999 matches
-
al patrulea semestru (semestrul VIII) există un curs de o oră al lui Schuchardt despre „Templul grec“ și o prelegere de trei ore a profesorului Nestlé despre Sofocle. În afara cursurilor și seminarelor de filozofie ale lui Heidegger și a seminarului platonician, secțiunea filozofică mai cuprinde, în semestrul V, un curs sintetic de două ore despre „Istoria filozofiei moderne“ cu profesorul Reiner. Asta e tot. Săptămîna nu conține niciodată mai mult de 8 ore de cursuri și seminare. Restul timpului este dedicat
Alexandru Dragomir, destinul deturnat al unui filozof by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Memoirs/13242_a_14567]
-
de a o aduce la îndeplinire: nici amenințările crude ale lui Creon și nici intervențiile calde, iubitoare ale surorii ei, Ismena. Filozofia pe care o putem deduce din actele Antigonei are în ea accente ce anunță pe acelea ale filozofiei platoniciene. Ne aflăm, oarecum, pe un plan de "idei pure". Antigona de sacrifică pentru legi care nu sunt scrise pe hărtie, ci țin de permanența conștiinței umane. Aproape că nici nu o vedem luptând; merge la moarte, drept, ca din datorie
Antigona (Sofocle) () [Corola-website/Science/311344_a_312673]
-
mitică, Pământul (rotund) aflându-se în centru, static, planetele fiind extrem de aproape de el, iar stelele la o distanță deasemenea mică (~10 diametre terestre), toate rotite de zeițele destinului. Discipolul lui Platon Eudoxus din Knidos va fi cel care, păstrând viziunea platoniciană, va repune accentul pe perfecțiunea sferelor (sau cercurilor) pe care evoluează în mișcarea lor în jurul Pământului planetele, reluând o idee dragă sectei pitagoreice. Pentru Aristotel, un alt elev al lui Platon, Pământul se afla în centru, sferele pe care se
Geocentrism () [Corola-website/Science/327319_a_328648]
-
Paris, studiind - pe lângă filozofia scolastică aristoteliană - și limbile latină, greacă, ebraică, arameică și arabă, dobândind încă din tinerețe renumele de poliglot. În 1484, se duce la Florența, în acel timp centrul vieții spirituale umanistice, unde Marsilio Ficino conducea noua ""Academie Platoniciană"", încurajat și susținut de familia Medici. Sub influența lui Ficino, Pico della Mirandola înclină mai mult către filozofia lui Platon, în opoziție cu scolastica dominată de învățătura lui Aristotel, aflată în declin, și devine unul din cei mai activi participanți
Giovanni Pico della Mirandola () [Corola-website/Science/299375_a_300704]
-
della Mirandola înclină mai mult către filozofia lui Platon, în opoziție cu scolastica dominată de învățătura lui Aristotel, aflată în declin, și devine unul din cei mai activi participanți la discuțiile în care se căuta realizarea unei unități între idealismul platonician și spiritualitatea creștină. Pico della Mirandola era însă un eclectic, datorită cunoștințelor sale vaste în domeniul misterelor antice, doctrinei pythagoreice, învățăturilor Sfântului Augustin și ale lui Toma de Aquino, precum și în urma studiului Kabbalei și Talmudului, întreprinde o încercare ambițioasă de
Giovanni Pico della Mirandola () [Corola-website/Science/299375_a_300704]
-
influență a doctrinei politice din "Legile" lui Platon. Aceasta nu înseamnă neapărat că filosoful s-a implicat personal în organizarea cetății, ci se poate datora fie culturii politice a lui Kallistratos, fie altor adepți din Thasos sau Atena ai ideilor platoniciene (dacă nu cumva este vorba, după cum s-a susținut de asemenea, de o intervenție mai târzie a lui Filip al II-lea al Macedoniei, la reorganizarea cetății, după modelul fostei colonii ateniene Amfipolis). Cu siguranță, aportul atenienilor la constituirea noii
Filippi () [Corola-website/Science/327523_a_328852]
-
