114 matches
-
mergeam la câmp, la vreo 15 kilometri, într-un loc unde se secera grâul. Mă plantau lângă un morman de boabe de grâu și trebuia să dau câte un bon fiecărui tractorist care-și descărca acolo remorca. Făceam, adică, pe pontatorul. Cum eram îmbrăcat "orășenește", țăranii își băteau joc de mine în stilul lor ambiguu și grosolan. Mai rău era însă că de câteva ori m-au uitat acolo și a trebuit să vin acasă pe jos, mergând câte trei ore
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
și el căuta locuri în care mai fusese odată. Acele locuri care existau și-n visele mele cele mai limpezi... După o lună am primit în cutia poștală un mandat de 300 de lei: plata pentru scurta mea carieră de pontator. Bucureștiul meu* Un complex dragoste-ură mă leagă de orașul în care mi-am trăit întreaga viață, ca de orice obiect pe care îl recunosc ca neavând realitate, ci existând cu totul în adâncul creierului meu. Uneori întinderea asta de teren
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
lua În primire un șantier unde se lucrează, la piatră, pe care o vom Încărca În vagonete cu cupă basculanta, o vom transporta și apoi răsturna Într-un anumit loc la o distanță de vreo trei sute de metri; că Întotdeauna, pontatorul ne-a comunicat normă de lucru pentru două persoane pe vagonet, care trebuia să fie de două ori mai mare față de normă „republicana” pentru „civili” (tot În vederea „reabilitării”)”... Muncă În cadrul brigăzii ,,de tineret” nu era deloc mai ușurătoare. Ne-o
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
se mai adaugă și Împrejurarea că linia de decovil avea o pantă de urcare spre punctul de descărcare, așa că ne era extrem de greu să Împingem vagonetul, Încărcat cu vârf, după ce era verificat de brigadier și Înregistrat de fiecare dată de pontator. „Colegul” de vagonet era un tanar funcționar de bancă din București, căruia, din păcate, i-am uitat numele și care era mai slăbit ca mine și În plus era foarte scund, de-abia ajungând la partea de sus a vagonetului
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
și întors. Domnii Jumanca și Ionescu stăteau mereu cu inginerul și într-o zi ne spuse că nu mai era nevoie de noi doi, dacă vrem putem să ne întoarcem înapoi acolo unde se săpa și să ne angajăm ca pontatori. Între timp mai primisem câte o mie de lei. Ne întoarserăm înapoi... Ce era un pontator? Niculescu îmi explică: unul care ține socoteala orelor de muncă ale altora. De unde dracu le afla, așa mic cum era? În orice caz n-
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
că nu mai era nevoie de noi doi, dacă vrem putem să ne întoarcem înapoi acolo unde se săpa și să ne angajăm ca pontatori. Între timp mai primisem câte o mie de lei. Ne întoarserăm înapoi... Ce era un pontator? Niculescu îmi explică: unul care ține socoteala orelor de muncă ale altora. De unde dracu le afla, așa mic cum era? În orice caz n-avea încă optsprezece ani, dar ai fi zis că are douăzeci și cinci după felul insidios cu care
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
să-mi reproșeze. Poate că nu era adevărat? Poate că într-adevăr nu mai era nevoie de noi? Soarele de iulie ne bronzase, începuse să ne placă ceea ce făceam și iată, eram trimiși înapoi, să... - Ne pricepem noi să fim pontatori? îl întrebai. - Învățăm repede, răspunse el liniștit. Câteva ore rătăcirăm printre muncitori neștiind cui să ne adresăm. Pe cine întrebam, dădea din umeri. Dar ce muncitori ciudați. Unii cu ochelari, cu cămăși de mătase pe ei, cu ceasuri la mână
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
