144 matches
-
MARIUS HORESCU A călători, un verb conjugat, la trecut, adeseori cu greutate Despre drumuri adevărate se poate vorbi, în Banatul Timișoarei, doar de 170 de ani, adică de la pietruirea drumului ce duce la Jimbolia În tablourile de altădată apar uneori poștalioane trase de cai, frumos vopsite, pe fereastra cărora domni cu joben și doamne cu voaletă privesc șesurile nesfârșite. Despre astfel de călătorii amintește și o cruce mare, albă, care stă de mai bine de un veac și jumătate la hotarul
Agenda2004-36-04-c () [Corola-journal/Journalistic/282833_a_284162]
-
dezvoltată, drumul bănățean avea săpate pe ambele margini șanțuri care-l delimitau de restul câmpiei. Pământul din aceste rigole era aruncat pe mijloc, înălțând drumul. Desigur, după o ploaie zdravănă totul se transforma într-o mare de noroi în care, poștalioane și căruțe deopotrivă, se împotmoleau, nefiind rare ocaziile în care vizitii și călătorii treceau la lopată ca să nu înnopteze pe coclauri. Romantic, nu-i așa? De fapt, încă în 1660 Evliya Čelebi amintea că „dacă plouă, în mlaștinile din afara orașului
Agenda2004-36-04-c () [Corola-journal/Journalistic/282833_a_284162]
-
care arătau cum au călătorit oamenii acum aproape două veacuri. Obiceiul s-a reluat și în prezent, în unele cafenele cu un voit parfum de epocă existând aceleași tablouri emanând o atmosferă veche, romantică. Totul e acoperit de zăpadă, caii poștalionului tocmai au fost schimbați, bărbatul cu joben și doamna cu blană și manșon urcă din nou, înghețați, sperând să ajungă la destinație la timp. Trebuie să părăsească hanul unde în scurtul lor popas, au băut la repezeală un ceai fierbinte
Agenda2004-36-04-c () [Corola-journal/Journalistic/282833_a_284162]
-
doamna cu blană și manșon urcă din nou, înghețați, sperând să ajungă la destinație la timp. Trebuie să părăsească hanul unde în scurtul lor popas, au băut la repezeală un ceai fierbinte. Pictura este încărcată de atmosferă: zăpada, jobenul și poștalionul vopsit în galben... De astfel de călătorii amintește și o cruce mare albă, ridicată acum 170 de ani, să dea de știre despre marea realizare - un drum pietruit în câmpia bănățeană. Desigur, după pietruirea străzilor din Timișoara, marea problemă rămânea
Agenda2004-36-04-c () [Corola-journal/Journalistic/282833_a_284162]
-
mai funcționează nici o comunicație. Carele pot ajunge numai până la Czegléd, să pătrundă mai departe este imposibil. Din 14 februarie nici n-a ajuns unul pe-aici, de aceea transportul de bani și de călători este sistat. Câțiva călători veniți cu poștalionul rapid din Sibiu și care voiau să ajungă la Pesta, nu au fost transportați mai departe, iar oficiul poștal a trebuit să le restituie banii plătiți. Pentru a da o idee asupra drumurilor desfundate, să amintim numai că poșta care
Agenda2004-36-04-c () [Corola-journal/Journalistic/282833_a_284162]
-
Gabriel Dimisianu O carte intitulată Poștalionul cu boi adună articolele publicate de Mircea Iorgulescu în „Cultura“, în „Vatra“, în suplimentul „Jurnalului național“ („Scânteia“ !). A apărut în 2010 la Editura „Karta Graphic” din Ploiești, la inițiativa lui Ioan Groșescu, scriitor și jurnalist prahovean, editor, vechi prieten și
Atunci și Acum by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5812_a_7137]
-
au generat un anume fenomen. Tot ce se întâmplă, în societate sau oriunde, are pentru el o cauză, o logică interioară și ele trebuie depistate, deslușite, fără a ne lăsa amăgiți de aparențe. Ce e totuși cu acest titlu curios, Poștalionul cu boi ? Curioasă este și împrejurarea istorico-literară care i l-a inspirat lui Mircea Iorgulescu. Să vedem. Revoluționarul și gânditorul rus A. I. Herțen, călătorind cu un pașaport valah, în 1849, din Franța în Elveția, este întrebat de un tovarăș de
Atunci și Acum by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5812_a_7137]
-
