406 matches
-
nici chiar abundența, chiar dacă este atât de mult dorită; trăinicia unui regat este dată de încredere, de încrederea supusului în conducător, de grija conducătorului pentru supus. Încrederea ține regatul laolaltă, nu forța și nici chiar bunăstarea. Arareori am întâlnit o portretizare atât de sugestivă a rolului pe care îl are încrederea în principe ca în pasajul următor. Zi Gong întreabă ce este Zeng Guvernarea. Maestrul răspunde: "Să asiguri hrană îndeajuns, arme cât trebuie și poporul să fie plin de încredere." Zi
Viclenia globalizării . Asaltul asupra puterii americane. In: Viclenia globalizării. Asaltul asupra puterii americane by Paul Dobrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1096_a_2604]
-
progresivă. Unii cercetători și-au refocalizat atenția pe alte categorii și stiluri, iar alții, precum Dudek și Hall (1991), au tratat grupurile comparate de subiecți cu același respect ca pe grupurile analoge de subiecți creatori, obținând uneori o rigurozitate a portretizării nemaiântâlnită în cercetările de până atunci, să accentuau deficiențele persoanelor mai puțin creatoare. În ultimii 50 de ani, cercetarea creativității a reunit preocuparea față de indivizii creatori cu aplicarea metodologiei empirice și cu sentimentul umanității și demnității subiecților, o combinație prin
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
funcționare în cazuri specifice au implicat practicarea asiduă a metodei studiului de caz, pornind de la un caz și ajungând la multe altele, după cum am menționat în capitolul de față. Descoperirea punctelor comune între cazuri diferite poate fi asociată metodei de portretizare compozită a lui Francis Galton (1883): după ce sunt aduse la aceleași dimensiuni, peste fotografiile portret se suprapun numeroase ipostaze diferite. Portretul compus reprezintă „portretul unui tipologii, și nu portretul unui individ” (p. 222). Galton a aplicat metoda unor tipologii precum
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
ieșeană a anilor ’30, într-un roman cu caracter cvasidocumentar, Manuscrisul profesorului Grigore Vântu. Romane de introspecție, confesiv-lirice, clădite pe structura unor povești de dragoste, Împăcare și Ultimii ani atrag prin fluența și, pe alocuri, chiar tensiunea narațiunii, prin ușurința portretizărilor și ținuta discursului intelectual, dar ies din epocă datorită mai ales simplismului construcției și multiplicării supărătoare a datelor caracterologico-biografice la câteva personaje de prim-plan. Un discret fior metafizic transpare din Ultimii ani: după împăcarea cu viața urmează liniștea împăcării
ALECU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285236_a_286565]
-
tendința unor pseudoistorici xenofobi, cu o vădită tentă antisemită, de a nega Holocaustul. „Profesioniștii istoriei disculpative” (p. 74) au Început această campanie În anii ’70, acțiune Întărită pe la mijlocul anilor ’80 și aprofundată după decembrie 1989. Printre altele, autorul studiului afirmă: „Portretizarea lui Antonescu drept «salvator al evreilor» face parte din campania politică a naționaliștilor Împotriva Ungariei și a ungurilor” (p. 80), prin acuzele unilaterale aduce regimului hortyst. În Încheiere, Braham revine cu o analiză foarte lucidă, subliniind că reabilitarea mareșalului reflectă
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
cu volumul Epigrame, aici semnând pentru prima oară cu pseudonimul Quintus. Improvizația reușită și expresia vie își găsesc în epigramele sale genul potrivit. Tematicii nu-i lipsește varietatea, dar de o atenție deosebită în ochii epigramistului pare să se bucure portretizarea, în manieră ușor caustică, a femeii. Un alt volum, Cazuri și necazuri (1904), cuprinde versuri umoristice și epigrame de aceeași ținută lirică. În general sprinten, prompt în ripostă, I.-Q. se simte atras de forma dialogată a discursului și cultivă
IONESCU-QUINTUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287593_a_288922]
-
