124 matches
-
fiindcă mai cred într-un specific românesc, din perspectivă ontologică. Din filosofia postmodernistă, a învățat că nu există arhetipuri, cum se amăgeau Eliade și Jung, nu există Dumnezeu, ci doar simulacre, niște constructe fără Grund inventate de generațiile romantice și postromantice. Omul postmodern trebuie eliberat de ideea Centrului, fiind liber să aleagă, condiția lui cea nouă stând în avantajul nomadismului. Filantropia guvernelor din România (sau de aiurea), grație căreia se acordă tinerilor basarabeni burse, în speranța că vor redeveni români, apare
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
scrie pe reversul misivei tale proprii. În rest, ascult la umbra albumelor grele de arhitectură transparentă povești rimate și periate despre dragoni mai vechi și mai noi, despre timpuri încorsetate de putere, consum, prostie, alchimie și despre aceleași personaje balcanice, postromantice, veșnic vampirice. Continuând cu râsul și cu rima și auzindu-l pe Foarță vorbind despre era tehnologizată, îl iei de mână pe Mr. Clippit de la Curtea Veche și treci la Istoriile unui Matroz (sau marinar roz?) de la Brumar. Tună! Iar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
mari doar pentru claritate didactică. Și eu - pentru a reveni la „teoria” lui P. Georgescu, care mi-a făcut onoarea unei judecăți la insistențele prietenilor mei, atunci, la Începutul deceniului șapte -, din neputință „realistă” sau pentru că instinctiv Îmi ascultam „temperamentul”, „postromantic”, fantast, exaltat, căutând „cu orice preț” tensiunea intra-umană și „vânând” misterul creației sub toate formele (o incapacitate, poate, a adolescentului și apoi a maturului de a se desprinde definitiv de angoasele și fascinațiile copilului, a puberului!Ă am „curățit
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
animalelor cântă când le este dor, născând folclorul oral și muzical; noi, scribii, spre deosebire de cei antici, babilonieni sau egipteni, consemnăm nu recoltele, birurile sau amenzile, ci „pictăm societatea și moravurile”, „purtăm o oglindă de-a lungul unui drum”, cum spunea postromanticul Stendhal sau, mai nou, Încercăm să plonjăm - pe riscul nostru, se’nțelege - În străfundurile Eului uman, bărbat, femeie, copil sau bătrân, acolo unde nu mai sunt granițe și nici națiuni, unde suntem goi, aceiași, vii și, uneori, chiar insuportabil de
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
senzație de „absurd” pe care mi le-a ridicat În cale, ca... pe o vină! Eram un fel de „singuratic” În această profesiune de credință existențială, o singurătate ce se adăuga altor singurătăți, cele ale profesiunii, vocației, carierei!... Ale temperamentului „postromantic” sau, mai știi, „preromantic”, cum Îmi place uneori să glumesc. Doar pe jumătate!... Viața noastră, a scriitorilor, a artiștilor, e făcută indubitabil din singurătate, din singurătăți. Dar trebuie o bună doză de imbecilitate, dacă nu de mediocritate abil ascunsă ca să
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
și propune o interpretare globală a operei eminesciene din perspectiva modernității ei. Istoricește, mult dezbătuta problemă a poziției lui Eminescu în raport cu romantismul sau postromantismul e soluționată de Th. Codreanu printr-un sofism: Eminescu nu e un romantic întârziat, ci un postromantic, dar "unul dintre primii redescoperitori ai romantismului într-o vreme când interesul pentru romantism era în vădită scădere"; stânjenitor este însă faptul că demonstrarea acestui punct de vedere ingenios se bazează pe articolul din Fântâna Blanduziei, plagiat de Eminescu, în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cântă și deprinderile studiului și cântului solo pot favoriza uneori pedalizări reflexe ce nu sunt presupuse de partitura pentru pianul la patru mâini. Studiul pedalizării are soluții particulare la fiecare cuplu pianistic, în funcție de repertoriu, cu deosebire la cel romantic și postromantic. Pedalizarea trebuie să cuprindă toate procedeele tehnice, asigurând diferitelor stiluri muzicale, pe de o parte, acuratețea, și pe de alta valorificarea întregului potențial al resurselor sonore specifice celor trei pedale: de amplificare, de amortizare și de prelungire, întregind astfel rezultanta
Repere structurale în activitatea duo-ului pianistic by Pânzariu Marin () [Corola-publishinghouse/Science/91608_a_93176]
-
care, împreună cu monografiile unui alt iranist, Duchesne-Guillemin, despre Mallarmé și Valéry, corespund tiparului rar în care istoricii religiilor, depășindu-și propria specialitate, contribuie la înțelegerea producțiilor literare contemporane, nu le va găsi1. Pentru că, deși a scris despre etapa romantică și postromantică a orientalismului european, despre fuziunea dintre anticlericalismul francez și convertirea viziunii ariene în ideologie rasistă, Wikander nu a ajuns să publice nimic. Făcând o asemenea referință, Eliade se raportează mai degrabă la discuții, așa cum un alt celebru pasaj referitor la
