359 matches
-
gingașă. Iubitoare. Oare a dispărut mâna aceea pentru totdeauna? Mâna stângă nu era chiar atât de umflată. Îmi era cumplit de greu să o privesc pe mama. Mi-am întors privirile spre un coș cu flori din colțul alcovului. Mă podideau lacrimile. Incapabilă să mai suport, m-am ridicat brusc și am dat fuga la bucătărie. Naoji mânca un ou fiert moale. Când i se întâmpla să mai dea și pe acasă, își petrecea noaptea la Osaki. A doua zi dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
făcut? Absolut nimic! Și-a șters ochii, furios, cu dosul mâinii. În ziua aceea, Naoji a plecat la Tokyo să-i spună unchiului Wada despre starea mamei și să vadă ce se mai putea face. Când plecam de lângă mama, mă podidea plânsul. Când mă duceam după lapte în diminețile cețoase, când îmi aranjam părul la oglindă, când mă rujam... eram mereu cu ochii în lacrimi. Îmi zburau prin fața ochilor, ca niște imagini dintr-un film, clipele fericite pe care le-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
când începusem să îmi dau seama că ăștia erau reprezentantul sindicatului rival cu haidamacii lui, cineva m-a înhățat pe la spate, m-a smuls de pe butoi și mi-a tras un pumn în ochi și în nas. Imediat m-a podidit sângele. Tipul cu un nas coroiat ca de indian a călcat pe mine, însă doar pentru că se grăbea să ajungă la ăla care mă pocnise. În timp ce îl îmbrâncea mai încolo, o cameristă de culoare m-a ajutat să mă ridic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
în aerul albastru. Paslavici era un om blând, îngrijorat, cumsecade și încăpățânat, care trimitea articole despre Mexic pentru presa iugoslavă. Se considera bolșevic și revoluționar, dar era cel mai tipic exemplu de tip lacrimae rerum; totul îl mișca, și îl podideau lacrimile la fel cum dă pinul clei. Cânta Chopin la pian și când executa un anume marș îmi spunea, „Frederic Chopin a scris asta în timpul unei furtuni când era în Mallorca cu George Sand. Ea ieșise cu barca pe Mediterană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
acces autentic, dar trebuie să mărturisesc că n-am făcut nimic ca să-l opresc sau să-l scurtez. — Ți-ai controlat tusea asta, soldat? m-a întrebat locotenentul după ce m-am potolit. În chip ciudat, în clipa aceea m-a podidit un nou acces de tuse, tot autentic. Eram încă întors pe trei sferturi către ceilalți și un sfert spre fața mașinii, ca să pot tuși cu întreaga cuviință igienică necesară. Deși pare să strice cursul povestirii, trebuie să strecor aici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Ei, asta-i ! Oi fi eu necăjit , da' nici chiar așa ! Sigur că bătrânul nu lasă umbră fiindcă umbra e în fața lui, soarele-l bate din spate... Și totuși, parcă se topea, așa, pe măsură ce mergea... Cât pe ce să mă podidească lacrimile, or, un băiat nu plânge niciodată. N-am să mă fac de râs tocmai aici ! Mai bine să-i aștept pe ceilalți oleacă mai încolo... și să nu mă mai uit după el, că așa zice mama, dacă te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
răstit, cum îi era felul: "Ce, numai tu n-ai auzit ce s-a întâmplat în oraș?!" și-ncepuse să-i povestească. Unchi-mio intrase și el în vorbă: "Noi credeam că o să elibereze Israelul și când colo, uite..." și-l podidi plânsul. Așa că scutește-ne, lasă-ne-n durerea noastră și du-te în treaba ta. Dacă n-ai auzit asta, înseamnă că nici nu te privește ce se întâmplă. Nu-i fi fiind israelit, că altfel ai fi crezut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
afișele prin poștă... Vin de la autogară... Și ? tresare soția lui Lazăr. Autofreza s-a întors, nu poate avansa. Șeful autogării zice că trimite alt șofer. Ați vorbit cu Lazăr la telefon? Aseară șoptește femeia, trăgîndu-și încet nasul, semn c-o podidesc lacrimile. A plecat fără nici un ban, acolo mîncarea-i scumpă; cred că-i și puțină, ei sînt aproape cincizeci... Aștept acum o nouă convorbire cu el, dar durează... Am făcut-o de pe la șase și-i trecut de zece... Lăsați, doamnă, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
