277 matches
-
luând în considerație numeroasele lucrări fortificate semnalate, construite în scop de apărare. Toponimele "În vârf la Straja" (mărturie că aici au fost cândva străjeri), "La cetățuie" (loc întărit, aflat undeva la apus de Straja) sau "Vâlceaua Plăieșilor" (folosită pentru deplasarea plăieșilor sau locuitorilor cărora li se încredințau misiuni de pază și apărare), toate sunt dovezi memorabile ale rolului militar acordat Plaiului Domnesc. Strâns legat de punctul Straja, bătrânii satului spun că aici ar fi existat o cetate subterană situată între două
Brebu, Dâmbovița () [Corola-website/Science/301156_a_302485]
-
român, membru corespondent al Academiei Române. A înființat tipografia "Buciumul român", prin intermediul căreia a sprijinit Unirea Principatelor Române. A fost redactor la multe ziare, tipărind, în ziarul "Buciumul român", pentru prima oară, epopeea "Țiganiada" de Ion Budai-Deleanu. A scris drama istorică "Plăieșul Logofăt mare", 1846. Între anii 1848 și 1853, revine ca profesor la Academie, unde predă istoria. A fost o vreme cenzor al publicațiilor din Moldova și apoi director al Arhivelor Statului din Iași (1856). Preocupările lui Codrescu, multiple, nu sunt
Theodor Codrescu () [Corola-website/Science/298310_a_299639]
-
din folclor. În 1844, îi apare volumul O călătorie la Constantinopoli. În 1846 oferă Teatrului Național din Iași vodevilul propriu Soldatul prujitor. Bazată pe quiproquo, intriga este derulată cu îndemânare, fără însă a fi susținută și de un limbaj nimerit. Plăieșul logofăt mare (1876) este o dramă istorică. Păstrându-se în tiparele romantice, piesa are în centru înfruntarea dintre Stan Plăieșul, considerat reprezentant al bunului simț popular, și Despot Vodă. Anticipând cu aproape patru decenii personajul omonim al lui V. Alecsandri
Theodor Codrescu () [Corola-website/Science/298310_a_299639]
-
Soldatul prujitor. Bazată pe quiproquo, intriga este derulată cu îndemânare, fără însă a fi susținută și de un limbaj nimerit. Plăieșul logofăt mare (1876) este o dramă istorică. Păstrându-se în tiparele romantice, piesa are în centru înfruntarea dintre Stan Plăieșul, considerat reprezentant al bunului simț popular, și Despot Vodă. Anticipând cu aproape patru decenii personajul omonim al lui V. Alecsandri, acesta e un amestec straniu de despotism și toleranță, predispus mai curând să filosofeze asupra vieții decât să conducă țara
Theodor Codrescu () [Corola-website/Science/298310_a_299639]
-
actul de danie prin care voievodul Ioan de Hunedoara a donat lui Simion Magnus, castelanul Tălmaciului precum și urmașilor săi, jumătate din prediul (cătunul) Reken — Racovița de astăzi. Fiind localitate de frontieră, satul a fost asimilat de timpuriu în unitățile de plăieși și pușcași, culminând cu militarizarea sa totală în cadrul Companiei a VII-a a Regimentului I de Graniță de la Orlat,în perioada 1765-1851. În perioada 1698-1765, premergătoare înființării graniței militare, populația s-a confruntat cu conflicte interconfesionale cauzate de procesul de
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
încartiruirea și întreținerea oastei; de "crâșmărit"; obligații militare etc. Din punct de vedere al componenței sociale, în sat trăiau: "iobagi", dotați cu „sesii iobăgești” în suprafață de 10-15 jugăre; "jeleri" fără sesii, dar obligați să presteze și ei anumite „robote”; "plăieși" ce erau obligați a păzi granițele țării; "pușcași", "curieri" și "libertini", unul dintre aceștia fiind Ion Bobanga, menționat în anul 1765, căsătorit cu Maria, una din surorile lui Ștefan Hadju, nobil de Racovița. În cel de-al treilea deceniu de
