349 matches
-
În categoria de POVESTIRI sunt încadrate operele: Poveste ( Prostia omenească), Moș Nichifor Cotcariul (considerată nuvelă - pentru lungimea ei), Povestea unui om leneș, Moș Ion Roată, Popa. Opera lui Creangă nu a fost tipărită în volum, decât după moartea sa. Tipărirea postuma a scrierilor lui Creangă a ridicat unele probleme legate de clasificarea acestora, editorii încercând să orânduiască într-un fel sau în altul bucățile publicate de Ion Creangă în manualele școlare, în revistele vremii sau rămase în manuscris. Dominantele scrisului lui
CREANGĂ ŞI COPIII by POPA M. RODICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/631_a_1267]
-
de pâcla ce începea să acopere steaua poeziei într-o lume a pragmatismului sensibil doar la "ochiul dracului". A fost un suflet chinuit. Fata pe care a adoptat-o prin anii '80 îi poartă numele și, cu devoțiune, îi editează postumele și-i cultivă amintirea... Iată și un mesaj premonitoriu primit în 1991 de la Corneliu Sturzu. Poet fiind, l-a scris în versuri: "Cum e să știi că nu ai nici un rost / Să nu mai crezi, să speri, să nu mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
-i străvadă începutul, originea. Este o răscruce, acea întorsătură (Kehre, la Heidegger), acel "drum întrerupt" închiderea în sine, pe care Ioana Em. Petrescu a formulat-o cu nebănuită profunzime. "Stinsul" ochiului ("Pentru-a luci deplin / menit îi pare stinsul" din postuma Și tot n-ați înțeles) este suferința ființei eminesciene: ochii care se sting deasupra ta, arși de patima iubirii "ochii tăi ce străluceau mistuitor și înfocat" devin "osteniți și se aprind cu mult mai rar", ei privesc acum doar "cu
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
versuri în revista „Tânărul scriitor” (1953). Colaborează la „Luceafărul de ziuă” (Brașov), „Viața românească”, „Contemporanul”, apoi, după 1960, la „Argeș”, „Cronica”, „Ramuri”, „Tribuna”, „Convorbiri literare”, „România literară”, „Luceafărul”, „Orizont”, „Tomis”, „Ateneu” ș.a. Ca editor, după 1990, se preocupă de publicarea postumelor lui Darie Magheru, precum și a altor opere importante ca, de exemplu, romanul lui Hans Bergel, Dans în lanțuri. În 1978, îi apare prima carte, romanul Doi ori doi. În intervalul de aproape trei decenii de la debutul publicistic, până la apariția romanului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286845_a_288174]
-
de chiacheroni”, îl confirmă pe cel căruia îi recunoaște, totuși, calitatea de „mare vizionar”. Avea o înaltă prețuire pentru Mihai Eminescu, respingea însă moda epidemică a „lamentațiilor” posteminesciene; îi premerge totodată lui G. Ibrăileanu în criticile aduse publicării neselective a postumelor. Cerea literaturii române, îndeosebi celei din „provinciile subjugate”, mai multă „imaginație combinativă” (acuza „invenția slabă”), dar îi minimalizează pe George Coșbuc, pe Slavici, pe Octavian Goga, ajungând astfel la diletantismul atât de vulnerabil din discursul academic Poporanismul în literatură. În
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
cu formă fixă: - gazelul -specie a genului liric, alcătuită din distihuri, folosind aceeași rimă din primul distih în versul al doilea din celelalte distihuri, după ce primele două versuri rimează între ele. Fiecare distih are caracter de maximă. Exemplu: Gazel (din Postume) de M. Eminescu - glosa - poezie cu formă fixă, cu caracter filozofic, alcătuită din tot atâtea strofe câte versuri are strofa inițială sau strofa temă, plus prima strofă cu versurile în ordine inversă. Strofele următoare dezvoltă ideea din fiecare vers al
NOŢIUNI DE TEORIE LITERARĂ by LUCICA RAȚĂ () [Corola-publishinghouse/Science/1771_a_92267]
-
