181 matches
-
terorist... Trec delicați peste acest lucru, în timp ce rapidul Talgo străbate în viteză deșertul roșietic din centrul Spaniei, Saragoza etc... Călătoria fiind lungă, oamenii acum tac și stau adormiți cu capetele culcate pe plușul auriu, care mie îmi miroase a pămînt plouat. Ciudat. În acest loc secetos, saharian mai degrabă... Ajungînd la Madrid, am de ales un hotel dintre atîtea, mai ales dintre clădirile particulare somptuoase care se numesc Hostales... Pe vremea aceea, în 1976, un dolar făcea 66 de pesetas, 870
Inchiziția by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16789_a_18114]
-
înghit/ În gușe largi amurgul de cărbune." Și finalul: "Pe cînd, cu vînăt trup și craniul ros/ De vremi și pleșuvia lor schiloadă,/ Împintenat cu stele, slab, ghebos,/ Satana rîde, sprijinit în coadă..." Carevasăzică, tot nu e lumea lui Minulescu, plouată și singură în univers, ci un cadru ținut pe loc dintr-un carusel care, de fapt, se mișcă. Din cînd în cînd, mașinăria se zdruncină, și finul poet își caută furii, făcînd din-- tr-un joc cu concepte efeminate, brusc, o
Prin anticariate by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10083_a_11408]
-
într-un text. Cum aș fi putut să trezesc interesul publicului pentru literatura română contemporană lăudând ceea ce era tern și plicticos într-o carte? Nu poți să faci reclamă unui parfum dându-le celor din jur să miroase un câine plouat. Sunt critici care scriu pentru scriitorii despre care scriu. Sunt alții care se adresează lor înșiși, îmbătați de narcisism. Mai există, în sfârșit, și criticii care vor să se remarce în concurența cu alți critici, făcând exces de subtilitate și
Cică niște cronicari... by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16112_a_17437]
-
pentru ca fragilul castel de carți al Arogantului să fie luat de vânt. Iar când Iliescu și-a adus în sala Parlamentului jilțul prezidențial, ca să vadă tot prostul cine e stăpânul ăstei țări, obrazul năstăsiot a luat indescriptibila culoare a pământului plouat. Contemplându-i chipul, presa a vorbit despre apariția în lumea picto-politicii a noi nuanțe ale negrului. Năstase a pus nasul în piept, acceptând fără crâcnire aspra corecție a mai-marelui națiunii. Nu mai vrea nici anticipate, nici remaniere, nici demisie. Umilit
Cântecul scrâșnit al amânarii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14396_a_15721]
-
române, 2006: "a se uita ca curca la crăci"); e vorba, mai curînd, de curca prinsă între lemne sau crăci, al cărei aer pierdut accentuează impresia de prostie atribuită în imaginarul popular păsării (mai ales în ipostazele curcă beată, curcă plouată). E probabil ca expresia să fi rezultat din contaminare cu altele mai logice, în care curca intră, se repede în lemne ("te băgași ca curca-n lemne", fanclub.ro; "ginește bine cine apare acolo și în ce context înainte de a
"Curca în lemne", "broasca la barieră"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9143_a_10468]
-
și s-au strâns în cerc în jurul celor doi bătrâni... Moș Dumitru i-a făcut semn lui Pâcu să vorbească. Cu un zâmbet timid, strivit sub mustață - fapt neîntâlnit la Pâcu - acesta a prins a vorbi: Ce ați rămas așa plouați, flăcăilor? Ce? Nu vă vine a crede că a venit vremea să ne strângem și noi pe la casele noastre? Sau... nu mai are cine să vă spună povești înainte de culcare, așa ca la copchii. Rău v-am învățat! Treaba însă
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
din ea cu vădită lene... Și ce răspuns a dat țiganul când s-a întors de afară? - a întrebat Mitruță. Stai să vezi. Intră țiganul în casă, după ce a zăbovit o bună bucată de vreme afară și, cu o mutră plouată, dând din cap a neputință, rămâne în pragul ușii... „Da’ ce-i cu tine? Stai așa întunecat de parcă ți s-au înecat toate corăbiile?” „Apoi, stăpâne, afară... afară îs nourele printre stele nici de paie nici de lemne” - a răspuns
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
fundul curții. Filip trebuia să-l urmeze de fiecare dată, zi sau noapte. Cu umbrela în mînă, se așeza pe o băncuță din fața closetului, a cărui ușă rămânea deschisă. Carol îl privea în ochi vreme îndelungată, căutând pe chipul său plouat și înfrigurat o umbră de umilință, o urmă de renunțare, un semn de revoltă față de postura înjositoare în care se afla. Nimic nu tensiona însă chipul destins al lui Filip. Din timp în timp, își scotea carnetul cu scoarțe negre
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
