334 matches
-
substantive, atât din fondul vechi, cât și din fondul neologic, în cazul cărora se introduce variația liberă pentru formele de plural; vezi mai vechile macaturi/macate, straturi/strate și neologicele amalgame/amalgamuri, antete/anteturi, maratonuri/maratoane, nivele/niveluri, panoptice/panopticumuri, poncifuri/poncife, regaluri/regale, sloganuri/slogane, vagine/vaginuri etc.), pentru care s-a adăugat, în raport cu recomandarea anterioară, când -uri, când -e (Sunt notate cu bold formele nou introduse.). Alte substantive, nou introduse, apar cu forme variante de plural (*itemuri/iteme 32
[Corola-publishinghouse/Science/85017_a_85803]
-
atât din fondul vechi, cât și din fondul neologic, în cazul cărora se introduce variația liberă pentru formele de plural; vezi mai vechile macaturi/macate, straturi/strate și neologicele amalgame/amalgamuri, antete/anteturi, maratonuri/maratoane, nivele/niveluri, panoptice/panopticumuri, poncifuri/poncife, regaluri/regale, sloganuri/slogane, vagine/vaginuri etc.), pentru care s-a adăugat, în raport cu recomandarea anterioară, când -uri, când -e (Sunt notate cu bold formele nou introduse.). Alte substantive, nou introduse, apar cu forme variante de plural (*itemuri/iteme 32, *modemuri
[Corola-publishinghouse/Science/85017_a_85803]
-
1946 cu articole pe teme de actualitate și proză scurtă. Prima carte a lui Ș., Ziditorii (1950), o culegere de nuvele, are ca temă activitatea de pe șantierele postbelice, în vreme ce romanul Mahalaua de jos (1963) încearcă să transfigureze literar, cu toate poncifele realismului socialist, efectele în plan moral ale muncii de reconstrucție. În alte cărți, Tovarășul Vanea (1956), După război (1957), Hăul (1968), Și luna era ca o gură de tun... (1970), Omul de încredere (1974), autorul vehiculează agresiv clișee ale orientărilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289722_a_291051]
-
a prefera obiectele superflue celor considerate necesare. Dar și hedonismul ambient al distracțiilor, faimoasele "produse pentru îngrijirea corpului", dezvoltarea cosmeticii, a vestimentației, a turismului, toate lucruri frivole care îi stupefiază pe economiștii experimentați. Într-o perioadă de "criză" (încă un poncif atât de uzitat!), este uimitor să vezi cum totul devine o ocazie pentru "distracție". Și deci pentru risipă. În ma-ghernițele din Rio lipsesc cele necesare și se risipește acest necesar absent pentru a confecționa costumul costisitor ce va fi purtat
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
i s-a jucat la Teatrul Național din Iași piesa Un om care dă palme vieții (dramatizare a romanului Neastâmpăr), publicată în 1941 cu titlul Nu poți înfrânge viața. D. este și autorul „trilogiei dramatice” Mihail Viteazul (1967), minată de poncifele și stilul triumfalist al epocii. SCRIERI: Dragomir valahul, București, 1927; Zvetlana, pref. O. Goga, București, 1930; București, orașul prăbușirilor, București, 1931; Noroi, București, 1933; Neastâmpăr, București, 1934; Cartea cu minciuni, București, 1936; Turbă, București, 1936; Două chemări, I-II, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286740_a_288069]
-
încearcă să raționalizeze iraționalul și confesiunea lui necruțătoare capătă prin excesul de luciditate un aer aproape pervers. Hilda (1936) este replica la Subiect banal, romanul fiind scris din perspectiva soției împinse la adulter. Scriitorul recurge, de data aceasta, frecvent, la poncife melodramatice. Jurnalul Hildei, eroină lipsită de personalitate, este „prelucrat” neinspirat de autor. Ființă fără nici un mister, complexată, ea nu face decât să confirme pas cu pas scenariul vinovăției închipuite de Ludwig. Prin alunecarea în foileton a unui subiect analizat anterior
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285695_a_287024]
-
sugerat de Albert Camus. Și tot o răsturnare de sensuri avea să releve alianța firească sau contra naturii pe care figura emblematică a intelectualului a încheiat-o cu puterea mai exact: cu puterea politică. Conjuncția aceasta, atît de vecină cu ponciful, este una din temele ce obsedează și azi reflecția, după ce subiectul a fost stors de multe sensuri în spațiul culturii occidentale. Dar și în spațiul românesc, după cutremurele socio-politice din anii 1989-1990 și după ce s-au prăbușit atîtea scări axiologice
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
sau Ion Barbu, P. reconstituie traseele rescrierii, pe planuri tot mai complexe de referință, de la simpla substituție lexicală la modificarea armăturii macrotextuale, depășind reorganizarea muzicală a textului către refuncționalizările sale expresive. Operațiunea are darul de a compromite o serie de poncife critice de circulație curentă. În cazul lui Filimon se atestă conștiința sa profesionistă reală, contestată adesea, iar în cel al lui Ion Barbu se amendează ipoteza ermetizării progresive a operei. Autorul Jocului secund nu gândește simplu și se exprimă complicat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288671_a_290000]
