349 matches
-
Autorului Din când în când, pe nepusă masă, mă năpădește râsul. Totul e gri, muncitorii trec posomorați că întotdeauna, pe frunzele de nuc se citește lehamitea, unele păsări triluiesc tropare, altele doar deschid ciocurile a muțenie, iar pe mine mă podidește râsul. Din adânc se aude, surd, cum se ocărăsc cârtitele, copiii preoților își fac cruce cu limba, întreaga zidire scrâșnește că un depou. Numai pe mine mă îneacă râsul. Referință Bibliografica: Râsul / Râul Bâz : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr.
RÂSUL de RAUL BAZ în ediţia nr. 1327 din 19 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/352176_a_353505]
-
o pățești și eu nu voi mai fi aici să te apăr. Îmi promiți? E numai ochi și urechi. - Să știi că tu mi-ai îndulcit toată singurătatea. Mă sărută în felul lui. Mai departe îi dau drumul că mă podidesc lacrimile. Referință Bibliografică: Trăsnetul / Ion Untaru : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 410, Anul II, 14 februarie 2012. Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ion Untaru : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul
TRĂSNETUL de ION UNTARU în ediţia nr. 410 din 14 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/356326_a_357655]
-
cari totul acasă. Zise Khalid, apoi își ridică fratele în picioare și se apucă să pună toată marfa în preșul cârpăcit. Ahmed rămase locului, cu privirea pironită la mișcările repezi și sigure ale fratelui său și fără să vrea, îl podidiră iar lacrimile. - Îmi lipsesc o sută treizeci de, de... Începu el să spună printre sughițuri. Khalid lăsă preșul joc, își băgă mâna pe sub tricou, apoi îi șterse fratelui lacrimile și-l puse să-și sufle nasul. Îi scutură pantalonii de
BELAY, REGELE MAIMUŢĂ de IOAN ALEXANDRU DESPINA în ediţia nr. 230 din 18 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/355994_a_357323]
-
ca beneficii morale, cele mai timpurii ale singurătății. Prin apariția lui Vineri se recuperează alteritatea reală cu celălalt, pierdută atâta vreme. În capitolul opt, numit Darul lacrimilor (Etica lui Robinson) (2) Încercarea singurătății îi provoacă eroului solitar plânsul. Lacrimile îl podidesc într-o evoluție firească. Plânge când se compătimește pentru soarta pe care a avut-o, lacrimile îi curg șiroaie, zice el. Când apar, ca prin miracol, spicele de orz, ochii i s-au umplut de lacrimi deoarece i s-a
ANDREI PLEŞU, MINIMA MORALIA, EDIŢIA A IV A, EDITURA „Editura Humanitas”, BUCUREŞTI, 2008, 162 PAGINI. de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 440 din 15 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354806_a_356135]
-
lucrul la opt, lucrez 16 ore pe zi, cred că n-am să rezist! La prânz am refuzat mâncarea, sarmale cu orez în foi de viță, acum se întreabă de ce n-am mâncat. Dacă tot n-am mâncat, m-a podidit plânsul de voi, trebuia să fac și eu ceva! [ ... E prea multă durere în suflete și prea puțină piatră să se poată ridica un mausoleu al pribegiei românești. Am cutreierat Iugoslavia, Bulgaria, Turcia, toate aceste popoare au ceva ce noi
MARIN TRAŞCĂ – „EL DESCONOCIDO” de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 571 din 24 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/355110_a_356439]
-
o floare Ce a-mbobocit În grădina vieții Celui ce-a iubit. Iar la înflorire... E gata de jertfire. Dragostea e calea Uitărilor de sine. Cluj Napoca 6 decembrie 2015 Trăiesc minunile Trăiesc minunile Și le scriu pe pleoapa ce veghează... Mă podidesc chemările Ca și mângâierile precum cânturile Ori râurile versurilor Ce curg din înaltul simțirilor... Ce călător sunt... De mi-am uitat sinele Și străjuiesc destinele Și lupt pentru cetatea Zidită de dragoste? Cluj Napoca 6 decembrie 2015 Referință Bibliografică: Dragostea e
DRAGOSTEA E PACE de MARINA GLODICI în ediţia nr. 1801 din 06 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/369069_a_370398]
