380 matches
-
apropiați lor Îi urmau cu atîta repeziciune Încît orice om - chiar mai puțin Înclinat meditației decît tata - devine filosof, În măsura În care filosofia Înseamnă reflecție asupra sensului existenței umane. Nemulțumit de viață, ros de melancolia bătrîneții care nu putea fi cu nimic potolită, nici cu afecțiunea copiilor, nici cu niște nepoței minunați, nici cu liniștea Împăcată a vieții de fiecare zi, va Începe să bombăne, să se Îmbete tot mai des. Atunci era cuprins de furie, fapt neobișnuit pentru un om calm, mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
se arătase o altă lumină, desigur dumnezeiască, lumină rătăcită, depărtată și totuși apropiată, lumina unei zile cu soare, lumina vieții și a limpezimii? La Început fusese sineliul bolții cerului, depărtat, străluminat se seninul dinlăuntrul său, de deasupra capului său, azuriul potolit al mării liniștite și limpezi de după maree; apoi zări În sineliul blînd al cerului cîțiva nori alburii, ce n-aduceau nici a miei, nici a cireadă, albă cireadă cerească păscînd, ci doar a fuioare de lînă albă plutind pe mareea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
care ar fi putut să-l atragă mai degrabă pe un sculptor decât pe creatorii de modă. Părul ei negru și bogat era aranjat simplu, fața era foarte palidă, iar trăsăturile frumoase, dar lipsite de distincție. Avea ochi cenușii foarte potoliți. Îi lipsea ceva ca să fie de-a dreptul frumoasă și asta o făcea să nu fie nici măcar drăgălașă. Dar când Stroeve vorbea de Chardin avea dreptate, căci, într-adevăr, în mod ciudat, îmi amintea de acea drăguță gospodină cu basma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de la o masă la alta, țesând urzeala Răului. Într-un colț al mesei celei lungi În schimb, un grup de patru muștrii rămăsese cufundați Într-o ciudată apatie. Păreau indiferenți la scârbavnica exaltare a cărnii izbucnită de jur Împrejur. Ședeau potoliți, vorbind În șoaptă, Îndeletnicindu-se În aparență cu golirea micului urcior din fața lor. Nici veșmintele lor nu se potriveau cu mediul. Purtau niște haine obișnuite, fără culorile bătătoare la ochi și fără acele despicături și deschizături care, la ceilalți, serveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din nou cuvântul, introducând o ultimă Întrebare. - Aș mai vrea, În plus, să Încercați să explicați În ce fel Dumnezeu a creat lumina În prima zi, iar stelele și celelalte astre abia În a patra, zise el pe un ton potolit. Dante se apropie de baza catedrei, Încrucișându-se cu elevii care se Îndreptau spre ieșire. Arrigo Închisese codicele. Își ridică privirea, recunoscându-l de Îndată. - Messer Alighieri! Și dumneata, Bernardo... Mă bucur că v-ați găsit timp să asistați la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
-se din șale, izbuti să se ridice În picioare și să scoată daga. Dar Arrigo nu părea ca ar fi vrut să Îl amenințe. Întinse mâinile spre el, arătându-i că era neînarmat, și i se adresă pe un ton potolit. - Nu te teme, messer Alighieri. Atacatorul dumitale a fugit. A luat-o pe acolo, Îi zise, arătând spre hățișul de străduțe din spatele Baptisteriului. Dar cum te simți? adăugă el apoi, cu ochii ațintiți asupra rănii. Dante Își atinse locul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Asemenea câmpiei, sub cerul vânăt încă, Ținuturi ale minții, lăsați să vă-mpresoare, Lăsați să cadă-ntruna din neaua altui soare, Ce veșnic brațul ritmic al timpului aruncă... Cad flori de-argint, de spumă pe lunca-n sărbătoare, Și vânturi potolite întinsurile-alintă, Și fluturi albi s-adună în pâlcuri orbitoare, - O, suflete, ca lunca te-mbracă-n hiacintă... CUCERIRE De-a lungul nepăsării acestei reci naturi, Spre nevăzutul unde arpegii de fanfare Desfac în foi sonore o limpede chemare Vom merge
