482 matches
-
a plecat. Am urmărit-o mergând până în celălalt capăt al încăperii. Știa că o privesc. S-a alăturat grupului ei de prieteni; aveau o revistă deschisă pe masă și râdeau pe seama unui articol. Tunsoarea scurtă accentua forma elegantă a capului, pomeții ei ridicați. Părea o risipă să refuz o asemenea oportunitate rară; cât de des se oferă o blondă frumoasă să-mi cumpere ceva de băut? Atunci am văzut-o pe Claire pe fereastră și i-am făcut cu mâna, exagerând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
întrebi? am spus. Spre surprinderea mea, a sunat mai degrabă ostil. Era ca și cum ne înfruntam. Vin pe aici din când în când, a spus dând din umeri. Nu te-am mai văzut până acum. Fața lui era îngustă și osoasă, pomeții ridicați și gravați ostentativ sub pielea palidă, atât de palidă de parcă nu fusese văzută niciodată de soare. Părul era șaten și neregulat, ca și cum și l-ar fi tăiat singur. Dar ceea ce mi-a atras atenția a fost privirea lui, ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
înapoiat la bar, să iau o pauză. Harriet, colega de muncă, era deja acolo umplând pahare cu vin alb. înaltă și slabă, era o fată drăguță sau putea fi dacă fața nu i-ar fi trasă atât de mult peste pomeți. Era îmbrăcată ca de obicei; părul prins într-o coadă la spate, cercei rotunzi din argint, body din lycra și jeanși. Făcusem cunoștință cu ea, dar nu stătuserăm prea mult de vorbă. Nu îmi dădeam seama dacă era neprietenoasă sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
-i stârnea deloc atenția. în orice caz, Catherine Hammond a purtat o discuție politicoasă cu mine. Era extrem de frumoasă; înaltă și slabă, foarte slabă, cu pielea măslinie și cu o pereche de ochi fascinanți, migdalați, de un gri deschis. Avea pomeții pronunțați, iar sub ei se făceau niște găuri abisale. Părul, castaniu și tuns scurt, era ușor îndepărtat de față. Era îngrijită cu un maxim de simplitate: puțin machiaj, unghii naturale, singura bijuterie fiind o pereche de cercei de aur. Purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
cu polițiști; prea săracă să-mi permit o telecomandă și prea leneșă să mă ridic să schimb programul. Nat sforăia. M-am uitat cu atenție la el. Avea mâinile pe jumătate sub pernă și genele i se curbau grațioase peste pomeți. Așa cum era, arăta de-a dreptul vulnerabil. Cu toate astea sforăitul lui mă scotea din sărite. L-am îmbrâncit. Reacția a fost imediată și șocantă. S-a trezit într-o secundă, rezemându-se de canapea într-o poziție defensivă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
în ploaie. Părul îi era dat pe spate și umerii pelerinei de ploaie căzuți. Fără șuvița de păr care îi venea peste față, avea o figură de-a dreptul urâtă. Oasele erau prea proeminente, prea ascuțite pentru pielea lui subțire; pomeții păreau că o să-i taie obrazul când zâmbește. în lumina aceea, ochii lui sclipeau verde aprins. I-am atins fața. Era de asemenea udă, dar pielea îi ardea. — Ești fleașcă, am spus. Trebuie să fi stat afară cu anii. —Ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ființa, nu produce acolo o explozie distrugătoare, ci arde cu o lumină egală și liniștită. Mă uitam la picioarele lui Burkeviț încălțate în bocanci vechi și murdari, la pantalonii lui lustruiți și cu genunchii ieșiți dizgrațios în afară, îi vedeam pomeții obrajilor turnați parcă în sfere de oțel, ochii minusculi, cenușii și fruntea osoasă sub buclele de culoarea ciocolatei și percepeam cu toată ființa cum sapă adânc în el înspăimântătoarea forță a rusului care nu cunoaște opreliști, nici graniți, în avântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
