194 matches
-
destul de asemănător acestuia, dar de dimensiuni mai mici, care a trăit în provincia Henan din China de nord de la sfârșitul pliocenului până la începutul pleistocenului. Clasificarea acestei specii este, la moment, ambiguă. Aproximativ 2 milioane de ani în urmă, la începutul pleistocenului, tigrul era răspândit în estul Asiei, populând și insule precum Borneo și Palawan. Au fost scoase la suprafață, în număr mare, oseminte din pleistocen, în China, Sumatra și Java. În India, Altai și Siberia, tigrii n-au apărut decât la
Tigru () [Corola-website/Science/305901_a_307230]
-
Clasificarea acestei specii este, la moment, ambiguă. Aproximativ 2 milioane de ani în urmă, la începutul pleistocenului, tigrul era răspândit în estul Asiei, populând și insule precum Borneo și Palawan. Au fost scoase la suprafață, în număr mare, oseminte din pleistocen, în China, Sumatra și Java. În India, Altai și Siberia, tigrii n-au apărut decât la sfârșitul pleistocenului. De asemenea, au fost descoperite rămășițe ale unor așa-zise pisici mari, clasificate la tigri, în nord-estul extrem al Siberiei. Pe continentele
Tigru () [Corola-website/Science/305901_a_307230]
-
era răspândit în estul Asiei, populând și insule precum Borneo și Palawan. Au fost scoase la suprafață, în număr mare, oseminte din pleistocen, în China, Sumatra și Java. În India, Altai și Siberia, tigrii n-au apărut decât la sfârșitul pleistocenului. De asemenea, au fost descoperite rămășițe ale unor așa-zise pisici mari, clasificate la tigri, în nord-estul extrem al Siberiei. Pe continentele americane n-au fost făcute niciun fel de descoperiri în ce privește tigrul. Conform analizelor anatomice comparative, dimensiunile medii ale
Tigru () [Corola-website/Science/305901_a_307230]
-
rămășițe ale unor așa-zise pisici mari, clasificate la tigri, în nord-estul extrem al Siberiei. Pe continentele americane n-au fost făcute niciun fel de descoperiri în ce privește tigrul. Conform analizelor anatomice comparative, dimensiunile medii ale tigrului s-au micșorat din pleistocen până în prezent (excepție face subspecia tigrilor siberieni). Acest fenomen este caracteristic mamiferelor din pleistocen și oferă informații despre scăderea bioproductivității sezoniere a mediului și/sau despre micșorarea dimensiunilor medii ale prăzii ( în cazul răpitoarelor ). Oseminte din holocen au fost descoperite
Tigru () [Corola-website/Science/305901_a_307230]
-
Siberiei. Pe continentele americane n-au fost făcute niciun fel de descoperiri în ce privește tigrul. Conform analizelor anatomice comparative, dimensiunile medii ale tigrului s-au micșorat din pleistocen până în prezent (excepție face subspecia tigrilor siberieni). Acest fenomen este caracteristic mamiferelor din pleistocen și oferă informații despre scăderea bioproductivității sezoniere a mediului și/sau despre micșorarea dimensiunilor medii ale prăzii ( în cazul răpitoarelor ). Oseminte din holocen au fost descoperite în insulele Java și Borneo. Colții de tigru aflați în posesia băștinașilor din Borneo
Tigru () [Corola-website/Science/305901_a_307230]
-
teritoriul Extremului Orient rusesc, Iranului, Afganistanului, Chinei, Indiei și a țărilor Asiei de sud-est, inclusiv insulele Sonde. Arealul de viețuire se pare că s-a format în nordul Chinei acum cel puțin 2 milioane de ani în urmă, la începutul pleistocenului. Acum cca. 10 mii de ani tigrii au trecut Himalaya, populând, într-un sfârșit, tot teritoriul Indiei, peninsula Malacca, insulele Sumatra, Java și Bali. Peste câteva secole, arealul tigrilor a căpătat următoarele limite: 50° lat. N (Kazahstan), 50° long. E
Tigru () [Corola-website/Science/305901_a_307230]
-