subiectiv al cunoașterii, la care se ajunge prin critica unor pseudo-cunoașteri. Acestea din urmă, având un caracter de exemplu negativ, pot doar reflecta calea spre adevărata cunoaștere. Din această perspectivă, Theaitetos este „un dialog criticist cu care începe redimensionarea sistemului platonician, o «critică a rațiunii pure» a antichității grecești”. Fiind un dialog axat pe problema cunoașterii, ce alt personaj ar fi fost mai potrivit pentru a o lămuri, decât Socrate? Platon apelează din nou ca și în alte dialoguri la Socrate
Theaitetos (Platon) () [Corola-website/Science/303117_a_304446]
-
anume cea a științei. Prin modul în care Socrate conduce discuția și felul în care Theaitetos răspunde, dialogul demonstreză că nu este posibilă definirea științei prin prisma unei cunoașteri subiective. Pentru a putea înțelege acest dialog este necesară evidențierea gnosologiei platoniciene; ea este formată din: opinia (gr. doxa) - cunoașterea lumii sensibile și știința (gr. episteme) - cunoașterea lumii inteligibile. Se poate ajunge la cunoașterea adevărată prin trecerea de la doxa la episteme; acest lucru este subliniat încă din prima parte a dialogului Theatetos
Theaitetos (Platon) () [Corola-website/Science/303117_a_304446]
-
p. 358). În schimb, Eugen Simion îi atribuie poetului paternitatea acestui ținut, atunci când afirmă că în a opta elegie, „una dintre cele mai frumoase, (Nichita) creează o țară nouă, Hiperboreea, locuită de ideile pure și uriașe, un fel de peșteră platoniciană, unde sunt primiți și poeții” ( Scriitori români de azi, I, 1978, p.181). Despre „o nouă naștere a făpturii” a vorbit și Ion Pop, în monografia din 1980, apelul fiind rostit de Ea - „prezență anonimă, poate emblemă a maternității”. Altfel
Elegia a opta, hiporboreeana () [Corola-website/Science/309932_a_311261]
-
Alexandru Matei Poezia lui Marian Drăghici are la bază teoria eliadescă a sacrului camuflat în profan: "m-am ridicat decis am dat colțul străzii Clopotarii Vechi spre Povernei / și deodată îmi apăru în față / verticală marea". Filozofia ei este hotărît platoniciană, dualistă. Textul poetic devine astfel expresia unei stări de grație în care poetul intră odata ce realizează contactul cu divinitatea: contact anevoios, de altfel, intermitent, căci altfel, cum s-ar spune, poezia lui Marian Drăghici Ťnu s-ar povestiť. Cred
Ludicul și autoironia by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/12070_a_13395]
-
nu a dispărut în niciun caz. Rolul experților a fost în mod tradițional convergent, iar nu divergent, contribuind mai degrabă la îmbunătățirea științifică a discursului oficial în condițiile impuse de elita conducătoare, decât să pună la îndoială autoritatea. În stil platonician, ortodoxia chineză a respins erorile de opinie în favoarea adevărului obiectiv al cunoașterii. Specialiștii nonconformiști au fost demiși din Tribunal sau pedepsiți sever pentru erorile lor obiective. În acest capitol vom arăta că structurile de putere ale Chinei contemporane, așa cum au
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Administrative/932_a_2440]
-
aparențelor, ridicându-se, printr-o mișcare de transcendere a planului ontologic, în sfera semnificațiilor simbolice. Abordare ce va deveni tipică pentru cea mai mare parte a poeziei moderniste și se va prelungi chiar dincolo de ea! În contrast cu această viziune de sorginte platoniciană, literatura pe care o numim deocamdată postmodernă (deși ultimul termen a fost uneori catalogat, nu fără argumente, ca bon à tout faire) pledează pentru perceperea realității în multitudinea ipostazelor sale, situându-se mai aproape de concepția aristotelică pentru care definitoriu rămâne
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
