351 matches
-
mai fost refăcut, fragmente recuperate dintre ruine se păstrează la Muzeul de Artă Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck. Opera sa („Domnița Bălașa”, „Spătarul Mihail Cantacuzino”, „Ana Davila”) se caracterizează atât prin valorificarea cuceririlor academismului, cât și prin realismul viziunii. Ca portretist, a realizat busturile lui Theodor Aman și C.A. Rosetti. Creația lui Storck se remarcă prin construcția solidă a volumelor și prin păstrarea detaliilor semnificative, migălos modelate. A fost primul profesor de sculptură la Școala de arte frumoase din București
Karl Storck () [Corola-website/Science/308693_a_310022]
-
1947), bebeluș de câteva luni: fetița este adorabilă: un cap de Christ flămând, cu părul blond, ochii albaștri, nasul cârn - un năsturel, și obrajii de măr domnesc în toată regula" (14 martie 1948). Dinu Pillat se relevă ca un remarcabil portretist (va cultiva genul cu entuziasm și în eseurile sale de critică și istorie literară), va reveni asupra chipului Monichei, văzând-o și ca suavă și delicată adolescentă, la primii ei pași spre poezie: "Și-a păstrat absolut nealterate până acum
O mare familie de scriitori by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Memoirs/6890_a_8215]
-
Lucia Sturdza-Bulandra, George Enescu, Tudor Arghezi, Ion Irimescu(aflat la Muzeul de Artă "Ion Irimescu", mun. Fălticeni, județul Suceava). În portretele sale a acordat o atenție deosebită mâinilor, ca element cheie în caracterizarea personalității umane, exact ca Rembrandt și marii portretiști din școala olandeză. Corneliu Baba este cel mai mare portretist român. Își pregătea portretele, pe urmele maestrului său Rembrandt, printr-un un număr uriaș de schițe ale mâinilor sau ochilor. Între șaptezeci și optzeci de ani, Baba a realizat o
Corneliu Baba () [Corola-website/Science/297112_a_298441]
-
Muzeul de Artă "Ion Irimescu", mun. Fălticeni, județul Suceava). În portretele sale a acordat o atenție deosebită mâinilor, ca element cheie în caracterizarea personalității umane, exact ca Rembrandt și marii portretiști din școala olandeză. Corneliu Baba este cel mai mare portretist român. Își pregătea portretele, pe urmele maestrului său Rembrandt, printr-un un număr uriaș de schițe ale mâinilor sau ochilor. Între șaptezeci și optzeci de ani, Baba a realizat o serie extensivă de tablouri de Arlechini și Regi Nebuni, majoritatea
Corneliu Baba () [Corola-website/Science/297112_a_298441]
-
realizat lucrarea de artă monumentală "", iar în 1907 a participat la a V-a expoziție a societății „Tinerimea artistică”. Criticul de artă Apcar Baltazar l-a considerat pe Verona alături de George Demetrescu Mirea, ca fiind unul dintre cei mai buni portretiști români. Conștient de înclinația sa academică, Apcar Baltazar (sub pseudonimul Spiridon Antonescu) s-a indignat împotriva celor care s-au opus ca Arthur Verona să ocupe o catedră la Școala de Belle Arte, concurs desfășurat în perioada 10-18 septembrie 1908
Arthur Verona () [Corola-website/Science/308778_a_310107]
-
29 noiembrie (?) 1543, Londra) a fost un pictor german, fiul lui Hans Holbein cel Bătrân, el fiind considerat - împreună cu Albrecht Dürer și Lucas Cranach cel Bătrân - printre cei mai reprezentativi artiști germani din perioada Renașterii nordice. Desenator inegalabil, devine un portretist remarcabil, unul din cei mai mari din istoria picturii în Europa. Precizia liniilor lui, grija față de reproducerea atentă a detaliilor feței și bogăția ornamentațiilor fac din el un pictor extraordinar de prețuit de aristocrații și de burghezii bogați, lăsând posterității
Hans Holbein cel Tânăr () [Corola-website/Science/301010_a_302339]
-
