113 matches
-
nu colaborează foarte entuziast, iar alt lot de materiale nu se prevede; caritatea are și ea limite. Pe scurt, Strasbourgul a decis să lase baltă toată povestea - un deznodământ demoralizant, recunosc. Cu toată reputația lor de tipi cool, audiența se pleoști mai mult decât ar fi fost de-așteptat - semn că proiectul umanitar nu-i lăsase chiar atât de indiferenți pe cât ar fi vrut să pară. În jocul de-a prinderea nomazilor în mrejele confortului, inițiatorii lui fuseseră ei înșiși prinși
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
disperare, ci puteri demiurgice și așteptări lipsite de măsură. Nimerise într-o curbură a spațiului în care, odată momit, prădătorul devine pradă, într-o zonă cu nisipuri mișcătoare, a cărei pasivitate aparentă drenează irezistibil energia agentului. Vârtejul vijelioasei întâmpinări îi pleoști dintr-o dată saltul într-o manevră defensivă, menită să domolească întrucâtva conjugarea ciclonică a celor două elanuri. Bineînțeles, distribuția în corp a fluidelor sale vitale fu prima afectată de greața căderii în gol; instinctiv, viscerele și gesturile i se crispară
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
asta, Jayne. Amnezic. - Am să-i scot din școala aia, zise Jayne, punând scenariul pe noptieră. Și-mi ajunge că bați câmpii despre Sarah. Îți dau treizeci de secunde, după care sting lumina. Stai sau pleci. Colțurile gurii ei se pleoștiseră, cum se întâmplase deseori de când sosisem aici în iulie. - Nu bat câmpii, am zis. Pur și simplu nu cred că știe care e diferența dintre imaginație și realitate. Calmează-te - asta e tot. - Hai s-o lăsăm pe mâine, bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
replică faimoasă dintr-un film în care jucase - iubita misterioasă care îl părăsește pe mire la altar. - Nu pleca, am zis iarăși. Se juca cu un șervețel. Plângea. - Ce-i cu tine? Vroiam să știu. Am simțit cum mi se pleoștesc colțurile gurii. - E prima oară când mă rogi asta. Va fi ultima cină pe care o voi fi avut-o cu Jayne. Miercuri, 5 noiembrie 1 9 p i s i c a M-am trezit uitându-mă la tavanul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
după prima noastră vizită la Tallin, nu reușesc să comunice nimic despre atmosfera pe care o găsim aici în plină vară. Mă întreb, chiar, dacă n-am greșit adresa. Cochetul bar irlandez mi s-a părut acum mai șters, obosit, pleoștit de căldură. Ca și întreg Tallinul, care își arată adevărata înfățișare, misterios-visătoare, doar în decembrie, când lumea zânelor și a piticilor din basmele nordice își reintră în drepturi, se pune pe șotii. „Vizitați Estonia iarna!” - acesta este îndemnul meu. 1
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de redus. De bătut în cap. Și că n-are dreptate. Că e în afara logicii. De câte ori te jignește cineva, să-l iei absolut rațional, să-l tratezi ca pe un gentleman. Să-i dai un răspuns disproporționat. Și se va pleoști. Dacă te înfurii, îi joci în strună. Când te înjură cineva, mulțumește-i că te-a înjurat. Când te trimite dracului, întreabă-l ce autobuz trebuie să iei și la a câta să cobori. Apoi, în sfârșit, ajungeam acasă, între
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
a o consola au fost zadarnice, și pentru o dată am fost pe stradă cu o femee care plângea, dar nu din cauza mea. Am fost dezamăgit de ineficiența argumentelor mele. Dar și când plânge e nostimă. Mama a fost și ea pleoștită prima zi. Dar merge spre bine. Pleacă mâine la Mangalia și am venit s’o văd. Cu ocazia asta am făcut o profundă remarcă filosofică. E bizar cum lipsa unei june neisprăvite ca tine poate afecta atât de mult atâtea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și chiar muntenii lui taica. Că toți au strâmbat din nas: "Oaste de opincari", ridică ea din nou glasul. Da' numai ce și-a slobozit Măria sa "opincarii" în luptă, că le-a înghețat zâmbetul pe buze și li s-a pleoștit musteața! Că Ștefan... continuă ea, dar, brusc, se întrerupe cuprinsă de panică. Măria sa Doamna... șoptește și repede furișează alăuta sub bancă și, de prea mult zor să pornească vârtelnița, răvășește feșile pe jos. Voichița se ridică în picioare, spăsită, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ornată scena au început să le tragă de pe rastele ca să și le ia acasă, camionul cu brigada de agitație a demarat și el. Convoiul de căruțe ce ne-a preluat dimineața din gară intrase în pământ. Nu întâlneam decât oameni pleoștiți de băutură care nu ne înțelegeau întrebările și de la care n-am putut desluși cum se ajunge la gara aflată la nouă kilometri. Începea să se însereze așa că, pătrunși de frig și umezeală, am luat-o pe jos. Îmbibată cu
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
același traseu de patru ori pe zi, aceleași amare materii de greacă și matematică. Umilirilor pentru dificultățile scolastice se adăugau și celelalte cauzate de sărăcia economică. Nu mânca îndeajuns și îmbrăca hainele rămase de la alții, aproape totdeauna mai mari și pleoștite peste umeri. Don Giovanni va povesti intimilor săi un fapt care l-a rănit profund, lăsându-i în inimă amărăciunea acidă a sarcasmului și a batjocurii. Într-o zi, un oarecare Giuseppe Pellegrini, la care îi ducea lenjeria spălată și
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
nu are mare lucru de spus. Critica fatalismului mioritic a devenit un loc comun în dezbaterile dintre intelectualii români. S-a cam spus tot ce era de spus. După o scurtă perorație pe aceeași temă, Pastenague se oprește. S-a pleoștit cam repede... Și cum ai vrea să fim? încerc eu să relansez discuția. Tu nu vezi în ce situație ne aflăm? Și-a venit și iarna, luna decembrie, e frig de crapă pietrele... Lasă, zice, că luna decembrie e cu
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]
-
ecuației, să o ascultăm în emisiunea din iulie 2013, când am convins-o să vină în studio. Atunci, am început, direct, tot cu poezie. requiem pentru o duminică pierdută încă o duminică s-a dus și plouă. aur spun bătrânii pleoștiți sub umbrele, aur e ploaia asta pentru pământ. și aurul cade pe străzi, se scurge-n rigole, băltește pe trotuarele inexpugnabile. întuneric e-n urmă, vraiște prin ușile deschise. Don Quijote cu o tichie albastră doarme sub scări încălzit de pisici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
Avuzul cu pești japonezi” evocă drumul obositor al refugiaților către Moldova: "„Toată bătătura dinaintea cârciumii gemea de căruțe, trăsuri de oraș cu cufere legate la spate, hulube ridicate în sus ca la bâlciuri; caii cu botul în fân, cu urechile pleoștite în țârâiala ploii. Oameni legând a doua oară boccelele desfăcute. Pasări cârâind, cotcodăcind, gâgâind, măcăind în cuști. Înjurături și femei bocindu-se. Peste toate: stoarcerea neistovită din bureții norilor. Niciodată nu se văzuseră strânși laolaltă oameni din lumi atât de
Întunecare (roman) () [Corola-website/Science/336488_a_337817]