acestea nu sunt decât figurine de pastă și că mă distruge dacă o face, pierzând o parte din locuința mea. Nu va rămâne don Quijote prin mânuirea spadei, prin gropile-n care-a dat și eșecurile sale ca un om plouat, ci cum ar trebui, ca un bărbat brav, decât dacă sunt unii care iau glumele în serios pentru că nu știu să ia adevărurile în glumă, nici nu țin cont de ceea ce s-a râs, deși a dat de râs la
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
la reverede și, în vreme ce el și Rima ieșeau pe ușă, Frankie le strigă: — Distracție plăcută! CAPITOLUL 2. Zori și camere în afară de fata de la casă, foaierul era gol. Prin ușile de sticlă, Lanark văzu cum se reflecta lumina felinarelor în strada plouată. Uneori vîntul izbea ușile mai cu forță, astfel încît se balansau spre interior, lăsînd să intre cîte o rafală șuierătoare. Rima scoase o pelerină din plastic din poșetă. O ajută să se îmbrace, și-i zise: — De unde iei tramvaiul? — Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mi se păreau niște giganți. Priveam în sus spre fețele lor pierdute în lumina becurilor roșii. Erau neîndurători, terifici. Dar vara nu stăteam în casă, ci imediat fugeam, cu Marcel după mine, în curte. Chombe, șchiopătând țeapăn, mirosind a câine plouat, se învîrtea pe lângă noi, cu limba roșie scoasă printre colți. Călcam cu grijă printre straturile de legume și ajungeam la camion. De când știu eu casa și curtea lui tanti Aura, camionul acela vopsit în albastru, fără roți, zăcea acolo, în mijlocul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Ivanca , ipostaza hidoasă a morții este susținută nu prin lipsa apei (Bachelard), ci prin prea-plinul ei, prin acvaticul distrugător în care plutesc „oase...pline de glod”, în care părul (complexul Ofeliei) „se smulge mai ușor decât iarba proaspătă din ogor plouat”(Ivanca, p. 318). Deși Daria și Ivanca nu au constituit o culme a creației blagiene , ele rămân reprezentative pentru modul în care realizează componenta thanatică a poeticii apei. în Daria există o bogată reprezentare psihanalitică, însă o imagine atrage mai
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Elena Agachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1379]
-
târziu pe strada Liteinaia. Încă mai era moină; un vânt deprimant, călduț, jilav șuiera pe străzi, echipajele își afundau roțile în noroi, trăpașii și gloabele tropăiau sonor, înfundându-și potcoavele prin bălți și lovind cu ele caldarâmul. Mulțimea posacă și plouată a pietonilor rătăcea pe trotuare. Nu lipseau nici bețivii. Vedeți aceste mezanine luminate? întrebă generalul. Aici locuiesc toți foștii mei camarazi, iar eu, cel mai merituos și mai prigonit dintre ei, merg pe jos spre Teatrul Mare, spre casa unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Nici eu nu cred, dar există dovezi. Fata-i nesupusă, fata-i fantastică, fata-i smintită. E o fată rea, rea, rea! De-o mie de ori o să repet că e rea! Acum toate mi-s ca Alexandra, curca aia plouată, însă pe asta am scăpat-o din frâu. Dar nici eu nu cred! Poate pentru că nu vreau să cred, adăugă ea ca pentru sine. De ce n-ai venit pe la noi? se răsuci ea din nou către prinț. În toate aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o proastă?“ Că nu era o proastă, trebuie s-o spunem, Lizaveta Prokofievna nu se îndoia câtuși de puțin: respecta extrem de mult modul cum judeca Adelaida Ivanovna și îi plăcea să se sfătuiască cu ea. Dar că-i o „curcă plouată“ - în privința asta nu mai încăpea îndoială: „e-atât de molâie, încât nici n-o poți face să se trezească! De altfel, nici «curcile plouate» nu-s molâi- ptiu! M-am zăpăcit de tot cu ele!“ Lizaveta Prokofievna avea un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
judeca Adelaida Ivanovna și îi plăcea să se sfătuiască cu ea. Dar că-i o „curcă plouată“ - în privința asta nu mai încăpea îndoială: „e-atât de molâie, încât nici n-o poți face să se trezească! De altfel, nici «curcile plouate» nu-s molâi- ptiu! M-am zăpăcit de tot cu ele!“ Lizaveta Prokofievna avea un fel de inexplicabilă simpatie compătimitoare pentru Alexandra Ivanovna, mai multă chiar decât pentru Aglaia, care era idolul ei. Și ieșirile pline de venin (prin care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
