174 matches
-
pe 11 septembrie 1860. În acest mod Cavour a reușit să anexeze teritorii importante ale statului papal cu acordul Franței. Acest acord a fost foarte important, deoarece principalul aliat al papalității în Europa la momentul respectiv era Franța. Expediția armatelor piemonteze în regiunile Umbria și Marche a contrazis acuzațiile grupurilor garibaldine și ale radicalilor cum că monarhia sabaudă și Cavour nu doreau unificarea Italiei. Prin politică pașilor mărunți și prin specularea declanșării unei posibile revoluții în Italia de către garibaldini, daca nu
[Corola-publishinghouse/Science/84979_a_85764]
-
victoria patrioților conduși de Garibaldi. Lipsa unei victorii definitive a blocat ulterior dorința garibaldinilor de a incepe marșul către Romă. Aceștia doreau să mărșăluiască către Romă pentru a o cuceri, indiferent dacă ar fi ajuns să se confrunte cu armatele piemonteze sau cele franceze 14. Pentru a evita acest conflict, Cavour i-a convins pe membrii sceptici ai parlamentului care puneau la îndoială oportunitatea unificării să voteze anexarea Regatului celor două Sicilii la Piemonte. În acest mod, întreaga mișcare a radicalilor
[Corola-publishinghouse/Science/84979_a_85764]
-
ar fi apărut în ochii opiniei publice că se opun unității Italiei. La redeschiderea parlamentului, pe 2 octombrie, Cavour și-a exprimat foarte clar politică. Într-o scurtă perioadă de timp, prin intermediul armatelor de voluntari sau al intervenției armatei regulate piemonteze, au fost eliberate Sicilia, Napoli, Umbria și Marche. Această evoluție politică a fost posibilă ca urmare a voinței politice începute de Carol Albert și continuată de Victor Emanuel. Italia era unificată și libera, cu excepția Romei și a Veneției, pentru care
[Corola-publishinghouse/Science/84979_a_85764]
-
fel declanșarea violențelor și a anarhiei. Perioadă revoluționară declanșată odată cu expediția garibaldină trebuia să se încheie pentru a nu pierde simpatia și sprijinul puterilor europene 15. Pe 14 martie 1861, în ședința solemnă, parlamentul - de data aceasta italian și nu piemontez - a aprobat legea de constituire a regatului Italiei. Articolul unic al acesteia prevedea: "Regele Victor Emanuel al II-lea își asumă pentru sine și succesorii săi titlul de Rege al Italiei". Legea a fost votată în unanimitate de către toți parlamentarii
[Corola-publishinghouse/Science/84979_a_85764]
-
contrar, relațiile diplomatice dintre cele două țări fiind în pericol să fie întrerupte. Rusia a făcut presiuni și față de celelalte puteri europene, dar în special față de Franța, căreia i-a oferit colaborarea, cu scopul de a impune presiuni diplomatice regatului piemontez. Poziția Rusiei pare insolita, deoarece aceasta mare putere europeană nu avea interese directe în Italia. Însă, prin trecerea în revistă a intereselor geostrategice din acea perioadă, observăm interesul major al acesteia pentru a controla gurile Dunării și teritoriile din peninsulă
[Corola-publishinghouse/Science/84979_a_85764]
-
Garibaldi și regele Victor Emanuel al II-lea, cănd revoluționarul radical l-a întâmpinat cu apelativul de "Rege al Italiei". La data de 14 martie 1861, la momentul în care parlamentul național l-a proclamat în mod solemn pe suveranul piemontez că rege al Italiei "prin grația lui Dumnezeu și voință națiunii", se încheia în mod simbolic proiectul radicalilor în Italia și se semna victoria definitivă a proiectului moderat 20. Politică pragmatică dusă de Cavour nu a fost totuși îmbrățișată de
[Corola-publishinghouse/Science/84979_a_85764]
-