acestea, studiul stratigrafic al terenurilor - o noutate pentru geologia română de atunci - a constituit subiectul tezei sale de doctorat. După numirea ca profesor, centrul atenției sale a fost evoluția mastodonților și elefanților, așa cum rezultă din resturile fosile din pliocen și pleistocen pe care le-a cercetat în țară și în timpul șederii la Paris. Era o persoană cu o aură de severitate, întreținută atât de seriozitatea lui naturală, cât și de statura lui înaltă și impozantă. Ca director de școală, era numit
Sabba Ștefănescu () [Corola-website/Science/304006_a_305335]
-
Preistoria este acea porțiune din trecutul uman care precede documentele scrise și poate fi cunoscută doar prin cercetarea arheologică. Era preistorică în Japonia începe în epoca pleistocen (era glaciară), când grupuri umane de pe continentul asiatic au ocupat pentru prima dată arhipelagul japonez, și durează până în primele secole ale erei noastre, când fapte din Japonia au început a fi menționate de către istoricii dinastiilor chineze. Perioadele pe care arheologii
Japonia antică () [Corola-website/Science/312620_a_313949]
-
data când această epocă începe, adică, momentul în care oamenii au ocupat pentru prima dată insulele japoneze; sfârșitul acestei perioade fiind marcat de primele elemente de olărit neolitice. Factorii geologici și naturali formează un fundal important pentru studiul culturilor din pleistocenul japonez. În primul rând, ordonarea cronologică a rămășițelor din paleoliticul japonez se bazează pe informații referitoare la stratificația solului. În al doilea rând, schimbările climei și scăderea nivelului mării au alterat în mod dramatic aspectul și forma țării, fiind necesară
Japonia antică () [Corola-website/Science/312620_a_313949]
-
rămășițelor din paleoliticul japonez se bazează pe informații referitoare la stratificația solului. În al doilea rând, schimbările climei și scăderea nivelului mării au alterat în mod dramatic aspectul și forma țării, fiind necesară astfel interpretarea dovezilor arheologice. De-a lungul pleistocenului târziu, insula Hokkaido (nordul Japoniei) era o continuare a câmpiei cu climă rece a Siberiei; pe când schimbarea climei era mai puțin simțită în sudul Japoniei. Scăderea nivelului mării a expus recifurile de pe coastele de vest ale Japoniei, formându-se astfel
Japonia antică () [Corola-website/Science/312620_a_313949]
-
cultură separate. Primele artefacte ale paleoliticului japonez au fost descoperite pentru prima dată de către arheologul amator Aizawa Tadahiro, în anul 1946. Începând cu această dată, în Japonia au fost descoperite mai mult de 1.000 de situri arheologice datând din pleistocen. Marea majoritate a acestor situri oferă doar o privire de ansamblu asupra perioadei, dar recent au fost descoperite câteva rămășițe arheologice care aduc noi elemente referitoare la această perioadă. Câteva situri au păstrat unelte din os sau rămășițe animale care
Japonia antică () [Corola-website/Science/312620_a_313949]
-
pot spune și despre modul de viață al oamenilor din această perioadă care au locuit pe teritoriul actual al Japoniei. Oamenii din paleolitic probabil au ocupat zone întinse pe coastele Japoniei, expuse de scăderea nivelului mării în timpul ultimei perioade din pleistocen. Oricum, nivelul de astăzi al mării a inundat aceste zone, rezumând accesul cercetătorilor numai la culturile arheologice care au supraviețuit până astăzi în zonele de câmpie și deal. Aceste culturi se pare că au fost create de mici grupuri migratoare
Japonia antică () [Corola-website/Science/312620_a_313949]
-
Africa și Asia, Europa și Nord America. Prin datele luate de la fosile, se știe că aceștia au existat și în SUA, mai exact în actualele state Texas, Nevada și Wyoming. Aproximativ în urmă 10.000 de ani, la sfârșitul erei Pleistocene, numită și „Marea epocă de gheață”, mediul terestru a suferit schimbări drastice în climat, iar peste câteva mii de ani, 75% din speciile de mamifere din Europa și America de Nord au murit, printre care și gheparzii. Este probabil ca ei să