eroul din Fiul secetei (1979). L. va debuta în 1954 la revista „Tânărul scriitor”, și editorial în 1963, cu romanul Cordovanii (I-III; Premiul de Stat și Premiul Uniunii Scriitorilor). Imaginea scriitorului ar putea fi cea dintr-o încercare de portretizare pe care i-o face Eugen Barbu: „În câmpul literar a apărut un individ păduros, dur, cu ceva apăsat în mers și glas, cu o revendicare pătimașă în ședințele noastre de breaslă. M-au impresionat [...] logica lui țărănească, patosul său
LANCRANJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
unei etici inflexibile, atitudine care o îndepărtează de semeni, dar nu aplică aceleași principii când se judecă pe sine, fiind dispusă la autojustificări degradante și la improvizații în propria existență. Grotescul unor scene e salvat de finețea descrierii și a portretizării. Scrierea jurnalului (publicat în a doua parte a romanului) trebuia să însemne o revanșă pentru nereușita în viață a eroinei. Ea distruge, astfel, mental și virtual, toate structurile relaționale (inclusiv cu propria familie) pe care le credea vinovate de eșecurile
GAVRIL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287179_a_288508]
-
probeze inaderența lui Titu Maiorescu la febrele modernității. Evocat cu un condei de monograf, D. Anghel este văzut, dincolo de tocitul clișeu de „poet al florilor”, prin prisma sensibilității moderne, ultimele sale proze prefigurându-l pe Urmuz. Ion Anestin, a cărui portretizare se axează pe însușirile de umorist, este una dintre restituirile meritorii înfăptuite de D., la fel ca și Gheorghe Banea, scriitor urmărit parcă de un blestem în destinu-i mult încercat. În dezacord cu G. Călinescu - ale cărui opinii le contrează
DURNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286920_a_288249]
-
și înmormântat la Șiria. Cele câteva scrieri publicate de M. în periodice nu atestă o vocație deosebită. Cu subiecte luate în majoritate din viața satului, unele nuvele eșuează în melodramatic (Rada, La umbra teilor), iar altele, în care încearcă unele portretizări (Mitru Dascălul, Ioan Covrig, Gura satului), nu lasă o impresie mai favorabilă. Autorul se risipește într-o relatare prea amplă și obositoare a conduitei personajelor. Oarecare talent descriptiv se vădește în nuvela Lumea albă. Poezia Scrisoare, publicată în „Familia”, relevă
MERA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288090_a_289419]
-
1930 și 1990. Deși autorul declară că textele ar fi simple demersuri reportericești, „fără pretenții literare”, unde meritele sale sunt doar „sagacitatea și ținerea de minte” care îi sunt proprii, ele se înscriu printre paginile cele mai bune ale genului. Portretizarea subtilă, descrierile ambianței naturale, desenul unor medii, mai cu seamă chipul urbei moldovene, și evocarea lirică, referința la operă și citarea unor caracterizări sau aprecieri memorabile, șarja îngăduitoare și replica epigramatică, amănuntul pitoresc și anecdota savuroasă sunt chemate să stea
LEON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287777_a_289106]
-
Iași și apoi în capitală. Debutează editorial în 1944, sub numele Lola Sterea-Bărăgan, cu Povestea celor cinci pitici. Carte pentru copii, primul volum pune în evidență calități care o vor caracteriza pe S.-C. ca prozatoare: talent epic, capacitate de portretizare și deschidere spre domeniul istoriei și civilizației unui areal geografic extins. Acestea conlucrează și dau la iveală o poveste educativă despre cele cinci continente, protagoniști fiind cinci pitici (paznici ai pietrelor prețioase): Asiaticus, Africus, Europicus, Americus și Australianus. Povestiri macedonene
STERE-CHIRACU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289920_a_291249]
-
Popești din patru unghiuri, urmând, pare-se, Scrisorile și sonetele de aceeași factură ale lui Eminescu, sunt lipsite de precizia și percutanța modelului, ca și de forța lui plastică. Aici totul are mai degrabă un aer moralist-didactic, diluat și convențional, portretizările diverșilor „Popești” neajungând la conturul de aqua-forte al pamfletului, cum intenționase autorul. SCRIERI: Florile dalbe, Craiova, 1912; Doine din zile de luptă, Iași, 1917; ed. 2, Iași, 1919; Când pleacă regimentul, București, f.a.; Influențe românești în poezia și folklorul unguresc
SORICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289801_a_291130]
-
oneste, sprijinite de Dumitru Dumitru, și suflete pervertite (birocrați incorigibili, carieriști amorali, ariviști siniștri), în stare de orice pentru atingerea unor scopuri personale meschine. Tezismul partinic, în spiritul orientării impuse după al IX-lea Congres al PCR, este evident, însă portretizarea plauzibilă a câtorva inși detestabili constituie, totuși, un merit. Clipa nu are ingenuitatea și savoarea epică din Niște țărani, dar posedă, în schimb, o abilitate picturală superioară celei din multe romane cu tematică industrială, nu doar din perioada manifest dogmatică
SARARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289490_a_290819]
-
SIMIONESCU-RÂMNICEANU, Marin (9.XI.1883, Focșani -25.III.1964), dramaturg, prozator și eseist. Este fiul Elenei (n. Mincu) și al lui Dumitru Simionescu-Râmniceanu. Profilul mamei lui S.-R. l-ar fi inspirat pe Duiliu Zamfirescu în portretizarea Sașei, personaj din romanul Viața la țară. Urmează studii de filosofie și estetică la Universitatea din Charlottenburg, Berlin. Spirit polemic, intră în arena literară prin disputa cu G. Ibrăileanu, în revista „Luceafărul”, unde colabora din 1905, pe tema „artă pentru
SIMIONESCU-RAMNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289688_a_291017]
-
scrie versuri critice la adresa unei nepoate de ștab comunist, dansează Hora Unirii pe stradă și ascunde faptul că tatăl său se află în arest preventiv, Paul va fi exclus din UTM, apoi exmatriculat din facultate. Limba de lemn, adecvată în portretizarea unor instructori birocrați, a unor turnători, aduce un deserviciu când e folosită de protagonist și de prietenii lui. Tăcutele neliniști (1979) continuă formula romanului anterior, schimbându-se cadrul și finalul. Tânărul inginer Doru Măgureanu, promovat în Comitetul de Partid al
ZEHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290731_a_292060]
-
Din 1806 țara se transformă în teatru de luptă și furnizoare pentru oștile străine, încleștate în războiul ruso-turc, câștigat de Rusia în 1812, prin izbânzile unor comandanți ca bătrânul feldmareșal Prozorovski, generalii Bagration, Kamenski și Kutuzov, sugestiv caracterizați. Capacitatea de portretizare, calitate principală a cronicarului, merge de la definirea sumară, dar semnificativă, la imaginea amplă, cum e aceea a lui Alexandru Moruzi - natură complexă, însă în „țesătura ei pătată fără lecuire” - sau a lui Mihai Suțu - domn „supțire la minte”, dominat de
ZILOT ROMANUL (1787. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290738_a_292067]
-
muicăi cea bărbată / Cu cânepa nelucrată / Cu casa nescuturată”), sau poate fi real, reliefând o satiră socială („Are hâda șese boi / Mândra n-are nice doi”). Mai puțin întâlnite, epitetele contribuie la marcarea puternică a satirei, ducând-o, în unele portretizări, până la sarcasm. Apar, de asemenea, false epitete laudative, menite să evidențieze contrastul dintre aparență și realitate. Comparată adesea cu epigrama, s. are aceeași formă concisă, redusă la câteva versuri, dar este lipsită de poantă, de efectul final de surpriză, specific
STRIGATURA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289980_a_291309]
-
și mai departe materialul de viață pe care l-am transformat și îl voi mai transforma în material literar”. Prin definiție autobiografic e volumul Zile de lagăr (1945), jurnal al detenției din timpul războiului, literatură prin expresivitatea situațiilor și a portretizărilor, prin efuziunile lirice și, înainte de toate, prin stilul inconfundabil. Dar debutul prozastic care îl impune se produce odată cu tipărirea, în 1948, a romanului Desculț, apărut inițial, în bună parte, în „Contemporanul”. Reeditat în numeroase rânduri, tradus și difuzat peste hotare
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