destul de diverse și, de asemenea, prin colaborări notabile. Astfel, dintre poeți se distinge prezența lui G. Bacovia (Toamnă), Aron Cotruș (Copilărie, alb pridvor părăsit...), Victor Ion Popa (M-a cunoscut), Al. T. Stamatiad (Spre alte înălțimi). De menționat și două postume, Cântec și Prorocie de Al. Vlahuță. Tot cu versuri sunt prezenți G. Tutoveanu, Agatha Grigorescu, Cincinat Pavelescu și o seamă de alți autori mai puțin cunoscuți: Sylvia Pan, Virgil Duiculescu, Zoe G. Frasin (Zoe G. Tutoveanu), Const. Goran ș.a. Deși
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287332_a_288661]
-
dar volumul memorialistic Vin amintirile. Frânturi dintr-o viață și transpunerile din Tucidide (Războiul peloponeziac) și Seneca (Cercetări privitoare la natură) vor rămâne în manuscris. În lucrarea sa de referință, Figuri din Antichitatea clasică (I-II, 1929-1930), ca și în postuma Străini vestiți în luptele din Roma veche (1982), M. reconstituie portretele unor personalități ale lumii greco-latine pentru a contribui la promovarea clasicismului în România și familiarizarea marelui public cu universul Antichității. Bun cunoscător al epocii evocate, înzestrat cu intuiție istorică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288033_a_289362]
-
alături de Istorie..., opera fundamentală a autorului. Eminescu este abordat din perspectiva unui proiect vast, care constă în scrierea unei istorii a literaturii române, concomitent cu altă necesară, tranșantă disociere a valorilor. Criticul preia și radicalizează demersul călinescian de valorificare a postumelor până la schimbarea poziției lor valorice față de antume. La apariția studiului reacția tradiționaliștilor împotriva acestui „sacrilegiu” a fost extrem de vehementă. În realitate, exegetul nu discreditează poezia eminesciană antumă, ci o disociază de cealaltă, rămasă în manuscrise, aplicând în ambele cazuri același
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
despre critica literară a aceluiași moment, cu deosebire analiza aproape didactică a scrierilor lui Titu Maiorescu. Hazardată apare însă interpretarea fizionomiei spirituale a lui Mihai Eminescu, considerat un optimist și un spirit practic, pe baza gazetăriei politice și prin minimalizarea postumelor. În comediile lui I.L. Caragiale se evidențiază în mod exagerat filonul tragic, iar valoarea lui Duiliu Zamfirescu e supraapreciată. G. împinge aici, ca și cu alte prilejuri, sociologia literaturii spre sociologism, tendință căreia nu reușește să i se sustragă. Volumul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287124_a_288453]
-
1928 și 1932, prezentat cu modestie drept o minimă contribuție în direcția sintezei pe care epoca, atât de bogată în studii eminesciene, pare să o anunțe. Criticul se ocupă doar de poemele antume, împărtășind pudoarea lui G. Ibrăileanu față de cercetarea postumelor. Altfel, comentariile nu depășesc stadiul de simplă povestire a poemelor, fără investigații interpretative. Se reține sugestia „poeziei pure” eminesciene din Stelele-n cer..., Peste vârfuri ș.a., ca și ideea de a discuta „peisajul transcendent”, însă cu referire doar la Luceafărul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288730_a_290059]
-
și începutul secolului XX, gânditorul evreu german Hermann Cohen celebra absența existenței unui stat evreu ca pe o obligație pentru umanitate, al cărei viitor mesianic ar fi cerut unirea tuturor popoarelor într-o confederație de state. Iar în opera sa postumă publicată în 1918, Religia rațiunii, el vedea în suferința evreilor un semn mesianic adresat națiunilor 59. Portretul unui iudaism atemporal și anistoric se regăsește în gândirea principalului său discipol, Franz Rosenzweig. Potrivit acestuia din urmă, cheia supraviețuirii poporului evreu, esența
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
