121 matches
-
drepți,/ cu fruntea descoperită, o, poeților,/ să luăm cu propria mână raza Tatălui,/ fulgerul însuși/ și să întindem mulțimilor,/ sub vălul său de cânt,/ darul Cerului". (Ca într-o zi de sărbătoare). Dar mâna trebuie să fie curată. Pentru Hölderlin, poetizarea infinitului din afară de către infinitul spiritual lăuntric este destinarea oricărei poezii: "spirit infinit în viața infinită". În vremi de restriște a poeziei, când este alungată din viață, Frumusețea își află refugiul pe crestele spiritului, de unde se întoarce pentru a reîntemeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în iubire, din finalul poeziei "Pe lângă plopii fără soț": "Tu trebuia să te cuprinzi/ De acel farmec sfânt/ Și noaptea candelă s-aprinzi/ Iubirii pe pământ." la responsabilitatea geniului pe de o parte față de lumea care l-a adoptat prin poetizarea ei, pe de altă parte, față de el însuși, prin refuzul sclavizării într-o lume care se autoneagă existențial și axiologic, tema din Rugăciunea unui dac; de la actul sacralizării și ridicării la sublim ale celor mai variate componente ale vieții și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
minulesciene (preluate, în mare măsură, după Istoria... lui G. Călinescu...), următoarele considerații: „Avînd, prin figurație (nave, trenuri) atingere și cu „«poezia spațiului», lirica minulesciană de dinainte de Primul Război este, în același timp, întru cîtva futuristă, în virtutea retorismului patetic și a poetizării produselor civilizației și tehnicii”. „Retorismul energic, viril”, vervos și extravertit, care îi plăcuse lui Caragiale, este o marcă temperamentală, un indice de mentalitate și o punte de legătură între un anume „muntenism” activ și plebeu (propriu inclusiv lui Arghezi) și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
În Modernismul românesc I, ed. cit, p. 82), D. Micu apreciază că: „Avînd, prin figurație (nave, trenuri) atingere și cu «poezia spațiului», lirica minulesciană de dinainte de primul război este, în același timp, întru cîtva futuristă, în virtutea retorismului patetic și a poetizării produselor civilizației și tehnicii”. Atitudinea futuristă era perfigurată încă, de fapt, din Romanțe pentru mai tîrziu (1908), unde un poem post-cronic („Romanța celor care vin“) amintește articolul-manifest din Revista celor l’alți: „Veniți cu toți cît mai e vreme/ Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
semnificație” în fabula lui Urmuz, și anume „denunțarea caracterului literaturizant al literaturii”, cu „persiflarea prejudecății nobleței”. În plus, „spre deosebire de Tristan Tzara, Urmuz poetizează excesiv, cu intenția clară de a discredita procedeul”. Nu se spune însă în ce ar consta această „poetizare”... După ce, în răspăr cu mitul precursorului absolut, criticul observă că „scriitorul nu apăruse din neant”, întrucît se produsese la începutul veacului „o restructurare a mentalității artistice”, el eșuează în clișeele critice ale anilor ’60-’70: „tragedia” generată de „neîncrederea torturantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o transpune și o comentează cu accente de sinceritate și de patos participant. După ce în Reflex de suflet și în Primitive (1916) poetul, în dispoziție contemplativă, se apleacă asupra propriilor stări și trăiri afective, în Golgota (1918) el ocolește orice poetizare a întâmplărilor, versurile aducând „icoane și momente din război” și avansând o literatură de notații realiste, care evocă viața aspră de pe linia frontului, cu frustrările și deseori cu tragediile trăite de combatanți. Și în acest volum, și în proza scurtă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287863_a_289192]
-
nu e/ în afară. Totul e înăuntru./ însuși cosmosul nu există decât/ înlăuntrul său." Și pentru că Aleph la puterea Aleph este o abstracțiune, ea nu poate fi reprezentată, deci ea " Nu este cu putință". În "Poemul al VI-lea", încearcă poetizarea puterii continuului sau a discontinuității materiei: "Numerele sunt numele punctelor./ Ele sunt numele celor mai mici existențe./ punctele./ De aceea/ ele pot fi numele tuturor lucrurilor,/ căci toate lucrurile sunt făcute din puncte.". Poemul face analogii relativiste ca: variația masei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mi le citi mai tîrziu’’. (Opere, 1978, p. 424) „Notele” lui Bacovia sînt așadar înregistrări sporadice ale cîte unui „fenomen întîmplător”, ale unui gînd sau al unei impresii fugitive. însă cum și arată, ele nu formau de la sine un poem. „Poetizarea” propriu-zisă (adică elaborarea în minte și de pe hîrtie a poemului) se făcea în timp. Bacovia aștepta, adăugînd ce era de adăugat și schimbînd ce era de schimbat, ca „notele” sale să se așeze muzical, să se încadreze în tonul dat
