117 matches
-
fam., 29 feciori), Plasa Oltețul de Sus; Comuna Obislavul (moșie megieșească stăpânită de-a valma pe șase moși, 64 fam., 6 feciori) Plasa Oltețul de Sus ; Satul Străchinești - moșia Budoiu stăpânită de schitul Polovragi și moșia Străchinești stăpânită de casa polcovnicului Ioniță Străchinescu, 63 fam., 9 feciori), Plasa Oltețul de Sus. ( Enciclopedia județului Vâlcea. Vol I - 1855. Comuna Băești. Plasa Oltețul de sus - 118 moșneni proprietari ( 111 birnici, 2 mazili, 3 boieri de neam, 2 fii ); Afară de acești moșteni se mai
Grădiștea, Vâlcea () [Corola-website/Science/325299_a_326628]
-
al XIX-lea. Biserică din sat cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construită între anii 1662 - 1680 de logofătul Radu Crețulescu, fiind monument istoric. A fost reparata și zugrăvita în anul 1819 de către biv vel banul Constantin Crețulescu și polcovnicul Panaitu, după cum se menționează în pisania nouă.
Bărbulețu, Dâmbovița () [Corola-website/Science/324775_a_326104]
-
care clădirea a fost cunoscută inițial, a fost construită după planurile realizate de către Gheorghe Asachi, prospăt inginer, care tocmai se reîntorsese în Moldova după câțiva ani de studii la Lemberg (1796-1804). Construcția a demarat în 1807 pe terenul cumpărat de polcovnicul Manolache Balș de la biserica Sfântul Nicolae cel Sărac (biserică dispărută astăzi) în capătul Uliței Sârbești, astăzi Strada Lăpușneanu (teren ce ar corespunde azi parcării situate în fața Casei de Cultură a Tineretului și Studenților din Iași). Casa a trecut apoi în
Palatul Beldiman din Iași () [Corola-website/Science/326408_a_327737]
-
Sfântul Nicolae cel Sărac (biserică dispărută astăzi) în capătul Uliței Sârbești, astăzi Strada Lăpușneanu (teren ce ar corespunde azi parcării situate în fața Casei de Cultură a Tineretului și Studenților din Iași). Casa a trecut apoi în proprietatea Ecaterinei Balș, fiica polcovnicului, căsătorită cu căminarul Iordache Filipescu. În 1812 Ecaterinei Balș vinde casa banului Alecu Beldiman, cărturarul moldovean autor al scrierii în versuri "„Tragodia Moldovei întâmplare după răzvrătirea grecilor, 1821”". De acum înainte, deși schimbările de proprietar se vor succeda într-un
Palatul Beldiman din Iași () [Corola-website/Science/326408_a_327737]
-
a uni biserica ortodoxă cu Roma și a îndepărta ortodoxia din Ucraina. Starșînelor i s-au trimis decrete ale țarului prin care a fost chemată la Hluhiv. Acolo, Mazepa a fost dat jos din funcția de hatman și înlocuit cu polcovnicul de la Starodub Ivan Skoropadski. Primăvara următoare, Carol și-a reluat înaintarea, dar armata sa pierduse două treimi din oameni morți de foame, degerături și alte vitregii ale iernii. Vremea umedă a dus la epuizarea proviziilor de praf de pușcă; tunurile
Bătălia de la Poltava () [Corola-website/Science/322725_a_324054]
-
ani, Czarniecki a slujit în regiunea de frontierei sud-estice. El a luat parte sub comanda hatmanului Koniecpolski la bătălia de la Ochmatówde la 1644, unde Rzeczpospolita a reușit să zdrobească forțele lui Tugay Bey. El a luptat sub comanda mai multor polcovnici din armata lui Koniecpolski și a reușit să se remarce din nou prin contribuțiile decisive ale șarjelor de cavalerie pe care le-a condus. În acest an a devenit regimentarz în cadrul unității sale de cavalerie ușoară, dar păstrat și gradul
Stefan Czarniecki () [Corola-website/Science/327643_a_328972]
-
zdrobitoare a forțelor lui Hmelnițki și influențat de zvonurile care circulau în rândurile cazacilor cu privire la sosirea în ajutorul răsculaților a întregii armate a Hanatului Crimeii. Această hotărâre avea să ducă la un dezastru al trupelor poloneze. Hmelnițki i-a ordonat polcovnicului Maxim Olșanski „Krivonis” („Nas coroiat”) să organizeze pe drumul de retragere al polonezilor o serie de capcane. Dezordinea provocată în rândurile polonezilor de acțiunile lui Krivonis au permis forțelor lui Hmelnițki să-și încercuiască inamicul și să le provoace pierderi
Bătălia de la Korsun () [Corola-website/Science/327294_a_328623]
-
fi judecat de Aleksander Koniecpolski. Koniecpolski s-a temut de consecințele unei condamnări la moarte pentru trădare a lui Hmelnițki și a preferat să îl elibereze pe cuvânt de onoare, plănuind să îl asasineze în libertate. Pe 7 decembrie 1647, polcovnicul Stanislaw Michal Krychewski l-a avertizat pe Hmelnițki cu privire la planurile de asasinare. Hmelnițki a recurs la o stratagemă: s-a prefăcut că se îndreaptă cu cei aproximativ 1.000 de oameni care îi asigurau paza spre centrul administrativ al cazacilor
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
husari de elită. Restul militarilor erau cazaci înregistrați. Dacă grosul forțelor lui Stefan urmau să se deplaseze pe jos, un alt grup a fost trimis cu bărcile pe Nipru. Acest grup de 4.000 de soldați aflat sub comanda colonelui (polcovnicului) Mihailo Kricevski, era compus aproape în întregime din cazaci înregistrați. Alături de ei călătorea pe calea apelor un mic număr de mercenari germani. O unitate de 5.000 de soldați a rămas sub comanda hatmanului Mikołaj Potocki. El a încercat recruteze