-
unor concesii pe care autorul le face comandamentelor noului regim politic: acțiunea e plasată în mediu rural, personajele - unele, totuși, abil conturate - conlucrând la alfabetizarea și comunizarea celor mulți (există aici și pagini de un realism care ar putea rezista); poncifele proletcultismului devin însă determinante. Sub semnul lui Homer, romanul Cetatea de pe stânca verde (1959) demonstrează abilitatea lui A. de a percepe simpatetic neliniști și pasiuni adolescentine, punând în scenă revelațiile personajelor, studenți care lucrează pe un șantier arheologic. În N.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285308_a_286637]
-
cuvinte personaje pentru o comedie a limbajului, savuroasă chiar atunci când e îngroșată. Nu atât fonetismele - acest „material de limbă” era apreciat de Sextil Pușcariu, bunăoară - ori topica enunțurilor, cât fixații snoabe, cu precădere latinomania, formele corupte, citatele maltratate, sintagmele aberante, poncifele contribuie la portretizarea satirică. În numele personajelor (Romulus Țopârlan, Danton Păstărnac, Decebal Zăbăilă, Hercules Bețigaș ș.a.) urcă ceva din sevele comediei burlești aflate în subsolul Țiganiadei lui I. Budai-Deleanu. G. Călinescu detecta la B., descendent al lui Victor Vlad Delamarina întru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285614_a_286943]
-
parte, Copilăria și tinerețea. Biograful dorește să evidențieze genialitatea poetului, manifestată din copilărie, ba chiar posibila geneză involuntară, încă neconștientizată, a unora dintre imaginile marilor opere de mai târziu. Dat fiind momentul apariției, lucrarea este aproape meritorie, în pofida prezenței unor poncife și a stilizării nereușite a graiului moldovenesc. În 1938 apare Problema Eminescu, volum de studii elaborate între 1928 și 1932, prezentat cu modestie drept o minimă contribuție în direcția sintezei pe care epoca, atât de bogată în studii eminesciene, pare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288730_a_290059]
-
-i pomeni pe toți susținătorii, asta ca să nu mai vorbim despre arhitectul cel mai informat, mai puternic și mai sintetic al aventurii umane André Leroi-Gourhan. El a așezat cadrele referențiale ale disciplinei noastre, din exterior și chiar fără să menționeze ponciful "comunicare". Alături de aceste nume mari este emoționant să constați, la capitolul "pionieri ai mediologiei", rolul outsider-ilor instituției universitare. Mă gîndesc la Auguste Cochin, istoric relativ obscur, mort la începutul secolului, și mai ales la Walter Benjamin, autorul Operei de
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
este doar partea nevăzută a științei" și nu aparține viitorului decît prin "repetarea" trecutului. Abstractizarea determină acțiunea, așa cum rememorarea determină inovația. Am devenit atît de familiari cu mediatema. Ne-am săturat de acești doctrinari care nu vorbesc decît de trecut" poncif anti-retro, garant al taxei de ascultare minimală confundăm în mod spontan istoria și cronologia. Credem că acest truism e un paradox conform căruia marii reformiști își inaugurează cariera cu un salt înapoi, și conform căruia renașterea începe printr-o întoarcere
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
că încăpățînarea și neastîmpărul lor au un substrat constructiv, reflectat în actul creației. Ei sînt conștienți de inocența comună a multor gesturi generatoare de catastrofe. S-ar putea spune: valul '80 nu știe să iubească îngerii, nu știe să confunde poncifele cu valoarea. Acest val afirmă libertatea de spirit a unei țări, România, umanismul neviciat al unor oameni care știu ce sînt, de unde vin, unde se duc. Acuta conștiență a ireversibilității respirației îi face să fie o generație unitară (adică solidari
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
supremația tipicului. Personajele sale erau atipice, erau „ciudate“, „sucite“, procedau în răspăr față de uzanțe, acest comportament atrăgându-i autorului acuzația, gravă pe atunci, de abatere de la realism. Adevărul este că nuvelistica de început a lui Velea preluase și ea unele poncife tematice (țăranul eliberat de instinctele posesiunii etc.), dar spiritul preluării era, artistic vorbind, de mare rafinament. Cea mai originală scriere a lui Velea este însă relativ târzie și de aceea mai puțin discutată. Scriitorul nu se mai afla în centrul
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
persiflau zgomotos În sală această primă Încercare, la noi, de dramă mistică. Formula literară curentă a lui Emil Isac a apărut cu toate caracteristicile ei de la Început de tot și a continuat mai târziu, până la epuizare, cu stăruința unui banal „poncif“ ținând loc de orice altă originalitate. Lucru meritoriu pentru un scriitor ardelean și la care Baudelaire abia Îndrăznea să aspire În ceasurile lui de deznădejde: Je veux créer un poncif! Je veux créer un poncif! [...] RAMIRO ORTIZ ERA UN ITALIAN
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