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
confrații întru poezie, fixându-le o dobândă nu întotdeauna mică pentru narcisism, ipocrizie, pasiunea neostoită pentru talanți, nuri sau aburi etilici. Iașul poetic de azi se poate de bună seamă recunoaște, cu luminile și mai ales umbrele lui, în dulcile-amărui poetizări secunde ale lui Dumitru Spătaru... Referințe critice (selectiv): Liviu Antonesei, în "Convorbiri literare", nr. 9-10, 1993; Mihaela Ursa, în "Steaua", nr. 12, 1994; Simion Bărbulescu, în "Opinia", nr. 1854, 1996; Ioan Holban, în "Evenimentul de Iași" din 27. 08. 1999
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
artificii și limitări. El refuză tipul spectacolului tradițional că reprezentare accentuat teatrală. Decalajul dintre literatura și teatru se manifestă plenar în atitudinea conformista pe care și-o asumă teatrul în susținerea fundamentului burghez al societății: daca teatrul se limitează la poetizarea moralei burgheze, în române se procedează la o critică necruțătoare. Dramaturgii se limitează la conflicte înguste de dragoste, de onoare, de bani, de prejudecăți morale, pe când secolul are probleme grave, tratate în marile cicluri ale lui Balzac și Zola. Odată cu
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
1871), dar și a contrarevoluțiilor, loviturilor de stat și a perioadelor de restaurație succesive, pe care le transformă într-un teatru al istoriei. Punerea în scenă a Parisului secolului al XIX-lea și reprezentarea lui în literatura este însoțită de poetizarea civilizației urbane, de cultivarea mitului Parisului și de o receptare progresivă a sensibilității la orașul modern și personajele sale: "A cette heure, Paris offrait (...) le plus intéressant des spectacles" [Zola, La Curée, p.79]. Parisul de la sfârșitul secolului al XIX
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
își începe cariera jurnalistică în climatul social-politic din Imperiul Austro-Ungar, într-o perioadă în care se intensifică luptele pentru independență națională, a popoarelor aflate sub dominație străină. Datele istorice se împletesc în scrisul jurnalistului cu dimensiunea idealizantă a trecutului, cu poetizarea calităților țărănimii și cu supralicitarea virtuților neamului românesc. În acest sens, o notă caracteristică a publicisticii eminesciene o constituie împletirea componentei pozitiviste cu o dimensiune beletristică, vizibilă în mitul vârstei de aur, în descrierea idilică a unor timpuri de mult
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de cunoaștere diferite, care dezvoltă în special o anumită funcție a limbajului, aceste discipline creează propriile lor culturi de experți, care interacționează în mod distinct cu lumea obișnuită, argumentează Habemas. Rorty va răspunde opiniei exprimate de filosoful german, susținând utilitatea poetizării culturii în pofida dorințelor habermasiene de validitate și de reconstruire a unei forme de raționalism 315. Rorty sesizează că una dintre diferențele de interpretare dintre el și Habermas este aceea că în timp ce el vede în unii gânditori precum Heidegger, Nietzsche sau
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Este deosebit de interesat de urmărit și "disputa" Habermas Rorty, în special pe aliniamentul implicațiilor public privat. Habermas îl critică pe Rorty pe motivul complacerii în ceea ce se numește filosofia vieții, în sensul că intenția sa principală ar fi aceea a "poetizării" și nu a raționalizării, cultura "poetizată" pe care ar promova-o Rorty, discursul său estetizant și relevarea "funcției limbajului de dezvăluire a lumii" opunându-se propriei sale concepții de rezolvare a problemelor în interiorul "praxisului intramundan". Rorty consideră că "diferența dintre
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