permis elitelor peninsulare să mențină societatea de status până la încheierea Primului Război Mondial. Concluzii Apariția statului modern a fost un proces dificil datorită rivalităților existente la nivel intern și internațional. Argumentul forțe al realizării statului italian în formare impusă de elită statului piemontez a fost că acesta, la jumatatea secolului al XIX-lea, era cel mai modern regim politic, fiind angrenat în procesul de modernizare de tip burghez-occidental. Toate celelalte state italiene se aflau într-o netă inferioritate a stadiului de modernizare. Din
[Corola-publishinghouse/Science/84979_a_85764]
-
celelalte state italiene se aflau într-o netă inferioritate a stadiului de modernizare. Din acest motiv, elitele locale au acceptat înglobarea propriilor teritorii prin intermediul cuceririi sau a anexiunilor acceptate prin plebiscit popular. Cu toate acestea, modelul impus de elită liberală piemonteza a creat nemulțuniri majore la nivelul elitelor meridionale deoarece au menținut/ creat o politică cu caracter economic diferit între Nord și Sud ceea ce a condus la menținerea unor fălii civilizaționale în interiorul aceluiași stat. Promotoare a modelului de modernizare de tip
[Corola-publishinghouse/Science/84979_a_85764]
-
anume Claude-Louis de Saint-Germain trecuse succesiv drept Monsieur de Surmont, conte Soltikof, Mister Welldone, Marchiz de Belmar, principe Rackoczi sau Ragozki și așa mai departe, dar titlurile de familie erau conte de Saint-Martin și marchiz de Agliè, de la o proprietate piemonteză a strămoșilor săi. Minunat, acum Belbo putea fi liniștit. Nu numai că era căutat fără scăpare pentru terorism, nu numai că Planul era adevărat, nu numai că Agliè dispăruse În decurs de două zile, dar, colac peste pupăză, nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
monarhian. Doctrina sa Însă nu mai are aproape nimic de a face cu sumbrul dualism radical al albigenzilor din secolul precedent. Soarta catharilor italieni devine problematică după 1300. Hărțuiți fără răgaz, ei fug În Sicilia sau se pierd În Alpii piemontezi. După 1412 nu se mai vorbește despre ei79. Jean Duvernoy vede o legătură Între emigrarea catharilor spre Lombardia și apariția bruscă a faimoșilor bancheri lombarzi din secolul al XIV-lea80. 7. Gnosticism iudaic? Una dintre ideile preferate ale lui Gershom Scholem
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ca și „albanenses”, În vreme ce „francezii” (din Lombardia) țineau credința bagnolezilor, iar catharii din regiunea Le Marche, Florența și Spoleto oscilau Între credințele bagnolezilor și „albanezilor”, Înclinînd mai degrabă spre ultimii. Tractatus de hereticis (1266-1267) al inchizitorului lombard Anselm din Alexandria piemonteză (În apropiere de Torino), care activase În subordinea lui Sacconi, confirma această tripartiție a catharilor italieni În Garattenses (de la Garattus, episcop În jurul anului 1190) la Concorezzo, Albanenses la Verona și Bagnolenses la Bagnolo, În Lombardia. Concorezzienii se Împărțeau În două
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
nu e vorba decît de un dialect, de o formă a unei aceleiași limbi. Eugeniu Coșeriu afirmă 194 că niciunul dintre aceste două criterii nu poate fi aplicat pentru că: 1. în primă situație nu putem explica de ce, de exemplu, un piemontez care nu cunoaște decît piemonteza nu se poate înțelege deloc cu un calabrez sau cu un sicilian și totuși noi nu spunem că sînt alte limbi, ci că sînt trei dialecte ale limbii italiene; dimpotrivă, un danez care vorbește doar
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
un dialect, de o formă a unei aceleiași limbi. Eugeniu Coșeriu afirmă 194 că niciunul dintre aceste două criterii nu poate fi aplicat pentru că: 1. în primă situație nu putem explica de ce, de exemplu, un piemontez care nu cunoaște decît piemonteza nu se poate înțelege deloc cu un calabrez sau cu un sicilian și totuși noi nu spunem că sînt alte limbi, ci că sînt trei dialecte ale limbii italiene; dimpotrivă, un danez care vorbește doar daneză și un suedez care