viață; vreau să încetinesc totul, să gust îndelung venerarea fiecărei secunde, dar nimic nu se oprește în loc și noaptea se duce repede și fără drept de apel. Printr-o crăpătură de la obloane văd răsăritul de soare. Sub ochi și în pomeți - pustiu și un fel de greutate. În jurul meu și în mine totul pare că se oprește greoi. Nasul stă cu lăcomie deschis; simt un gol tânjitor până în gât, iar respirația mă zgârâie dureros - nu știu dacă aerul e prea dur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
niște farfurii murdare, resturi de la cină și bucăți de pâine. Am rupt o bucată de pâine, dar, imediat ce-am simțit-o în gură, am înghițit-o pe nemestecate cu senzația unui gol neștiut și a unei iritante ușurințe în pomeți. Aflând pentru prima dată ce înseamnă foamea după cocaină, am început să mănânc lacom, rupând cu mâinile carnea grasă, în timp ce gâtul tremura ca de friguri; după ce-mi umpleam gura, înghițeam totul, fără să mestec, apoi iar o umpleam, mârâind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mi-a oferit În tăcere dreapta ei. Am Înțeles instinctiv ce Îmi cerea să fac, și i-am călăuzit-o pînă la chipul meu. Atingerea ei era fermă și delicată În același timp. Degetele ei mi-au parcurs obrajii și pomeții. Am rămăs nemișcat, aproape fără să cutez a respira, În timp ce Clara Îmi citea trăsăturile cu mîinile. În timp ce făcea acest lucru, zîmbea ca pentru sine și am putut să bag de seamă că buzele i se Întredeschideau, parcă murmurînd În tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
lui roșie, sălbatică și nețesălată îi ascundea cea mai mare parte a feței, iar părul îi crescuse foarte mult. Dar schimbarea cea mai surprinzătoare era că slăbise foarte tare. Nasul lui lung te înțepa acum arogant. Îi scotea în evidență pomeții. Iar ochii parcă i se măriseră. Îi apăruseră niște scobituri pe la tâmple. Arăta cadaveric. Purta aceleași haine în care-l văzusem și cu cinci ani în urmă. Erau urâte și murdare, jerpelite la culme și atârnau largi pe el de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
celălalt Îl cheamă Bernardo Rinuccio. Umblă cu multă hârtie și cerneală. Cred că scrie ceva. E mai mereu pe la Santa Croce, la călugări, să le cotrobăiască prin hârțoage, adăugă el cu o mutră Înfricoșată. Pe obrajii scobiți ai acelui om, pomeții păreau pe punctul de a sfâșia pielea și de a izbucni În afară, scoțând la iveală oasele craniului. Un fior Îi străbătu lui Dante șira spinării. Proprietarul hanului părea și el tulburat. - Parcă e mort... nu-i așa? Dante Încuviință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
absorbită În gânduri. Fu cuprins de un atac de tuse care Îi răpi ultimele puteri. Își dădu drumul greoi și căzu la loc În pat. - Dă-mi apă, murmură, arătând către o ulcică de pe masă. Era ud de sudoare, iar pomeții Îi ardeau de febră. Dar, Înainte ca Dante să Îi poată umple paharul de cositor, omul i-l smulse din mână, bând cu nesaț. Îl puse jos abia după ce Îl golise. Fremăta, scuturat de un tremur violent. Apoi, În sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mai puțină bunăvoință își privește apoi sula: categoric n‑o să i se scoale. Iar acum trebuie să te mângâi, hai, dă‑i drumul, spune Sophie, care pentru prima oară nu e nici palidă nici bronzată, ci are pete roșii pe pomeți și arată aproape ca o ființă vie. Spune că vrea să vadă toate detaliile, Hans trebuie să se așeze așa încât ea să vadă și, dacă‑i nevoie, să aprindă și lumina electrică la care se pricepe. O fac doar din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
