196 matches
-
acest proces. Un studiu din 2008 a pus această ipoteză sub semnul întrebării, notând că "P. cinereus" și "P. stirtoni" erau simpatrice în timpul Pleistocenului mijlociu și târziu, și poate chiar din Pliocen. Cele mai vechi fosile de koala datează din Pleistocenul mijlociu. În general, au fost recunoscute trei subspecii diferite: Koala din Queensland ("P. cinereus adustus" ), Koala din New South Wales ("P. c. cinereus" ) și Koala victoriană ("P. c. victor", ). Aceste subspecii diferă prin culoarea și grosimea blănii, mărimea corpului și
Koala () [Corola-website/Science/302351_a_303680]
-
subspecii reprezintă un singur grup evoluționar. Alte studii au arătat că au un nivel ridicat de împerechere între rude și puțină variație genetică. O diversitate genetică așa de scăzută ar fi putut fi o caracteristică a populațiilor de koala din Pleistocenul târziu. S-a arătat că râurile și drumurile limitează fluxul genetic și contribuie la diferențele genetice ale populațiilor din sud-estul Queenslandului. În aprilie 2013, oamenii de știință de la Muzeul Australian și Universitatea de Tehnologie din Queensland au anunțat că au
Koala () [Corola-website/Science/302351_a_303680]
-
a fost introdusă aproape de Adelaide și în mai multe insule, incluzând Insula Cangurilor și Insula Franceză. Populația din Insula Magnetică reprezintă limita nordică a răspândirii sale. Fosilele arată că răspândirea koalei s-a întins până în sud-vestul Australiei de Vest în timpul Pleistocenului târziu. Cel mai probabil au devenit extincți în aceste regiuni din cauza schimbărilor de mediu și a vânătorii de către aborigenii australieni. În Queensland, sunt puține exemplare de koala, răspândite inegal, excepție făcând sud-estul, unde se află în numere mari. În New
Koala () [Corola-website/Science/302351_a_303680]
-
Argeș. Orientarea generală este de la NV către SE. Este o continuare a Câmpiei Piemontane a Piteștilor, atât ca litologie și tectonică, cât și ca resurse ale subsolului. Sunt cunoscute aici numeroase structuri de hidrocarburi acoperite de o întinsă cuvertură piemontană pleistocenă. Este o câmpie de loess, cu altitudini între 90-120 m, coboară, în mod normal, cu o convexitate către SE. Sunt caracteristice interfluviile înguste, văile adânci cu terase locale, cu sate așezate în special pe văi, datorită lipsei de apă pe
Valea Glavaciocului () [Corola-website/Science/302530_a_303859]
-
ani in urma, aburii de apă dulce curgeau din munții vechi și aduceau nămol, nisip și pietriș în ceea ce este acum Golful St Lawrence. Aceste sedimente acumulate formau un bazin de sedimentare, care se completează până la rocă insulei. Cand ghețarii Pleistoceni s-au retras aproximativ 15.000 de ani in urma, resturile glaciare ar fi fost lăsate în urmă pentru a acoperi cele mai multe din zonele care vor deveni insula. Această zonă a fost legată de continent printr-o fâșie de pământ
Insula Prințului Edward () [Corola-website/Science/302773_a_304102]
-
Prima epocă din istoria omenirii, cunoscută sub denumirea de "epoca pietrei cioplite" sau paleolitic: "palaios" = vechi și "lithos" = piatră (cuvinte grecești), cuprinde cea mai lungă perioadă de timp (aproximativ între 1.000.000 și 10.000/8000 î. Hr.). Geologic, corespunde pleistocenului sau epocii glaciațiunilor din perioada cuaternară, când în structura geomorfologică a pământului au loc schimbări impor-tante, valabile și pentru lumea vegetală și animală. Răcirea climei a determinat cele mai importante glaciații din istoria pământului, cunoscute îndeosebi datorită cercetărilor din Munții
