131 matches
-
geșeală greu de Îndreptat, un păcat mare, cum se spune, și fuge ca să i se șteargă urma?! Greoi cum sunt, ultimul aproape Întotdeauna În a Înțelege despre ce e vorba, când să mă Întorc spre „ea”, spre „realitate”, să mă ploconesc ei și să-i cer, umil, iertare, ea... e altcineva, altceva! Are o cu totul altă față! Și atunci, normal, mi s-a părut Încă o dată că mă Înșel și Încă o dată reproșurile vii care mi se făceau că aș
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Istoriile cu necontenitele prădăciuni și hoții. Istorie despre vremuri mai vechi, despre gospodăria mazilului Grigore Fotescu. Vaci, boi, oi, cai, vii, livezi, ogoare de pâne albă și popușoi. "Căpitane Grigore" îi spune toată lumea și toți îl salută și i se ploconesc, căci lui așa-i place, și el cinstește, vorbește tare și miluiește pe toată lumea. Îl cunosc jidovii de la Rașcov și din toate împrejurimile. "A venit căpitan Grigore! Ce mai faci, căpitan Grigore? Hât! Tâșt! da voi cum o mai duceți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
cam oficială doi oameni grași, care fac întăiu cunoștința, se așază față în față; și după ce consumă pateuri și sorb mai multe pahare de vin, se uită cu prietinie unul la altul, se ridică cu paharele pline, ciocnesc și se ploconesc cu capetele apropiate, zâmbindu-și și firitisindu-se, cuprinși deodată de o prietinie subită La școala normală "Vasile Lupu" 30 F. 926. Cuvinte indiene (Kipling): serdar vechil han bacșiș, burcă. A alicni, astă noapte Dafina doamna, soția lui Istrate Vodă. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
mare expoziție din capitala Franției. Toți suveranii din Europa își dăduse întâlnire pentru a vizita pe învingătorul de la Sevastopol și Solferino, asupra căruia se mai răsfrângea și gloria nepieritoare a unchiului său. Astfel veniră rând pe rând să i se ploconească Franz Ioseph al Austriei, Alexandru al Rusiei, regina Angliei, sultanul Turciei, al cărui portret îl vindeau ștrengarii pe bulevarde strigând: cinq sous le grand turc!193, Wilhelm al Prusiei, care după patru ani avea să intre a doua oară în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Credeam că doar la mine, în provincie, în orașul unde făcusem liceul, se întâmplau astfel de chestii. Ei bine, eram în eroare. Odată, un bou local îmi făcuse o cronică ultraelogioasă, dar io nu-l băgasem în seamă. Nu mă ploconisem. Probabil de-aia mă înjurase ulterior cu o isterie porcină de pacient externat pripit și îmi transmisese printr-o cunoștință comună ceva de genul: bă, puteai să treci și tu pe la băiatu’ cu o sticlă de vodcă. Scria despre mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
nu-l ascultă, nu-l aude. Se agită de colo-colo șchiopătând, pradă focului ce arde în el, și, în bătaia lumânărilor ce abia pâlpâie, umbra lui, uriașă, fantastică, linge pereții, urcă pe boltă, se întinde pe pardoseală. Ironic, sarcastic, se ploconește umbrei: "Ai făcut-o de oaie", maiestate!! Sunt "maestru" renumit în miracole răsunătoare "gen Podul Înalt"! De Valea Albă nu mă întreabă nimeni?! O așa frumușică de "minune" am săvârșit acolo, de-o să mă cânte în letopiseți pentru o așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Suntem tovarăși de suferință. Câte nopți albe... Strângi din dinți... Ce să faci? N-are leac... Luminăția sa o fi pe ducă? își face iluzii Tăutu. Poate face Allah un pustiu de bine și-l cheamă la el. Allalahh!... se ploconește Duma. Unde dă fericea! cobește Juga. Norocul nostru-i spart în fund... Am hălăduit peste tot în Turchia, continuă Gherasim. Am căscat ochii, am tras cu urechea... Cine să se lege de un biet călugăr-cerșetor ce bate cărările Împărăției, desculț
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mai mare rău, se curăța țara și neamul de niște domni netrebnici. Dar, în setea lor nebună după putere, și-au pus patima mai presus de țară. Răul cel mare a fost că au țipat după ajutor străin și, astfel, ploconindu-se în dreapta și-n stânga, umblând cu pâra la Înalta Poartă, au dat cale liberă oștilor străine: ba cea leșească, ba cea ungurească, ba cea turcească, ba chiar a fraților muntenești. Tatarii, văzând că Moldova-i sat fără câini, năvăleau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