au fost descoperite, rezumate, difuzate și utilizate ca suporturi și mijloace ale unui praxis organizatoric. Opera lui Marx, care a fost cea a marxiștilor, și-a arătat roadele după ce a fost redactată, cu puțin înainte de moartea autorului ei; îi este postumă. Studiul și conservarea vulgatei ar fi trebuit să fie cea mai înaltă preocupare teoretică a teoreticienilor marxiști, dar a fost mai tot timpul considerată drept minoră de către aceștia. Dacă marxismul ar fi avut un sens, doar vulgarizarea sa ar mai
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
li văzut. Nu mai spun ce se întâmplă cu acest sentiment "după" ce ai cunoscut orașul. lașul are ceva de femeie fatală. Cine i-a căzut în plasă, este condamnat la iubire veșnică. Dacă s-ar aduna în altă viață, postumă, toți foștii ieșeni, aceștia s-ar grupa, foarte probabil, pe categorii determinate de cartiere, și mai puțin pe alte criterii. Cineva, ajuns foarte, foarte "mare" în rândul funcționarilor petrolieri, se lăuda, de câte ori ne vedeam, că este din "Tătărași", inventând cumva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
sau, mai bine zis, din ce fusese împiedicat să dea - prin îndepărtarea cu forța, atâta timp, de la masa de scris. Iată, în acest sens, o dramatică mărturisire târzie, din epoca exilului, citată de Emil Manu în ediția din 1995 a Postumelor (Editura „Societății Adevărul“): „Sub apăsarea anilor de viață furați, a manuscriselor de mai multe ori confiscate și distruse, cu complexul sfâșietor că nu voi mai avea timp să scriu sau să spun ce mai am de spus sau de scris
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
traduceri de proză), la care sunt de adăugat textele publicistice nestrânse în cărți, precum și editarea, în exil, a trei reviste internaționale de literatură. Un adevărat continent literar cu încă destule zone puțin cunoscute și cu unele chiar nedefrișate (v. și postumele inedite care apar în continuare, cum este și ediția amintită mai înainte). După 1968 am devenit coleg de redacție cu Ion Caraion, la România literară, unde l-a chemat vechiul său prieten Geo Dumitrescu, datorită căruia s-a refăcut acolo
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
o influență livrescă, cât o trăire trecută în cuvânt, în ultimele cuvinte înainte de „ceremonia ceremoniilor”: „să mori / așa cum numai vulturii / își îngroapă singurătatea în aripi.” Antologia La marginea împărăției (1983) cuprinde, pe lângă poeziile din cele două volume anterioare, și câteva postume, definitivate pentru tipar de autor, texte care surprind prin grija pentru formă, rima și ritmul, ignorate până acum, fiind riguros respectate. Fără să piardă nimic din profunzime, din încărcătura ideatică, poezia devine astfel o incantație plină de dramatism. SCRIERI: Tăgade
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287355_a_288684]
-
proletar prin vizibilizarea mai cu seamă a unui repertoriu poetic seleciv din textele poetice eminesciene"), trecându-se la N. Iorga care produce "schimbarea canonului de interpretare a operei eminesciene", în perspectiva Sămănătorului, G. Ibrăileanu (discuția privind "oportunitatea sau inoportunitatea publicării postumelor"), bineînțeles Macedonski și de aici, la un jurnal al maladiei poetului cu întreaga retorică stârnită în jurul ei, cu valul epigonilor (Al. Vlahuță mai ales), făcând un portret robot al acestora ("Cu cine seamănă epigonul:") și cu o amplă tratare a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