Paleolitic () [Corola-website/Science/302420_a_303749]
-
pe atunci trecea prin perioade glaciare extreme. Versiunea europeană a lui "Homo erectus" a fost denumită "Homo heidelbergensis" și aceasta datorită unei descoperiri realizate lângă Heidelberg, în 1907. Se estimează că a trăit acum 400.000 - 800.000 de ani. Pleistocenul târziu (127.000 - 10.000 î.Hr.) a fost epoca omului de Neanderthal. Acest nou tip de umanoid, considerat a fi o rudă secundară a lui Homo sapiens sau chiar o subspecie diferită, a apărut în urma unor trepte succesive de evoluție
Paleolitic () [Corola-website/Science/302420_a_303749]
-
pentru a scoate carnea de pe oase și pentru a le sparge, ca să se ajungă la măduvă. Cu ajutorul uneltelor se diversifică modul în care omul primitiv interacționează cu natura, permițându-i să consume noi alimente și să exploreze noi teritorii. În pleistocenul inferior apar primele unelte pentru vânătoare și cules: unelte rudimentare din așchii și bolovani de râu cu o muchie tăioasă pentru cioplit, tăiat și răzuit atribuite „culturii de prund” (sud-vestul Europei până în sud-vestul Asiei și Sudul Africii). Primele unelte din
Paleolitic () [Corola-website/Science/302420_a_303749]
-
acestea, studiul stratigrafic al terenurilor - o noutate pentru geologia română de atunci - a constituit subiectul tezei sale de doctorat. După numirea ca profesor, centrul atenției sale a fost evoluția mastodonților și elefanților, așa cum rezultă din resturile fosile din pliocen și pleistocen pe care le-a cercetat în țară și în timpul șederii la Paris. Era o persoană cu o aură de severitate, întreținută atât de seriozitatea lui naturală, cât și de statura lui înaltă și impozantă. Ca director de școală, era numit
Sabba Ștefănescu () [Corola-website/Science/304006_a_305335]
-
specii străine de animale și plante. În anul 1978 s-a semnat între SUA și Canada un acord de protecție a apelor. Marile Lacuri au fost formate prin eroziune și depunere în timpul repetatelor avansări și retrageri ale ghețurilor din timpul Pleistocenului (cea mai recentă eră glaciară), care a luat sfârșit cu circa 10.000 de ani în urmă. Până atunci, zona ocupată acum de Lacul Superior era alcătuită din văi largi și sisteme de râuri, iar regiunea actuală a lacurilor era
Marile Lacuri (America de Nord) () [Corola-website/Science/304057_a_305386]
-
Preistoria este acea porțiune din trecutul uman care precede documentele scrise și poate fi cunoscută doar prin cercetarea arheologică. Era preistorică în Japonia începe în epoca pleistocen (era glaciară), când grupuri umane de pe continentul asiatic au ocupat pentru prima dată arhipelagul japonez, și durează până în primele secole ale erei noastre, când fapte din Japonia au început a fi menționate de către istoricii dinastiilor chineze. Perioadele pe care arheologii
Japonia antică () [Corola-website/Science/312620_a_313949]
-
data când această epocă începe, adică, momentul în care oamenii au ocupat pentru prima dată insulele japoneze; sfârșitul acestei perioade fiind marcat de primele elemente de olărit neolitice. Factorii geologici și naturali formează un fundal important pentru studiul culturilor din pleistocenul japonez. În primul rând, ordonarea cronologică a rămășițelor din paleoliticul japonez se bazează pe informații referitoare la stratificația solului. În al doilea rând, schimbările climei și scăderea nivelului mării au alterat în mod dramatic aspectul și forma țării, fiind necesară
Japonia antică () [Corola-website/Science/312620_a_313949]
