386 matches
-
ales părea atât de fericit încât prima dată am luat această înflăcărare drept aviditate"312. Gazda sa se simte jignită când Saint-Preux vrea să-i ofere bani a doua zi pentru cheltuiala sa. "Dragostea adevărată de ospitalitatea, în general destul de potolită, eu o luasem drept aviditate din cauza înflăcărării ei"313. În Haut-Valais, banii sunt foarte rari, produsele din belșug. "dacă într-o zi vor avea mai mulți bani vor fi cu siguranță mai săraci". Și la capătul opus, oamenii din Bas-Valais
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
sicriu/ Cu frunze moarte-mpodobit.// Și mierla tace-n timp târziu,/ Iar cucu-n ore a murit;/ În sânul codrului pustiu/ Izvoarele au mucezit” (Rondelul toamnei). Maestru al sonetului, rondelului și poemului într-un vers, T. scaldă verbul într-o luminiscență potolită, cu o tonalitate elegiacă generată de pericolul iminent al „abisurilor de moarte”. SCRIERI: Caravana robilor, Bolgrad, 1934; Somnul lebedelor, Buzău, 1944; Miracol carpatin, Brăila, 1969; Poezii, pref. Dumitru D. Panaitescu, Brăila, 1979. Repere bibliografice: Iacob Slavov, „Caravana robilor”, „Bugeacul”, 1936
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290167_a_291496]
-
psihosociolog teoria Înaintașului său? Oamenii nu vor, În general, nici libertatea (care Îi obligă la efort și sacrificii), dar nici supunerea explicită (care le răpește total Încrederea În sine și demnitatea), ci vor doar să trăiască În liniște, o viață potolită, fără obligații majore, fără accidente, domoală și - dacă se poate - Îmbelșugată. Ideea modernă a consensului scoate capul cu Îndrăzneală din această filosofie a liniștii, a tihnei, a tăcerii și păcii sociale. Civilizația modernă a bunăstării Îngroapă deci instinctele protestului sub
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
n-ar fi decât o plăsmuire ridicolă. Această nostalgie după unitate, această sete de absolut ilustrează mișcarea esențială a dramei umane. Dar faptul că o asemenea nostalgie există nu-l implică neapărat și pe acela că ea trebuie de îndată potolită; căci dacă, trecând peste prăpastia care desparte dorința de cucerire, afirmăm împreună cu Parmenide realitatea acelui Unu (oricare ar fi el), cădem în ridicola contradicție a unui spirit care afirmă unitatea totală și dovedește prin chiar această afirmație propria sa diferență
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
anii ’60, literaturii de gen. Acuzația e mult prea aspră: o anumită idealizare a contextului social e de pus mai degrabă pe seama structurii sufletești a prozatorului, interesat mai mult de stările mijlocii ale psihicului și ale afectului ori de euforia potolită, decât de aspectele sumbre sau de încleștările dramatice. De altfel, chiar „acuzatorii” vor recunoaște că talentul salvează proza lui de orice tezism dizgrațios. Devotat până la capăt genului scurt, nu o dată a fost comparat cu mai vechii noștri nuveliști care au
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290480_a_291809]
-
cristic, ratînd astfel și transcendența, căzînd cu beatitudine În brațele pajului, În non credință sau cel puțin devenind fidelă unei secte. Eroul celest suferă deci un botez in imensa cristelniță care este marea. Trecînd de proba acvatică, fiind acum domolit, potolit și avînd unul din Însemnele consacrării poate să se Înfățișeze fetei. Marea a spălat caracterul stelar. Apa are atributele nopții, ale golului, al căldurii, al feminității. Marea mai simbolizează legănarea, este doica, este liniștea. Lamartine spunea: „apa ne poartă, ne
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
altă parte. Doamna Grant era încîntată să-i păstreze pe amîndoi alături de ea, iar doctorul Grant era extrem de mulțumit de această stare de lucruri; o tînără drăguță și vorbăreață precum domnișoara Crawford constituia întotdeauna o companie plăcută pentru un om potolit, care-și făcea de lucru pe lîngă casă. Ca să nu mai amintim că, domnul Crawford fiind musafirul său, avea o scuză să bea vin roșu la masă în fiecare zi. Admirația fetelor Bertram față de domnul Crawford era mai extatică decît
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
fond pe lângă moarte! D. B.: Asta trebuie să fi fost, dacă nu am reușit să țin minte și să mi se șteargă cu totul din memorie! Drept este că eu am și luat multă bătaie, că n-am fost un om potolit. Eu dacă tăceam din gură, era bine. Dar nu puteam tăcea deloc! Credință, foame, frică și arpacaș C. I.: Ce credeți că v-a făcut să supraviețuiți acelei experiențe cumplite? D. B.: Toți cei care au fost deținuți politici au avut
[Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
