235 matches
-
lumina...întunericului! Ca un semn de liniștire a spiritelor a fost faptul că biserica a scăpat neatinsă, iluzia optică era motivul incendiului perceput de noi ca fiind „forma concretă a apocalipsei” care ar fi cuprins așezământul - când în realitate focul potopise cu foc violent acareturile din imediata lui vecinătate, aflate pe terenul ocupat de garnizoana militară (!?), acestea fuseseră epicentrul vâlvătăilor pe care le-am descris mai sus și care depășise cu mult în înălțime cele trei turnuri. Mama venea tot într-
CARTEA DINTRE LESPEZI! de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 225 din 13 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/373116_a_374445]
-
în: Ediția nr. 1613 din 01 iunie 2015 Toate Articolele Autorului Își golește natură trupul Să-și pună mantie de stele- Pulbere de diamante, Vis de noapte albă. Dezgolita de timp, se zbate spasmotic. Suspina, strigă: Să cadă zăpadă! Să potopească ger! Să înghețe apele! Să urle lupii-n păduri! Dar Iarnă nu vine afară Să purifice brazii, și munții, si apele, si cerul. Își țipă puterea în suflete de om, Isi deapănă nefericirile În șuvițele fetelor îndrăgostite, Își aruncă frâiele
MELANCOLIE DE IARNA de ELEONORA STOICESCU în ediţia nr. 1613 din 01 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373254_a_374583]
-
care mergea pe șine, teleghidat. Desfăcură pe rând restul de cadouri, ochii îi străluceau de bucurie, era extaziat. - Bunica, ce frumos este puloverul, azi o să mă îmbrac cu el, mulțumesc, buni mea dragă! și se agăță de gâtul bunicii Ioana, potopind-o cu pupici. - Mami, tu ești cea mai bună și mai frumoasă mămică, nu mai este alta ca tine, și eu te iubesc enorm, la fel și pe buni, pe nenea Gabi, pe Angela, și un piculeț și pe tati
de LUCHY LUCIA în ediţia nr. 1987 din 09 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379196_a_380525]
-
ei astral a fost atunci cînd Sabin Bălașa, Bășin Sălașa, pardon, în anagrama cam groasă a sublimului gușter Ion Frunzetti, concepea imensa compoziție în care Nicolae și Elena Ceaușescu, ținîndu- se de mînă, coborau, ca Făt-Frumos și Ileana Cosînzeana, drumul potopit de flori de la eden pînă la iadul nostru. Fără să știu că din buricele stelare ale frumosului pictor chiar atunci ieșea în lume edenica pînză, stăteam gol-goluț sub un salcîm din dealul Socolei și analizam fraza lui Dali: "Din pricina unui
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
moderatori, umeziți de plăcere (dar și pe noi, recunoaștem), să înțelegem că elocința domniei-sale e una cu mantinelă: capodopera vieții proprii este pînza în care "odioșii", ținîndu-se de mînă Făt Frumos și Ileana Cosînzeana -, coboară de undeva, dintr-un eden potopit de flori, spre noi, aducîndu-ne, adicătelea, și nouă, ceva din paradisul acela. De ce, dom'le? Chiar de ce? par a bilabia, nu numai noi, naivii secolului, nu numai păsăroiul cu nas adulmecător, ci și cei doi ingenui moderatori de la 7 Păcate
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
nerăbdarea, volbură de curiozitate și de irealizabile nădejdi, cu care este așteptat Americanul. Întoarcerea lui este elementul activizant al narațiunii. Contrariați de ținuta sărăcăcioasă a lui Nicola, pusă îndată pe seama originalității yankee, membrii coloniei grecești se întrec în a-l potopi cu măguliri și favoruri, jucând, pe coarda ipocriziei, o comedie impudică, în râvna lor de a se arăta vrednici de „milioanele” care îi fascinează. Se pun la cale străvezii tertipuri, încolțesc resentimente, înflorește zâzania. Soția lui Stamati, trufașa Penelopa, apelpisită
BART. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285660_a_286989]
-
o garnizoană aleasă, comandată {EminescuOpXIV 105} de priceputul în războaie cavaler Terus. Când viteaza ceată latină făcu o ieșire, ea fu ademenită într-o cursă, încunjurată și, cu toată eroica apărare, fu nimicită de covârșitorul număr al inamicilor, care-o potopi. După izbânda aceasta o parte de oaste cumano-romînă de 10000 de oameni se aruncă asupra orașului Apros, îl luă la cel dentîi asalt, îl risipi, trecu sub sabie pe mulți locuitori, pe mulți îi duse în robie și-și exercită
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
românești referi- toare la potop au urmat modelul biblic al mitului. Totuși, modificări și inserții aparent gratuite și ilogice se dovedesc a fi - așa cum vom vedea - semnificative, fiind justificate de o anumită mentali- tate arhaică autohtonă. Astfel, vrând Dumnezeu să „potopească” ome nirea, îl cheamă la el pe „un pui de rumân [sic !], pre numele său Noe” (2, p. 153), și-l învață cum să-și construiască o corabie în care el, toți ai săi și câte o pereche din toate