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
5.000 de soldați a rămas sub comanda hatmanului Mikołaj Potocki. El a încercat recruteze soldați din rândurile armatelor private ale nobililor locali sau a șleahtei mărunte Forțele lui Stefan au ajuns primele la punctul de întâlnire. Se presupune că polcovnicul Kricevski a luat legătura cu Hmelnițki încă în timpul deplasării. Cei doi erau prieteni, Kricevski fiind cel care îl ajutase pe Hmelnițki să scape și să se refugieze în Siciul Zaporojean cu un an în urmă. Pe 28 aprilie 1648, forțele
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
așa cum a fost Ivan Barabaș, precum și mercenarii germani au fost uciși. A doua zi, Stefan Potocki a pierdut încă 1.500 de oameni, când cazacii înregistrați pe care îi comanda l-au părăsit și au trecut de partea lui Hmelnițki. Polcovnicul Ivan Hanja a fost cel care a reușit să îi convingă pe cazacii de sub comanda lui Potocki să treacă de partea răsculaților. În acel moment, forțele lui Hmelnițki crescuseră la 15.000 de soldați și continuau să crească odată cu sosirea
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
orașul Kiev. Aliații cazaco-tătari au hotărât la râdul lor ca în iunie 1649 să lanseze o ofensivă pe două direcții. Principala forță condusă de Bogdan Hmelnițki urma să atace spre vest, iar o forță cu efective mai mici condusă de polcovnicul Kicevski urma să asigure protecția flancului armatei hetmanului împotriva atacurilor lituanienilor din regiunea Polesia. Hmelnițiki era sprijinit de un detașament important al tătarilor conduși de însuși hanul İslâm Ghiray. În iunie 1649, cazacii au reușit să învingă puternicele trupe poloneze
Bătălia de la Zboriv (1649) () [Corola-website/Science/327344_a_328673]
-
membrii, dintre care unul era președinte, iar altul casier. În 1833, găsim ca președinte al maghistratului pe Panait Rubin, dintr-o veche familie brăileana, al cărei nume a fost dat astăzi străzii unde-și avea așezarea, iar ca membri pe polcovnicul Ioan, pe Matache Paraschivescu și pe Grigore Ahtaru. În fruntea poliției era un „poliț - maister”, numit mai târziu „polițai”. Suprafața orașului propriu - zis, până la fostul șanț al cetății, se împărțea în mai multe „văpseli” sau culori, corespunzând „sectoarelor” ulterioare sau
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
memorie sau prin scânteietoarea inteligență creatoare, prin adânca și fascinanta putere de a aprinde flacăra unor timpuri demult apuse. Casa în care a locuit cu familia și a creat o parte consistentă a edificiului nemuririi sal, a fost construită de polcovnicul Panca și atestată documentar în 1833. Nicolae Iorga cumpără casa de la urmașii polcovnicului in 1908, asistă și supraveghează renovarea ei. De la intrare, vizitatorul este întâmpinat de o poartă masivă din lemn, străjuită de doi stâlpi din cărămidă, văruiți în alb
Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” () [Corola-website/Science/331365_a_332694]
-
aprinde flacăra unor timpuri demult apuse. Casa în care a locuit cu familia și a creat o parte consistentă a edificiului nemuririi sal, a fost construită de polcovnicul Panca și atestată documentar în 1833. Nicolae Iorga cumpără casa de la urmașii polcovnicului in 1908, asistă și supraveghează renovarea ei. De la intrare, vizitatorul este întâmpinat de o poartă masivă din lemn, străjuită de doi stâlpi din cărămidă, văruiți în alb. Imediat, o curte largă se deschide și calci pe pietre de râu. Un
Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” () [Corola-website/Science/331365_a_332694]
-
geniu, radiază din fiecare colț al casei. Învăluită într-o aură de mister, “la ceasuri adânci din noapte, când toți se odihnesc, el pare că veghează”. Clădirea muzeului este declarată monument istoric, având . Atestată documentar in 1833, casa construită de polcovnicul Panca, este monument de arhitectură datând de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, caracteristic zonei subcarpatice prahovene. Nicolae Iorga a locuit și a creat la Vălenii de Munte între anii 19
Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” () [Corola-website/Science/331365_a_332694]
-
prin propriul lor sinonim heteroglot. E adevărat, așa stăteau lucrurile și în etapa românei premoderne, din deceniile ce-au premers Unirea din 1859, cînd neologismele apăreau în unele ziare acompaniate de sinonimul lor anterior, pus, de regulă, între paranteze: colonel (polcovnic), ministru (dregător), eșarfe (baiadere), alee (drum între copaci) etc. Dar azi situația e impardonabilă. Vavilonul nostru de început de mileniu abundă în anacoluturi, dezacorduri, solecisme, bîlbîieli din șirul cărora se reliefează dramatic ,pleonastita" de care suferă deopotrivă cei ,mari" (în
Virtuozul number one by Gheorghe Grigurcu () [Corola-website/Journalistic/10958_a_12283]