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
aproape. Oglindă călătoare, cer mobil, Te-ai încadrat într-o ușoară spumă Și-ți porți acum cristalul tău steril Spre-a mărilor îndepărtată brumă. Dar murmurul, acord eternizat, Neîncetat mărirea ta o plânge; Și-ntregul tău trecut, pietrificat, În unda potolită se răsfrânge. UMANIZARE Castelul tău de gheață l-am cunoscut, Gîndire: Sub tristele-i arcade mult timp am rătăcit, De noi răsfrângeri dornic, dar nici o oglindire În stinsele cristale ce-ascunzi, nu mi-a vorbit; Am părăsit în urmă grandoarea
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
trimitem semnale, În cosmosul rece, tu ești fierbinte. La pol - bucuria, la altu-ntristarea, O axă ce trece ca duhul prin lume, Sângele nu poate umple o mare și totuși în sânge păstrăm doar cutume. O sete ce nu se vrea potolită, O zi va veni, cum vine-o iubită și uiți de orgolii, lași ura deoparte, în spatele porții, să latre, să latre. BORIS MARIAN Referință Bibliografică: Irespirări / Boris Mehr : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 354, Anul I, 20 decembrie 2011
IRESPIRĂRI de BORIS MEHR în ediţia nr. 354 din 20 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361422_a_362751]
-
în: Ediția nr. 2080 din 10 septembrie 2016 Toate Articolele Autorului Am crezut că pot închide În ungherele din suflet, Câmpul macilor în floare Și-ale Verii mele umblet... Am crezut că resemnarea, O să stea închisă-n ramă Și furtuna potolită, Ca soldatul strict în vamă... Am crezut că nada vremii N-o să muște iar din mine Și-n rutina unei zile, O să-mi fie totuși bine... Am crezut că-n zbucium marea N-o să plângă iar în hohot Când prin
AM CREZUT... de CAMELIA CRISTEA în ediţia nr. 2080 din 10 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/364039_a_365368]
-
cu fluturii, și să mă odihnesc din când în când pe câte-un crin curat, frumos, pe câte-un rând, pe câte-un gând pieziș sau șters, pe câte-un vers. Iar când privesc crepuscular la lună îmi amintesc cu potolit elan Bacovia cum mi-a ajuns prieten și cum Olimpu-mi deveni dușman. Și tot de-atunci port demn, senin, pe fruntea-mi lată, pe destin, o cicatrice ca un 7, pe care-o ung târziu, în noapte cu rime și
FLORIN T. ROMAN de FLORIN T. ROMAN în ediţia nr. 2177 din 16 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362502_a_363831]
-
o magie tainică și locuri pe măsură, ele au trăsăturile realului care îl înconjoară și pe care îl străbate. Nu se întâmplă să avem feerice nopți. Ele există în realitate, Eminescu le transferă doar din epoca sa în Artă: „Noaptea potolit și vânăt arde focul în cămin;/ Dintr-un colț pe-o sofă roșă eu în fața lui privesc,/ Pân-ce mintea îmi adoarme, pân-ce genele-mi clipesc?/ Lumânarea-i stinsă-n casă ... somnu-i cald, molatic, lin.” (Noptea). Eminescu ajunge mai
MARELE NOROC AL LITERATURII ROMÂNE – EMINESCU ! de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 742 din 11 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/361169_a_362498]
-
actuale. Se ridică de pe divan și deschise larg fereastra de la salon, care dădea în terasa mare cu vedere către grădina umbrită de pinii marini și de magnolii, din marele parc al vilei. Se îndreptă către frigider și cu mișcări mai potolite, luă o carafă cu suc proaspăt de fructe, își umplu un pahar mare și ieși pe terasă, așezându-se pe unul din fotoliile împletite din răchită, din jurul mesei rotunde , cu paharul dinainte. Sorbea cu sete din băutura răcoritoare și își
PETRECERE NEFASTĂ(8) de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2040 din 01 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/368512_a_369841]
-