-
rămășițelor din paleoliticul japonez se bazează pe informații referitoare la stratificația solului. În al doilea rând, schimbările climei și scăderea nivelului mării au alterat în mod dramatic aspectul și forma țării, fiind necesară astfel interpretarea dovezilor arheologice. De-a lungul pleistocenului târziu, insula Hokkaido (nordul Japoniei) era o continuare a câmpiei cu climă rece a Siberiei; pe când schimbarea climei era mai puțin simțită în sudul Japoniei. Scăderea nivelului mării a expus recifurile de pe coastele de vest ale Japoniei, formându-se astfel
Japonia antică () [Corola-website/Science/312620_a_313949]
-
cultură separate. Primele artefacte ale paleoliticului japonez au fost descoperite pentru prima dată de către arheologul amator Aizawa Tadahiro, în anul 1946. Începând cu această dată, în Japonia au fost descoperite mai mult de 1.000 de situri arheologice datând din pleistocen. Marea majoritate a acestor situri oferă doar o privire de ansamblu asupra perioadei, dar recent au fost descoperite câteva rămășițe arheologice care aduc noi elemente referitoare la această perioadă. Câteva situri au păstrat unelte din os sau rămășițe animale care
Japonia antică () [Corola-website/Science/312620_a_313949]
-
pot spune și despre modul de viață al oamenilor din această perioadă care au locuit pe teritoriul actual al Japoniei. Oamenii din paleolitic probabil au ocupat zone întinse pe coastele Japoniei, expuse de scăderea nivelului mării în timpul ultimei perioade din pleistocen. Oricum, nivelul de astăzi al mării a inundat aceste zone, rezumând accesul cercetătorilor numai la culturile arheologice care au supraviețuit până astăzi în zonele de câmpie și deal. Aceste culturi se pare că au fost create de mici grupuri migratoare
Japonia antică () [Corola-website/Science/312620_a_313949]
-
categorii esențialiste chiar au, în fapt, lăsând de-o parte diferențele observabile, caracteristici comune. În ciuda iluziilor și prejudecăților pe care le antrenează în societățile actuale, acest proces cognitiv era total adaptat condițiilor de viață ale strămoșilor noștri îndepărtați, "culegătorii-vânători" din Pleistocene. Pentru acest motiv el a fost selectat (Barett, Gil-White). Aplicat raporturilor de înrudire, procesul esențialist permite de altfel determinarea de manieră netă când e vorba să știm cine face parte din grup și cine este străin, fapt ce permite consolidarea
Explicația biologică a religiei () [Corola-website/Science/311545_a_312874]
-
lui L. V. Sopin, M. N. Smirnov, A. K. Fedosenko, V. N. Nikifor, D. G. Mednedev, G. G. Sobanscov, V. A. Șilov, B. V. Șerbakov, N. P. Malkov, N. S. Socinoi și mulți alții Inițial fosilele leopardului zăpezilor, datate din pleistocenul târziu, au fost găsite numai în munții Altai și la frontiera vestică a Mongoliei. Dar, descoperirile de mai târziu de la nordul Pakistanului ne arată că leopardul zăpezilor era răspândit pe acest teritoriu, probabil, de la 1,2 până la 1,4 milioane
Leopardul zăpezilor () [Corola-website/Science/311643_a_312972]
-
1981 este declarat parc național cu suprafața de 3.422 km² fiind unul dintre cele mai mari parcuri care sunt neatinse de mâna omului. Podișul s-a format prin acțiunea de eroziune a ghețarilor din timpul periodei de glaciațiune din pleistocen, fiind un platou aproape neted cu denivelări spre nord unde se află fiordurile Sørfjord și Eidfjord. Omul a început popularea platoului cu ca. 6000 de ani î.Hr. Azi turismul este principala sursă de venit a regiunii.