de o parte și de alta a unui corp proporționat să întregească imaginea matură a unei femei, care nu își pronunța greutatea vârstei sub auspiciile niciunui timp. Forma corpului ei se pierdea difuz într-un amurg cețos, doar trăsăturile alungite, pomeții ușor înalțați de osatura puternică a feței întrevedeau un chip prelungit într-un alb orbitor, o frunte înaltă care se absorbea parcă în ochii săi de un căprui clocotitor. Doar ochii aveau fierbințeala vieții, dintr-un aproape întreg rătăcit într-
FLUTURI SUB CEARCĂNE de DANIEL DĂIAN în ediţia nr. 250 din 07 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361452_a_362781]
-
dos. "Era înaltă, deosebit de frumoasă și cu un ten extrem de închis. Părul negru, creț și bogat, îi cădea pe umeri într-o coama bogată. Avea o figură prelunga. O gură mare, cu buze cărnoase și un obraz bine marcat de pomeții puternic." Iat-o descrisă plastic pe această Cossete modernă, care este și ea exploatată de niște indivizi venali, ce au terorizat-o ca să ajungă prostituată. Dar față asta are și suflet, nu este numai un obiect de produs plăcere. Sigur
CRONICA LA ROMANUL NATURA MOARTA CU SERVAJ DE SERBAN MARGINEANU de IOAN LILĂ în ediţia nr. 250 din 07 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361494_a_362823]
-
Drogli moare în 1887 și Aglaia rămâne văduvă cu doi băieți: Gheorghe și Ioan. La 5 februarie 1890 se recăsătorește cu locotenentul austriac Heirich Gareissvon Dollitzstum, cu care trăiește zece ani. La bătrânețe se urâțește, bântuită de boala Basedow, cu pomeții obrajilor proeminenți, privirea încețoșată, purtând haine închise la gât pentru a-și ascunde gușa. A murit pe 30 iulie 1900. Al noulea copil a fost Henrieta, ,,nefericita copilă”- cum o numește Eminescu. S-a născut în anul 1854 la Ipotești
FAMILIA EMINOVICILOR de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1092 din 27 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363863_a_365192]
-
un cojoc de lână. Capul îi era acoperit cu o căciulă roșie și în jurul gâtului, avea un fular care îi acoperea gura și bărbia. Ochii albaștri și mari, împrejmuiți de gene lungi, cu sprâncele negre care-i accentuau privirea și pomeții obrajilor, abia dacă i se zăreau din cauza vremii. În picioare era încălțat cu cizme lungi până la genunchi, însă troienele imense le primise în adâncimea lor, încă de la primii pași pe care îi făcuse în plecarea sa după lemne. Acum înainta
PĂDUREA SOARELUI (1, 2) de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1433 din 03 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362411_a_363740]
-
anumite simptome care le descoperă sau anumite semne pe care le descoperă omul treptat-treptat. După aceea se ajunge treptat-treptat la simptome mai importante: transpirațiile, tremurăturile extremităților, a mâinilor și a vârfului limbii. Apoi o fizionomie aparte care o știe toată lumea: pomeții roșcați-vineții, ochii injectați. Elena Iacoban: Viața mea dinainte de a-L cunoaște pe Domnul Isus Cristos a fost un calvar, a fost un chin, a fost o mizerie. Pacient 1 - Spitalul de psihiatrie: Am ajuns până la un kilogram și jumătate de
DOCUMENTAR ALCOOLISMUL – EXISTĂ TOTUŞI SPERANŢĂ ! de IOAN CIOBOTA în ediţia nr. 208 din 27 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367393_a_368722]
-
și colo, brazde de pământ răsturnate, pietre dislocate și rostogolite de-a valma. Grupa noastră stătea înmărmurită. Ne aruncăm priviri, unii altora. Ici-colo am zărit în ochii unora picături sticloase de lacrimi... la alții lacrimile se rostogoleau în tăcere pe pomeții brăzdați de soarele arzător al zilei. Stelian se aplecă peste unul din bolovanii aceia mari, greoi... îl privi de jur împrejur... apoi se îndreptă și scoase un oftat adânc, al omului care deziluzionat de tot ce vedea în jurul său, care