în care „straturile” mai vechi, din gândirea greacă primitivă și din cea socratică (platonică) fuzionează în Poetica lui Aristotel. Insistența asupra legăturilor dintre mimesis-ul aristotelic și lumea exterioară este evidentă, dar nu exclude subminarea falsei simonimii „imitație/copie”: Cu doctrina platoniciană despre imitarea realității el șAristotel, n.n.ț, nu era câtuși de puțin de acord, afirmând că, atunci când imită obiectele, arta le poate înfățișa mai frumoase sau mai urâte decât sunt, că poate să le prezinte cum ar putea sau cum
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
carteziană rupsese legăturile cu scolastica și cu aristotelismul, care constituiau baza noii conceptualizări ce se anunța. Unitatea de semnificație dintre suflet și trup pe care o pretindea această antropologie era respinsă În favoarea unui dualism care Își avea rădăcinile În filosofia platoniciană. Așa cum constată Georges Gusdorf, omul lui Descartes și al lui Malebranche este de fapt mai aproape de Îngeri decât de oamenii reali, pentru că dualitatea sa ireductibilă ne Împiedică să-l cercetăm ca totalitate, nici una dintre cele două componente neavând statutul necesar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
1803-1882) credința că există un spirit universal numit "suprasuflet". Dumnezeu este un fel de energie mistică prin care putem experimenta fericirea de a ne ști parte din El. (7, vol. 6, pp. 55-59) La Guénon, tradițiile sunt, ca și ideile platoniciene, zeitățile precreștine sau ca și Dumnezeul iudeo-creștin ori alte entități spirituale concepute de inovatori. Așa cum mai arătau cei citați, (9a, p. 16), în funcție de aptitudinile celui care se inițiază în "știința sacră" (9c) ce o conține tradiția, el poate prefera acțiunea
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
așa cum îl înțelegea Platon, e aspirația către prototipul Frumosului la care participă tot ce e frumos, e aspirația către Ideea de Frumos. Se vădește astfel faptul că "iubirea platonică" este cât se poate de strâns legată de marea realizare filosofică platoniciană, care a intrat în conștiința spiritului occidental: Ideea". (11, pp. 52-53). Acest comentariu concis a urmat elogiilor redate prin cuvintele preotesei vizionare din Mantineea arcadiană, Diotima, din dialogul Banchetul. Selectăm din acel dialog fragmentul ce trimite la "durata" prezentă în
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
și la nivel central; modificarea pozitivă a acestor fenomene ar trebui să fie înlesnită de apartenența României la megainstituțiile europene și nord-atlantice nu ca un intrus neașteptat, ci ca un "partener" deschis susținerii acestei Uniuni. Chiar dacă nu împărtășim integral ideea platoniciană despre filosoful-rege (26), pentru că nu se mai poate repeta pregătirea filosofică prealabilă a oamenilor, înțelegerea sensului, consensului, solidarității, libertății, responsabilității, precum și a drepturilor-datoriilor necesită idei și teorii promovate prin cărți, enciclici, scrisori deschise și altele. Faptele de viață trăită și
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
naturii umane întărite de Hristos prin Întrupare marchează începutul unei noi umanități, glorificate, la care poate participa fiecare dintre noi. O astfel de participare nu se traduce printr-o legătură concepută numai în termeni fizici, sau prin împărtășirea unui universal platonician, ci prin implicarea umană împreună cu Hristos în istoria mântuirii, în special prin credință, Botez și urmarea Sa ca ucenic al Lui<footnote Norman Russell, The Doctrine of Deification in The Greek Patristic Tradition, Oxford University Press, Oxford, 2006, p. 230
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
pruncii morți prematur, către Hierios, Sfântul Grigorie se întoarce la doctrina Μίμησις<footnote Μίμησις = mimare, imitație, artă (mai precis, artele frumoase), apud Francis E. Peeters, Termenii filozofiei grecești, traducere de Dragan Stoianovici, Editura Humanitas, București, 1997, p. 170. footnote>-ului platonician, dar o sudează pe doctrina biblică a chipului - un mod isteț de a conserva rezonanțele platoniciene, în același timp, depășindu-le. Procedeul îl învățase de la Origen: „De fapt, aceasta este și viața cea indicată și potrivită unei ființe cugetătoare: să