Parcul Național Hardangervidda () [Corola-website/Science/311446_a_312775]
-
în mai multe etape. Porțiunea inferioară, care curge spre vest este probabil mai veche decât restul cursului râului cu câteva milioane de ani. În plus, valea râului fiind mai îngustă în partea de la vărsare, s-a sugerat faptul că până în Pleistocen râul curgea spre est. Restul râului s-a format treptat, pe măsură ce ghețarii apăruți în timpul Glaciațiunii Wisconsin au început să se retragă spre nord. La sud de Stevens Point, apele rezultate din topirea gheții se vărsau inițial în lacul glaciar Wisconsin
Râul Wisconsin () [Corola-website/Science/312980_a_314309]
-
județul Vrancea și i s-a alipit și satul Negrilești, fostă reședință a unei comune desființate. Comuna Negrilești s-a reînființat în 2003 prin separarea din nou a satului Negrilești de comuna Bârsești. Ca urmare a eroziunii active din timpul pleistocenului superior, s-au dezvoltat largi poduri de terase, în special cele ale nivelurilor de 60 - 70 m și 40 - 50 m. Pe aceste poduri sunt așezate cele două sate ale comunei. Fragmentarea reliefului este foarte accentuată pe partea stângă a
Comuna Bârsești, Vrancea () [Corola-website/Science/310930_a_312259]
-
perioada 1820-1870. Pe langă imigranții italieni și portughezi, un procent semnificativ a fost reprezentat de germani, spanioli, japonezi, libanezi și sirieni. Înainte de venirea portughezilor în Brazilia, teritoriul era populat de 2,4 milioane de amerindieni, care locuiau acolo încă din Pleistocen. Însă din anul 1500 până la câștigarea independenței, în anul 1833, aproximativ 500.000 de portughezi, majoritatea bărbați, s-au stabilit în Brazilia, ei fiind principalii imigranți. De la jumatatea sec. al XVI-lea până în 1855, ca urmare a comerțului cu sclavii
Demografia Braziliei () [Corola-website/Science/310964_a_312293]
-
a mișcărilor negative din această perioadă geologică. Fundamentul cuverturii (format în Meoțian) este constituit de molasa pericarpatica, ce cuprinde argile și nisipuri sedimentate în alternanta - uneori cu orizonturi de gresii și cinerite. Deasupra se află depozite aluvionare și eoliene din Pleistocenul mediu și superior. În sectoarele de vai, depozitele aluvionare au la bază pietrișuri mărunte și se continuă cu nisipuri și prafuri argiloase nisipoase cu grosimea de 3 până la 8 m. Structurile lenticulare de nisipuri și pietrișuri din glacisurile piemontane favorizează
Comuna Valea Seacă, Bacău () [Corola-website/Science/310143_a_311472]
-
fossilis", „dezgropat“; numit în germană și "Petrefakt") este un termen utilizat pentru resturile sau urmele biologice ce au vârsta de peste 10.000 de ani în istoria Pământului. Această perioadă de timp corespunde perioadelor geologice de la începutul holocenului, iar în paleontologie pleistocen / holocen, urmele, sau resturile biologice ce provin după această perioadă sunt numite "urme recente" sau "actuale". Unele fosile constituie resurse energetice deosebit de importante în formă de petrol, gaze naturale, sau din plante carbonizate în condiții speciale s-au format cărbunii
Fosilă () [Corola-website/Science/305025_a_306354]
-
animal dăunător. Alte procionide, cum ar fi coati sau kinkaju sunt de asemenea vânate pentru carne sau blana lor. Fosilele procionidelor datează din oligocenul inferior până în prezent în America de Nord, din miocenul superior până în prezent în America de Sud, din eocenul superior până în pleistocenul inferior în Europa și din miocenul inferior până în prezent în Asia. Prin strămoșii lor se înrudesc cu ursidele și canidele. Două subfamilii erau recunoscute în mod tradițional în clasificările mai vechi: "Ailurinae", cu un singur gen existent "Ailurus" (panda mică
Procionide () [Corola-website/Science/306090_a_307419]
-
culmi monolitice concordante cu structura, având un aspect de hogback, în timp ce văile nu sunt adaptate la structura. Pe văi se pun în evidență nivele de umeri situate între 120 și 300 m altitudine aproximativa, derivate din fragmentarea glacisurilor de vale pleistocene. În zona Munților Stânișoarei sunt foarte active procesele de modelare a versanților - prăbușiri, eroziune torențiala și mai ales alunecări de teren cu deluvii groase de până la 20 m, care se dezvoltă mai ales "pe stratele de Hangu și pe șisturile
Munții Stânișoarei () [Corola-website/Science/306306_a_307635]