219 matches
-
unei geometrii, ce-i drept, sinuoase, care face un tandemn relevant cu geometria construcțiilor din fundal. Pentru o parte din aceste tablouri, arhitectonica relevă mai degrabă un oraș flamand, punând în evidență sursa de inspirație străină, dar și eclectismul stilului. Pieptănăturile sofisticate adăugă propria lor geometrie arabescului floral, iar veșmântul, printr-un procedeu de continuitate mimetică, integrează volutele și dantelăria nu mai puțin complicată a florilor. Ornamentalul devenit podoabă și accesoriu, paftale, bijuterii sofisticate la Gustav Moreau ele îmbracă până la saturație
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
corpul redat astfel unei nudități depline. Carnația extrem de albă expusă privirii realizează un contrast între oroarea actului crud, înfățișat în consecința sa directă, capul sfântului, și frumusețea delicată a nudului. La aceasta se adaugă și podoabele pe care le poartă, pieptănătura complicată, diferită de cea uniformizată și mai degrabă austeră a celorlalte personaje din anturaj. Tot în fundal se pot vedea vârfurile unor chiparoși, arbori simbolizând moartea, făcând parte din recuzita simbolisto-decadentă, ceea ce dovedește încă odată familiaritatea pictoriței cu secesionismul de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
structura noastră: "Noi ne comportăm foarte asemănător, executând cu prețiozitate acțiuni de transfer prin îngrijire. Ne scărpinam în cap, ne roadem unghiile, ne "spălăm" fața cu mâinile, ne tragem de barbă sau de mustață dacă le avem, sau ne aranjăm pieptănătura, ne frecăm, ne ciupim, inspirăm cu putere sau ne suflăm nasul, ne tragem de lobii urechilor, ne scobim în urechi, ne frecăm bărbiile, ne lingem buzele sau ne frecăm mâinile una de alta ca pentru a le clăti. Dacă se
Lecția uitată a educației. Întâlnirea Micului Prinț cu vulpea by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
de a se face remarcat, indiferent ce ar presupune acest lucru. Sunt manifestări nonverbale evidente de care el se folosește pentru a transmite în jurul său mesajele intenționate. Dr. S. P. Sells observa cu pertinenta că, "Schimbările de îmbrăcăminte sau de pieptănătura pe care le face adolescentul simbolizează nevoia să firească, în cursul propriei dezvoltări, de a-și stabili o anumita identitate personală." Același autor atrage atenția asupra unui aspect de o însemnătate aparte: "Dacă îți pui la bătaie toate resursele ca să
Semiotica limbajului nonverbal în relația părinte adolescent by Livia Durac () [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
ea, nu l-ai văzut în odaie? Doarme în pătucul lui. Nu văzusem pătucul. Femeia își aprinse un ciubuc și începu să fumeze liniștită. După naștere se calmase și parcă nici nasul nu-l mai avea așa mare, poate din pricina pieptănăturii, atunci părul castaniu îi cădea bogat pe lângă obraji, acum își eliberase chipul ridicând părul într-un coc. Îi stătea mai bine, da, iată, nasul arăta obișnuit, ca orice nas. Observând poate privirea mea de simpatie mi se adresă și mă
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
în mediile evreiești elenizate din secolul I. Tandemul aparență/concupiscență va persista, chiar în plin creștinism. Tertulian, cartaginezul care vedea în idolatrie "cea mai mare crimă a speciei omenești", mare luptător creștin împotriva imaginilor, va condamna insistent cochetăria feminină. Fard, pieptănătură, ruj de buze, parfum, rochie totul e controlat de el. Până la lungimea voalului pe care trebuie să-l poarte tânăra creștină la adunările liturgice. Își găsește ecou la alt iconomah, Calvin, în Învățătura religiei creștine: Omul nu începe să adore
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
uimea să văd că se pregătea să ia micul dejun, apoi să-nceapă ziua de lucru la masa de scris, îmbrăcat întotdeauna în costum și cravată. Își făcea îndelung toaleta și, nu știu de ce, mi se părea, pornind poate de la pieptănătura lui îngrijită, cu cărare pe o parte și cu părul aproape lins, că avea ceva din silueta pedantă a unui castor. Făcea parte dintre oamenii care purtau cu ștaif chiar și costumele obosite sau nearătoase. N-a avut niciodată bani
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
uimea să văd că se pregătea să ia micul dejun, apoi să-nceapă ziua de lucru la masa de scris, îmbrăcat întotdeauna în costum și cravată. Își făcea îndelung toaleta și, nu știu de ce, mi se părea, pornind poate de la pieptănătura lui îngrijită, cu cărare pe o parte și cu părul aproape lins, că avea ceva din silueta pedantă a unui castor. Făcea parte dintre oamenii care purtau cu ștaif chiar și costumele obosite sau nearătoase. N-a avut niciodată bani