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
EminescuOpXIII 124} Iacă unde ați adus țara în 6 ani de guvernare: este mai rău decât în momentul în care Lascar Catargiu a venit în 1871 să scape tronul și instituțiunile din valurile de nemulțumiri grămădite ce stau să le potopească. Iacă răspunsul nostru la întrebarea "Romînului": Cine provoacă răsturnările? [23 mai 1882] CERNAVODA CHIUSTENGE Am espus în atâtea rânduri viciile răscumpărării liniei. Cernavoda chiustenge, am arătat atât de limpede că lucrul ce se proiectează a se cumpăra cu 16 milioane
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
Dan Deșliu un mijloc de materializare a suferințelor istorice, de localizare În timp a acestora și nu un artificiu, pitoresc dar steril, cu care lucra Arghezi. Și aici atingem unul din nervii poeziei lui Deșliu: aspectul de șuvoi nestăvilit, care potopește cu ură pe dușmanii poporului, dar care și irigă câmpurile țării. În ceea ce privește „socoteala” cu cei dintâi, cuvântul lui pleznește În dreapta și În stânga pe obrajii ghiftuiților, sau strivește frazele «măsluite» și «tâlcurile ticluite, scrobite» ale boemei decadente. În legătură cu aceasta, e de
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
văzut până acum vreun creștin sau vreun padre? — Nu, Măria Ta. Oricât de atent asculta vorbele seniorului Ishida, samuraiul nu simțea nici un interes față de prizonierii creștini. Credința creștină în sine nu-l preocupa defel. N-avea nici o legătură cu valea potopită de zăpadă în care trăia el. Sătenii din luncă își vor trăi toată viața fără să vadă vreodată vreun creștin fugit din Edo. — O să-ți fie greu să te întorci pe ploaia asta. Seniorul Ishida se arătă binevoitor și blând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Oamenii se loveau unii de alții, se izbeau de încărcătură și pluteau prin cabină. În clipa aceea un muget năprasnic răsună din capătul culoarului. Ordinele căpitanului și ale secundului nu se mai auzeau. Umflate cât un munte, valurile începură să potopească vasul. Pe punte, puhoiul înghițea totul în calea sa, se izbea de catarge, se învolbura și năvălea nebunește pe scara ce ducea în burta vasului. Un matelot înghițit de ape reuși să se ridice cu ajutorul funiei de salvare, dar îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
tălmaci. Vasul nostru s-a îndreptat spre miazănoapte purtat de flux și după o lună puteam în sfârșit să zăresc în depărtare țara visurilor mele. Păsările dănțuiau deasupra luciului apei. O mulțime de bărci de pescuit prindeau pește printre valurile potopite de lumină în soarele de vară. Curând, dincolo de ape se iviră niște munți lini și domoli și conturul vag al unor insule. Era Japonia. O Japonie care nu semăna mai deloc cu ținutul prigoanei și asupririi pe care mi-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ogoarele erau acoperite de zăpadă înghețată cât vedeai cu ochii. Spre deosebire de cele din vale, pământurile roditoare de aici erau mult mai întinse și puteau fi lesne udate. Șanțul cu apă de la conacul seniorului Ishida era înghețat. Acoperișurile de paie erau potopite de zăpadă, iar din streșini atârnau țurțuri de gheață ca niște dinți albi. Lăsându-l pe Yozō în grădină, samuraiul așteptă vreme îndelungată pe podeaua de lemn a anticamerei. — Roku? îi zise cu glas răgușit seniorul Ishida așezându-se pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
agită mâna. — Păi da: tu și confratele tău, nu? — Da, sigur. „Ah, călugări blestemați, făcu acela, voiați să-l apărați, eh? O să vedem ce o să zică de asta abatele vostru!“ între timp, totuși, îl smucea de păr pe bietul băiat, potopindu-l cu insulte. îl azvârli pe jos și începu să-i lege mâinile la spate, în vreme ce el ne striga să-l ajutăm, că lui îi era foame și că pentru asta furase. Eu mă apropii de vechil și-i spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