faptele lor. Ceilalți, dac-au văzut că nu-i de șagă cu "diavolul" aista, și-au dat palme că s-au lăsat prostiți de un mucos, au vărsat fiere, au luat blana de oaie în spinare și, spăsiți, s-au ploconit behăind înaintea tronului. Behăiau ei, dar în sinea lor urlau ca lupii... Prea bine știu: de-aș scăpa fiara din lanț, m-ar sfâșia, bucăți m-ar face. Nu-i ușor să te glodească pumnalul sub căpătâi douăzeci de ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
îi dăruiește cu mare dragoste lui Vodă Ștefan, drept ajutor în zdrobirea Hidrei Antihristului... Făgăduiește că la anu' va face parte, separat, Moldovei.... La anu'?! La anu' să ne caute în Iad! hohotește Ștefan. Grazie... grazie, Pater! Molto grazie! se ploconește Ștefan cu umilință și ironie, atâta cât îl lasă șira. Cu așa ajutor "moldovenesc", capul Hidrei se poate considera zdrobit. "Mergi înainte viteazule, așa cum ai început! Izbânda îți este hărăzită de Cel de Sus!" a încheiat Preasfântul, audiența, ridicând crucea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vădit tulburat. Înțelepții ar trebui să cârmuiască lumea, dar, din păcate, înțelepții gândesc prea mult și acționează prea puțin... "O țară prea mică, pentru un principe atât de mare", spunea un cronicar moscovit, dezvăluie Vlaicu. Cum s-ar spune, se ploconește Țamblac, "aripile-ți au depășit cuibul". Ooo! M-au ridicat prea sus. Nu-s vrednic de atâta cinstire. Aiasta mă obligă... Teamă mi-i că-s prea mic pentru ce se așteaptă de la mine. Mă bucur pentru Moldova, mulți, abia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
amorțire când iataganul va lovi în porțile Budei, ale Cracoviei, ale Vienei, ale Romei!... Se vor trezi, când Mahomed își va adăpa iapa cu agheasmă din cristelnița Sfântului Petru de la Roma! Când burtoșii neguțători venețieni, pe Canal Grande, se vor ploconi înaintea stăpânilor: "Salamalec! Salamalec efendi!"... Am auzit că Luminăția sa, Padișahul, jinduiește la o catedrală de la Paris, de-i zice Notre-Dame! Ce trăsnaie și aiasta, să-ți duci iapa să se balige prin toate catedralele lumii!... Zău!... Ar merita să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu prețul pieirii capului meu. Pax ottomanica! declară Țamblac. Visul tău, Doamne, "Neatârnarea"! D-aia ai poprit și haraciul! spune Vlaicu. Și, nu-i dreptul nostru?! sare Ștefan. Libertatea ne-a dat-o Dumnezeu! Ne-am săturat să ne tot ploconim la câte o "Poartă"! Ne-am săturat să ne sufle alții în borș! Mi-a ajuns cât am plătit "gloaba" la Înalta Poartă! De ce să ne mulgă?! Cu ce drept?! Cu dreptul peștelui cel mare, ce înghite peștele cel mic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
boieri, de ce n-am ridica în Scaun pe cel mai vrednic dintre noi? Că doar ne cunoaștem de-o viață și știm ce zace-n gușa fiecăruia, se uită el lung la Isaia, măsurându-l din creștet în tălpi, și ploconindu-se, aruncă bomba. De pildă, cum ar suna: "Io Isaia Voievod și Domn a toată Țara Moldovei?!" Isaia tresare, stacojiu de plăcere. Cu bucurie reținută, cu modestie prefăcută, protestează: Aaa! Nuu! Nuu!... De ce "Nu"?! Negrilă, gata cu ploconeala, îi ține
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Uns cu toate alifiile ești! "Cumnat", olecuță de "os domnesc" cum s-ar zice, ești! spune el ironic. De-al nostru, trup și suflet, ești! Moldova te vrea; vrea ce vrem noi, "marii boieri"! De ce nu?! De ce nu?! întreabă Negrilă ploconindu-se. Isaia rânjește dezvelindu-și dinții de cal, cedează chipurile insistențelor, dar, cu aceeași modestie, cu aceeași roșeață în obraji spune: Sunt uluit. M-ați zăpăcit... Nu m-am gândit niciodată... În fond, de ce nu? își ia seama după ce cugetă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Moldovei, Moldova scoasă la mezat pe tarabele zarafilor din mahalaua Fanarului: Cine dă mai mult, efendi?!" După Sfânta Sofia, va fi rândul Mirăuților. În locul clopotelor de vecernie, veți auzi glasul muezinului din minarete: "Alllalllah Allah, Allah!!" În loc de binețe, vă veți ploconi cu palma la frunte, la buze, la inimă: "Aferim! Salamalec efendi!" "Prieten prietenului și vrăjmaș vrăjmașului!" Vor târî oastea Moldovei în războaiele de jaf și cotropire împotriva popoarelor pașnice... Casă, muiere, fiică, fiu... nimic din ce-i "al nostru" nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
rece. În zorii zilei de 13 mai, din Adrianopole, sub flamura verde a Profetului, povestește Gherasim cu respirația scurtă, Aliotmanul a purces în marș spre Moldova... Cu Mahomed?! întreabă Ștefan scurt. Cu! Ne face cinstea Împăratul turcesc în persoană, se ploconește el cu un zâmbet schimonosit. Și... și câți?! Pe puțin o sută cincizeci de mii... Numai?! hohotește Ștefan nervos. Dumnezeule! Ne termină! strigă Juga înspăimântat. Se zice chiar aproape două sute... Așa potop de turcime nu s-a pomenit de la bătălia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