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
ea dinamica ei. În primul rînd perucile secolului XVIII au dispărut complet, cu excepția celor purtate de justițiabili în sălile de judecată (unde s-au păstrat și astăzi). Pe la mijlocul secolului XIX apare la Paris și se răspîndește în restul capitalelor europene pieptănătura vălurită și bufantă, așa cum se poate vedea din tabloul lui Ingres, "Madame Moitessier"‡‡‡‡‡‡ Franz Xaver Winterhalter, pictorul "de serviciu" al Curților Regale europene (v. iconografia victoriană), o pictează pe împărăteasa Austriei, Elisabeta (celebra Sisi), la 1860, purtînd un păr bogat
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
statuia micului zeu, străbătură locul îngust care înconjura palatul și care fusese odinioară o grădină. Se îmbarcară din nou. Marea era foarte limpede. Văzură pe fundul apei, printre pietre și nisip, ceva asemănător cu capul gigantic al unei statui având pieptănătura regală a vechilor phar-haoui. — Trebuie să fi fost o statuie grandioasă, zise băiatul. Capul sculptat în granit avea ochii orbi ațintiți în față, sub pânza aceea de apă. Nu avea însă frumoasele pleoape alungite, buzele arcuite ale vechilor suverani; recent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
iubit de oamenii săi pentru că glumea, se lăuda, benchetuia și bea mult împreună cu ei, mereu ocupat cu femeile, darnic, curajos până la inconștiență? Putea fi cu adevărat el. Așa avea să-l descrie, o sută de ani mai târziu, și Plutarchus. — Pieptănătura regală, spuse Gajus. Germanicus răspunse mișcat: — Avea dreptul la ea. Se căsătorise cu regina din Aegyptus. Nici unul dintre ei n-ar fi vrut ca țara să devină ceea ce este azi. Din statuia enormă nu mai rămăsese decât capul acela, retezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
protejată a castrului. Drusus, pe atunci adolescent, își începuse fiecare povestire cu cuvintele: „Pentru ca amintirea să nu se piardă...“ Gajus citi un titlu care părea să anunțe o povestire, o fabula: „Istoria frumoasei noastre verișoare Apuleia Varilia, care își face pieptănături pline de fantezie, iubește bijuteriile și poartă veșminte de in brodate în Aegyptus“. Dar nu era o fabula. „Alaltăieri-seară, în fața multor prieteni, frumoasa Varilia a spus că, din cauza tăcerii temătoare a bătrânilor, tinerii nu știu nimic despre viața Liviei, Maștera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în picioare. Avea un șal alb de lână pe umeri, o pătură albă pe genunchi; își ținea picioarele pe un scăunel. Privea spre băiat. Chipul îi era foarte slab, cu pielea gălbuie, îmbătrânită, părul rar îi era strâns într-o pieptănătură înaltă, cum se purta în urmă cu patruzeci de ani. Gajus se apropie, mergând la un pas în urma ofițerului. Toată lumea tăcea. Ochii Liviei îi căutară pe ai băiatului, se înfipseră în ei. Erau niște ochi mici, apoși, dar foarte puternici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Mașterei și în vila de la Capri, suferise din cauza unei amare și meschine dependențe economice, până la cele mai mici cheltuieli legate de îmbrăcăminte. Astfel, în palatele imperiale își făcură repede apariția - și fură primite cu entuziasm de tineri - strălucitoarea eleganță orientală, pieptănăturile, pliseurile, transparențele, colierele și brățările, cingătorile subțiri, perucile. Pe somptuoasele tunici, hlamide, mantii, perdele, perne sau sandale străluceau sutele de culori ale vopsitoriilor din Pelusium și Bouthos. Senatorii descoperiră uluiți și alarmați că, în particular, Împăratul purta tunici în stil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o față turtită, un șorțuleț cu dungi, o tavă sub braț. Este ultima femeie din povestea asta. 1 Persoană acuzată în timpul ciumei de la Milano, din 1630, că răspândește boala ungând ușile caselor, bisericilor etc. cu materii infectate (n.tr.). 1 Pieptănătură făcută cu ajutorul unor codițe false. PAGE FILENAME \p D:\microsoft\docuri nefacute\Mazzantini.doc PAGE 1
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
a cărui fotografie îndoliată stătea pe un raft cu cărți, căzuse în lupta pentru Sevastopol. Tânăr, în jur de douăzeci de ani. Costumul lui mi s-ar fi potrivit. Cărțile lui se aflau la îndemână. Privea din fotografie de sub o pieptănătură cu cărarea pe stânga, semănându-mi în această privință. Nu am rămas, am vrut să ascult mai departe de ordinul meu de drum și, îmbrăcat cu panatalonii mei care, după o spălare temeinică, nu mai atrăgeau furnici, să trec munții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