oprise din plâns și era mai liniștită acum. Am rămas uluită, continuă ea. Sigur că mai mint și eu câteodată, dar pe tine te consideram atât de sincer. Și credeam că mă iubești atât de mult. Spunând aceste cuvinte, o podidi plânsul din nou și-și acoperi fața cu batista. — Te-am iubit foarte mult, am răspuns, te iubesc foarte mult. Dar am iubit-o și pe Georgie. Am simțit că nu mai rezist mult. Și încă o iubești, spuse Palmer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Doar de pe prispa dughenei lui Mariusache Patru-Dește (singura coșmelie iluminată acceptabil, de o reclamă șuie, de neon) străbăteau, către cei patru peregrini, niște inconfundabile acorduri muzicale sacadate, de manea neaoșă, dâmbovițeană. Descărcată și ea gratuit, de pe net! Pe Avocat îl podidi a mia oară râsul, la vederea numelui pompos al stabilimentului (nume devoalat cu ostentație, de firma-reclamă luminiscentă) și care nu se potrivea, câtuși de puțin, nici cu aspectul jalnic, prost întreținut și zmângălit în fel și chip, pe ziduri și
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
duserăm, mama Anei, Ana și eu, acasă la soția lui Lung. O îmbrățișai și spunându-i că am venit special, acum, în săptămâna mare să mă închin la mormântul celui care-i fusese soț și al învățătorului de altădată, o podidi plânsul. - Vai, domnule judecător! Și peste o jumătate de oră amestecai, amestecarăm timpii, îngenunchind pe rând la cele două morminte, cel de-al doilea al lui Lung, din întâmplare apropiate. Și toți patru, în preamurgul din Vinerea Mare a acelui an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
hazlii... Dar, cînd s-a Întors acasă de la Marea Spirală, nu l-a mai găsit. L-a strigat pe nume, i-a pus aripi de pui, mîncarea lui preferată, În farfurie, l-a căutat peste tot, zadarnic. Mai să o podidească plînsul. Atunci a sunat-o pe doamna Delilah, i-a spus ce se Întîmplase, i-a cerut sfatul. Buna doamnă Delilah a Încercat să o consoleze, pe cît se putea, și a Încurajat-o cu presupunerea obișnuită În astfel de
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
reprezentanții la marele Târg de toamnă. Când vorbele porcoase și scăldate În vin ale celor patru băieți tupilați În lanul de porumb Începuseră să se Învârtă În jurul fiicei grecului Dagdelinis, pe Mihai Enin, băiatul fără poreclă, și pe Ectoraș Îi podidise sângele pe nas, iar ceilalți doi Închipuiseră un fel de doape pentru nări din hârtia albastră pentru Învelit caiete. Înainte să apară Învelitorile din plastic, toată suflarea școlărească Își cumpăra, pe lângă altele folositoare grelei munci de Învățăcel, și acea hârtie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să-i fie frică pentru întreaga sa familie, iar lumea se obișnui cu bietul țicnit. "Vă dați seama? De câte ori vin acasă, mi-e inima cât un purice de frică să nu găsesc ambulanța în fața clădirii și toți ai mei..." Îl podidea plânsul. "Toți ai mei... Și pentru ce? De ce să fiu tocmai eu atât de bătut de Dumnezeu? Tocmai eu, care n-am ucis, n-am furat, nici măcar n-am mințit!" Și era furios chiar și pe ai lui: ei o să
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
scâncind a prunc năclăit de spârc, și bâlbâindu-te din toate sfincterele, și tot întrerupându-te ca să constați cât de proastă e impresia făcută în jur și cât te-a înghițit deja nisipul ei mișcător, până te zăpăcești de tot, podidit în final de șuvoaie viguroase de înjurături, care-ți redau coerența, fir-ar mama ei să fie de abținere! Însă lăcătușeriei ăsteia dubioase a gurii n-avea să-i meargă cu maestrul a două evadări din dubă și una din
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
de lichidul gălbui arzător în căutarea acelui trup cunoscut ce temporiza, după o riguroasă dar neacademică știință a lui, confluențele devenirii. Încercase cândva să-i fie albie primitoare, dar eșuase lamentabil. Nu dinafară se însoțește o undă, ci dinăuntru. Fu podidit de regrete și alte solii înarmate până-n dinți ale unor puteri străine. Îmbibată excesiv, clipa se revărsă peste propriile-i contururi. Ceasul interior al celor doi protagoniști fu inundat și el de fluide mnemice lubrifiante, ceea ce duse firește la pierderea
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
ta de azi, Crăciune, va fi pomenită odată cu nașterea fiului meu sfânt. Crăciun și Crăciuneasa stau în genunchi, uimiți de lumina ce se revarsă din cer asupra pruncului lui Dumnezeu. - Vreau să fiu aspru pedepsit pentru fapta mea, zise Crăciun, podidindu-l lacrimile, zguduit de remușcări. - Deoarece ai tăiat mâinile femeii tale, continuă blajin fecioara Maria, pe lângă faptul c-ai albit, o să mai capeți o osândă: Tu, Crăciune, niciodată n-ai să poți muri, ca ceilalți oameni. Și niciodată n-ai