împrejurarea istorico-literară care i l-a inspirat lui Mircea Iorgulescu. Să vedem. Revoluționarul și gânditorul rus A. I. Herțen, călătorind cu un pașaport valah, în 1849, din Franța în Elveția, este întrebat de un tovarăș de drum dacă în Valahia sunt poștalioane. Răspunsul, dat în glumă, a fost că sunt, dar trase de boi, cu ele circulă moldovalahii de la Iași la București. Gluma lui Herțen, de care și Perpessicius luase cunoștință, citind jurnalul rusului, i s-a părut semnificativă lui Mircea Iorgulescu
Atunci și Acum by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5812_a_7137]
-
ele circulă moldovalahii de la Iași la București. Gluma lui Herțen, de care și Perpessicius luase cunoștință, citind jurnalul rusului, i s-a părut semnificativă lui Mircea Iorgulescu pentru ce se întâmplă deseori la noi, chiar dacă, propriu-zis, despre boi înhămați la poștalion n-a fost vreodată vorba. Dar asocieri pe dos găsim cu duiumul, mereu contraproductive, cum am zice azi, de felul aceleia cu poștalionul tracționat de boi. De aici titlul cărții lui Iorgulescu în care e de văzut o metaforă acoperitoare
Atunci și Acum by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5812_a_7137]
-
semnificativă lui Mircea Iorgulescu pentru ce se întâmplă deseori la noi, chiar dacă, propriu-zis, despre boi înhămați la poștalion n-a fost vreodată vorba. Dar asocieri pe dos găsim cu duiumul, mereu contraproductive, cum am zice azi, de felul aceleia cu poștalionul tracționat de boi. De aici titlul cărții lui Iorgulescu în care e de văzut o metaforă acoperitoare, netocită nici azi în sensurile ei, trimițând la stări de lucruri autohtone, la comportări și mentalități sucite și păguboase: „...fantomaticul poștalion cu boi
Atunci și Acum by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5812_a_7137]
-
aceleia cu poștalionul tracționat de boi. De aici titlul cărții lui Iorgulescu în care e de văzut o metaforă acoperitoare, netocită nici azi în sensurile ei, trimițând la stări de lucruri autohtone, la comportări și mentalități sucite și păguboase: „...fantomaticul poștalion cu boi avea să bântuie până astăzi, chiar dacă neștiut, ținuturile românești”. Un permanent du-te vino între atunci și acum realizează în textele sale Mircea Iorgulescu, alternări de perspectivă care luminează mai viu sensul unor evenimente consumate istoric. „Tezele din
Atunci și Acum by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5812_a_7137]
-
cu trenul până la Viena, prin Cernăuți, apoi luau vaporul cu aburi spre Giurgiu și își continuau drumul pe Calea ferată Giurgiu-București (terminată în octombrie 1869). Această călătorie dura două zile și două nopți și era mai comodă decât călătoria cu poștalionul care dura cinci zile. Deoarece Gara Iași era la început o gară terminală, capăt de linie, în anul 1874, un grup de ingineri români, în frunte cu Grigore Heliad, a întemeiat o societate românească și a construit Calea ferată Iași-Ungheni
Gara Iași () [Corola-website/Science/313039_a_314368]
-
mai săracă, un mijloc de transport din Timișoara spre orașele din jur era Cambiaturul. Cel care voia să călătorească trebuia să plătească un bilet ce valora 17 creițari. Biletul îi dădea pasagerului dreptul la o călătorie de la o stație de poștalion la alta. Primarul din epocă al urbei era Johann N. Preyer, autorul primei monografii dedicate orașului. Scrisă la anul 1853, „Monografia orașului liber crăiesc Timișoara“ atestă că circulația vehiculelor pe străzile așezării era nu numai bine dezvoltată încă de-acum
Agenda2003-15-03-a () [Corola-journal/Journalistic/280903_a_282232]
-
1989, Hotarul de foc, Ed. Europa, Craiova, 1991, (prezentat de Nichita Stănescu și Gheorghe Tomozei), La umbra Cuvântului, Ed. Semne, 2001, Taurul lui Falaris - Mărturisitorul - Jurnal de poet, Ed. Semne, 2003, Muzeul de păstrăvi - Scrisori din lazaret, Ed. Semne, 2004, Poștalionul de seară - File din Jurnalul unui heruvim, Ed. Semne, 2005, Dincolo de tăcere - Jurnal de poet, Ed. Semne, 2009, Dansul Inorogului - Elogiul Melanholiei, Ed. Semne, 2010, Evanghelia Inimii - Anotimpuri - Jurnal de Poet, Ed. Semne, 2010, Evanghelia Cerului - Zodii de poet, Ed.