-
ori bucurii. Ele, care au îngemănat dorul cu cântecul au fost încarceratele groazei sub toate dictaturile. Ei, care au zidit și sunt Biserica Neamului au avut Sufletul-Biserică în gulagurile și penitenciarele bolșevice. Ele, care au înveșmântat frumusețea cu har au podidit podelele temnițelor cu lacrimi, sudoare și sânge. Ei, care au urzit Familia creștină au avut familiile destrămate. Ele, care au fost busuiocul în sânul mândrilor feciori au fost strivite de bocancii butucănoșilor temniceri. Ei, care au pus temelie Statului creștin
NAŞTEREA DOMNULUI ÎN PORFIRA VERDE A SUFERINŢEI ŞI A JERTFEI MARTIRILOR DACOROMÂNI de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1454 din 24 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/369000_a_370329]
-
Autor: Lilia Manole Publicat în: Ediția nr. 1993 din 15 iunie 2016 Toate Articolele Autorului La Ipotești, la Casa cu istorii, Scrie Eminescu printre glorii... Despre Țara noastră, fără nume, Trist, îngenunchind l-al ei renume. La Ipotești, stau teii, podidiți De lacrimi luminate de părinți, El, Eminescu geniul nepotrivirii, Pentru păcatele ne- omenirii. Scrie și astăzi, slova Să de aur, Acoperi- tu- ne- a cu tot cu lauri A noastră limba veche, cea română, Pe- altar crescând iubirea Să divină. La Ipotești
LUCEAFARULUI LUMINII de LILIA MANOLE în ediţia nr. 1993 din 15 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/369985_a_371314]
-
Am râs cu oftă cum nu mai râsesem de multă vreme când, observ în retrovizor că fata își ștergea pe furiș lacrimile cu o batistă. - Ori de câte ori îmi aduc aminte de istoria asta, prima dat îmi vine să râd. Apoi mă podidește plânsul. Înainte tata a avut cai și vite de nu mai încăpeau în curte. Acum, la bătrânețe rămăsese numai cu un măgar. Și împins de sărăcie se dusese pe câmp să caute spice în urma secerătoarei. Ăsta nu e furt după
ACTELE VĂ ROG! de ION UNTARU în ediţia nr. 1807 din 12 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/370304_a_371633]
-
asupra ei. Nu se mai regăsea în nimic și plângea tot timpul fără de motiv. Intrase într-o depresie, din care nu știa cum să iasă. Poate că amintirile îi apăreau în subconștient și de aici șiroaiele de lacrimi ce o podideau mai tot timpul când rămânea singură în apartamentul în care văzuse lumina zilei. Acolo se născuse, nu la spital sau maternitate. Tatăl său era navigator și era plecat în voiaj când mamei sale i-a sosit sorocul. Până să ajungă
ROMAN ÎN LUCRU de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1484 din 23 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/370370_a_371699]
-
unul din sală a țipat și el: Care Mircea, bă? Domnul Genescu m-a tras înapoi, după cortină, întrerupându-mi ”măreața” recitare: ce te-a apucat, mă, cu Scrisoarea a III-a? Îmi vâjâia capul, tâmplele îmi ardeau și mă podidiseră lacrimile de necaz. Mi-era o ciudă!.. Mai ales că nu spusesem acel final ”cum nu vii, tu, Țepeș-Doamne...Îl repetasem de atâtea ori, cu ochii în tavan și cu brațele larg deschise. Speram să-i fac praf. Dar...n-
BĂDIA EMINESCU de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1839 din 13 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/369613_a_370942]
-
cât mai ales pentru mamă, a fost ca un șoc. Ceva s-a rupt în sufletul lor. Nu-și mai găseau locul și liniștea. Când ea deschidea poarta curții sau ușa căsuței unde trăiau bătrânii și nu-l vedea, o podidea plânsul din senin. Evita să o vadă mama, devenită absentă la tot ce se întâmpla în jurul ei, după dispariția bătrânului. Uneori, când nu mai rezista durerii, o întreba: - Mamă, mi-e dor de tata de mi se sfâșie sufletul. Îl
ROMAN (CONTINUAREA ROMANULUI CAT DE MULT TE IUBESC...) de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1150 din 23 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362648_a_363977]
-