lirism și glumeață - de multe ori, în poante - trezvie. „Orânda este feciorul care ți-e rânduit să te iubească sau să îți mânce norocul pe viață. Bunînțeles dacă te măriți cu el”. Ton liric-elegiac tematic, în contrapunct cu șaga. Crepuscul potolit spart de săgețile zorilor înainte de a fi apucat să ajungă noapte. Orizontul văzut din locul natal nu e o linie înșelătoare care te ține mereu la distanța vederii tale, ci este pragul ferm al casei părintești până la care vezi oricând
SALAMANDROFOBIE ŞI EMOŢIA LOCOMOTIVEI LA CEAPA DIN VECINI de ANGELA MONICA JUCAN în ediţia nr. 181 din 30 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366992_a_368321]
-
Publicat în: Ediția nr. 239 din 27 august 2011 Toate Articolele Autorului DOR NEPOTOLIT Cum eram de însetat, Rătăceam să caut un izvor, Iată astăzi am aflat, Că mi s-a împlinit un dor. Sete de iubire mi-a rămas, Potolită doar din priviri, Strălucirea unui ceas, Care va naște amintiri. Ai plecat, așa în grabă, Nu te puteam reține, bine știi, Sufletele încă se întreabă, De ce-s iubirile târzii? Poate, în timpul trecător, Numărăm clipele pierdute, Nu poate fi întâmplător, Aceleași
DOR NEPOTOLIT de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 239 din 27 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/364679_a_366008]
-
Socrate, cu care a fost des asemuit, această legendă? A scrie înseamnă a domoli gândul, a-l confisca în forme pe care nu întotdeauna le va șterge vântul cel bun, dar câte altele rămân în afara literei și a cuvântului? Gândul potolit și confiscat în forma prozaică a scrisului poartă în chip vădit semnul istoriei, dar nu are totodată și încetineala acesteia. Oralitatea e însă vie, e comunicare și lucrare deopotrivă, așadar întemeiază. Petre Țuțea: o personalitate complexă la care până și
ESEU DESPRE PETRE ŢUŢEA de CONFLUENŢE ROMÂNEŞTI în ediţia nr. 41 din 10 februarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349011_a_350340]
-
nu doar prin lungime, ci este mare tocmai prin importantă să deosebită. Postul, în această perioadă, ne oferă bucuria de a trăi împreună cu Hristos, pornind întâi de la căința ta, pentru că Postul Mare trezește în noi acea tristețe evlavioasa, acea tristețe potolita, acea blândă tristețe. Postul de bucate cu postul de păcate este o luptă împotriva diavolului, împotriva satanei, lupta care aduce biruința. Cel mai important lucru este ca să simțim o izbândă, să simțim că într-adevăr postul este pentru noi o
POSTUL PASTELUI de MIRON IOAN în ediţia nr. 1901 din 15 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/348525_a_349854]
-
70-a aniversare fiecare păstrată la extremele bibliotecii, acum îmi defilează în memorie chipul maestrului de la o decadă la cealaltă, îl privesc mai atentă și-accept cum vîrstă nu ne uita pe niciunul achitîndu-se de fiecare... După ropotul de aplauze potolite, atribuite interpretei, fiecărui muzician al orchestrei, după sărutul și îmbrățișarea maestrului, Khatia Buniatishvili ne oferă un fragment din Franz List. Maestrul de astădată rămas în picioare într-o extremă a scenei e absorbit de muzică lui List, atent, cântărind fiecare
80 DE ANI DE LA NASTEREA MAESTRULUI ZUBIN MEHTA de GETTA BERGHOFF în ediţia nr. 2159 din 28 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/348639_a_349968]
-
companie reputată în Europa, n-a făcut vreo afacere răsunătoare, vreo construcție să rămâi hăbăuc. A fost mic politician, om de zurba și de mișcare, țârcovnic de idei, gestionar mărunt și nu foarte sigur, cântăreț la luna dar cu voce potolită, actor în toate chipurile, în felul său mulțumit de sine, oricâte bice și palme a încasat. S-a ridicat, ca Ionescu, în formă dandy-ului Take, sau a filosofului Nae (despre care prietenul său C. Beldie scrie că a fost
DESTRĂMAREA ROMÂNIEI de VIOREL ROMAN în ediţia nr. 1064 din 29 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/344528_a_345857]
-