a continuat mai târziu, până la epuizare, cu stăruința unui banal „poncif“ ținând loc de orice altă originalitate. Lucru meritoriu pentru un scriitor ardelean și la care Baudelaire abia Îndrăznea să aspire În ceasurile lui de deznădejde: Je veux créer un poncif! Je veux créer un poncif! [...] RAMIRO ORTIZ ERA UN ITALIAN DIN ACEA NAȚIE MÂNDRĂ de odinioară, mediocrizată prin concursul fatal al istoriei și ajunsă la condiția, aș zice, de ovrei al Europei, așa cel puțin cum i am cunoscut [eu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
epuizare, cu stăruința unui banal „poncif“ ținând loc de orice altă originalitate. Lucru meritoriu pentru un scriitor ardelean și la care Baudelaire abia Îndrăznea să aspire În ceasurile lui de deznădejde: Je veux créer un poncif! Je veux créer un poncif! [...] RAMIRO ORTIZ ERA UN ITALIAN DIN ACEA NAȚIE MÂNDRĂ de odinioară, mediocrizată prin concursul fatal al istoriei și ajunsă la condiția, aș zice, de ovrei al Europei, așa cel puțin cum i am cunoscut [eu] pe cei pripășiți În țara
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
din prima fază de creație a poetului, situată în deceniul al patrulea. Cu o intuiție critică fină, C. descoperă chiar și în creația marcată de realismul socialist a lui Mihu Dragomir oaze de poezie autentică, poezii patriotice sincere, neafectate de poncifele epocii. A doua carte, Prejudecata Caracostea (2002), abordează prioritar, spre deosebire de studiile semnate de Titu Popescu și Ioana Bot, gândirea lingvistică a lui Caracostea, teoria limbajului, prezentă în întreaga sa operă. Convins că în ceea ce s-a scris despre autorul Expresivității
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286214_a_287543]
-
mă înșel - titlul de Țara noastră și condus de Axente Sever Popovici (l-am cunoscut personal peste mulți ani, prin Ovidiu Cotruș, părând un om cult și rezonabil): blestemam pe unguri pentru masacrele de la - Ip și Trăznea și, căzând pradă poncifelor la modă, pe „iudeo-masoni“ (am fost uluit deunăzi, descoperind într-o gazetă din România un interviu acordat de Petre Țuțea nu mult înaintea morții, în care sărmanul om mai vorbea, cu naiva convingere a cuiva de o viață întreagă afectat
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
înțeles aici? Sau, dacă suntem deplin stăpâni pe metoda lui Cuvier, cu ușurință reconstituim absentul din vagi urme ale trecutului. Asta-i bună, să ne lăsăm pradă trecutului! Nu, hotărât lucru, rămânem în flama critică a conotațiilor despre prezent. Aici, poncifele mișună și printre ele ne strecurăm precum jubilațiile între neînțelesuri. Despre ce vorbeam? Aa, despre complexe și paradoxuri. Gras subiect, demn de exultarea oricărui orator aflat în derivă retorică. Apropo, de ce retorică a scrisului este nevoie? În primul rând cred
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
altfel” (Lucian Boia), în orice caz insuficiente, incapabile de trans- figurări la scara universaliilor. Aceste insuficiențe sunt amplu analizate de către Emil Cioran în Schimbarea la față a României (1936). Am parcurs astfel o bună parte din itinerariul nu doar al poncifelor, dar și cel al teoriilor rafinate. Ce înseamnă însă a fi „contemporan” ? Termenul nu o cunoscut în spațiul românesc o dezbatere teoretică în măsură să pună în circulație sensuri noi. Să pornim însă de la accepțiile vehiculate și acceptate ale cuvântului
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
făcute praf și pulbere după nici treizeci de ani. Nu trebuie să aducem la disperare Clubul Mediteranean, de acord. Ce-i drept, coloșii muți de la Gizeh, medium obez și fără mesaj, ne impresionează fără a ne transmite nimic altceva decât poncife de genul "patruzeci de secole vă contemplă". Un agnostic se poate mulțumi cu o rugăciune pe Acropole, dar vi-l puteți imagina Renan îngenuncheat cu mâinile împreunate în fața piramidei lui Kheops? Ca să se adreseze cui? În ce limbă? Ca amintire
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
iar leopardul se va culca lângă ied". Și unde, nu-i fie cu supărare lui Isaia, ei continuă să se mănânce ca mai înainte. Ruguri, ghetouri, torturi, veșmântul galben al celor condamnați să fie arși de vii: creștinătatea e un poncif, n-a făcut onoare doctrinei fondatorului său. Acestui "scandal" de care teologul îl exonerează pe Dumnezeul său, preferând să i-l impute unei creaturi lamentabil păcătoase, nu-i lipsește nimic pentru a ne întrista, dar n-ar trebui să scandalizeze
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
principiul realității face legea, local înseamnă ziduri, fără universal. Deviza zilei de mâine? "Să salutăm orașul cu o mie de șicane!": ea ne pune sub ochi o ipoteză privind viitorul dintre cele mai serioase. Malraux-ul de subprefectură care nu adaugă poncifului "Secolul XXI va fi religios sau nu va fi" și acest strict strict corolar "prin aceea că el va fi înzidit și înziditor" ar trebui socotit acum drept un simplu cântăreț din flaut. E clar că autorul Speranței n-a
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]