scrierilor lui Eminescu, vorbind despre cel de al șaselea volum din seria de Opere pe care o realizează aceasta la Editura Minerva, dar observațiile vizează întreaga muncă a editoarei, observând "întinsa cunoaștere a epocii", iar în ceea ce privește readucerea în actualitate a postumelor, Dan Mănucă atrage atenția asupra faptului că editoarea "le grupează după un criteriu" ce "contribuie la reconstituirea a ceea ce am putea numi stilul psihologic sau ideatic. Procedeul este acela al arheologului, care nu numai că nu neglijează contextul, dar îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Același lucru îl aflăm privitor la Variante. Exerciții & moloz pentru că "opera se constituie din poeme cu statut autonom, rezultate dintr-o supunere neabătută disciplinei clasiciste (așa-zisele antume), dar și din bucăți pe care nu le considera demne de publicare (postumele)", manuscrisele aducând dovada unui "proces de exercitare permanentizat, asemănător cu actele de solfegiere la care se dedau instrumentiștii și vocaliștii". Exercițiile sunt glosate pe ani, începând din 1866 și terminând cu 1882. În continuare avem tratate, tot în manieră de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Editura Justin & George Justinian Tambozi, Editura Cartea Aromână, Constanța, 2000. 6 Acest studiu, ca și studiul introductiv la M. Eminescu, Basme în proză (Ediție îngrijită de Ion Pillat. Editura Cartea Românească, București, 1939), Eminescu și basmul popular, alături de studiul introductiv Postumele lui Eminescu, la ediția M. Eminescu, Poezii postume (Ediție îngrijită de Ion Pillat. Editura Cartea Românească, București, 1939, Colecția Pagin alese, serie nouă, nr. 39-40) figurează în volumul Ion Pillat, Opere. Proză (1910-1942). Tradiție și literatură. Răsfoind clasicii noștri. Ediție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
anul 1929. Adun într-un periplu impresiile cronicarilor de artă plastică, îndeosebi pe acelea care adâncesc trăsăturile portretului de artist și ale artei sale, de la imaginea unui„abil ilustrator” (George Oprescu, 1933) ori „desenator dibaci” (Oscar Han, 1933) până la recunoașterea postuma a valorii operei sale care „autoritara și singulară, constituie ea însăși un capitol aparte al artei românești așezat însă, cu certitudine, în imediata vecinătate a celor mai mari contemporani” (Radu Ionescu, 1996). Deși pare surprins că într-un bildungsroman, artistul
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
luat solzii de pe ochi. Părintele Stăniloae mi-a luat atunci solzii de pe ochi. IV A patra dimensiune : receptarea în timp Tocmai autorul formulei „critica estetică nu rentează”, G. Ibrăileanu, a fost, din rațiuni estetice, cel mai implacabil adversar al publicării postumelor lui Eminescu. El ne poate părea azi refractar și neînțelegător față de impresionantul continent al totalității eminesciene. Dar adevărul e că la data respectivă acest continent nu era practic încă descoperit, iar primele ediții de „inedite” nu ofereau, cu puține excepții
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
a consacrat studii fundamentale, de o inteligență absolut scânteietoare. Toate observațiile lui privind arta lui Eminescu sunt de o rară acuitate și pertinență. Admirația lui pentru această artă îl făcea cu drept cuvânt să respingă felul cum se editaseră primele postume, la regim egal cu operele finite, ceea ce atunci însemna o confuzie de valori. El admitea însă necesitatea publicării, ca documente, a manuscriselor rămase ; admitea că printre acestea nu se putea să nu se afle germeni de poezie, dar socotea că
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
că, în pofida părerii lui Ibrăileanu, chiar și acolo unde „nu a pus toată arta sa”, Eminescu era el însuși, nu mai puțin „adevărat” decât unde și-o pusese. O prospețime aurorală, un freamăt prevestitor emană din acest flux primordial al postumelor, în care jetul spontan al inspirației se exprimă imediat, fără contur, în versuri prea adesea șchioape și lexic siluit, fără a se opri pentru o mai corectă formulare, ceea ce i-ar fi curmat elanul. Informul acesta nu e totuși un
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]