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
artă (mai precis, artele frumoase), apud Francis E. Peeters, Termenii filozofiei grecești, traducere de Dragan Stoianovici, Editura Humanitas, București, 1997, p. 170. footnote>-ului platonician, dar o sudează pe doctrina biblică a chipului - un mod isteț de a conserva rezonanțele platoniciene, în același timp, depășindu-le. Procedeul îl învățase de la Origen: „De fapt, aceasta este și viața cea indicată și potrivită unei ființe cugetătoare: să stea în legătură cu Dumnezeu, iar nu să umble după lucruri străine de firea ei. Căci după cum îi
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
să fi fost învățate totuși, pentru că doctrina gregoriană a μετουσία Θεοῦ este doctrina origenistă a θέωσις-ului, dar acum prezentată într-un nou cod lingvistic destinat a clarifica o dată pentru totdeauna diferențele critice dintre teoria creștină a îndumnezeirii și limbajul asimilării platoniciene. Era ceva ce Sfântul Grigorie al Nyssei simțea că Origen nu fusese capabil să facă, pentru că nu se distanțase suficient de mitul căderii sufletelor preexistente în cosmosul material<footnote Ibidem, p. 108. footnote>. Noțiunea cheie aici este deci înlocuirea totală
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
ce Sfântul Grigorie al Nyssei simțea că Origen nu fusese capabil să facă, pentru că nu se distanțase suficient de mitul căderii sufletelor preexistente în cosmosul material<footnote Ibidem, p. 108. footnote>. Noțiunea cheie aici este deci înlocuirea totală a termenului platonician de „asimilare”, prin termenul cheie creștinizat al Sfântului Grigorie, „participare” (μετουσία Θεοῦ)<footnote Ibidem, p. 106. footnote>. Acest stadiu al urcușului omului spre îndumnezeire înseamnă însăși unirea tainică a omului cu Dumnezeu, reprezentând apogeul drumului, când sufletul iese din el
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
sunt cei numiți străini de învățătura șūfī, fiindcă sunt străini în păreri și călătoresc în gând către alte trepte, care le sunt adevăratele patrii" . Ibn Bajja (re)valorifică, în spiritul tradiției culturale a vremii, filosofia greco-latină, evidențiindu-se astfel ideea platoniciană potrivit căreia intelectul poate descoperi adevărul prin el însuși. Reflexe ale lucrării " Felul de a fi al Singuraticului" se regăsesc la filosofi andaluzi, cum ar fi Averroes sau Ibn Tufayl în romanul Hayy bin Yaqzan. Fragmente din opera "Felul de
Ibn Bajja () [Corola-website/Science/330885_a_332214]
-
de expresii memorabile ale autorilor antici și ale părinților bisericii. Constantin al VII-lea Porfirogenet (905 - 959), împărat bizantin, a scris "Despre Administratia Imperiului" și "Despre ceremonialul curții bizantin"e. Mihail Psellos (1018-1096), unul din cei mai mari gânditori bizantini, platonician, a scris "Chronografia" (de la domnia lui Vasile al II-lea la Mihail al VII-lea). Ana Comnena (1083 - 1153) a fost o prințesă bizantină, fiică a împăratului Alexios I Comnen; a scris "Alexiada"(despre domnia tatălui ei), afirmând că cruciadele
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
lumin? a „Christ-ului, ar putea risipi „nelini?tea etern?", „durerea n?scut? din puterea m?rginit? / ?i dorin?a f?r de margini". Steaua devine astfel punct central al acestei „topografii mitice a universului" ce aminte?te de „modelul cosmologic platonician", este ea Ins??i un mit, reprezentând l?că? al sufletelor p? mântenilor, dar ?i al gândurilor „pref?cute-n stele de aur" ce bat la poarta ve?niciei {Memento Mori), este „steaua de pace", care veste?te venirea pe
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]