1,056 matches
-
conferă o dimensiune empirică și o relativizează: "toate societățile instituționalizează un anumit echilibru între egalitate și inegalitate"21. Tendința egalitaristă a crescut o dată cu gradul de diferențiere și de complexitate a structurii sociale. Fiind orientate spre activitate, societățile moderne deschid "noi potențialități pentru inegalitate" prin nevoia de organizare complexă (ceea ce duce la birocrație) și prin valorificarea diferitelor tipuri de competențe. Instituționalizarea pozițiilor de putere asociate acestor două realități face să crească nevoia de justificare a inegalităților. Noile inegalități sunt legitimate atât prin
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
a fi reținute. Cel mai proeminent aspect de reținut rămâne, desigur, relevanța deosebită deținută de contextele ecologice în toate aspectele legate de viața acestor comunități. Cu toate acestea, trebuie apăsat subliniat, ecologia nu reprezintă singura instanță relevantă. Cadru esențial al potențialităților, ca și biologia, ecologia lasă suficientă libertate de organizare comunităților umane pentru a nu servi decât drept indiciu primar<footnote O primă rezervă este impusă de existența unor societăți sensibil diferite în plan economic și social care ocupă, totuși, medii
Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Mircea Anghelinu, Loredana Niţă () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_645]
-
ci pentru că incertitudinile care li se asociază pătrund în toate interstițiile vieții individuale și sociale, iar cunoașterea asociată, fie ea comună sau științifică, este pusă tot mai mult sub semnul îndoielii. Riscurile naturale sunt depășite ca frecvență, intensitate sau doar potențialitate de riscurile induse de multe produse industriale. Schimbările asociate cu destructurarea claselor sociale, a comunităților și a familiei, dar și a sistemelor de organizare a puterii, de la partide și asociații politice la parlamente și guverne, pun individul în situația de
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
ce pot fi percepute și evaluate pentru a statua un curs al conduitei adecvate. Pericolul, amenințarea sau hazardul lor sunt pur și simplu potențiale și atât de ascunse percepției directe, încât par să aibă o imaterialitate imanentă. Dar tocmai această potențialitate nu le diminuează în nici un fel caracterul amenințător. Riscurile asociate sunt incomparabil mai mari decât riscurile naturale obișnuite și, întrucât sunt imprevizibile, adică ascunse, tocmai de aceea nici nu sunt considerate riscuri. Atunci când ajung să fie considerate riscante, s-au
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
ce ar apărea odată cu încorporarea sensibilității tehnologice care a stat la baza propriei generări. Știm că hazardele, amenințările sau pericolele includ un domeniu al latenței, contingentului, invizibilului. Mai știm că actualizarea acestora nu apare decât atunci când riscul deja iese din potențialitate și că atunci este deja prea târziu. De aceea, problema actuală constă în conștientizarea riscului pentru anticiparea și, astfel, pentru prevenirea sau diminuarea incertitudinii. Din nou, această opțiune coincide cu o modernitate reflexivă. Ceea ce încă Pareto numea consecințe neintenționate ale
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
manifestări mediate de către limbaj, prin amintiri. Este, prin urmare, o mare apropiere între imaginație și memorie și jocul cu imaginile. Cealaltă dimensiune a imaginației este cu adevărat creatoare; ea nu mai este limitată de memorie, ci este inovație, explorare a potențialităților. Astfel, de exemplu, cazul imaginației din domeniul tehnicii, al științelor, în care imaginația inventează noi îmbinări ale realității, precum în science-fiction sau în domeniul tradițiilor religioase în care imaginația vizionară permite conținuturi sensibile, vizuale a ceea ce se poate întîmpla după
Jean-Jacques Wunenburger: „Prea multe imagini ucid imaginația” by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13536_a_14861]
-
Isac e simpatic și Zabulon e oribil. După 19 ani, singura lui remarcă despre feciorul său și nevastă e că seamănă unul cu altul. Felul în care el e agresiv și manipulator sau țipă la clienții lui capătă o anumită potențialitate negativă, care-l curăță puțin pe Zabulon. Acesta este drept, merge înainte, știe ce vrea, celălalt s-a convertit, el nu. Pentru mine, cele două personaje sunt mult mai echilibrate și mult mai umane decât apar pe ecran. Mă surprinde
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
devin, automat, ținta criticilor directorului, neobișnuit cu indisciplina, așa cum înțelege el, stimulat de moment, ideea de ierarhie. În traiectul prin Opăriți, pașii lui Durban se intersectează cu ai Doniei în momente esențiale pentru viitorul personajului care, totuși, rămâne doar o potențialitate. Donia e, așa cum am arătat, un factor de destabilizare a "cumințeniei" pe care o doresc locuitorii satului și, îndeosebi, oamenii școlii. Arătată cu degetul, bârfită de-a dreptul și în sat și la școală, tânăra profesoară are neîmplinirile ei, deziluziile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