gheare, ce se ridicau, iată, acum În aer, plutind amenințător deasupra caselor și creștetelor Înspăimântate ale oamenilor. Alții, furați de negre presimțiri, asemuiau stolurile de ciori, ce se Învolburau pe cer, cu pașii Necuratului ce, Încetul cu Încetul, avea să potopească inimile și viețile oamenilor, ademenindu-i ba cu una, ba cu alta, pentru a-i duce În cele din urmă la pierzanie. Ispitirea avea să fie mare, iar rătăcirea și mai mare. Cu ce avea să-i ispitească Necuratul coborât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și de aici Înapoi În stomac, după care se rostogoliră În jos, răspândindu-se În mii de șuvițe luminoase În palme și În tălpi. Făcând câțiva pași, Noimann transpiră din plin. Bucuria de a trăi pe care o resimțea Îl potopi cu totul. Stomatologul, călcând peste interdicția pe care și-o fixase În minte, mai trase un gât. Și apoi Încă unul. Trupul Îi fu scuturat de un cutremur. Stropii de bucurie și lumină ce-i alergau prin vene se roteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de ordin divin, o parte din eternitate s-a frânt În două, lunecând pe pământ, peste traversele murdare și liniile de cale ferată ruginite, amestecându-și norii printre roți și mucuri de țigară pe jumătate stinse, iar acum această eternitate, potopită de țipete nostalgice, Încearcă zadarnic, luptând cu inerția, să se ridice Înapoi În eter... Senzația durează, desigur, doar o clipă, cât tragi un fum de țigară În piept și-l slobozești, În rotocoale, peste mese. Dimpotrivă, ochii călătorului sosit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
fi atins această stare, masterandul ar fi putut să se elibereze, la rându-i, de o parte din lumea lui interioară, care-i atârna Înlăuntru ca un reziduu, creând, Într-un alt spațiu, aflat undeva În preajma sa, o lume paralelă, potopită de gândurile sale. Deocamdată trebuia să se mulțumească Însă și cu repaosul relativ pe care ți-l conferă trecerea din starea de om În starea de copac. Trebuia Însă, prin intermediul voinței, să țină frunzele În nemișcare, altfel exista riscul ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de iarbă. Trenul alerga pe câmp. Și câmpul se năpustea În fața lui, intrând sub roți... Pistoanele locomotivei și roțile trenului se acopereau de iarbă. Iarba se urca În tren și năpădea vagoanele. Creșetea Înăuntrul și În afara lui. Compartiemente Întregi fură potopite de o iarbă fragedă și verde. Îmbrăcat Într-un costum alb, cu coatele sprijinite pe geam, Noimann privea cu gândurile duse cîmpul ce se rotea mereu În dreapta și În stânga lui. În minte Îi răsuna acum un alt catren al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și de aur. Intri în clasă cu pieptul săgetat de bucurie, dar și străbătut de o justificată mâhnire că nu te poți bucura din plin de frumusețile dăruite acestui pământ din belșug și aruncate cu nemiluita în Cișmigiu! Atâta nostalgie potopea sufletele bieților lăzăriști, încît foarte puțini rezistau ispitei de a rămâne timp de patru ore încheiate între pereții clasei și, din când în când, evadau în ținutul învecinat, unde crengile își plecau frunțile împodobite de flori și îi primeau ca
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
cu care vindea Înghețată și țuică pune două bidoane și, trăgând un picior bolnav de reume, Își ia apă de la un izvor aflat la dracu-n praznic. Desigur, ați băgat de seamă că astăzi am fost ceva mai trist - mă potopește amărăciunea și nu-mi dă pace crunta slăbiciune: m-am Întâlnit ieri cu Tatapopii. Târâia căruțul În care bidoanele erau pline și se Îndrepta către casa lui de la padină. Îi căzuseră toți dinții din gură, Îi albise un ochi, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
data asta nebătut. Mihai Enin nu mai ceru să zboare. Îl durea sufletul și se simțea sfârșit. Tot nu izbutise să-l nimicească pe lăudăros. Lăsă pe mai târziu acea cumplită treabă și o luă spre casă. Pe drum Îl potopi o nedumerire care Îl zăpăci și-l aruncă În Îndoieli: de ce nu-i pusese nimeni și lui o poreclă? * * * Nu departe de locul unde fioroasa Vale a Puțului - sălașul Sfintei cu puteri vrăjitorești - spărgea coasta dinspre Dunăre și se deschidea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
umerii omului, bocănea din copite dracul cel negru. După ce căruța cu draci care intrase În sat În urmă cu ceva vreme se pierduse către Răsărit, nea Mitu Îl luase la el acasă pe Necuratul prăvălit În șanț și-l curățise, potopindu-l cu vorbe bune și duioase, ca pe un ied neastâmpărat ce se nimerise, În joaca lui nestăvilită, sub roțile unei căruțe. Iedul - așa Îi spuneau cei cărora le era Îngăduit să-l vadă - rămăsese, În urma căzăturii, cu o slăbiciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
care Își schimba numele după cel al gestionarului. Mihai Enin simțea de fiecare dată bucuria lui Canafas, care zâmbea arătându-și dinții lați și galbeni, fornăia, Își scutura coama, Își freca tâmplele și urechile de obrazul copilului și se arăta potopit de tristețe la despărțire, făcându-l pe băiat să se Întoarcă de la ușa grajdului improvizat Într-o odaie de lângă farmacie și să Îi cuprindă În brațe căpățâna cu ochi mari, uzi și nări negre și reci. Enin Împinse aproape cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]