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
și atractive, reacția, gestul hotărîtor, adeseori sinucigaș! Dar... dar... dar...! Nu, nu Înșir aceste lucruri cu mânie; e „prea târziu” pentru mânie, În cazul meu este ora reflecției calme, reci - atât cât o permite inflamarea vocației mele specifice, romantice sau postromantice! -, este ora bilanțului și, poate, mai știi, ora testamentară. Și nu aș fi la Înălțimea operei mele, atât cât este, dacă aș arăta mânii nepotrivite, nedrepte, față de oameni și de gesturile lor. „Ne-dreptatea” mi-o păstrez mie, bidiviul nărăvaș
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
dat Antichității care credea că Parcele ne aruncă În leagăn destinul și firea. Firea, da, cu multă probabilitate, temperamentul și, parțial, caracterul; dar... destinul?! De fapt, pentru a Îndrăzni Încă o dată să abordăm acest concept pe care filosofia actuală, profund postromantică, nu prea Îndrăznește să-l abordeze - pe care, mai sus și altădată, În ceea ce ne privește, l-am „extras” din fraza spectaculară a lui Nietzsche: Hat man Charakter, so hat auch man auch sein typisches Erlebnis das immer wieder kommt
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Înclinări și simpatii instinctive Într-un moment În care, anii cincizeci, profund și brutal staliniști!, individul și cultul, valoarea sa erau nimicite În praf pentru cultul maselor și al „rolului lor În istorie”. Dar... după ce ne deosebim „noi, romanticii” sau „postromanticii” sau, mai știi, „neo-romanticii?”... Cu siguranță prin această fervoare a cultului individului, a eroului, și o Întreagă istoriografie antică ilustrată de un Thukydides sau Plutarcos - arta portretului, din care se inspiră și tipologia romanescă actuală! - ne susține, deși un titan
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Făt-Frumos și o Ileană Cosânzeană reduși la trivial!Ă Cităm, în treacăt, splendidul studiu al lui D. Popovici, ca și cel de debut al lui Matei Călinescu, care subliniază, ambii, această „originală”, profund atipică orientare și viziune a marelui nostru postromantic. În En-Ghidu apar, la foarte tânărul și încă ne-publicatul Nichita, nu numai „semne” atipice, contrastând radical cu notele poeziei românești postbelice - luând cu titlu de exemplu pe bunii poeți din generația războiului, un Tonegaru sau Geo Dumitrescu! -, dar chiar
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
voind încă o dată să „public acolo” și să cred în viitorul și prezentul literelor române. Și nu orice viitor sau prezent, ci unul major, pe măsura viselor înaintașilor noștri, descoperindu-mi probabil încă o dată o inimă sau un temperament de postromantic (sau, mai știi, de preromantic!Ă sau, pur și simplu, de pașoptist etern... Și, probabil, în aceste „veșnice întoarceri” pe solul național și în regatul literelor rezidă pentru mine ceea ce numim, cu un termen generic și destul de vag - fericirea. Și
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
gândea prin limbaj și uneori dincolo de el", constatând că analiza în profunzime a textelor eminesciene ne arată că ele "spun altceva decât s-a considerat inițial". Un prim capitol ne introduce în "tensiu nea imaginii poetice", exegetul considerând că poezia postromantică se angajează într-o mare aventură a limbajului. Pus în contextul evoluției acesteia, alături de Rimbaud, Baudelaire, Mallarmé, Eminescu se relevează ca un creator care, "sintetizând utopia romantică", "anticipează și apoi trăiește în semnificația dramatică a relației dintre parole și langue
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
se îndepărtează. A doua direcție, care în nenumărate moduri explicitează opera eminesciană, este mitul orfic. Ceea ce Marcel Raymond observa prin Charles Baudelaire, adică imposibilitatea imitării naturii și "încarnarea propriului eu" al acesteia, începuse în romantism, dar devine abia la poeții postromantici o traversare a unui labirint, ce se referă la natură prin poezie. Eminescu este un poet crucial în analiza devenirii poeziei europene moderne, din mai multe perspective". Studiul lui Paul Iruc este, fără îndoială, o lectură nouă a liricii eminesciene
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
codurile poetice, la raportul convenție-invenție în literatură. Volumul Metafora în poezia simbolistă românească (2002) examinează poezia simbolistă sub unghiul stilisticii conjugate cu poetica diacronică. Studiul e atent deopotrivă la inerția formelor poetice, care plasează simbolismul românesc în trena unui epigonism postromantic, dar și la elementele care anunță poezia modernistă din primele decenii ale secolului al XX-lea. Cercetând ansamblul formelor analogice definitorii pentru poetica simbolistă (comparația, metafora, personificarea, alegoria, simbolul, sinestezia), autoarea demonstrează că simbolismul a reprezentat în evoluția poeziei românești
DUDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286890_a_288219]