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
În realitate, daca ne întrebăm: de ce, desi vorbitorii au atitudini așa de deosebite în cazul sîrbo-croatei, noi vorbim de o singură limba - sîrbo-croată, de ce, desi vorbitorii de portugheză și spaniolă se înțeleg, vorbim de două limbi deosebite, de ce, desi vorbitorii piemontezi și calabrezi nu se înțeleg între ei, vorbim totuși de o singură limba - italiană, vedem că singurul motiv este limba istorică, pe care o recunoaștem ca atare, si ca recunoaștem că există o limbă istorică ca atare, dacă s-a
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
între ele); iar clasa dominantă (naționalistă) modela acest reziduu conform propriilor interese și scopuri politice (pentru un pugliez - și mă gândesc aici la De Martino 1 -, națiunea care îi era complet străină a fost mai întâi Regatul burbonic, apoi Italia piemonteză, apoi cea fascistă, pe urmă Italia actuală, fără soluție de continuitate). Or, tocmai această lume țărănească nelimitată, prenațională și preindustrială, care a supraviețuit până acum câțiva ani, este cea pe care o regret (nu întâmplător, poposesc cât mai mult timp
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
un autor să intervină și în afara domeniului său specific? La aceste întrebări aș putea să răspund cu un raționament deductiv: Casalegno se află acolo, la ziarul La Stampa, ca să-i garanteze deschiderea către dreapta în ochii celei mai rele burghezii piemonteze și, practic, ca să-i „păzească” nu pe finanțatori, ci pe „angajații finanțatorilor”. Cu siguranță că acest raționament deductiv este nedrept, la fel ca toate raționamentele deductive. Dar totuși nu complet ilogic, după cum nu este ilogic ca într-un intelectual să
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
ș.a.m.d. Bolgiile infernale sau bucolice, scenele de violență transformistă, figuranții aflați parcă sub un blestem al reprezentărilor livrești, damnați să retrăiască istoria prodigioasă și frenetică a coșmarului universal, sunt în vădit contrast cu realismul decupajelor de viață a piemontezilor, să zicem, în limitele verosimilului și ale bunului simț popular, umoristic păstos, acid, fără iluzii. Suntem teleportați, așadar, în plin basm-parabolă pe măsură ce pelerinii (Baudolino, urmat de o seamă de alessandrini de-ai lui, plus camarazii de la Paris), se apropie, după
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Enrico Pea, Giorgio Vigolo, Riccardo Bacchelli sau Vincenzo Cardarelli.89 Orientarea ei preponderent antidannunziană, ce se opunea ecourilor naturalismului de secol nouăsprezece, tindea spre neoromantism, fapt care i-a atras numele Sturm und Drâng florentin, dat de Piero Gobetti, directorul piemontezei 'Baretti'. În cadrul acestei tendințe neoromantice Leopardi a fost readus în actualitate de către De Robertis, care scotea în evidență efortul recanatezului de a elabora formă poeziilor pe baza unui calcul combinatoriu eliberat de efuziuni sentimentale sau zboruri fantastice.90 În discursul
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
pînă la Elizabeta a Angliei, se tem ca Filip al II-lea să nu profite de cruciadă pentru a-și extinde dominația. După multe negocieri, papa Pius al V-lea reușește să organizeze o expedițe de vase spaniole, genoveze și piemonteze comandată de însuși fratele regelui Spaniei: don Juan de Austria obține la Leparto (1571), în largul Corintului, o strălucită victorie asupra flotă turcești. Spania cîștigă astfel un prestigiu considerabil. Lepanto este totuși ultimul succes al regelui Spaniei. De altfel, un