inexplicabilă simpatie compătimitoare pentru Alexandra Ivanovna, mai multă chiar decât pentru Aglaia, care era idolul ei. Și ieșirile pline de venin (prin care se manifestau, cel mai adesea, grija și simpatia ei de mamă), nodurile în papură, porecla de „curcă plouată“ nu reușeau decât s-o amuze pe Alexandra. Se ajungea până acolo că lucrurile cele mai de nimic o supărau teribil pe Lizaveta Prokofievna și o făceau să-și iasă din sărite. De pildă, Alexandrei Ivanovna îi plăcea să doarmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
a fost imediat relatat solemn Lizavetei Prokofievna de cele două surori, care râdeau cu hohote; dar mama lor s-a supărat foarte tare și a spus că toate trei sunt niște proaste. „Hm! E tare molâie, cu adevărat o «curcă plouată», nimic n-o mișcă, dar tânjește și câteodată se uită cu tristețe la mine! De ce-i amărâtă, de ce?“ Uneori îi punea această întrebare lui Ivan Feodorovici, după cum îi era obiceiul, isteric, amenințător, așteptând un răspuns rapid. Ivan Feodorovici făcea: „hm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și despre nimic. Mi-am amintit de Mazerulles, secretarul inspectorului de la Instrucțiune, pe care mersesem să-l văd imediat după moartea Lysiei Verhareine. M-ar fi bucurat să-i revăd capul acela ca un nap, tenul cenușiu, ochii de câine plouat ce așteaptă o mână care să-l mângâie. M-am îndreptat spre Piața Carmeliților, unde se găsea clădirea Inspectoratului. Nu mă grăbeam. Simțeam că scăpasem de o greutate nedefinită, și revedeam figura lui Mierck când îl expediasem. Fără îndoială că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
în direcția mea. Din politețe, am luat o înghițitură. Apoi am luat una și mai mare ca să confirm ceea ce descoperisem din prima: era o porție mai mult decât decentă de vodcă în pahar. M-am uitat la ei. Tom părea plouat, iar Saul mi-a făcut cu ochiul. —Tom mi-a povestit că ești un fel de detectiv amator, mi-a spus. Mi-am dat ochii peste cap și am mai luat o gură din cocteilul cu vodcă. —Doar nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
clipă realiză că duce cu ea însăși o luptă inutilă și fu gata să renunțe. I se părea atât de zadarnic totul! Nici vocea interioară nu mai spunea nimic, ședea și ea resemnată, pitulată într-un colț, ca o găinușă plouată. Ieși din cadă înfășurată în două prosoape mari de baie, se duse ca un automat la șifonier, își alese sutienul, chilotul, dresurile, din seturile ei noi, păstrate pentru înmormântare, luă o rochie din stofă și reveni din nou în fața oglinzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
gesturi furate unul de la altul. Chiar și caricaturile lor erau acum asemănătoare. Desenau trupuri diforme și inventau dialoguri Întortocheate ce implicau oameni deprimați care se aflau În situații triste și sarcastice. Știți ce suntem noi? Drojdia acestei țări. O pastă plouată și vrednică de milă, nimic mai mult! Toată lumea În afară e noi e obsedată să intre În UE, să facă profit, să cumpere acțiuni, să-și schimbe mașinile, să-și schimbe prietenele... Scenaristul Nenaționalist de Filme Ultranaționaleste a tresărit nervos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
patru ore ca să-l resetăm. Timp berechet. — Da. În sinea lui, Norman Încerca să-și dea seama dacă vor mai putea supraviețui Încă șaisprezece ore. Harry spuse: — Păi, fraților, asta e o veste grozavă! Ce-aveți de sunteți așa de plouați? — Mă Întrebam dacă vom reuși, spuse Norman. — Și de ce n-am reuși? — Pentru că Între timp Jerry ar putea Întreprinde ceva, spuse Beth. Norman simți o iritare bruscă la adresa ei. „Oare chiar nu-și dă seama că vorbindu-i lui Harry
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
acel moment, o femeie se ivi de pe aleea alăturată. Îi trebui un moment să recunoască silueta răvășită și udă leoarcă. — Camilla! Ce Dumnezeu faci pe ploaia asta? Coafura de obicei impecabilă a Camillei era îmbibată de apă, ca un câine plouat, iar costumul ei de in bej era pătat și mototolit. — Te-am așteptat aici. Fran simți un fior de teamă. — De ce n-ai urcat? — Pentru că ceea ce vreau să-ți spun nu poate fi spus decât între patru ochi. Cățea egoistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
stârnit decât interesul câtorva studenți și al câtorva români care aflaseră oarecum întâmplător de evenimentul acesta, redus la niște proporții infime. Nu pot să jur, dar parcă fuseserăm invitați la Târgul de carte. Așa că ne-am dus, triști și puțin plouați, să ne vedem cărțile. Nu erau expuse. Nu le-am văzut decât într-o singură librărie din Budapesta. Bine că le-am văzut și acolo... Nici pomeneală de interviuri, televiziune și alte delicatesuri ale mass-media. Eu, unul, m-am consolat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]