de violențele iconoclaste determinate de mișcarea Reformei, în care opere de artă din lăcașurile de cult sfârșeau tot mai des în flăcări. În anul 1532, Hans Holbein se stabilește definitiv în Anglia. Cercul clienților săi se lărgește, este acum un portretist renumit al curtenilor și negustorilor, execută de exemplu în 1533 celebrul portret dublu al ambasadorilor francezi Jean de Dinteville și Georges de Selve, care conține numeroase aluzii la exercitarea artelor liberale și surprinde cu ciudatul "memento mori" al unui craniu
Hans Holbein cel Tânăr () [Corola-website/Science/301010_a_302339]
-
înfometare și umilință, la călcarea cu cizmele și la bătaia cu ghioagele. Ar fi fost puși să bea urină și să mănânce fecale, așa cum s-a practicat la noi, în lagărul meu de la Ocnele Mari, la Pitești și Gherla." Cunoscutul portretist, foarte caustic, din Memoriile mandarinului valah e de regăsit și aici, atras iarăși de mai vechii "clienți": Sadoveanu, "licheaua nr. 1 a României și a Republicii Populare Române", Arghezi, "licheaua de presă", care nu punea mare preț pe convingerile politice
Alte însemnări ale mandarinului valah by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Memoirs/9813_a_11138]
-
sunt de foarte mari dimensiuni, cu multe figuri, și de multe ori bazate pe teme din antichitate, cu teme mitologice și biblice precum și teme cu substrat istoric. Renumele lui Antoni Bodowski este datorat portretelor sale, el fiind cel mai mare portretist polonez al vremii sale, exemplu în acest sens fiind „"Portretul fratelui Karol"” (realizat în anul 1815, aflat astăzi la Muzeul Național din Varșovia). Antoni Brodowski părăsește canoanele clasicismului prefigurând tendințele romantismului prin care efortul pictorului este direcționat în reflectarea cât
Antoni Brodowski () [Corola-website/Science/329130_a_330459]
-
remarcat ca participant la Revoluția Română din 1848 și a susținut unirea și independența Principatelor. A susținut cu ardoare idealurile Școlii Ardelene și a rămas posterității ca un bun pedagog, un mare patriot sub spectrul iluminismului transilvănean și un bun portretist. A fost o fire îndrăzneață și muncitoare, similar negustorilor brașoveni din rândul cărora a făcut parte. Pentru Craiova, a fost ceea ce Ion Heliade-Rădulescu a fost pentru București. Barbu Theodorescu i-a făcut următoarea caracterizare: A pictat numeroase compoziții și portrete
Constantin Lecca () [Corola-website/Science/311240_a_312569]
-
conducerea lui Zaharia Carcalechi. A doua, este perioada considerată de către specialiști cea a maturității artistice de la Craiova. În această perioadă, Lecca s-a manifestat plenar ca profesor de desen și caligrafie, editor și tipograf, pictor de compoziție, ilustrator de carte, portretist și nu în ultimul rând zugrav de biserici. A treia perioadă, este cea petrecută la București între anii 1851 și 1870. La București, Constantin Lecca n-a mai fost artistul de Craiova. Aici s-a manifestat ca și pictor răspânditor
Constantin Lecca () [Corola-website/Science/311240_a_312569]
-
au început să se înmulțească, opera sa a început să fie pusă în lumina istoriei. Astfel, Constantin Lecca și-a păstrat un loc în memorie ca și un bun pedagog, un mare patriot sub spectrul iluminismului transilvănean și un bun portretist. Asemenea lui Gheorghe Asachi și Ion Heliade-Rădulescu, Constantin Lecca a fost pictor, editor, literat, tipograf și nu în ultimul rând profesor. Pentru a pătrunde în esență opera artistică a pictorului, trebuie ca aceasta să fie încadrată în epoca în care
Constantin Lecca () [Corola-website/Science/311240_a_312569]
-