o magie tainică și locuri pe măsură, ele au trăsăturile realului care îl înconjoară și pe care îl străbate. Nu se întâmplă să avem feerice nopți. Ele există în realitate, Eminescu le transferă doar din epoca sa în Artă:” Noaptea potolit și vânăt arde focul în cămin; / Dintr-un colț pe-o sofă roșă eu în fața lui privesc,/ Pân-ce mintea îmi adoarme,pân-ce genele-mi clipesc?/ Lumânarea-i stinsă-n casă ... somnu-i cald, molatic, lin.”( Noptea). Eminescu ajunge mai
MARELE NOROC AL LITERATURII ROMÂNE, EMINESCU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 377 din 12 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361831_a_363160]
-
lăsată întredeschisă iar celelalte larg deschise. În zăpăceala trăită, Sclipuț și-a dat seama cu greu de șiretlicul folosit și în cele din urmă clubul a devenit inexpungabil la mijloacele de asediu folosite de atacatori. Furia răzvrătiților nu fusese însă potolită. Și-au ostoit-o atacând comandamentul cu pietre, pentru a prelungi coșmarul ofițerului de serviciu, întețind potopul de înjurături și măscări cum nici pe un adevărat front de luptă nu se poate auzi. * Binemeritatul somn le-a fost curmat de
XIII. ECOU RĂTĂCIT (INCURSIUNE ÎN ABSURD) de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2106 din 06 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365294_a_366623]
-
ar fi revenit în minte încă de la prima oră de seminar. După cele câteva ore bune de conlucrare nu mai era posibil. Fierberea interioară, amintirile năvalnice despre tot răul de care a avut parte după eșecul la admitere, trebuiau, totuși, potolite cumva. Nu putea decât să devină opac față de această materie. A îndrăznit să-și asume această poziție. După numai o oră de seminar, în pauză, l-a abordat pe profesor : - Știți, domn profesor, matematicile astea nu-s de mine. Oricât
XXIII. ECOU RĂTĂCIT de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2154 din 23 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365388_a_366717]
-
CE NU MAI ESTE, DE CEZARINA ADAMESCU Autor: Marian Malciu Publicat în: Ediția nr. 1018 din 14 octombrie 2013 Toate Articolele Autorului Cântecul elegiac a fost din totdeauna - forma lirică sub care poetul dă glas durerii atroce sau mai curând, potolite, mocnite, iscată de pierderea cuiva drag ori de o altă întâmplare nefericită care ne-a schimbat viața la un moment dat. Nu puțini au fost autorii care au abordat această specie - elegia - sub forma clasică pentru a ilustra o stare
CELEI CE NU MAI ESTE, DE CEZARINA ADAMESCU de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1018 din 14 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352447_a_353776]
-
Și să vezi aici viteză, prea puțini rămân în urmă, Unii trag de aripioare, alții în salată, scurmă! Si încet, încet. . .tăcere, înghițim cuprinși de gânduri. Îi privesc și cu durere, mai notez vre-o două rânduri. . . Ce se-ntâmplă? Potolită, foamea este mai blânduță, Unii, alții se agită și privesc spre: ca-fe-lu-ță. . . Iar surpriză. . .apă este, s-a adus și zăhărelul, E și lapte, sunt de toate dar lipsește:pa-che-țe-lul. . . IS-PITARU, se îndură și îl scoate din dulap: -, Ia să
DRUMUL ROBILOR de IONEL DAVIDIUC în ediţia nr. 670 din 31 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346550_a_347879]
-
Publicat în: Ediția nr. 968 din 25 august 2013 Toate Articolele Autorului DOR NEPOTOLIT Cum eram de însetat, Rătăceam să caut un izvor, Iată astăzi am aflat, Că mi s-a împlinit un dor. Sete de iubire mi-a rămas, Potolită doar din priviri, Strălucirea unui ceas, Care va naște amintiri. Ai plecat, așa în grabă, Nu te puteam reține, bine știi, Sufletele încă se întreabă, De ce-s iubirile târzii? Poate, în timpul trecător, Numărăm clipele pierdute, Nu poate fi întâmplător, Aceleași
DOR NEPOTOLIT de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 968 din 25 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/346607_a_347936]