-
esenței locale a literaturii, una dintre manifestările cele mai profunde ale lui genius loci, era discreditată. Literatura revenea ca ideea unui universal În absența oricărei determinări locale, de analizat nu numai ca operă-efect a unui fascicul de cauze, conform pozitivismului postromantic. și aici, desigur, căile puteau fi multe: una era cea culturală, dar conceptul etnologic de cultură nu era Încă vulgarizat. Alta, cea urmată În Franța, a fost cea inițiată de avangarda formalistă rusească, cu autori traduși de Todorov Însuși, În
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
o formă liberă care trebuie să o realizeze. Poezia franceză a rămas, În mod clar, un exercițiu de limbaj, marcat de experimentele oulipiene, o deconstrucție a limbajului cartezian. Din altă perspectivă, este vorba, Însă, despre fidelitatea absolută față de paradigma Literaturii postromantice care, În proză, spuneam că s-a sfîrșit la Începutul anilor 1980. I. 3. Două regimuri de vizibilitate ale literaturii Din ce În ce mai limpede, În România se conturează o mică industrie literară autohtonă. În Occident, ea există demult. Literatura de consum nu
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
individual, fără să-i schimbe structura și originea. Unde se putea manifesta mai pregnant morala eroică a „generației etice” a unui Malraux decît Într-un război? Cu alte cuvinte, vina literaturii n-a fost aceea de impunere a unor valori postromantice - situație În care cu greu se mai poate distinge conturul normei, dacă nu cumva norma Însăși devine un concept caduc - ci aceea de a prelungi În mod criminal niște minciuni ambalate sub forma atrăgătoare a adevărului estetic și, În cele
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
istoria acționează asupra noastră mai mult decât ne dăm seama și suntem dispuși să admitem. Omul este alcătuit în mai mare măsură din prejudecățile decât din judecățile sale. în ultimă instanță înțelegerea rămâne în temeiul heideggerian al Ființei. în hermeneutica postromantică a lui Dilthey, a înțelege însemna a cunoaște interioritatea cuiva, dincolo de semnele senzoriale și prin intermediul lor. El credea că, dincolo de orice deosebiri de epocă, cultură, clasă, rasă, este posibil să reconstituim trăirile altora: exegetul nu are decât să-și transpună
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
d. 10 ianuarie 1957, New York) este pseudonimul lui Lucila de María del Perpetuo Socorro Godoy Alcayaga, poetă din Chile, premiată cu Premiul Nobel pentru literatură în anul 1945. Creația sa este profund feminină, meditativă, de înaltă emoție lirică și tonalitate postromantică și uneori simbolistă, în care transfigurează natura aspră a ținutului natal, valorile naționale, copilăria ca vârstă a fragilității, exuberanța tinereții și iubirii, durerea solitară, meditația asupra morții. ""... pentru poezia ei, care, inspirată de emoții puternice, i-a transformat numele într-
Gabriela Mistral () [Corola-website/Science/299374_a_300703]
-
de director muzical general al orașului München și de dirijor permanent al orchestrei filarmonice din acest oraș. Sub conducerea sa, Filarmonica din München devine una din cele mai bune orchestre simfonice din lume. a fost un mare interpret al muzicii postromantice, fiind recunoscut ca dirijor neîntrecut a simfoniilor lui Anton Bruckner, precum și al impresioniștilor francezi, de la Claude Debussy la Maurice Ravel. Stilul său dirijoral era foarte original, fiind cunoscut în special pentru varietatea tempo-urilor: astfel, cu cât pasajul muzical era
Sergiu Celibidache () [Corola-website/Science/297376_a_298705]
-
d´Espinosa, Fenyő László, Rolf Herbrechtsmeyer, Andreas Henkel, Valentin Arcu, Dan Grigore, Jandó Jenő, Cvartetul Transilvan, Cvartetul Gaudeamus, Trio Moscova, etc. În anul 2006 obține titlul de Doctor în muzică cu lucrarea Stileme ale creației pianistice la A. Skriabin - de la postromantic la modern. În prezent ocupă funcția de profesor universitar la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj. Studenții clasei sale de pian sunt distinși cu premii la concursurile de pian din țară și din străinătate, unii dintre ei având deja
Haydn și Mozart cu Orchestra de Cameră Radio la Sala Radio by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105853_a_107145]
-
instrument obligat în cele de tutti. O astfel de abordare, firească și convingătoare prin puritatea stilistică barocă, repune în discuție câteva probleme de cutumă a interpretării, între care cea a raportului sonor solo-tutti. Pe noi, auditorii formați de experiența practicii postromantice și moderne în interpretarea muzicii lui Bach și a lui Mozart, ne poate descumpăni sonoritatea mai estompată a instrumentului solist, atitudinea mai discretă, mai puțin sau deloc „de vedetă” a protagonistului. Obișnuiți cu tratarea grandioasă a repertoriului baroc și a
Un triumf al calit??ii muzicale by Lavinia Coman () [Corola-other/Journalistic/83598_a_84923]