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România). Acesta are o suprafață de 7.906 ha. și include rezervația naturală Tinovul „Kicsi Romlásmezö” (Rupturile Mici) de la Plăieșii de Jos. se află în administrarea "Fundației Salutaris" și reprezintă o zonă naturală (păduri de foioase, păduri de conifere, păduri de amestec, păduri în tranziție, tufișuri, tufărișuri, pajiști și fânețe montane, turbării și mlaștini) încadrată în bioregiunea alpină din versantul
Tinovul Apa Lină - Honcsok () [Corola-website/Science/335102_a_336431]
-
Revoluției de la 1848 din Moldova, o parte dintre revoluționari printre care frații Vasile și Iancu Alecsandri, Leon Cantacuzino, Alexandru Cantacuzino, Alecu Russo, au scăpat de poliția domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849) și s-au refugiat la Hangu "„cu speranța să ridice plăieșii și să pornească cu toate satele asupra Iașului”". Planul lor nu a reușit, iar revoluționarii au fugit în Transilvania și în Bucovina. Evenimentele acelea sunt relatate și de Vasile Alecsandri în "„Un episod din anul 1848”", fragment apărut în 1869
Palatul Cnejilor () [Corola-website/Science/327536_a_328865]
-
comandanții moldoveni au fost lăsați liberi să plece unde vor. Dimitrie Cantemir relatează altfel acest asediu în cele două opere ale sale: ""Istoria Imperiului Otoman"" și ""Viața lui Constantin Vodă Cantemir"", consemnând că în cetate era un număr mic de plăieși, care s-au predat după patru zile de lupte, când au ieșit din cetate doar șase plăieși, care purtau pe umerii lor pe alți trei. În cetate a rămas de atunci o garnizoană polonă care se implica deseori în diferite
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
cele două opere ale sale: ""Istoria Imperiului Otoman"" și ""Viața lui Constantin Vodă Cantemir"", consemnând că în cetate era un număr mic de plăieși, care s-au predat după patru zile de lupte, când au ieșit din cetate doar șase plăieși, care purtau pe umerii lor pe alți trei. În cetate a rămas de atunci o garnizoană polonă care se implica deseori în diferite acțiuni politice. Astfel, în timpul domniei lui Constantin Duca (1693-1695), Moisei serdarul împreună cu vreo 300-400 de joimiri aflați
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
următoarele: <poem>"„Dacă tu ești Ștefan cu adevărat, " Apoi tu aice fără biruință "Nu poți ca să intri cu a mea voință. "Du-te la oștire ! Pentru țară mori ! Și-ți va fi mormântul coronat cu flori !” </poem> Rezistența legendară a plăieșilor din cetate la asediul oștirii poloneze conduse de regele Sobieski din 1691 este prezentată în mai multe lucrări literare. Costache Negruzzi a descris această luptă în nuvela ""Sobieski și românii"", publicată prima dată în "Calendar pentru poporul românesc pe anul
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
paragrafele CXLIX-CLXIII). În această nuvelă, acțiunea se petrece ""pe la sfârșitul lui septemvrie 1686"", când o oaste poloneză în frunte cu Ion Sobiețki, regele Poloniei, și hatmanii Iablonovski și Potoțki, ajung în fața cetății. În fortăreață se aflau în acel moment 19 plăieși trimiși de ispravnicul de Neamț pentru străjuire. Dorind să pună mâna pe averile pe care bănuia că domnitorul le-a trimis aici, Sobieski poruncește asedierea cetății. După cinci zile de lupte, timp în care au murit zece plăieși, iar în
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
moment 19 plăieși trimiși de ispravnicul de Neamț pentru străjuire. Dorind să pună mâna pe averile pe care bănuia că domnitorul le-a trimis aici, Sobieski poruncește asedierea cetății. După cinci zile de lupte, timp în care au murit zece plăieși, iar în cetate se terminaseră merindele și praful de pușcă, străjerii predau cetatea și primesc făgăduința de a fi lăsați liberi să plece la casele lor. Văzând că din cetate ies numai șase oameni, din care trei duceau pe umeri