Editura Destine Literare by AURELIU GOCI () [Corola-journal/Journalistic/101_a_271]
-
depersonalizarea estetizantă și puțin prăfuită a „culorii de epocă”: „Doamna de Grignan / ședea / la masa de lucru cu picioare rotunde / adusă în caleașcă la țară / și pana subțire scria o misivă / una din zecile de mii de epistole / călătorind cu poștalionul/ în vremea Corespondențelor. Dragă unchiule - / spunea scrisoarea - / te așteptăm cu plăcere / dar rogu-te nu ne aduce / precum ne înștiințezi / puiul de câine / tovarăș la jocul fiicei noastre.// (...) Trăim un secol rațional, unchiule,/ gândi și scrise doamna de Grignan zâmbind
Mioara Cremene la aniversară by Octavian Soviany () [Corola-journal/Journalistic/3166_a_4491]
-
E/ manifestație ? Privește afară: nu...” (p. 251). Sau: „O strângere de mână și/ o încărcătură de cherestea pe cerul zilelor de demult,/ privind totul în jur cu/ un ochi de copil și altul de bătrân: urcat pe// prima treaptă a poștalionului. A unui poștalion care pare să influențeze trecerea/ timpului. Pe/ o stradă înecată în noroi, în mijlocul harababurii și al vacarmului, la/ sfârșit de săptămână, când se deschid capacele/ lăzilor de zestre în sat” (p. 308). O referință precisă, de natură
Pa vu ga di by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4365_a_5690]
-
afară: nu...” (p. 251). Sau: „O strângere de mână și/ o încărcătură de cherestea pe cerul zilelor de demult,/ privind totul în jur cu/ un ochi de copil și altul de bătrân: urcat pe// prima treaptă a poștalionului. A unui poștalion care pare să influențeze trecerea/ timpului. Pe/ o stradă înecată în noroi, în mijlocul harababurii și al vacarmului, la/ sfârșit de săptămână, când se deschid capacele/ lăzilor de zestre în sat” (p. 308). O referință precisă, de natură emoțională, lipsește. Ceea ce
Pa vu ga di by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4365_a_5690]
-
sa vizită în Banat, luându-și numele de contele Falkenstein și însoțit de cumnatul său Albert de Saxa și de contele Nositz, secretarul împăratului. Acești nobili aveau un regim de viață spartan, dă asigurări profesorul Medeleț; călătoreau călare, nu cu poștalionul, și plecau în fiecare dimineață la ora 4. În 30 de zile a dat ocol călare întregului Banat, ca să vadă starea economică, militară și administrativă a ținutului. Jurnalul primei lui călătorii nu a fost publicat niciodată! El există și astăzi
Agenda2003-44-03-a () [Corola-journal/Journalistic/281663_a_282992]
-
atât de (trist!) celebru, pus pe redobândirea puterii. Scriitorul și omul de știință De câtăva vreme, revista franceză „Le Point” publică la sfârșitul fiecărui număr un concis „dosar” intitulat „Le Postillon”, un arhaism care înseamnă conducător de trăsură de poștă (poștalion) sau de diligență, mai pe românește vizitiu. Dosarul e cultural și științific. Sunt publicate texte vechi sau inedite, dezbateri sau interviuri. În numărul din 3 iulie, scriitorul Jean d’Ormesson și astrofizicianul francez Trinh Xuan Thuan, descoperitorul celei mai „tinere
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/2444_a_3769]
-
produs după standarde ecologiste, stângiste și marxiste, salvând fiecare copăcel și firișor de iarbă, eliberând popoarele din scalvie și introducând egalitatea universală. Facebook ar intra rapid faliment, hipsterii, ecologiștii și neomarxiștii de azi s-ar mobiliza prin scrisori trimise cu poștalionul și vor organiza o nouă revoluție, de data asta pentru a salva omenirea să cadă iarăși în evul mediu"; În final, Dan Tapalagă scrie că "libertatea, valoarea de bază într-o democrație, nu trebuie confundată cu libertatea de a nu