autorul Vânătorii de seară se simte „rupt din carnea voastră sfântă în care tace doina zării”. Simțul apartenenței, nu doar la geografia, ci și la geologia satului natal se exprimă adesea prin atracția spre vigoarea telurică, spre seve tari, prin poetizarea cu o figurație rubensiană. În butoaie „bolborosește [...] vinul de piatră acrișor”, la jăratic „se rumenesc berbecii în lungi frigări de măr sălbatic”, în „aerul tăiat de păsări se-amestecă miresme tari”, „între spini și verze”, „durerile pândesc [...] ca niște iepuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288107_a_289436]
-
Eminescu, spirit simplist în chestiile sociale, se oprește mai degrabă asupra unei forme, reală odată, deci concretă, decât să conceapă niște forme viitoare, alcătuite din dezvoltarea și combinarea elementelor prezente. La aceasta a contribuit, desigur, și firea sa particulară, acea poetizare a trecutului, acea tendință de a face abstracție de părțile rele și urâte ale trecutului și de a exagera pe cele bune și frumoase. La aceste cauze ale reacționarismului său a mai contribuit, întărindu-le, o a treia, îndeletnicirea sa
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
specificizare și autonomizare precis definită terminologic a literaturii, dominarea poeziei are o nouă urmare tradusă printr-un nou concept: literatura poetică. Literatura se poetizează, dispare monopolul ei cultural. Sensul cultural se estompează în favoarea unui început de plăcere, distracție, gratuitate, estetizare. Poetizarea literaturii ca și literaturizarea poeziei sunt evidente și în poetica lui Mallarmé. Legată indisolubil de tendința evidentă de radicalizare și estetizare a ideii de literatură, este definirea sa ca artă literară Artă literară are acum obiective pur artistice, finalități specific
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
unui proces de evoluție a prozei literare franceze din ultimele câteva secole (investigația, selectivă, începe de la clasicii din secolul al XVII-lea și continuă cu Balzac, Flaubert, Lautréamont, Zola, Jarry, Proust, până la Sartre, Robbe-Grillet și grupul de la „Tel Quel”) către „poetizarea” ei, prin accentuarea progresivă a ponderii funcției poetice față de funcția referențială. Eseurile critice grupate în volumul Negru și alb (1979; Premiul Uniunii Scriitorilor) trasează, de asemenea, sensul unei convingător susținute demonstrații: cea vizând dialectica tranziției, în diacronie, de la simbolul romantic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286252_a_287581]
-
în anul următor revenind la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”. Între 1993 și 1995 beneficiază de o bursă de cercetare la Praga, acordată de Central European University. În 1998 își susține doctoratul cu teza Narativul ca mijloc de poetizare, reluată în Narațiune și poezie (2000; Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române). Funcționează ca lector de limba română la Universitatea din Pisa (1996-2001) și ca profesor de limba și literatura română la Università della Calabria (Cosenza). Debutează în 1979 la „Tribuna
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290684_a_292013]
-
son âme, où que leș chemins de șa vie le mènent, l'image symbolique du village roumain, matrice culturelle incontestable de șa création : Că orice monada, sătul blagian e zăvorât ermetic, e semănător de energii, mai mult chiar, aici, prin poetizare, el devine o realitate psihică închisă, cu legile ei. [...] Vatra e steaua polara, punctul fix în care pașii poetului revin, țară care îl cheamă că un destin. [...] Satul natal " cu sunet de lacrima " și, implicit, într-o concepție generală, satul-monadă
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
turniruri, infante, madrigaluri (Amintiri neverosimile, 1983) - sau nostalgic pillatiană (Amiaza, 1978). În fine, într-un timp istoric dur, al mizeriei realității cotidiene, totul coboară în banalul cenușiu (Poemul cu părul alb, 1994). Uneori imaginea se înalță spre idee printr-o poetizare voit colorată, stăruind să salveze banalitatea de uzură, să reîntoarcă sensul în exasperantele „locuri comune” (Campioni ai speranței, Nu vă aplecați în afară, Discurs asupra metodei). La început, odată cu descoperirea ingenuă a lumii, poeta își dorea „un suflet de bărbat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286748_a_288077]