moment dezavantajată, ei lucrând (pardon: creând) de cele mai multe ori în anonimat, departe de lumina reflectoarelor. Consolarea le vine probabil din credința că munca pe care o fac are totuși tangențe cu ficțiunea și creația. O altă echipă de scriitori, mai potolită, mai așezată profesional, pare să fie la prima vedere (și ei chiar stau la vedere) cea a „medaliștilor”, adică a scriitorilor care au primit ordine și medalii din sacul independenței și al suveranității noastre. Sunt atât de mulți, încât ai
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
naturii”. Iar Perpessicius vedea În Zodiac un „al doilea moment al suitei panteiste”, urmînd celui ilustrat, după părerea sa, de Brățara nopților, și evidenția, la rîndul său, un „elan cosmic, arborescență imagistă și pînă și briza, cînd expansivă și cînd potolită, a imnurilor de expresie umanitară din poemele «firelor de iarbă» ale lui Walt Whitman”. SÎnt caracterizări valabile În esență, care comportă, totuși, credem, unele nuanțări. Dincolo de notele generale, surprinse În genere cu justețe de critica momentului, crede că acest volum
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
un „duh al răzvrătirii”. Împotriva „câinilor de boieri” se ridică haiducii, olteni aprigi, care dau norodului speranța izbăvirii. Însă vremurile sunt încă potrivnice, și dacă legendarul Iancu Jianu șetrarul se dă prins până la urmă, resemnându-se să devină un gospodar potolit, slugerul Tudor, pornit să schimbe „rânduiala”, cade ucis mișelește. Epicul vioi, deși fără suflu, ticsit cu o puzderie de amănunte ce aspiră să imprime narațiunii un colorit de epocă, este servit de un limbaj care se vrea cronicăresc, și în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286361_a_287690]
-
13: (διώκω δὲ ἐι καὶ καταλάβω). footnote>. Dar, oricine caută bunătatea, participă în Dumnezeu, Care este bunătatea perfectă. Astfel, din moment ce este de dorit să participăm la bine (τò καλόν) și din moment ce este și nelimitat, dorința participantului nu poate fi niciodată potolită<footnote C. W. Macleod, op. cit., pp. 186-187. footnote>. Divinul poate fi atins prin darul revelației primit de la Dumnezeu, dar întotdeauna înnoit și, totuși, niciodată epuizat. Lucrarea De vita Moysis este deosebit de instructivă, pentru că ne permite să-l vedem pe Sfântul
Din comorile Teologiei Părinților Capadocieni by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/151_a_441]
-
iubeam, te-am și iertat. 100. Eu n-am niciun păcat Eu n-am nevoie de Mântuirea lui Iisus, n-am nevoie de Dumnezeu de vreme ce mă știu fără păcat, îmi zicea odată un prieten, care într-adevăr ducea o viață potolită și nefăcând rău nimănui. Eu i-am zis: Numai Iisus Hristos este fără de păcat. Noi ceilalți toți avem o sumedenie de păcate. Oricum, eu nu mă simt păcătos. Bine! Eu te voi întreba și vei vedea că și tu ai
Istorioare moral-religioase by Valeriu Dobrrescu () [Corola-publishinghouse/Science/851_a_1786]
-
expresivității moderne, care, în exces, impune versului o înfățișare muncită, nefirească sau un fals prestigiu ermetic. Plaiul bucovinean cu ape, izvoare, codri și țărani, surprins într-o lumină egală, fără timp, reprezintă materia în care se încrustează simbolurile unor trăiri potolite. Cerul, arcuit ocrotitor, și apele răsfrâng imaginea frustă a unui eden rustic, apropiat și prielnic omului, unde gesturile cele mai simple capătă o solemnitate ceremonioasă. Bucolică, fără a fi convențională, lirica evoluează firesc de la expresionismul formal, vizibil în stilizarea peisajului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285387_a_286716]
-
obiceiuri tradiționale românești legate de Nașterea Domnului Iisus Hristos și Anul Nou. Au urmat colinde și recitări. Milițienii asistau la ferestre, desfătându-se și ei cu jocul Caprei, al Călușarilor și Brezei. Ziua Crăciunului s-a scurs cu o bucurie potolită, fiecare purtând în suflet amintiri de lumină din viața de familie, ca în versurile lui Radu Gyr: O, brad frumos, ce sfânt păreai în altă sărbătoare. Mă văd copil cu păr bălai și ochii de cicoare... Revăd un scump și
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
nămeți pe piatră, noi sîntem munții cu orografia continuă, odihna este a trecerii, moartea căderii, scriitorul cabotinul tehnicilor Tușnad în scris, frumoase cu observația că nu încape numele, largul de depresiune dungi pe spatele facerii ei, halta Vrabia lățimea șesului potolită în caroiaj de diguri, trenul buza malului pe casele Sînsimion, platitudinea artă prezența în lunecușul Sîntimbru Ciuc/Csíkszentimre, satul de dinainte are și biserică ortodoxă, încheagă național confesional. Ora 15,26, în personalul Miercurea Ciuc Mărășești, în gara Miercurea Ciuc, ies toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