sociale în ce privește opera sa, astfel încât dacă oamenii nu l-ar fi împins spre portretistică, Lecca ar fi rămas fidel tematicii istorice și al picturii bisericești. Așa cum a arătat Theodor Aman, moda locală l-a determinat pe Lecca să devină un portretist prin excelență. Din cauza numeroaselor comenzi care veneau din partea clientelei bogate din Țara Românească, pictorii din acele vremuri deveneau meseriași, astfel că ei au executat portretele în grabă, potrivit gusturilor comanditarilor și au insistat în opera lor asupra elementelor vestimentare, asupra
Constantin Lecca () [Corola-website/Science/311240_a_312569]
-
Mirea a făcut carieră în țara sa: profesor și director al Școlii de Arte Frumoase din București, autor de fresce în locuri de prestigiu publice sau private - precum Banca Națională și palatele protipendadei, precum clădirea actualului Muzeu George Enescu - și portretist al aristocrației din vremea sa, devansându-l pe mai tânărul Eustațiu Stoenescu. Deși a fost un artist căruia i s-ar putea atribui epitetul - cu efect oarecum diminuativ - de "oficial", George Demetrescu Mirea a lăsat multe opere de valoare ce
O scrisoare de la pictorul George Demetrescu Mirea by Mihai Sorin Rădulescu () [Corola-journal/Memoirs/8477_a_9802]
-
Maria dei Frari"" din Veneția. Tiziano dezvoltă un stil personal al culorilor, care veneau aplicate în mod rapid, câteodată imprecis, fără desene pregătitoare: rezultatul este o expresivitate directă, figurile sunt mai vii și reale. Este unul din cei mai prestigioși portretiști și cu siguranță cel mai influent. Adesea introduce accesorii, un câine sau un instrument muzical, iar atitudinea personajelor sale este foarte naturală. Femeile reprezentate sunt frumoase și senzuale, cu păr lung care cade pe spinarea nudă, într-un cadru simbolic
Tiziano Vecellio () [Corola-website/Science/298686_a_300015]
-
ani mai târziu, fizicianul italian Giambatista della Porta, îmbunătățește această invenție, imaginea captată de o oglindă plană (în loc de ecran), este reproiectată pe un ecran exterior, pentru a fi scrisă cu creionul. Metoda a fost folosită de o serie de pictori portretiști pentru a reda cât mai fidel chipurile clienților lor. Aparatul fotografic este dispozitivul cu care se poate înregistra o imagine statică din mediul înconjurător, imaginea obținută numindu-se fotografie. Se compune dintr-o carcasă închisă "camera obscură" propriu-zisă, pe care
Cameră obscură () [Corola-website/Science/299398_a_300727]
-
Diego Rodríguez de Silva y Velázquez (n.1599, Sevilla - d. 6 august 1660, Madrid) a fost unul dintre cei mai cunoscuți pictori spanioli din sec. XVII-lea. Reprezentant al stilului baroc, s-a remarcat în special ca portretist la curtea regelui Filip al IV-lea al Spaniei. În același timp, Velázquez este creatorul unei noi viziuni și al unui nou mod de zugrăvire a naturii. Acest lucru a determinat ca, la sfârșitul secolului al XIX-lea, majoritatea impresioniștilor
Diego Velázquez () [Corola-website/Science/298567_a_299896]
-
L. Longinescu (1869 - 1939) și Barbu Theodorescu (1905 - 1979), în care se constată preocuparea esențială a istoricului pentru evenimente semnificative din trecutul îndepărtat sau din contemporaneitate. Epistolele lui N. iorga, fărăsă fie elaborate, sunt scrise într-un stil caracteristic inegalabilului portretist și narator. Mărturiile sale epistolare sunt niște veritabile documente ce se cuvin a fi decriptate, interpretate și integrate în exemplara biografie intelectuală a celui mai însemnat cărturar român din toate timpurile. [Vălenii de Munte], 22 septembrie 1908 Dragă domnule Moisil
Câteva epistole necunoscute ale lui N. Iorga by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/6062_a_7387]
-