ha! Ești jalnic, dragă domnule! Se vede de la o poștă că sunt picături de interes, care otrăvesc petalele de trandafir... Cum Mărășteanu rămăsese ca un bleg cu buchetul de trandafiri în mâna întinsă și fără replică, pe doamna Virginica a podidit-o plânsul. Gândi că poate mai există un strop de sentiment în sufletul prostului din fața sa, prost, la care, descoperi cu uimire, că...tot mai ținea. Ce să-i faci?.. Inimă slabă de femeie care cedează în fața unui buchet de
SRL AMARU-11 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1642 din 30 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352832_a_354161]
-
competiție! Dacă nu se uită de sus la tine, nu se simt comod. Hm! Asta e realitatea! Dacă le-ai spune-o, oricum s-ar preface ca niște farisei și ar lua o poziție de smerenie falsă, de te-ar podidi lacrimile, numai că... „răutatea lor se va descoperi în adunare”. Și știți de ce? Atunci când oamenii privesc cu sinceritate, bunătate și iubire, trăiesc în dreptate și adevăr. Și până nu vom fi autentici, nu are rost să facem paradă nici de
DESPRE PREŢUIRE ŞI DISPREŢUIRE de MARINA GLODICI în ediţia nr. 1638 din 26 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352966_a_354295]
-
ri pentru curajul de a tipări în exil proză românească de calitate. Dumnezeu să vă ajute şi mai departe în eforturile dumneavoastră literare, chiar dacă lacrimile despărțirii vă podidesc adesea. Cu toată stima.“ (Sergiu Grossu, director, „Catacombes”, Courbevoie, Franța, 14 februarie 1989. * „...Volum care ne prezintă o scriitoare iscusită, un suflet sensibil,capabil să prindă, într-o fugară imagine de viață, o
TERESIA BOLCHIŞ TĂTARU de ION DUMITRU în ediţia nr. 1573 din 22 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353968_a_355297]
-
cantate, plânse, suspinate, doine, balade. Cât de fragilă e viața. Și noi cum ne mai frângem pentru o vorbă-n doi peri, pentru un gest, pentru chiar o intenție, de parcă s-a sfârșit lumea. Și tu, cu buzele tale cărnoase, podidite de cântece, precum de dumnezeire! 29 mai 2012 Ziua când iar mi-am îngropat sufletul CEZARINĂ ADAMESCU Referință Bibliografica: CÂTĂ TRISTEȚE... - tabletă - CEZARINĂ ADAMESCU / Cezarină Adamescu : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 515, Anul ÎI, 29 mai 2012. Drepturi de
CEZARINA ADAMESCU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 515 din 29 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358704_a_360033]
-
trebuia să se întoarcă dintr-o clipă în alta. Anneliese se îngrășase, dar nu-i stătea rău, avea fața la fel de albă ca odinioară, rumenită puțin de dogoarea plitei. Schimbaseră la început cuvinte despre vreme, despre călătorie, apoi pe ea o podidiseră pe neașteptate lacrimile. De ce să-i facă el una ca asta? răbufnise femeia. Să-și ceară chiar acum casa înapoi, când Sigi avea deja familie? Unde să se ducă? Fiindcă fabrica mai mergea cum mergea, dar se zvonise că, înglodată
POTECA FĂRĂ ÎNTOARCERE de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 578 din 31 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358735_a_360064]
-
irozi. Iudele se vântură în elegii tenebroase și luciferice. Scuipările se prefac în lacrimi de ceară, iar biciul loviturilor, devine o adiere îndrăgostită de mărgăritar. Palmele care L-au lovit pe Iisus s-au înaripat în fluturi. Sutașii păzesc lumina podidită din Îngeri. Trâmbița Sărbătorii vestește chindia Ospățului. Razele de soare se așează senin peste gătiții nuntași. Atotfrumoasa Maria cumpănește Taina Vinului și-a Vieții. La Dumnezeiasca privire, Apa s-a însuflețit îmbătată de savoarea vinului. Pâinea s-a rumenit în
CRUCEA ŞI ÎNVIEREA ÎN POEZIA GOLGOTEI ROMÂNEŞTI de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 117 din 27 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/360616_a_361945]
-