REPORTAJ: SARMIZEGETUSA de PAUL LEIBOVICI în ediţia nr. 2052 din 13 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/367468_a_368797]
-
elegant, scot în evidență ochii negru-căprui, mari și luminoși, înconjurați de gene lungi uniform arcuite. Nasul drept, acvilin..., uite... pornește de sus într-o perfectă prelungire a liniei sprâncenelor, inspirând oricărui privitor respect prin armonia liniilor și hotărârea accentuată de pomeții obrajilor. Mda! Îmi dă o notă de încrezută... Gura... Ce zici de ea? Este chiar... senzuală, iar buzele perfect conturate par a fi permanent în așteptarea unui sărut. Hm! dacă nu mă laud eu...cine... cine altcineva?” Mulțumită și zâmbitoare
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII (4) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1552 din 01 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/367551_a_368880]
-
masa împreună toți cinci. S-au plăcut de la bun început. Martin era fermecător, avea un ce al lui, misterios. Când râdea, i se desenau două paranteze de o parte și de alta a gurii, genele negre și arcuite îi umbreau pomeții obrajilor, iar ochii negri, scăpărători, îți scotoceau în fundul sufletului. Când vorbea, și vorbea mult, acaparând cu bună știință conversația, dinții mici și pătrați îi străluceau printre buze. Avea o claie de păr castaniu, buclat, veșnic ciufulit, prin care își trecea
CASA DIAMANT – AGENTUL de MAGDALENA BRĂTESCU în ediţia nr. 1088 din 23 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363564_a_364893]
-
loc, unde se strânseseră grămăjoară. Ai fi zis că proceda astfel, pentru ca la plecare, să ia grămăjoara cu dânsul. - Da în Moldova n-aveți profesională? Băiatul ridicase din umerii lui slăbănogi. Avea ochi intens albaștri și sprâncene aproape albe. Pe pomeții obrajilor îi înflorea un început de acnee. Degetele cu care își văra semințele între dinți se prelungeau cu unghii lungi, încovoiate, negre la capăt. - Poate că avem, spusese. Da ăștia au venit după noi ... Apoi ne-au împărțit. Noi am
IMITATORUL DE PĂSĂRI de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 644 din 05 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/348454_a_349783]
-
a noua la Școala de Comerț din Craiova. Acum era o fată nu prea înaltă, bine construită, cu trăsături fine, chiar frumoase, blondă cu ochii mari verzi, gene lungi, sprâncene arcuite, gura cu buze pline, cărnoase, nasul puțin cârn și pomeții obrajilor ridicați și cu un roșu ce-și făcea permanent apariția, la cea mai mică emoție, trădând cumințenia și sensibilitatea fetei, subliniind și accentuând o dată în plus frumusețea acesteia. O fată tăcută, însă deosebit de vrednică și foarte descurcăreață, care se
FRÂNTURI DE VIAŢĂ -CAPITOLUL II – EPISODUL 4 de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1901 din 15 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/348523_a_349852]
-
citea prin viziunea ei interioară. Muzica o traversa, ea toată era muzică, nu carne, nu sânge, numai vibrație și sunet. Când și-a deschis ochii, i-am prins privirea și i-am transmis un salut. Cu o destindere imperceptibilă a pomeților obrajilor și ochii jumătate acoperiți, am înțeles că primise salutul. Nu greșisem. Și-a potrivit arcușul și-am înțeles imediat că îmi răspunde cu Nocturna. Mă bucuram de compoziție și mă gândeam la cruzimea destinului. Arie Vardi, Zubin Mehta, nu
VIOLONCELUL DIN CENTRUL DIZENGOFF de GETTA BERGHOFF în ediţia nr. 1547 din 27 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/348637_a_349966]