și că viscolește. Se făcuse noapte, un glas, tot al bătrânei, s-a strecurat
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Merse la fereastră. Strada Venerei lucea stins, cu pietrele din caldarâm aruncând scântei purpurii, sub un amurg greu de toamnă. Salcia, cu o creangă foarte lungă, ajungând până la marchiză, vibra în adierile ușoare de vânt. La întretăierea a două crengi picotea o pisică portocalie vârstată cu un ruginiu întunecat. Lăsă geamul deschis, dar trase draperiile de damasc stacojiu. În cameră se lăsă o semiumbră roșiatică. O rază de lumină, trecând printre draperii, lovea colțul lustruit al bibliotecii, acolo unde se afla
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
vină aici. Sunt fructele, e pădurea... De Paști vom fi cu toții împreună! Am stabilit! Vin Camelia, fetele, vine și "amiralul". Cum până la Paști mai era puțin, începu febra pregătirilor. Pe verandă, cu parfumul pomilor înfloriți invadându-i simțurile, cu Toni picotind la picioarele sale, începu metodic să-și treacă, în caietul de note, "acțiunile", meniurile pe zile, cumpărăturile... În lipsa lui sosiseră saltelele, pe care le puse fiecare la locul ei, aranjă cearșafurile, pernele, plăpumile și păturile. În bucătărie orândui "inventarul" și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
pămînt, acolo, Înaintea lui, cu fața făcută zob. CÎteva minute mai tîrziu, Lester dormea ca un prunc pe eanapeaua-pat a camionetei Mereury, parcată În fața barului Freddy Solo’s. Ceva mai Încolo, În Volvo, Santiago și Bobby așteptau să treacă timpul, picotind și ei de somn, dar silindu-se să-și țină capul sus și Încercînd să găsească subiecte de conversație care să nu le dea voie să adoarmă. Cam pe la cinci dimineața, Îl văzură ieșind pe Vlăjgan clătinîndu-se și făcînd tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ai fi zis că cei doi oameni în floarea vârstei nu făceau nimic; mișcarea însă îi trăda: mâncau ceva. In spatele lor, la vreo zece metri în umbra unui măr pădureț în floare, apărându-se alene de câteva muște matinale, picoteau doi murgi priponiți. Nu trece nimeni - spuse unul din oameni, ridicând o geană și privind în lungul drumului. — Apăi, măi fârtate - spuse celălalt - uite plosca jumătate. Lasă-l încolo și bea ici pe săturate. Am sau n-am dreptate? Drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
fără rost, deși nu imposibile? într-o împrejurare de acest fel ne aflăm și noi, povestitorii de la Porțile Orientului. Suntem în camera Cosettei, în cămin arde liniștit focul, afară soarele a apus la timp, pe pereți joacă lumina flăcărilor, mobilele picotesc, patul cu baldachin a adormit de-a dreptul pe cele patru picioare, Cosette a terminat povestea și rugămintea ei și-acum se uită la Broanteș pe sub gene, iar Broanteș bietul sta cu obrajii îmbujorați, cu inima în pieptu-i bătând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de pe șold, e aluniță sau ce dracu’ e, și altele și altele, toate însă cu același rezultat. Asudat și încruntat spătarul se răsuci spre patul lui Barzovie-Vodă: — Măria-ta, dormi? — Pe lancea lui Hector, nu! - răspunse Vodă. — Dar ce faci? Picotesc și cuget - surâse Barzovie-Vodă, scoțându-și de sub plapumă frumosul său cap buclat. — De picotit văd că picotești, dar de cugetat oare la ce cugeti? Ascultându-ți vorbele prin care încerci s-o tragi de limbă pe această frumoasă copilă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Asudat și încruntat spătarul se răsuci spre patul lui Barzovie-Vodă: — Măria-ta, dormi? — Pe lancea lui Hector, nu! - răspunse Vodă. — Dar ce faci? Picotesc și cuget - surâse Barzovie-Vodă, scoțându-și de sub plapumă frumosul său cap buclat. — De picotit văd că picotești, dar de cugetat oare la ce cugeti? Ascultându-ți vorbele prin care încerci s-o tragi de limbă pe această frumoasă copilă a vițiului și simțind în ele o certă tulburare - spuse cu același surâs fin Barzovie - mă gândeam cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