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92857]
-
acestora aparține Însă cititorului. Cunoscînd-o pe autoare, pot spune că este sensibilă la demolarea caselor vechi care dădeau culoare, suflet, autenticitate orașului. Reiese În vreun fel din poemul de mai sus această atitudine? Vituperează autoarea În apărarea patrimoniului periclitat? O podidesc lacrimile cînd vede sacrilegiul? Categoric, se abține. Poate că am putea-o ghici acum, cînd știm despre ce e vorba, În postura melcului retras cu discreție, cu toate regretele sale, În cochilia unui haiku. Covata crăpată sub streașinăcovata crăpată plină
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
ta de azi, Crăciune, va fi pomenită odată cu nașterea fiului meu sfânt. Crăciun și Crăciuneasa stau în genunchi, uimiți de lumina ce se revarsă din cer asupra pruncului lui Dumnezeu. - Vreau să fiu aspru pedepsit pentru fapta mea, zise Crăciun, podidindu-l lacrimile, zguduit de remușcări. - Deoarece ai tăiat mâinile femeii tale, continuă blajin fecioara Maria, pe lângă faptul c-ai albit, o să mai capeți o osândă: Tu, Crăciune, niciodată n-ai să poți muri, ca ceilalți oameni. Și niciodată n-ai
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92856]
-
a zvârcolit în aflarea unui ungher al citadelei în care să zacă și, mai ales, să se vindece odată cu trecerea timpului. Numai vântul serii o știa în colțul unde se ascunse. O descoperise înțepenită, cu trupul chircit și fața lividă, podidită de lacrimi și sânge. I se făcu milă, învelind-o cu o boare și strecurându-i în ureche șoapte de alint. De sub pala de vânt, Europa privea spre soarele stacojiu care dădea să apună, grăbindu-se să coboare peste zidurile
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
a pornit spre Tecuci s-o vadă și pe Eva apoi spre București la fiul Gheorghe și soția lui Viorica, o tânără doar de 17 ani. A mers la adresa respectivă, acasă fiind numai Viorica. Ea când l-a văzut, a podidit-o plânsul și i-a sărit în gât. Atunci tata a spus: Georghe a murit. Nu tată, este la serviciu, i-a răspuns Viorica. Atunci , de ce plângi? a întrebat tata. De bucurie tată că mai văd pe cineva drag și
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
care, dând dovadă de bravură, își pierduse viața pe câmpul de bătaie. Entuziasmată de faptele eroului căzut și mâhnită că iubitul ei nu a arătat, pasămite, aceeași cutezanță și spirit de sacrificiu, Tinca va suporta mai ușor șocul aflării adevărului, podidită de mândrie că Ștefan a avut moarte de erou, o „moarte roditoare”. În ea se trezește, aproape că înăbușind sentimentele firești, „românca”. Finalul, în această piesă ce și-a propus să nu recurgă la surle și trâmbițe, nu-și reprimă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288104_a_289433]
-
socoti păcatul acesta!”. Ascultam cu ochii în lacrimi spovedania și osândirea părintelui. Părinte, aveți o pravilă. Cum reușiți să o împliniți în mediul așa de neprielnic în care vă duceți viața?, întrebă Anghel. Aici e tragedia mea, a zis părintele, podidindu-l lacrimile, ziua nu pot face mai nimic. Numai noaptea când toți dorm, mă scol și bat metanii și-mi plâng păcatul. Dar într-o noapte am fost surprins de unul care se trezise și a dat alarma pentru toți
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
l-am făcut. Părinte, i-a zis Anghel, dacă ai încredere în noi, te rugăm să vii la noi în celulă peste zi și să-ți faci aici pravila. Te însoțim și noi în rugăciune. O, fraților, a zis părintele, podidindu-l iarăși lacrimile. A mutat Dumnezeu mânăstirea în pușcărie! Vă fericesc că vă puteți ruga în tihnă și că sfințiți zidurile cu suferința voastră. Afară stăpânește acum satana. Aproape două săptămâni ne-am rugat împreună. Într-o zi am așteptat
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
zgomot ce ajungea până la bietul de mine, cu picioarele goale pline de răni sângerânde. Gândind cum toți ceilalți copii de vârsta mea se distrează, iar eu mă înschinez după "bolile astea de animale care nu mai stau locului", m-a podidit un plâns cu sughițuri și șiroaie de lacrimi de nestăvilit. Cât a durat nu stiu ... dar așa m-a găsit tata când soarele urcase binișor spre prânzul cel mare. Fusese la slujba de Paște de la biserică, după care, în drum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]