poza nud - o gospodină suplă, dar cărnoasă - fuma în timpul pauzei, după o jumătate de oră de stat în picioare, cu toate că eu îi dădeam din glucoza mea. Una dintre studente - o femeie nu tocmai tânără cu părul strâns în coc, o pieptănătură care încă din timpul războiului era ironizată ca „anunțând încetarea alarmei“ și care încerca să mă cocoloșească - fuma ca o doamnă, cu portțigaret. Prietena ei, care era favorizată de profesorul nostru - probabil că era iubita lui -, pufăia nervos țigări pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pe termen scurt. O dată, când m-am postat și eu la coada celor care așteptau în fața cabinei telefonice, contam pe ajutorul unui flirt căznit cu o studentă din clasa lui Sintenis, care se numea Christine și avea ceva de mânz: pieptănătura ei în coadă de cal. Îți venea să o mângâi, mai mult nu. Dar, când a intrat în cabină înaintea mea, cineva s-a topit, cineva care semăna perfect cu mine și căruia teama cu cuvinte angajante îi intrase în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
a chicotit înveselită pe dată. Auzind întrebările fiicei, Ilinca a întors ușor capul spre ei, să poată auzi dialogul copiilor. Părul miroase așa..., miroase pentru că m-am coafat. Nu se observă? Știi? Am o revistă, de la mama, cu modele de pieptănătură pentru fetițe. Îmi place așa de mult! Îți place? De ce? Vrei să lucrezi la o frizerie? Eu n-aș putea... Cum adică, la frizerie? Eu vreau să lucrez pentru femei. Nu mă fac frizeriță pentru băieți și bărbați. Mă fac
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
Stacojiul Îți poartă noroc. Se strîmbă. Nu-i decît o femeie care lucrează pe undeva, Într-un birou, nu-i așa? Mi-ar plăcea slujba ei... Mai dădu cîteva pagini, apoi ridică revista deasura capului. Ce-ai zice de-o pieptănătură ca asta? Helen numără Încă o dată ochiurile. — Șaisprezece, șaptesprezece, zise ea, apoi se uită la poză. Nu-i rea. Însă nu mi-ar plăcea să-l aranjez și rearanjez de fiecare dată. Viv căscă din nou. — Ei, atîta lucru tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
somn care să te facă să visezi, în timp ce auzi încă foșnetul etern al copacilor și susurul undelor, și să dorești că trebuie să te trezești, da, de îndată, să te îmbraci și... fiindcă te așteaptă... minunata ei tâmplă desvelită sub pieptănătură, surâsul ei care...despre ce tâmplă și despre ce surâs era vorba...? A, nu, nu ale Matildei, ale fetei care trecea. Da, iată, sânt în pericol și ființa mea tot nu crede că ași putea muri, mă uit după fete
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
puful de sub păr... Tâmplele desgolite desvăluiau totodată o maiestate a chipului până atunci ascunsă, ași zice chiar trucată, ca și când o convenție, sau o interdicție bizară i-ar fi impus să poarte în afara casei un voal de insignifianță sub forma unei pieptănături neglijente. Am o bănuială!" șoptii și mă uitai pe fereastră, stăpânit cu putere de o clipă imperioasă. "Ce bănuială?" zise. Mă ridicai încet, mă apropiai de pat și mă așezai alături. "Vreau să văd!", murmurai. "Ce anume?" Mut, parcă ignorînd-o
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mână din alt secol, va arunca totul în foc... Dar nu același lucru îl spusei când ne văzurăm apoi la birou. Intră fără indecizia pe care i-o cunoșteam, dar rămase câteva clipe lângă ușă ca s-o văd. Tresării. Pieptănătura îi desvăluia maiestatea chipului așa cum îmi apăruse prima oară în fosta ei odaie de fată. Îmbrăcase o rochie de o culoare pe care n-o ghicii bine, bleu foncé, dungată cu largi spirale în formă de flăcări verzi. Se apropie
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
prin nimic că ar fi fost vreodată călcat de cineva)... dar acum..." Nu zisei, ci gîndii: dar acum, ce? Nu mai vroia? Ce i se întîmpla? Se îmbrăcase modest, aproape mohorât, un pulovăr maron, un pantalon albastru-închis, pantofi negri, iar pieptănătura liberă, ca altădată, îi acoperea jumătate din obraji, al căror ten parcă fără sânge se alterase și parcă îmbătrînise. I se mai întîmpla acest lucru, dar nu totdeauna avea și o stare de spirit care să însoțească sau să determine
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
dimpotrivă, să le scot). Bineînțeles că, în realitate, nu mi-am pus costum. Tricou, o cămașă curată, descheiată la gât. Sacou pe deasupra. Blugii bleumarin închis, de la Steilmann. O pereche de ghete: de fetru bineînțeles. Mă simțeam liber în ele, sportiv. Pieptănătura, umerii sacoului scuturați de scame imaginare, ca Otilia pe reverele lui Pascalopol. Gulerul cămășii îndreptat. Păream onorabil și onest. Cât să-l conving pe tânărul Lupu. Și, fie vorba între noi, nici taică-meu nu reușea să arunce cu Istoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]