doamna Potoțki. Bărbații la război, gherghefuri ioc, descurcă-te, femeie, cum îi ști! Și cum v-ați descurcat? - îndrăzni Iovănuț. — Stai să vezi: era într-o marți, după prânz. Eram foarte lucidă. Pe cer, nici un nor. în ogradă liniște: găinile picoteau, vacile rumegau, caii erau departe, cu Potoțki. Stăteam în picioare, în capul scărilor și deodată am simțit - nu știu dacă ai avut vreodată sentimentul acesta - cum, pâș, pâș, vine senzualitatea. „Doamne, am șoptit, aibi milă, nu mă lăsa s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Cei trei moldoveni și cu țigăncușă stăteau pe prora în niște jilțuri de răchită, privind visători jocul leneș al valurilor. — La ce te gândești, spătare? - sparse tăcerea glasul cald al țigăncii. Spătarul Vulture se scărpină agale în barbă, părând că picotește. — Doar aparent picotesc - răspunse el cu blândețe. în adevăr însă, două lucruri simt cum mă tulbură: apropierea de țară și apropierea de tine. Vezi, spătare! - zise alintat Cosette. Și nu-ți vine greu să mi-o spui așa de la obraz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și cu țigăncușă stăteau pe prora în niște jilțuri de răchită, privind visători jocul leneș al valurilor. — La ce te gândești, spătare? - sparse tăcerea glasul cald al țigăncii. Spătarul Vulture se scărpină agale în barbă, părând că picotește. — Doar aparent picotesc - răspunse el cu blândețe. în adevăr însă, două lucruri simt cum mă tulbură: apropierea de țară și apropierea de tine. Vezi, spătare! - zise alintat Cosette. Și nu-ți vine greu să mi-o spui așa de la obraz? — Dacă țării nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
seriozitate țigăncușă. Nu știu cum să-ți spui - răspunse spătarul - dar o ispită la fel de mare ca asta am mai simțit o singură dată în viață acum doi ani, când era să fiu pus domn în locul dumnealui - și spătarul arătă spre Barzovie-Vodă, care picotea alături. — Și ce-ai făcut atunci? - zise Cosette. — Am stat și m-am gândit: oare n-o fi numai un zvon, cum mai aruncă turcii câteodată? — Și? - făcu țigăncușa. — N-a fost zvon, dar până m-am gândit eu, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-i de foame, visa că era senator roman. în adâncurile sufletului său, Toto știa că ar fi fost exagerat să se viseze printre senatorii de frunte ai Romei, așa că se făcea că era printre senatorii de mâna a doua, care picoteau la ședințe și se trezeau la ospețe, cărora un porc umplut cu mirodenii, bine fript și înconjurat de făzănițe înecate cu stafide li se părea mai important decât orice triumvirat viu și care apăreau în Forum doar să-și facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
gol, o neliniște, o stare de încordare. Nu înțelegea care era cu adevărat rostul acelei stagnări, ce se schimbase, de unde oare atâta apatie. De dimineață o văzuse pe Ioana, femeia de serviciu de la birouri, o brunetă mică și foarte vorbăreață, picotea pe un hârb de scaun, la WC-uri. Ședea cu tâmpla rezemată de perete, cu un picior împins în față, cu genunchiul dezgolit, cu celălalt flexat sub scaun, cu laba întoarsă, lăsând să se vadă o gaură în talpa ghetelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
un gard de fier, un pod, câteva oi, porumbul uscat, neputincios, necules încă sau micile gospodării de la cantoane, în care puteai privi ca într-o palmă, o cutie goală de înghețată ce se rostogolea între șine, dusă de vânt, ciori picotind ursuze pe calea ferată. Era relaxant să călătorești de unul singur și să nu te gândești la nimic, către o țintă oarecare unde nu te aștepta nimeni. Acum se întorcea Sidonia, afișa, ca de obicei un aer de oboseală mulțumită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]