184 matches
-
1896, o viață avea să se sfârșească la amurg, o alta avea să Înceapă de atunci. Bătăi repetate și furioase În ușa mea. Sfârșesc prin a le auzi, mă Întind, tresar, alerg În picioarele goale, cu părul Încleiat, cu mustățile pleoștite, Îmbrăcat Într-o tunică largă, cumpărată În ajun. Degetelor mele fără vlagă le e greu să tragă zăvorul. Fazel Împinge ușa, mă Îmbrâncește ca s-o Închidă la loc, mă scutură de umeri. — Vino-ți În fire, Într-un sfert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Cât despre spital, o să-ți spun data viitoare. Acum n-am chef. — Lasă, lasă! De fapt nu vroiam să-mi bag nasul unde nu-mi fierbe oala. Scuză-mă, te rog. Nu, nu-i vorba de asta, dar sunt cam pleoștită... ca o maimuță în ploaie. Nu crezi că ar fi mai bine să te duci acasă și să tragi un pui de somn? — Nu chiar acum. Hai să ne plimbăm puțin! M-a dus până la fostul ei liceu, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Lărgiți compasul! Dați-i benzină! Dați din ciolane! Umblați! Ne lămurim noi pe drum, nu aicea! Aa..., capătul de giaravelă îl lăsăm, poate reușesc doctorii să i-l coasă la loc! și Avocatul scoate în silă, din coș, glandul deja pleoștit, așezându-l grijuliu, pe burta posesorului. A fostului posesor. Mutilatului. Mișcați-vă, mișcați-vă, mișcați-vă! Nu-ncetiniți! Mergeți cât mai normal cu putință, fără să fugiți, dar repejor! Ca la maraton! continua să le comande Fratele, dirijându-le cu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
și atunci e mai trist, fiindcă vi-l închipuiți martir, când în realitate e numai rău, și prost, și leneș! Ilie Rogojinaru sfârși, gâfâind de convingere. Își șterse chelia sfătoasă cu o batistă mare tărcată și își smuci mustața groasă, pleoștită, din care câteva fire i se încurcaseră, supărîndu-l, în colțurile gurii. Era arendașul moșiei Olena-Dolj. Slăninos și burtos, cu gât de taur și capul rotund, avea niște ochi căprui săltăreți și o figură jovială, parcă pornită mereu numai spre bucurii
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
-o parte, că de când te-ai suit, tot în drum stai cu el, de-se-mpiedică lumea... strigă chiar lângă urechea ei un bărbat mărunt, lat în spate. Coșul e o paporniță împletită, în care cârâie două găini cu creasta pleoștită. Acu două stații s-a urcat o țărancă cu ele, a văzut-o ea când s-a urcat prin față. — D-apăi unde-i vrea să-l pui ? întreabă țăranca. își ia papornița de jos și începe s-o târască printre
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
întorc, că molfăi un colț de brânză. O brânză cât o nucă, numa atâta am luat, cât să-mi mint foamea. Și p-ormă întorc capu, că și aud chiar lângă mine, pe mozaicu dân bucătărie, pași. Uite-o ce pleoștită vine de la telefon și cu coada-ntre picioare ! Și ce gălbejită e, și slaaabă, de poți să-i numeri oasele ! Și păru - două-trei fire-n cap, și dinții de cal... Când te uiți la ea, parcă-i dracu. Uite-o
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de la telefon și cu coada-ntre picioare ! Și ce gălbejită e, și slaaabă, de poți să-i numeri oasele ! Și păru - două-trei fire-n cap, și dinții de cal... Când te uiți la ea, parcă-i dracu. Uite-o ce pleoștită e, păi Dumnezeu nu bate cu bățu, vezi că tot mai e o dreptate în ceruri ? Vezi că tot mai e un Dumnezeu care a văzut că m-a ținut nemâncată atâta vreme și-n picioare la ușă ? După ce c-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Împietriți scena, sîntem răbdarea Întrupată, fără expresie; fiecare pare să-și fi propus să se facă cumva cît mai invizibil, ceea ce ne și reușește, Într-un fel. Reușim să nu mai fim un grup de indivizi, ci o singură entitate pleoștită, cu un contur neclar, de radiografie. Dacă cineva se uită la noi, are senzația că vede dublu, că trebuie să-și șteargă ochelarii. Csabi e sleit, hainele abia mai stau pe el, are o privire pierdută. Portocală zbiară ca un
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
două carabe ca doi bolovani, cu care e gata să facă dreptate (sau, mă rog, nedreptate) pe neașteptate, În baza unor rațiuni stranii; Patrana - un Rocky agricultor, aflat În permanență Într-o dispoziție sentimentală, Îl vezi cum Îi tremură mustața pleoștită, gata să te atace cu dorurile lui de diverse lucruri care acum se află În altă parte; Brănescu - face excepție În grup, băiat cu liceul, volubil și isteț, dar suferind de un complex provincial, se pare că scrisul lui Îngrijit