Ghepard () [Corola-website/Science/306539_a_307868]
-
de mamifere din Europa și America de Nord au murit, printre care și gheparzii. Este probabil ca ei să fi migrat spre medii mai potrivite, căci gheața acoperise mare parte din emisfera nordică, iar nivelul mărilor a scăzut. Ghepardul a supravietuit Epocii Pleistocene, dar numărul său a fost grav redus. În secolul al V-lea, ei erau folosiți de către nobilii italieni la vânătoare. Gheparzii adulți erau prinși în sălbăticie și închiși în cuști pentru câteva luni. Numărul de gheparzi a descrescut de la 100
Ghepard () [Corola-website/Science/306539_a_307868]
-
în tot Orientul Apropiat. Numele "Natufi" a fost ales de Dorothy Garrod, cea care a studiat peștera Shuqba în Wadi an-Natuf, situată cam la jumătatea distanței dintre Jaffa și Ramallah. Datarea cu carbon radioactiv localizează această cultură chiar înainte de sfârșitul pleistocenului, în perioada 12.000-9.000 î.Hr. Această perioadă este împărțită în 2 subperioade: Natufianul timpuriu (12.500-10.800 î.Hr.) și Natufianul târziu (10.800-9.500 î.Hr.). Natufianul timpuriu a apărut în tandem cu Marele Îngheț (10.800-9.500 î.Hr.). În
Natufi () [Corola-website/Science/318321_a_319650]
-
în general, au fost discuții despre similitudinile acestor culturi cu cele găsite în Africa Mediteraneană. Graeme Barker sesizează "similitudinile în arhivele arheologice respective ale culturii natufiene a Levantului și descoperirile de pe coasta Africii de Nord de-a lungul graniței dintre Pleistocenul târziu și Holocenul timpuriu". Ofer Bar-Yosef argumentează că există semne de influențe venite din Africa către Levant, citând tehnica microburin și forme microlitice. Autori precum Christopher Ehret au construit, pe baza unei mici dovezi disponibile, scenarii despre intensa folosire a
Natufi () [Corola-website/Science/318321_a_319650]
-
nu a fost acceptată de către comunitatea taxonomică, numele de "S. harrisii" fiind reținut pentru diavolul tasmanian și cel de "S. laniarius" pentru specia fosilă. Diavolul tasmanian ("Sarcophilus harrisii") aparține familiei Dasyuridae. Genul "Sarcophilus" conține două alte specii cunoscute numai din Pleistocen, "S. laniarius" și "S. moomaensis". Relațiile dintre cele trei specii nu sunt clare. Analiza filogenetică arată că diavolul tasmanian este cel mai apropiat de felinele marsupiale, și mai la distanță de lupul tasmanian. Genomul diavolului tasmanian a fost secvențiat în
Diavol tasmanian () [Corola-website/Science/319758_a_321087]
-
ani. Acest thylacinid era cu mult mai mic decât rudele sale mai recente. Cea mai mare specie, "Thylacinus potens", care avea o mărime comparabilă cu cea a lupului, a fost singura specie care a supraviețuit până în Miocenul târziu. La sfârșitul Pleistocenului și începutul Holocenului, lupul marsupial modern s-a răspândit, deși cu un număr mic de indivizi, în Australia și Noua Guinee. Un exemplu al evoluției convergente, lupul marsupial prezenta multe asemănări cu alți membri ai familiei canide: dinți ascuțiți, maxilar
Lup marsupial () [Corola-website/Science/307355_a_308684]
-
cultura Sighișoara". Aceasta a fost definită pe baza fragmentelor de ceramică cu ornamentație în meandre și spirale, dar și prin numeroaselor obiecte din bronz rămase de la populația tracă. Descoperirile principale au fost făcute pe Dealul Turcului, un fragment al terasei pleistocene înaltă de 30 de m, în partea de vest a orașului Sighișoara. Depozitul de bronz de la Suseni este o altă descoperire arheologică de mare importanță și valoare din această perioadă. Tot aici au fost descoperite seceri, topoare, târnăcoape, cuțite. Printre