care prin compoziția lor pot fi alăturate de tipuri și scene de gen se disting cele intitulate "Învățătorii, Păsărarul, Colomba, Pui de oltean, , Acalmie" și "Copil în soare", ele fiind expuse cu ocazia expoziției retrospective din anul 1936. Calitățile de portretist, dau măsura măestriei pictorului în portretul de grup intitulat "Misiții", cunoscut și sub numele de "Samsarii". Privind această lucrare, gândul cunoscătorilor într-ale artelor se duce spre marile realizări ale genului din opera lui Rembrandt sau Frans Hals. Dispunerea personajelor
Apcar Baltazar () [Corola-website/Science/315458_a_316787]
-
("Hyacinthe-François-Honoré-Mathias-Pierre Martyr-André Jean Rigau y Ros") (n.18 iulie 1659 Perpignan, Franța - d. 29 decembrie 1743, Paris) a fost cel mai important portretist din perioada "Ancien Régime". s-a născut la Perpignan (Pyrénées-Orientales), ca urmaș al unei familii cu un lung șir de artiști din Roussillon și fratele mai mare al unui alt pictor, Gaspard Rigaud. A început pregătirea în croitorie în atelierul
Hyacinthe Rigaud () [Corola-website/Science/333851_a_335180]
-
(20 aprilie 1805 - 8 iulie 1873) a fost pictor și litograf german, cunoscut pentru portretele capetelor încoronate din mijlocului secolului al XIX-lea. Numele lui a devenit asociat cu cel mai la modă portretist al regalității. Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt "Împărăteasa Eugénie înconjurată de doamnele sale de onoare" (1855) și portretele făcute împărătesei Elisabeta de Austria (1865). s-a născut într-un mic orășel - Menzenschwand (astăzi parte a St. Blasien) în
Franz Xaver Winterhalter () [Corola-website/Science/333488_a_334817]
-
i-a acordat o bursă și a început un curs de studiu la Academia de Arte din Munchen cu Petru von Cornelius (1783-1867 ), ale cărui metode academice l-au stânjenit pe Franz Xaver. Winterhalter a găsit un mentor mai potrivit, portretistul Joseph Stieler (1781-1858). În acest timp s-a întreținut muncind ca litograf. Winterhalter a intrat în cercurile de la curte când în 1828 a devenit la Karlsruhe profesorul de desen al Sofiei, Margrafă de Baden. Oportunitatea de a se stabili dincolo de
Franz Xaver Winterhalter () [Corola-website/Science/333488_a_334817]
-
Un an mai târziu, "Il Decameron" a fost, de asemenea, lăudat; ambele tablouri sunt compozițiile academice în stilul lui Rafael. La Salonul din 1838 a expus un portret al prințului de Wagram cu mica lui fiică. Cariera sa ca pictor portretist a fost curând asigurată atunci când, în același an, el a pictat portretul Louisei Marie de Orleans, regina Belgiei, și al fiului ei, Ducele de Brabant.
Franz Xaver Winterhalter () [Corola-website/Science/333488_a_334817]
-
paginile subtile și necruțătoare despre viața intelectuală a vremii, despre moda reprezentată de valul de convertiri ce au urmat Primului Război Mondial, unele dintre ele o adevărată farsă (haosul lăuntric al lui Maurice se altoiește pe haosul epocii). Frapează marele talent de portretist; puțini autori de secol XX au fost atît de înzestrați la acest capitol. Cu o fină paletă de nuanțe, sunt surprinși Cocteau, idolatrizat inițial, apoi privit cu răceală, Gide, de care ar dori să fie apreciat, soții Maritain, cu bunătatea
Mult chinuitul Maurice Sachs by Mircea Lăzăroniu () [Corola-journal/Journalistic/6959_a_8284]
-
se poate". O viziune sintetică asupra artei românești îi prilejuiește autorului tezelor și antitezelor de la Paris eseul despre G.M. Cantacuzino. Caracteristica esențială a artei naționale este "discreția, lipsa de trufie, cu un cuvînt, măsura". Virgil Ierunca este și un admirabil portretist al celor care nu mai sînt și nu numai; de altfel, un capitol din Subiect și predicat poartă numele: Prieteni care au fost. Exilul, un tărîm de inițiere și de probă, a avut România ca o obsesie cronică, nu numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]