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pe amândoi și își regretă remarca, dar o irita faptul că erau așa, absurd de susceptibili. Cățelul lui Adam era un papillon, una din rasele cele mai pitice. O minge grațioasă, cu păr lung, negru cu alb, două urechi pufoase, pleoștite, o coadă veselă, flocoasă, și cei mai amuzați și inteligenți ochi strălucitori, de un negru-albăstrui. Adam îi dăduse numele. Când l-au întrebat de ce tocmai „Zet“, a răspuns: „Pentru că noi doi suntem Alfa și Omega“. Gabriel găsi în cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nefericirea lui Pearl era și mai grea. Îl iubea și pe John Robert. — Dă-mi să mă uit și eu, spuse George. Luă binoclul din mâna lui Alex. Se găseau în salon, la Belmont. Dincolo de mesteacăn (ale cărui crengi îndoite, pleoștite, i-o evocau lui Alex pe Gabriel), una dintre ferestrele de la etaj ale Papucului era perfect vizibilă. Ramurile înmugurite ale copacului bruiau doar colțul de jos din dreapta al imaginii. Fereastra era cea a dormitorului lui Hattie. George a avut noroc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
la rândul ei, o așeză pe jos, în hol, lângă ușă. Ochii sinceri, lăcrimoși, ai lui Gabriel o fixau pe Hattie cu o simpatie neîncrezătoare. Astăzi, Gabriel avusese nefericita idee de a-și lega la spate, cu o panglică, părul pleoștit. Fața îi era încordată și lucioasă, iar nasul înroșit de vântul de aprilie. Când de abia veniseră, se simțea jenată și încurcată și refuzase cu stângăcie invitația lui Hattie de a intra în casă. Acum își regreta refuzul, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
colegiul Trinity), îl arăta adolescent, dichisit, cu ochi strălucitori și o cravată verde. Lui Emma nu-i plăcea tabloul. Fotografia aflată în camera mamei, îl înfățișa pe tatăl lui în vârstă, mai melancolic, timid și neîncrezător, cu o mustață moale, pleoștită, și o expresie de blajină și inteligentă nedumerire. Ambii săi părinți aveau un aer „desuet“. Taică-su arăta ca un ofițer din primul război mondial, iar mama lui ca o vedetă de pe vremea filmului mut. Avea părul blond, ondulat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și tatălui lor, nu părea să le pese ce crede despre ele lumea de pe stradă. Melisa sau Marilena? putea fi văzută umblând vara într-o rochie ușoară, de muselină și pe cap cu o pălărioară croșetată, cu boruri ondulate și pleoștite, care îi aruncau o umbră misterioasă peste fața îndulcită de un zâmbet interior. O lăsai să treacă de tine și te uitai în urma ei. Și ce vedeai? O siluetă armonioasă, perfect verticală fără a fi bățoasă, pulpe bine proporționate, grosuțe
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Doar ochii i se îndreptară spre fața lui cu interes. Interes, da, dar nu prea mare. Neti... Vrei să ne dăm chiloții jos? Ea se apleca iute și trăgea de chiloți în jos, lăsându-i să cadă în iarbă și, pleoștiți, parcă nu mai erau decât o cârpă albă zăcând la picioarele ei goale. N-avea între picioare decât o cută mică a pielii și nimic mai mult. Dragoș se uită pe fugă în jos la propriul lui trup dezgolit în fața
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
oftatul celor din jur. El nici nu prea înțelegea ce înseamnă reformat. „Adică cum? Nu mai sunt bun de nimic? Eu care...” Din aceste gânduri l-a scos vocea caldă a surorii de la salonul lui: Tu, în loc să te bucuri, stai pleoștit de parcă ai fi pierdut o avere. Ia hai cu mine la magazia spitalului, să-ți alegi ținuta de invalid de război... Când ai să apari în sat, să vezi oftat pe capul fetelor. N-are cine să ofteze decât Maranda
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
vecină. Sub un pretext oareșicare am trecut prin comuna sa. Curtea școlii unde Margareta e directoare era pustie. Un porc guița pe lângă gard. Cu glas plin și autoritar, o femeie groasă dădea instrucțiuni unui individ cu obrazul triunghiular și urechile pleoștite ca două frunze. Am așteptat timid căci, în acest templu al afacerilor publice atât de elocvent ilustrate de autoritatea vocii ce răsuna în curte, eu veneam cu daraveli sentimentale. - Vă rog...! Când s-a întors, am simțit deasupra mea un