Istoria județului Mureș () [Corola-website/Science/305964_a_307293]
-
în extermitatea de nord a drepresiunii. Depresiunea Damiș adăpostește cea mai mare parte din vatra satului cu același nume. "Depresiunea Damiș este o depresiune de contact, formată sub acțiunea proceselor de captare carstică și de colmatare, specifică condițiilor climatice din pleistocen. Spre deosebire de situația actuală, colectorul principal primar, care se drena spre Valea Mișidului, trecea peste șaua dintre dealurile Oașului și Glimeuțul, traversa Depresiunea Ponoraș și se vărsa în aceasta înainte de cotul pe care îl descrie amonte de chei. Captarea cursului de
Depresiunea Damiș () [Corola-website/Science/303427_a_304756]
-
fragmentată de rețeaua transversală, care a dus la individualizarea mai multor culmi secundare. Cu toate că partea înaltă a masivului Omu s-a aflat deasupra limitei zăpezilor permanente, glaciațiunea cuaternară se pare că nu a afectat și Munții Suhard. În schimb, în pleistocen întregul masiv s-a aflat în etajul modelării periglaciare, care a lăsat urme vizibile și astăzi. De altfel și în postglaciar sînt întrunite condiții favorabile formării reliefului de tip periglaciar, datorită faptului că cel puțin părțile înalte ale masivului au
Munții Suhard () [Corola-website/Science/306308_a_307637]
-
Ea a fost identificată ciupercă ușor otrăvitoare, pentru că provoacă, ingerată în porții mai mari sau crudă, probleme gastrointestinale. Pe de altă parte, singur adăugarea de foarte puțini bureți acestui soi la o mâncare ar distruge gustul și mirosul acesteia. În Pleistocen, această specie frumușică a fost aparentă mult mai frecvent decât în prezent, mai departe se registrează o scădere a populației din anii 1970. Din păcate se găsesc deseori exemplare călcate în picioare sau rupte. Nu distrugeți această ciupercă frumoasă, mult
Gălbeniță () [Corola-website/Science/336550_a_337879]
-
de departe e posibil ca ea să fi călătorit. Ea este singura din cele trei mumii care are chipul ridicat în sus. Două etape geologice majore pot fi evidențiate în istoria vulcanului: Llullaillaco I, vulcanul ancestral primar care datează din pleistocen. Două conuri foarte erodate cu asociate curgeri de lavă, până la 20 de km lungime, distribuite în principal în vest, sunt dovezile acestei etape. Peste acest vulcan primar se află un edificiu secundar bine conservat post-glacial numit Llullaillaco ÎI, care a
Llullaillaco () [Corola-website/Science/321920_a_323249]
-
Multe din curgerile de lavă din holocen sunt asociate cu această fază din urmă, două dintre cele mai notabile sunt direcționate la nord și la sud de vulcan. Aceste curgeri cu aspect tineresc dacitic au fost datate a fi din pleistocenul târziu. În plus, depozitele din avalanșe fierbinți, se extind până la 3 km și sunt asociate cu una dintre curgerile de lavă din sud. Există încă alte curgeri rămase foarte vizibile: una dintre cele mai izbitoare, aparent provocată de prăbușirea parțială
Llullaillaco () [Corola-website/Science/321920_a_323249]
-
a mișcărilor negative din această perioadă geologică. Fundamentul cuverturii (format în Meoțian) este constituit de molasa pericarpatica, ce cuprinde argile și nisipuri sedimentate în alternanta - uneori cu orizonturi de gresii și cinerite. Deasupra se află depozite aluvionare și eoliene din Pleistocenul mediu și superior. În sectoarele de vai, depozitele aluvionare au la bază pietrișuri mărunte și se continuă cu nisipuri și prafuri argiloase nisipoase cu grosimea de 3 până la 8 m. Structurile lenticulare de nisipuri și pietrișuri din glacisurile piemontane favorizează
Comuna Valea Seacă, Bacău () [Corola-website/Science/310143_a_311472]