acompaniază imediat, fredonând și ei versurile. Se apropie punctul culminant, al refrenului, și chiar atunci, când tensiunea piesei crește, pornește scandalul. În salon năvălește deodată un grup de polițiști, alături de câțiva ofițeri, iar în spatele lor, urlând la ei să stea potoliți, șeful de salon. Lumea se ridică speriată în picioare, neștiind ce se întâm- plă. Instrumentele orchestrei încep să dispară pe rând. — Opriți muzica imediat ! strigă unul. O forfotă și o panică generală în toată sala. — Ce este cu mascarada aceasta
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
Marea arăta ca o gelatină lichidă, înălțându-se și prăbușindu-se cu o mișcare domoală, densă. Pe urmă, la câtva timp după ce Titus ieși din apă, marea începu să-și schimbe starea de spirit. Se dezlănțui un vânt brusc. Valurile potolite își sporiră vigoarea, crescând în înălțime și în forță. Le auzeam urlând în cazan. Jos, spre orizont, se închegase o fâșie lungă de nori pufoși, dar soarele cobora glorios, pe o întindere de lumină festiv albastră, fără nor. Gilbert și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
care s-a retras din nou. James hoinărea în căutare de pietre pentru a-și termina desenul mandala, sau ce-o mai fi fost. Depănându-mi în continuare gândurile legate de Hartley și, în consecință, simțindu-mi disperarea parcă mai potolită, am urcat o bucată de drum peste stânci, în direcția satului. Zăream, spre marginea mării, spuma valurilor din ce în ce mai neîmblânzite, pulverizată în sus, ca un curcubeu, ba chiar mă stropea din când în când o pulbere de stropi, ca o ploaie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-mi zică mie oricine vacă, îl mănânc de viu! Trebuia să-i spui în față: «Bă, nenorocitule, pe cine faci tu bou și vită încălțată, că-ți mut falca din loc!!!»“ „În primul rând - o informează bărbatul cu același glas potolit cu care își adoarme adversarii și colegii la Cameră -, nu mi-a zis deloc vită încălțată, ci doar bou. În al doilea rând, să știi că e de bine. Mă ia în seamă. După ce mă ia în seamă așa, îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
încerca o înțelegere. În această situație noul Vicar Patriarhal și Prefect, pentru a nu pierde timp, s-a gândit să trimită spre începutul lui februarie 1632 doi preoți maeștri în teologie cu alți misionari în Valahia, unde treburile erau mai potolite. Cei doi maeștri teologi doreau să nu se separe și voiau să meargă și să rămână mereu împreună, pentru a se sprijini reciproc. Pr. Mauri della Fratta, reflectând asupra situației turbulente din Moldova și gândindu-se că cei doi maeștri
Misiunea Fraţilor Minori Conventuali în Moldova şi Valahia din prima perioadă, 1623-1650 by Bonaventura Morariu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100996_a_102288]
-
alene spre Via San Gregorio, numărul 701. Trec peste Ponte dell' Accademia și mă strecor printre străzile și canalele calme dintre biserica Santa Agnese și abbazia di San Gregorio, gustînd în sfîrșit! o pace adîncă și priveliștea oferită de trecători potoliți, în general vîrstnici, care nu se grăbesc, nu țipă, nu vînd nimic. Opresc din plimbare un cuplu cu părul alb și întreb care este direcția spre via San Gregorio. Domnul poartă lavalieră și se sprijină într-un baston cu mînerul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
oasele. Privesc în jurul meu și încerc să-mi fixez o direcție. Zadarnic. Cît vezi cu ochii... nisip. Dunele! Văd pentru prima dată în viața mea dunele deșertului. Totdeauna mi le-am imaginat ca pe litoralul nostru. Ca pe niște valuri potolite, nesfîrșite, care se pierd în zare. N-am crezut că au înălțimea asta. Am senzația unor nămeți uriași de zăpadă aurie. De zăpadă încinsă. Imaginația mea de pe alt meridian are nevoie de termeni de comparație. Mă gîndesc la nămeții viscolului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
se pregătea să devină învățător. Rememorează cu nostalgie anii de școală normală, munca stăruitoare pe care o presta pentru atingerea țelului său profesional, condițiile vitrege ale vremurilor de război și de secetă pe care le-a trăit. Frigul, foamea niciodată potolită, absența unor utilități minime pentru asigurarea igienei personale, lipsa manualelor și a rechizitelor, programul încărcat și solicitant, toate îi apar acum lui Dumitru Dascălu ca niște dificultăți inerente pentru acele timpuri, care l-au îndârjit, i au sporit puterea voinței
CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
unui sens, a unui rost pentru toate câte sunt. După ce ne-am obișnuit cu cantitatea, țintim către calitatea existențială. Nu mai suntem mulțumiți cu ceea ce avem, ci dorim să știm ce facem cu ceea ce avem și cu ceea ce suntem. Odată potolită setea de a avea, omul resimte nevoia de a fi. Nu timpul ca atare este important, ci ceea ce se Întâmplă cu noi, cu tot În el! Sărbătoarea nu Înseamnă Înțepenirea timpului, „Îngrămădirea” ființei În trecut, retragerea Îngustă În paseism, ci
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]