demolatoare, de la prima mare agresiune a canonicului Grama, la doi ani de la moartea poetului, și până azi, când demitizarea e la modă, mitul Eminescu durează de peste 120 de ani spre binefacerea spiritualității românești. Eminescu, stăruie Theodor Codreanu este întregul, cu potențialitățile sale de prototip care se rotunjește prin contribuția tuturor marilor urmași "eminescieni" declarați, cu toată identitatea lor inconfundabilă. Cartea de fața discerne cum geneza acestui mit implică și maleficul, anume se instituie modelul arhetipal prin sacrificiu ispășitor, sacralizarea prin sacrificare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
obicei, alura unor ritualuri de alungare a dracilor din cetate. Energia polemică a textelor sale vine cu necesitate ca o consecință a angajarării ontologice. Maieutica ideilor din jurul arheului național presupune neapărat (la români! dar oare numai la ei?), pe lângă o potențialitate în lucrare vie, organică, și o altă componentă "amniotică" insinuarea perfidă, distructivă a Celuilalt, geamănul negativ care caută să se substituie printr-o ontologie a sfâșierii, înscăunarea cu pompă în golul etnic al "antitezelor monstruoase", a înlocuitorului corupt, parazitar, susținut
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ținută ireproșabilă. Cadrul didactic trebuie să fie apropiat de elevi, îngăduitor în limitele firești, să încurajeze imaginația. E nevoie de un climat democratic, destins, prietenos pentru ca școlarii să-și manifeste nestingheriți spontaneitatea și curiozitatea. Profesorul trebuie să depisteze școlarii cu potențialități creative superioare, să le asigure posibilități speciale de dezvoltare a capacităților lor, dar este dator să cultive disponibilități imaginative ale întregii clase, folosind metode adecvate acestui obiectiv didactic major. Cadrul didactic trebuie să devină un model de educație și conduită
CERCETARE APLICATIVĂ PRIVIND CUNOAŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA POTENŢIALULUI CREATIV AL ELEVILOR by LUPAŞCU ANDREEA MILENA, NEAGU NICOLETA () [Corola-publishinghouse/Science/407_a_744]
-
mai ușor surprizele neplăcute ale existenței. Preocuparea pentru ce este trebuie să fie dublată de o refuzare a ceea ce ar putea fi. A nu te mulțumi să fii și a te gândi la viitor, a paria și a miza pe potențialitățile unui viitor posibil extraordinar generează prea multe dezamăgiri. Disperarea vine atunci când ai sperat, decepția survine pentru că ai așteptat ceva. Lecția de înțelepciune ar fi: nu spera, nu aștepta nimic, mulțumește-te cu ceea ce este... Orice filosofie hedonistă ne îndeamnă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
mei ca atare. Numai concordia cu mine însumi face posibilă concordia cu aproapele meu; individualismul hedonist fondează o politică anarhistă și jubilatorie care, în contrapartidă, face posibil acest individualism hedonist. Niciodată niște fragmente de filosofie antice n-au conținut atâtea potențialități pentru secolele următoare... MOMENTUL AL TREILEA INVENTAREA PLĂCERII: JUBILAREA LUI ARISTIP DIN CIRENE VI ARISTIP și „voluptatea care gâdilă” -1Filosoful cu fustă. Aristip din Cirene trece drept filosoful emblematic al hedonismului; grea misiune și supărătoare reputație într-o lume care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cu persoane de calitate, de a-i citi pe filosofi, de a-i comenta, de a împărtăși puncte de vedere sau de a le confrunta: iată niște dorințe nenaturale și nenecesare, ba chiar artificiale și facultative, și totuși bogate în potențialități hedoniste. Epicuriene chiar: a restaura o ordine, a crea o armonie, a construi o seninătate, a-ți desăvârși ataraxia... -10- Plăcerea hedonismului ascetic. Plăcerea austeră a lui Epicur lasă mult înapoia ei caricaturile. El însuși a avut grijă să precizeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
își află atunci deplina împlinire: voință de plăcere pentru amândoi, importanță corect înțeleasă a cheltuirii afective și a prisosului afectiv împărtășite, capital de forță inestimabil, suprimare a singurătății solipsiste în care trăia fiecare până atunci, prietenia are preț prin magnificele potențialități pe care le presupune. Contractul care face posibilă această virtute a elecțiunii funcționează și în sens invers și poate genera la fel de bine și îndepărtarea cuiva. în cadrul unei relații cu un individ incapabil să se angajeze prin contract - major fiind, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
vorbește și se scrie grecește, dar, pentru prima dată, este imaginată posibilitatea de a vorbi și de a scrie și într-o altă limbă pentru a filosofa: latina. Sfârșitul privilegiului grec, sfârșitul lumii elene, instaurarea unui univers nou, conținând noi potențialități. Insesizabil, abia marcat, geniul se deplasează spre Roma, centrul unic al unei lumi care-și schimbă încet-încet axa. înaintea acestei nebuloase epicuriene, filosofia nu exista pe teritoriul roman. Cicero stoicul, Lucrețiu epicurianul vor umple această perioadă. -3- Departe de Epicur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