două săptămâni, să aud buciumele buciumând "adunarea" pentru "Oastea cea mare"... Și nu uitați! Ați jurat! Cei ce nu se vor întoarce blestemul acestui pământ robit asupra lor cadă!! Ați plecat?! Țăranii se îmbulzesc de plecare, uită să se mai ploconească. Se grăbesc, nu care cumva Măria sa să se răzgândească. Ștefan a rămas singur, cu boierii... E istovit, pustiit, simte că i se taie picioarele, se sprijină de țeava tunului, oftează mai-mai să-și dea duhul și încet, răgușit, întreabă: Ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Vodă Ștefan ne veghează, Domnul sfânt ne aibă-n pază!", glăsuiește străjerul din turn... Negrilă!... Negrilă se agață de clanță. O sudoare rece de gheață i se prelinge pe șira spinării. Se zbârlește înfiorat: Mă... Măria ta, se bâlbâie el ploconindu-se. Nu-și poate stăpâni un tremur mărunt... Se lipește cu spatele ud de ușă. Ștefan înalță capul, își freacă ochii cârpiți, roșii de nesomn și oboseală, clipește des; îl usturau de parcă ar avea nisip sub pleoape. Ai auzit Negrilă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ne fură viața... Doar moartea o oprește... Și tu?!... Ce stai ca o momâie?! Mișcă! Fă-ți slujba! Cu mâini tremurânde, Negrilă se face a duce la gură pocalul, "ia credința", îl lasă pe colțul mesei și, grăbit, se retrage ploconindu-se, se împiedică, se agață de clanța ușii. Măria ta... bolborosește, mai face o plecăciune și trage ușa după el. Salcie, Negrilă!! Nu uita!! strigă după el Ștefan. Salcie!!... Un câine urlă jalnic, prelung, a pustiu... E miezul nopții! În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
spurcat bisericuța cu drăcușori... Cum plec, fă o sfeștanie, o molitvă de curățire; afum-o cu tămâie, spal-o cu agheasmă... Mulțămesc de găzduire și de povața cea bună, spune Ștefan și se apleacă adânc înaintea lui Daniil. Daniil se ploconește adânc, cât îl lasă oasele bătrâne: Măria ta, tot hâtru... Prea mare a fost cinstea... Numai să ai grijă de tine, Ștefane... N-ai grijă. Mie nu mi se poate întâmpla nimic, se grozăvește Ștefan. Nu știi? "Sunt fermecat!" spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
am refuzat funcția: Nu te ai săturat de stat la rânduri pentru un ou sau un litru de lapte? Ai uitat oare, când ai ieșit cu rochia ruptă de la rândul acela pentru niște tacâmuri de pui? Îți place să te ploconești în fața „prietenei” tale pentru carne în fiecare lună? Eu zic să te duci! Nu mă duc la țară! Luni am mers la fabrică liniștită, gândind că refuzul meu a fost suficient pentru ca tovarășii de la partid să mă lase în pace
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
se descurcă mai greu, n-au talent în domeniul ăsta. — Dar în care? — Repet, în orice român zace un Titulescu. Dl ministru Geoană pare să fie un mare diplomat. Și am să explic de ce. La prima vedere, România s-a ploconit și pe urmă s-a bucurat degeaba, americanii aveau nevoie de baze militare și de carne de tun. Așa e. Dar dacă te oprești aici și-ți închipui că ne-am tras singuri pe sfoară, te înșeli amarnic. Înseamnă că
Capitalism de cumetrie by Dumitru Țepeneag () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1891_a_3216]
-
a povestitorului: laudă maleabilitatea bicisnicei trestii, odrasla mîlului, care păcălește vitregia firii îndoindu-se la pămînt. O dă ca exemplu (horribile dictu!) falnicului și nobilului stejar, care preferă să țină fruntea sus și mai curînd să moară decît să se ploconească. Astfel de fabule le-aș interzice ca profund imorale. Profund dăunătoare educației”. Uneori am vorbe mustrătoare pentru R. Nu numai că le gîndesc, dar i le și spun. Cînd ceva o nemulțumește, se strînge arici, devine refractară, refuzînd dialogul și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
apăra demnitatea de om. S. Ț.: Am fost cunoscut în toate lagărele datorită faptului că nu am putut să mă liniștesc, nu am putut ca cineva să-mi stea cu cizma pe gât. Nu am putut să accept să mă ploconesc în fața cuiva, să-l rog pe vreun sergent de ceva sau să cer îndurare. C. I.: Domnule Țuțu, v-a învățat cineva să tăiați legăturile cu trecutul personal sau ați făcut-o instinctiv? S. Ț.: Nu m-a învățat nimeni
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]