Ce le reproșează Dan Tapalagă protestatarilor din Piața Universității by Bratu Iulian () [Corola-journal/Journalistic/71476_a_72801]
-
despre cum se simte, despre mersul bolii, despre simptome și tratamente. Dar și pentru a lucra, pentru a-și scrie articolele așteptate de „Jurnalul național”, ca și altele pentru „Cultura”, pentru „Vatra”, pentru România literară. Le va aduna în volumul Poștalionul cu boi, publicat de dl Groșescu la editura sa din Ploiești. Va scrie și două prefețe: la volumul de Teatru al lui I. L. Caragiale și la romanul Fețele tăcerii al lui Augustin Buzura, reeditat. În aceleași condiții a lucrat și
Ultimul Mircea Iorgulescu (I) by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5170_a_6495]
-
-i reașeză, fiecare la locul său, în insectarul memoriei. În cele din urmă, îndrăzni să cerceteze sipetul negru din fața sa. Era un cufăr din lemn de paltin, ferecat, cu capacul boltit, din acelea folosite în lungile călătorii cu vaporul sau poștalionul. Interiorul era căptușit cu postav nisipiu și compartimentat în lăcașuri și sertare, după o arhitectură bizară. Trăgând la întâmplare de un bumb de alamă, deschise un sertăraș în care găsi două obiecte. Luă în mână un fel de brățară ciudată
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Nu știu ce mai așteaptă paseismul bucureștean de la edilii și arhitecții acestui oraș „neiubit“, cum l-a calificat Andrei Pleșu, vamă a netrebnicului hedonism oriental, raia bubos-carnavalescă, oropsită capitală impostoare (inițial haltă turco-valahă de adăpat caii și burdihanele, de umplut sacii și poștalioanele către Mogoșoaia și Brașov, care a luat, nevrednic dar hrăpăreț, locul Târgoviștei sau Curții de Argeș), devenind un circ feeric, invidiat, dușmănit și adorat cu dulce inconștiență. Amețitor creuzet de alogenie pitorească, ironizat, sabotat și venerat, spulberat de toate vânturile
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
erau într-adevăr profesori - și încă din București -, ne-am ars! M-aș întreba, mai întâi, cum au fost convocați. Să aduni șase mii de oameni - și încă români pe deasupra - nu e la îndemâna oricui. Prin e-mail? Prin depeșe livrate cu poștalionul? Cu trâmbița? Oare nu cumva prin telefoane venite de la inspectoratul școlar? Vanghelie nu e un chibiț măcinat de ambiții, al celui mai năpăstuit dintre sectoarele Bucureștiului, ci un profesionist al manipulării. El reprezintă forma actuală de acțiune a fesenismului: una
Chermeza năucilor by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8621_a_9946]
-
ei, ținând-o în chiolhanuri și conturi reglate cu focuri de pistol. Tratarea femeilor adulterine și a "galanților", pedepsiți după specificul breslei. Ziarele, "unele albe, altele roșii", "unele înjură ce celelalte laudă și vice versa", verva și animația călătoriei cu poștalionul, la 1848, pe drumul dintre București și Iași. Ion Ghica se arată stăpânit de o fervoare deosebită în a surprinde climatul momentului, posedă știința dimensionării culturalului și politicului, și mai mult decât orice, știe să scoată efecte din inteligibilitatea analitică
Între verb și imagine by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15072_a_16397]