în economia epicuriană de început. în Grădină nu vom avea muzicieni... în mod straniu, Epicur li se alătură lui Pitagora și lui Platon în maniera lui de a gândi muzica nu atât pentru ființa, natura și esența ei, cât pentru potențialitățile ei în interiorul sistemului său. Ca utilitariști teoretici, ei își înșusesc o disciplină care nu-și mai exprimă din acel moment puterea față de oameni. Philodemos reorientează discursul epicurian ortodox și celebrează muzica pentru că ea poate liniști sufletul. De la mitul lui Orfeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
sensul bun al cuvântului, întrucât vizează excelența, pacea cu sine și cu semenii, făurirea unui suflet și a unui trup voios; chiar și în absența practicării acestei virtuți, cunoștințele existente sunt de-ajuns pentru a procura plăcere, pentru că simpla ei potențialitate radiază; practicarea ei permite întruparea bunăvoinței, calitate majoră a filosofului epicurian; existența ei cimentează viața filosofică și comunitară. Epicur îi considera pe discipolii lui niște prieteni, și viceversa. Pythocles, Herodot, Meneceu, acești responsabili ai unor Grădini împrăștiate în lume, întrețineau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
asupra cauzei căderilor de grindină vara, da, bine; dar nicio idee tranșantă sau care să merite semnătura lui Diogene. în afară de... în afară de un text de vreo cincisprezece rânduri, mai nimic din punct de vedere cantitativ, dar o mină de aur pentru potențialitățile calitative: Diogene enunță aici posibilitatea unei utopii epicuriene, un fel de Grădină lărgită la dimensiunile universulului... O anti-Republica platoniciană, desigur, pentru că este departe de fantasma aristocratică, militară și războinică a lui Platon, dar, în același timp, o propunere politică gândită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
de kilometri-cubi. Odată topiți, enorma masă de apă rezultată mai întâi îmbibase atmosfera planetei și apoi îi atinsese suprafața, creînd astfel oceane și oxigenând aerul. În 2081 A.D., Institutul de Semantică Generală ― care intra atunci în perioada sa guvernamentală ― intui potențialitățile pentru non-A ale acestei magnifice planete. La epoca respectivă, arborii și restul vegetației transplantate pe Venus căpătaseră un caracter luxuriant. Metoda de selecționare a coloniilor de către Mașină a apărut 100 de ani mai târziu și astfel a luat amploare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
îi aruncă o privire pătrunzătoare. ― Vrei informații, nu-i așa?' ― mormăi el. Și râse ușor, cu un râs ciudat, amuzat. ― Bine, ce vrei să știi? ― Despre corpurile mele. Cum... Fu întrerupt. ― Secretul nemuririi ― zise bătrânul ― presupun izolarea individului de dublele potențialități moștenite de la părinții săi. Respectiv, crearea de gemeni sau frați care seamănă între ei. Teoretic similitudinea ar putea fi atinsă și prin nașterea normală. Dar în practică ea nu poate fi realizată decât în condiții de laborator, unde corpurile, aduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
The Structural Study of Myth and Totemism, London, Tavistock Publications, 1988, p. 29. • Ibidem. semnificând, în ultimă instanță, rezistența pe care realitatea imediată i-o opune 25. Nu are de-a face cu concretul structurilor sociale ci mai degrabă cu potențialitățile lor26. Ne descrie realul justificându-i, mai curând, imperfecțiunile: situații extreme sunt doar imaginate, puse în scenă și astfel puse la încercare, spre a se arăta că sunt de neconceput 27. De fapt, contradicțiile sunt întrucâtva veridice, dar societățile, asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
cel despre care se vorbește, proletarul, ci burghezul, acela care ține discursul și care găsește în celălalt un mijloc de a-și hrăni fantasmele 143. Muncitorul real devenea, prin delegație, un Prometeu care sfida limitele cunoașterii, pronosticurile sociale. Toate aceste potențialități au o componentă onirică, inerentă epocii, în timp ce alteritatea „ordinară“ rămânea mai controlată, mai aproape de un anume „realism“144. Visul e vizionar și autonom în raport cu • Ibidem. • Ibidem. • Ibidem. • Dim. Păcurariu, Teme, motive, mituri și metamorfoza lor, București, Editura Albatros, 1990, p.
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
se intersectează. Nu este cazul să dezvoltăm aici diversele teorii pragmatice, retorice sau discursive create pe seama evenimentului. Ne rezumăm doar la o singură și de esență observație - anume că, printre multe altele, diferența între știre și eveniment este dată de potențialitatea narativă a informației. Povestea conținută de un fapt de viață trebuie să fie deschisă, să creeze tensiunea unei continuări ulterioare, și nu să se închidă în sine, așa cum se întâmplă cu faptul divers. Transmisia directă este determinată, în dezvoltarea ei
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
3 383, p. 6). Cele două defecte ale expresivității jurnalistice sunt: poncifele, retorismul și emfaza (abuz de elemente și figuri stilistice): M. Tupan observa că studiul atent al literaturii române dezvăluie numeroși autori care își iau drept modele scriitori cu potențialități comice sau inventate de semnatari. O condiție obligatorie în astfel de cazuri e aceea ca satirizații să aibă notorietate publică, suceli și excese, necesare portretizărilor. Ți, cu cât acestea sunt mai evidente, cu atât opera ce le înglobează e mai
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]