asta? Și tot el îmi spuse că jidanii ăștia nu veniseră acolo de bunăvoie, ci... Și râse... adică erau aduși cu forța? Desigur! Deși legionarii fuseseră beliți, ăștia tot nu scăpau. Găsirăm până la urmă un domn care ne spuse că pontatori nu putea să ne angajeze, n-aveau nevoie, dar dacă vroiam să câștigăm un ban putea să ne angajeze la nivelare, adică nu chiar la lopată și la târnăcop, ci - și ne arată - cu un fel de mai să tasăm
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
scapă nimic. Nici actorașului de duzină, „masonului”, nu i-a reușit treaba. Oare de ce? Dante Negro îi potrivi peruca pe cap, apoi îl privi atent, mutând ușor bărbia împăratului spre stânga și spre dreapta. ― Pentru că „băgăciosul” are baccara. Este un pontator redutabil. Câștigă întotdeauna. Napoleon îi îndepărtă mâna. ― Ne, ne, ne! Eu simt că este vorba de cu totul altceva. Pictorul îi fixă pernuța sub haină. Îi lipi apoi sprâncenele cu multă grijă. ― Ei bine, de ce nu i-ai luat viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
două trabucuri din tabachera pe care i-o întinsesem și punându-și unul în gură, iar celălalt în buzunar. Din când în când mai câștigau ceva bani. Uneori venea vreun vapor cu poștă și căpitanul Nichols care făcuse cunoștință cu pontatorul izbutea să găsească pentru amândoi un angajament ca hamali. Când era vorba de un vapor englezesc se strecurau cum puteau în teugă și obțineau de la echipaj o gustare de dimineață substanțială. Înfruntau riscul de a se întâlni cu vreunul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
atât cei mai mulți n-au fost implicați nici în procesul Țurcanu și Gheorghiță dă exemplu: Bogdănescu Ion, Burculeț Viorel, Diaca Dan, Doncea Dumitru, Griga Ion, Matei Alexandru, Pompiliu Ilie, Rusu Gheorghe, Stănescu Cezar, ș.a care au fost brigadieri, pontatori, deținuți de sprijin ai administrațiilor (a se vedea și magazin istoric, Apr. 1983, revista Memoria nr. 15 și alte publicații). Cât privește pe cei din Interne, securitate, p.c.r., adică autorii știuți și oculți, autori ai genocidului național (camere
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
deputat PNȚ, soții V. sunt deținuți un an și jumătate la Jilava, iar la sfârșitul lui 1951 condamnați, V. la cinci, iar soția sa la trei ani temniță grea. Eliberat în 1955, trăiește din îndeletniciri modeste: paznic la o grădină, pontator pe șantier, muncitor la o cooperativă, șef al Salvamarului de pe lacurile de agrement și la ștrandurile din București (doisprezece ani), pictor zugrav. Reintră în presă târziu, ca redactor la publicația „Forum” (1968-1977), de unde se și pensionează. De-a lungul timpului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290503_a_291832]
-
mare, pe de altă parte știind aceștia să se facă utili, au reușit să se strecoare în diferite funcții, unele dintre ele chiar destul de importante, de unde ar putea să furnizeze diferite informații pentru dușmani. Îi vedem contabili, îi găsim magazineri, pontatori, normatori, planificatori, la tot felul de instituții, peste tot, în special la Construcții s-au băgat, la Agricultură, la GAS etc. Nu așa a fost însă vorba. Altceva este când dă cu lopata la drum sau lucrează ca zidar la
Partidul şi securitatea : istoria unei idile eşuate : (1948-1989) by Florian Banu, Luminiţa Banu () [Corola-publishinghouse/Science/100961_a_102253]
-
20.I.2000, București), poet și prozator. Este fiul Mariei (n. Ciocănea) și al lui Vasile Ioana, brutar. A urmat liceul la Pitești, absolvindu-l în 1954, apoi Facultatea de Filosofie a Universității din București (1959-1964). A avut diverse slujbe: pontator la Uzinele de Piese Auto din Colibași (1955), contabil la Întreprinderea de Expediții Auto din Pitești (1958-1959), redactor la Agerpres (1964-1966), la Editura Tineretului și la Editura Albatros (1966-1975), instructor la Consiliul Culturii și Educației Socialiste (1975-1982), redactor la Editura
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287571_a_288900]