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
din cetate stăteau întinși pe iarbă și așteptau să fiarbă mâncarea. În timp ce unul dintre ei răstoarnă mămăliga din ceaun, la porțile cetății sosește o oaste poloneză flămândă abătută aici de aburii de mâncare. Supărați că au fost deranjați de la masă, plăieșii refuză să le dea polonezilor de mâncare. Regele Sobieski decide să bombardeze cetatea pentru a pune mâna pe mămăliga moldovenilor, în timp ce principala grijă a acestora din urmă este să ferească ceaunul din calea bombelor. După o săptămână de asediu, lihnit
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
lui Ștefan cel Mare, rănit și învins de turci, dar care este rugat de mama sa să plece pentru a-și strânge o nouă armată, deschiderea porților fără luptă în fața armatelor lui Mihai Viteazul sau rezistența dârză a celor 19 plăieși în fața armatelor lui Sobieski. După cum scrie în povestirea ""Cetatea Neamțului"" (1908), prozatorul Mihail Sadoveanu a călătorit și el aici împreună cu un prieten. Scriitorul vede ruina cetății ""neclintită în moartea ei"", ""ca o fantomă încremenită (...) pe vârful coastei goale"", un ""schelet
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
presteze anumite robote în folosul „domnilor”. Sporadic, în conscripțiile satului apar și „"vagii"”, țărani pribegi care nu aveau locuințe statornice și deci, care se deplasau mereu pentru a-și câștiga cele necesare traiului. O categorie restrânsă de locuitori o formau "plăieșii", care erau încadrați în „"Corpul plăieșilor"”, veche instituție feudală creată pentru asigurarea granițelor țării. Aceștia patrulau pe potecile munților, împiedicând emigrările, zădărnicind contrabanda și asigurând un cordon sanitar în perioada deselor epidemii de ciumă și holeră. Tot acestor plăieși le
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
Sporadic, în conscripțiile satului apar și „"vagii"”, țărani pribegi care nu aveau locuințe statornice și deci, care se deplasau mereu pentru a-și câștiga cele necesare traiului. O categorie restrânsă de locuitori o formau "plăieșii", care erau încadrați în „"Corpul plăieșilor"”, veche instituție feudală creată pentru asigurarea granițelor țării. Aceștia patrulau pe potecile munților, împiedicând emigrările, zădărnicind contrabanda și asigurând un cordon sanitar în perioada deselor epidemii de ciumă și holeră. Tot acestor plăieși le revenea sarcina de a încasa veniturile
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
formau "plăieșii", care erau încadrați în „"Corpul plăieșilor"”, veche instituție feudală creată pentru asigurarea granițelor țării. Aceștia patrulau pe potecile munților, împiedicând emigrările, zădărnicind contrabanda și asigurând un cordon sanitar în perioada deselor epidemii de ciumă și holeră. Tot acestor plăieși le revenea sarcina de a încasa veniturile munților. Plăieșii se recrutau din rândurile iobagilor și își păstrau portul lor național. Drept răsplată pentru serviciul prestat, ei nu numai că erau scoși din rândul iobagilor dar se bucurau și de anumite
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
instituție feudală creată pentru asigurarea granițelor țării. Aceștia patrulau pe potecile munților, împiedicând emigrările, zădărnicind contrabanda și asigurând un cordon sanitar în perioada deselor epidemii de ciumă și holeră. Tot acestor plăieși le revenea sarcina de a încasa veniturile munților. Plăieșii se recrutau din rândurile iobagilor și își păstrau portul lor național. Drept răsplată pentru serviciul prestat, ei nu numai că erau scoși din rândul iobagilor dar se bucurau și de anumite privilegii, fiind scutiți de sarcini feudale. În 1721, pe lângă