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
alte omisiuni voite sau nu, am impresia că se află și un fel de invocație obișnuită mie pe care o transcriu abia acum : 20. să nu uit mai întâi pălăria făcusem rost de; o pălărie neagră cu borurile largi și pleoștite cum purta un poet într-o piesă cehoslovacă o mizerie în care to tul se petrecea într-o cameră la; subsol aveam și un costum ceva catifea acoperea bine mă simțeam în el ca un baschetbalist de statură convenabilă umblam
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
dacă câinele mai aștepta să i se dea alt nume, sau, obosit de așteptarea frustrată, plecase de acum în căutarea unui stăpân mai atent. Din el nu se zărea decât botul odihnindu-se pe labele din față încrucișate și urechile pleoștite, dar nu erau motive să se teamă că restul trupului n-ar mai fi în gheretă, E negru, zise Cipriano Algor. Când se dusese să-i ducă mâncarea i se păruse deja că animalul avea această culoare, sau, cum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
groapă.) BRUNO: Îți dai seama ce dezolant se termină seara asta? MAJORDOMUL: Ce vrei să fac? BRUNO: Nu știu. Aici lipsește ceva... Lipsește un cuvânt, un gest... Dacă Grubi nu se căra... MAJORDOMUL: Îmi pare rău... Și eu sunt cam pleoștit. Aș bea o bere. Nu știu de ce, dar în seara asta piesa chiar m-a deprimat. BRUNO: Auzi, Vighi, vreau să te întreb ceva... Dar să-mi răspunzi sincer. MAJORDOMUL: Da. BRUNO: Tu de câte ori ai citit-o? MAJORDOMUL: Ce? BRUNO
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Însă aceleași culori sobre, cenușii și negre, care nu făceau decât să neutralizeze corpul și să pună în evidență figurile, răsăreau din scaunele galbene. Calomfir îl zări pe profesorul Dușcă în rândul întâi, cu ochelarii lui de plastic și buza pleoștită. Săracul, se duce, îi fulgeră prin minte, amintindu-și că bătrânul are cancer, și continuă să privească mulțimea în vreme ce se îndrepta spre masa cu microfon. În zece pași recunoscu cel puțin o pătrime din spectatori. Cu unii schimbă înclinări politicoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
de plictisiți, încât parcă zăceau în fața unui televizor invizibil, cu privirile inexpresive și indiferente față de ce se întâmpla în jur, de parcă s-ar fi uitat la Richard și Judy1, cuprinși de o amorțeală plină de scepticism, judecând după umerii lor pleoștiți. Ar fi trebuit să aibă tatuat pe frunte: „Asta e tot?“. Nici măcar nu m-a consolat ideea că cel puțin nu mă sâcâie. Într-un fel, aproape aș fi preferat sâcâiala în locul jalnicului priveghi de zombi. Am sunat la interfonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
tocmai pe mine? Își permise să zâmbească în gând. Intenționam să te transform într-un agent imobiliar pervers și drogat, plouatule, cum ai reacționa dacă ți-aș oferi astfel de informații ascunse în manuscris, la doi pași de moaca ta pleoștită? Iar finalul va fi apoteotic, te vei sinucide fără să apuci să cheltuiești vreuna din bancnotele alea mici... Rosti cu voce tare: - Accept ideea că s-ar putea să am în față unul dintre cei mai buni comis-voiajori care mi-
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
nelalocul său sub cupola circului. Iepurele din joben începu să facă tumbe și să râdă prostește, un râs pițigăiat care îi făcu pe unii dintre spectatori să ducă degetele la gură și să fluiere, apoi plânse în hohote, cu urechile pleoștite - un alt val de aplauze! - și vru să dea cu laptopul de pământ. Nu o făcu. Nu putu să o facă. Dar mai citi o dată cum Lucia se pregătea de plecare după ce intrase sub duș și spusese că bărbații sunt
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
și domnilor, priviți și admirați un iepure care știe să facă tumbe. Aplaudați-l, este momentul său de glorie! Hoooopa, sus! Hooopa, sus! Hooapa sus! După acest du-te-vino aproape nesfârșit care îl ameți definitiv rămase prins în plasă, cu urechile pleoștite. Tremura din toate încheieturile, ca și cum ar fi fost scufundat într-o apă plină cu cuburi de gheață... Mâna Magicianului îl apucă de urechi, îl ridică în aer, apoi îl introduse în joben, în vreme ce spectatorii tropăiau, fluierau și băteau din palme
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]