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
spre muzeele fraiceze. Și cînd populația reacționează la extorcări, generalul frarcez lasă armata să jefuiască orașul (ca în Pavia), după ce exeută pe reprezentanții municipalității. Victoriile lui Bonaparte sînt fulgerătoare. Campania din Itala începe la 11 aprilie 1797. Începînd din 28, piemontezii sennează armistițiul și recunosc anexarea Niceei și Savoii. Dudi de Parma și de Modena, împreună cu papa, cer la rîndul lor >ace: regele Neapolelui îi imită. După ce i-a bătut pe austrieci la podul din Lodi (9 mai), Bonaparte își face
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
tendința de a se mișca în teritoriu, cu scopul găsirii unui loc de muncă, folosindu-se de legăturile familiale și regionale (pentru a urmări acest fenomen există o cercetare sociologică bine documentată care demonstrează cum funcționează "lanțurile migratoare" în spațiul piemontez)20. Ne vom apleca ulterior acestui subiect pentru a discuta despre aceste canale de comunicare interne: pentru anumite cazuri, de exemplu acela al îngrijitoarelor (o îndatorire socială fundamentală, în care femeile românce și-au câștigat, datorită calitaților lor, un fel
by Alina Harja şi Guido Melis [Corola-publishinghouse/Science/1045_a_2553]
-
femei) și un anumit număr de cercetători și de profesori. În acest moment lucrează în afara țării aproximativ 450 de cercetători români. Iar în Italia? În Italia geografia emigrărilor nu a fost diferită. Un torinez din zece, de exemplu, nu este piemontez, vine din România: destul de des provine din zona Iași-ului (zona geografică a României care are acest oraș la reședință și care este, după București al doilea oraș al țării, care numără 315 000 de locuitori, cinci universități, și cunoaște
by Alina Harja şi Guido Melis [Corola-publishinghouse/Science/1045_a_2553]
-
Italia, în limba română, pentru români. Intenția este lăudabilă. Promovarea propriei identități este binevenită. Identitatea este un bun prețios. Este intitulată "sarea popoarelor". Este o nebunie să o anulezi. Dar ne punem următoarea întrebare: ce vor putea să înțeleagă italienii, piemontezii în acest caz, despre români, privind la aceste emisiuni care sunt în limba română? Probabil nimic. Acum am atins un punct important. Dacă se dorește să existe un impact în Italia, dacă se dorește să fie anulate prejudecățile și să
by Alina Harja şi Guido Melis [Corola-publishinghouse/Science/1045_a_2553]
-
primele indicii sunt de căutat la nivelul unor surse directe. Ardelenii care călătoresc sau merg la studii În Italia În această perioadă sunt confruntați, fără Îndoială, În mod nemijlocit, cu atmosfera tensionată din Lombardia ori cu resentimentele politice din regatul piemontez. Totuși, În notele lor de călătorie, destinate publicării, Timotei Cipariu XE "Cipariu" , August Treboniu Laurian XE "Treboniu Laurian" sau Ion Codru Drăgușanu XE "Codru Drăgușanu" nu fac loc decât cu mare parcimonie aprecierilor pe marginea aspectelor politice. Explicația faptului ține
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
de exemplu, a cărui sferă de interes În Italia se limitează aproape exclusiv la antichitățile romane, participă, cu toate acestea, la un „tedeum pentru luarea Sevastopolii”, desfășurat la Genova. El sosea apoi la Torino, Într-un moment În care capitala piemonteză traversa o stare de mare efervescență politică, atmosferă care nu putea să Îi scape nici măcar unui străin. Cipariu XE "Cipariu" , la rândul său, acaparat mereu de mesajul cultural italian sau de frumusețea peisajului, nu se poate opri să nu remarce
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]