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
din rândurile iobagilor și își păstrau portul lor național. Drept răsplată pentru serviciul prestat, ei nu numai că erau scoși din rândul iobagilor dar se bucurau și de anumite privilegii, fiind scutiți de sarcini feudale. În 1721, pe lângă scutirile obișnuite, plăieșului racovicean i se asigura și hrana zilnică. Pentru credința și statornicia lor dovedită în îndeplinirea pazei granițelor, plăieșii și-au dobândit încrederea stăpânirii astfel încât în anul 1667, principele Mihai Apafi I le-a încredințat acestora și paza trecătorilor și a
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
erau scoși din rândul iobagilor dar se bucurau și de anumite privilegii, fiind scutiți de sarcini feudale. În 1721, pe lângă scutirile obișnuite, plăieșului racovicean i se asigura și hrana zilnică. Pentru credința și statornicia lor dovedită în îndeplinirea pazei granițelor, plăieșii și-au dobândit încrederea stăpânirii astfel încât în anul 1667, principele Mihai Apafi I le-a încredințat acestora și paza trecătorilor și a cetăților de graniță, asigurată până la acea dată de către detașamente ale armatei regulate. Arhivele sibiene au păstrat documente în
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
astfel încât în anul 1667, principele Mihai Apafi I le-a încredințat acestora și paza trecătorilor și a cetăților de graniță, asigurată până la acea dată de către detașamente ale armatei regulate. Arhivele sibiene au păstrat documente în care sunt consemnate nume ale plăieșilor racoviceni dintre anii 1749 - 1760: "Pușcașii" formau o altă categorie de locuitori ridicați din starea iobăgească. Cunoscuți în documente ca „"sclopetari"”, „"venatores"”, „armaliști” sau „pixidari”, aceștia erau înarmați cu puști și în schimbul unor scutiri erau obligați să întrețină cetățile în
Comuna Racovița în Evul Mediu () [Corola-website/Science/311047_a_312376]
-
și se continuau până la Carpați, cantitatea de ploaie a fost și este mare”. Clima orașului nu confirmă însă, cel puțin pentru ultimul veac, această ipoteză, regimul precipitațiilor nedepășind aici media pe țară. Leonida S. Georgescu, în lucrarea „Orașul Ploiești sau Plăieșii”, publicată în 1928 la tipografia „Concurența” din localitate, propune o variantă inedită: în vechime, orașul s-ar fi numit Plăieși și nu Ploiești, întrucât „"aici s-ar fi aflat un post permanent al plăieșilor lui Mihai Viteazul păzind granița spre
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
pentru ultimul veac, această ipoteză, regimul precipitațiilor nedepășind aici media pe țară. Leonida S. Georgescu, în lucrarea „Orașul Ploiești sau Plăieșii”, publicată în 1928 la tipografia „Concurența” din localitate, propune o variantă inedită: în vechime, orașul s-ar fi numit Plăieși și nu Ploiești, întrucât „"aici s-ar fi aflat un post permanent al plăieșilor lui Mihai Viteazul păzind granița spre Transilvania"” (Cf. Florica Dumitrica - "Monografii și publicații documentare privind orașul Ploiești", Sesiune de comunicări și referate - 29 mai 1971 - Arh.
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
Georgescu, în lucrarea „Orașul Ploiești sau Plăieșii”, publicată în 1928 la tipografia „Concurența” din localitate, propune o variantă inedită: în vechime, orașul s-ar fi numit Plăieși și nu Ploiești, întrucât „"aici s-ar fi aflat un post permanent al plăieșilor lui Mihai Viteazul păzind granița spre Transilvania"” (Cf. Florica Dumitrica - "Monografii și publicații documentare privind orașul Ploiești", Sesiune de comunicări și referate - 29 mai 1971 - Arh. St. Pl., 1973, p. 179). Ioan Moruzi, pornind de la afirmația lui Nicolae Bălcescu - că
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]