neașteptată, dar și bucuros că am putut să-i aduc în lumea lor, în libertate, i-am ferit de mașină, m-am urcat lângă inginer și am demarat. În oginda retrovi- zoare am văzut iezii alergând după noi. M-au podidit lacrimile. Până la coborâre n-am scos un cuvânt. Mă gândeam la vorbele mamei. Când am intrat pe poartă, pe un scăunel, soția plângea cu capul plecat, cuprins între palme. M-a întrebat unde am lăsat iezii, că se duce să
PARTEA A II-A de ION I. PĂRĂIANU în ediţia nr. 1277 din 30 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360009_a_361338]
-
la locul lor în lada de zăstre adusă de la ai mei și i-am trimis vorbă lui Taica să vină cu căruța, să mă ia acasă! Pe drum și acasă m-au certat de nu mai știam de mine; mă podidiseră lacrimile și mă trăgeam de cozî să-mi rup părul din cap. Îmi zâceau, că „ce-o să zâcă lumea din sat; că cine o să mă mai ia de nevastă începută de altul; că au cheltuit o găleată de parale să
LA UMBRA UNUI FAG ROTAT de ION C. GOCIU în ediţia nr. 2302 din 20 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/359972_a_361301]
-
pόrtă ... ***** De-abia ieșită din pădure, am oprit din nou. Câmpul se-ntindea galben ca mierea soarelui, de-atâtea sânzâiene înflorite. Ce dor mi-a fost de de mirosul lor, de sat, de câmp, de Strei, de Ana! M-a podidit plânsul. -Maică, nu plânge, am auzit iar, nu știu de unde, glasul celei care mi-a legănat visele anilor de demult și mi-a oblojit toate durerile copilăriei. Și până acasă, mi-a povestit iar, ca-n serile noastre de taină
BICIUL de VIOLETA DEMINESCU în ediţia nr. 718 din 18 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341425_a_342754]
-
și-o văzut cămeșa ruptă de biciu' din piele împletită și cu vârf de sârmă. Și sângele înflurit pă cămeșe, așe, ca domnișorii roșii din uliță. Și pă cumnată-sa, Sâlviuca, șezân' lângă ie cu mânile-n poală și plângân' . O podidit-o și pă ie plânsu', maică!. Mult o măi cusut la cămeșa aia în vara dinainte de-a o mărita mumă-sa! - Plângi și rabdă, maică, rabdă, ăsta-i datul muierii pe pământ, i-o zâs soacră-sa. Și tată-so
BICIUL de VIOLETA DEMINESCU în ediţia nr. 718 din 18 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341425_a_342754]
-
surprindere a descoperit până și șatra de nomazi ce își avea locul ei de când lumea, și-l respectau în fiecare an. Maică-sa Mărgăreta, îi ieși în întâmpinare la poartă și nu putu „să se bucure de plânsul care o podidi, udându-i obrazul cu pielea întinsă și arsă de soare.” Personalitatea femeii de la țară, obligată de soartă să fie mamă și tată copiilor ei, femeie și bărbat în casă, este redată cu deosebită măiestrie de autor, semn al cunoașterii psihologiei
MAIA SAU ROMANUL SURPRIZELOR de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 1188 din 02 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341873_a_343202]
-
descântat chiar dacă la început i se păruse a fi antipatic. * * * - Arina, de ce nu mă lași în pace?, întrebă fulgerător Albert. Felul în care i-a fost pusă întrebarea a descumpănit-o pe Arina. În loc să încerce să răspundă, simți că o podidesc lacrimile. Se stăpâni însă, numai că efortul fu vizibil. - Iartă-mă Arina, dar în sălbăticia asta cred că este mai bine să fii singur. Consider că astfel ești mai puțin vulnerabil. - Albert, am crezut că poate ai nevoie de o
I. CASA SUFLETULUI MEU de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2011 din 03 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/340523_a_341852]
-
mai ales pentru a-mi arăta prețuirea pentru neamul tău.( Îi strânge mâna și-l îmbrățișează entuziast) Fie ca tu, Frate, să le amintești celor de la suprafață despre mine și să îi îndrepți spre cele sfinte! (pe Arcana Magnus îl podidesc lacrimile de emoție) PAVEL: Eu sunt cel din urmă dintre Înțelepți. Pierdut am fost asemeni ție în viața pământească dar mi-am găsit credința după Moarte. De aceea îți dau și ție ce mi s=a oferit acum și mie
de ALEXANDRU CRĂCIUN în ediţia nr. 1298 din 21 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/343491_a_344820]