se ocupă de montări din dramaturgia universală (Shakespeare, John Arden, Jean Anouilh ș.a.). Vivacitatea stilistică ar fi caracteristica prin care ar putea fi definită maniera critică a lui P., trăsătură prezentă în analiza literar-dramaturgică a pieselor, dar mai ales în portretizări. Cronicarul știe să evalueze și relația autor-regizor, așa cum se întâmplă, bunăoară, când vorbește despre Horia Lovinescu: „Cum spuneam, Lovinescu are forța sa de rezistență (care nu e, în orice caz nu în primul rând, forța directorială) în fața regiei și regizorilor
POPESCU-20. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288941_a_290270]
-
antologhează parcimonios în volumul Poeme. 1931-1965 (1965) și mai ales în Puterea iubirii (1971). Proza însă, cultivată cu precădere după 1960, îndeosebi pe subiecte istorice, uneori cu o poetizare a stilului în descendență sadoveniană, captivează prin claritate narativă, prin știința portretizării și intuiția psihologică și, în același timp, prin exactitatea reconstituirilor de epocă. O nuvelă amplă, Premieră de gală (1957), concentrează acțiunea într-o singură seară, din noiembrie 1955, la Viena, când spectacolul extraordinar cu Fidelio de Beethoven redeschide, după război
POPESCU-25. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288946_a_290275]
-
dihotomia maniheistă inerentă realismului socialist (nou-vechi, pozitiv-negativ, oameni noi-oameni vechi), primele romane ale lui P., Străinul (1955) și Setea (1958; Premiul de Stat), se disting, în producția industrioasă a timpului, prin însușiri autentic literare, precum expresivitatea descripțiilor, pregnanța unor situații, portretizarea caracterizantă, suculența graiului țărănesc ardelean și, în general, a vorbirii personajelor. Axat pe evoluția lui Andrei Sabin, vădit alter ego al autorului, elev eliminat din liceu pentru că, într-o teză, și-a exprimat protestul împotriva războiului hitlerist, caracter dârz, inteligență
POPOVICI-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288967_a_290296]
-
societate, asupra rolului sacrului și asupra condiției umane, văzând lumea din jur prin „chenarul geamului”, din perspectiva gânditorului și intelectualului solitar, frustrat de bucuriile vieții obișnuite, nu și de acelea ale contemplației și reflecției filosofice. Reconstituirea unor evenimente culturale și portretizarea unor personalități se face în manieră eseistică și denotă erudiție, inteligență. SCRIERI: Eleonora Romanescu, Chișinău, 1983; În fața formulelor de veșnicie, Chișinău, 1986; A patra dimensiune (în colaborare cu Vlad Zbârciog), Chișinău, 1991; Lumea în chenarul geamului, București, 1996; Pasărea în
PURICE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289068_a_290397]
-
epic, autorul dovedind și calități narative deosebite (ca, de altfel, și în nuvela Vâltoarea, 1950). E drept, cărțile de memorialistică și istorie literară tipărite ulterior - Luminile oglinzilor (1974), Autografe (1983), Descoperirea păsării Sitela (1989) - au reliefat disponibilitatea pentru evocare, pentru portretizare, capacitatea de a surprinde personalitatea unui scriitor, trăsătura lui specifică prin relatarea unor întâmplări mai puțin cunoscute. Talent literar arată R. și în reportaje: Hai cu mine (1942) și Pe drumuri de țară (1957). O mare parte a activității sale
RAICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289118_a_290447]
-
spre problemele epocii și spre ideile iluministe. Pentru mărirea omului, Pentru neputința omului amintesc discursurile lui Voltaire din Sur l’homme. Filosofia sceptică a acestor versuri e înlocuită, în Caracteruri (1825), de satira activă, cu finalitate precisă, de îndreptare. În portretizarea patimilor omenești, tributară lui Teofrast și La Bruyère, tendința și expresia generalizatoare, țintind către tipologia clasică a modelelor, se aliază cu înverșunarea polemică. De unde naturalismul în limbaj, invectivele, mulțimea detaliilor ce individualizează și dau tablourilor autenticitate, culoare locală. Verva imprimă
MUMULEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]