380 matches
-
în două, să mă lase în somnul meu, măcar până la cinci. Că altfel mă apuc să fac ca secretarul lui Pandele, dramaturgul, care „dactilografiază, noaptea, chinuit de insomnii, iar ziua «dormind cu capul pe manuscris»”. „dacă rămâneți peste noapte.” Ezra Pound. Cioran: „Să nu te fi născut, numai să te gândești la asta, ce fericire, ce libertate, ce spațiu!” Ce moftangiu! Tristețea e că viața cuiva poate să fie în așa fel încât, într-adevă r, mai bine nu s-ar fi
Însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/3097_a_4422]
-
machiindu-și astfel paranoia "nihilismului dus până la capăt, cu eliminarea identicului (Dumnezeu)" (op. cit., p. 62). Declarând un adevărat război avangardei moderniste, fundată pe tradiție și renovatoare a tradiției (vezi, de pildă relația dintre tradiție și modernitate la Picasso, Joyce, Ezra Pound sau Brâncuși), postmodernismul a proclamat ca logică a ființării lepădarea de Dumnezeu și de orice tradiție, adică demitizarea totală, lichidarea cultului strămoșilor, distrugerea identicului și a etnicului, a spațiilor culturale și morale, clădite de veacuri și milenii, a filozofiei ca
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ale secolului al XIX-lea [moștenite de la romantici și de la Chatterton] pe care dorea să le înlocuiască; definiția lui Eliot nu făcea altceva decît să reproducă o definiție standard a imagismului din secolul al XX-lea (1912-1914) fondat de Ezra Pound. Astfel, acesta din urmă concepea imaginea poetică drept "aceea care prezintă un complex intelectual și emoțional într-o unitate de timp"; metoda "ideogramică" a imagismului lui Pound presupunea juxtapunerea de obiecte și evenimente distincte prin care poetul crea "cîmpuri" sau
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
definiție standard a imagismului din secolul al XX-lea (1912-1914) fondat de Ezra Pound. Astfel, acesta din urmă concepea imaginea poetică drept "aceea care prezintă un complex intelectual și emoțional într-o unitate de timp"; metoda "ideogramică" a imagismului lui Pound presupunea juxtapunerea de obiecte și evenimente distincte prin care poetul crea "cîmpuri" sau "constelații" sau "matrici" noi de semnificație intelectual-emoțională (cf. Preminger & Brogan 1993: 555, 574). În aceeași ordine de idei, Charles Olson, fondatorul poeticii proiective, își baza abordarea creativă
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
sau altul, față de marxism, ci face un examen marxist al operei acestuia. Forța marxismului e de a putea integra dialectic orice valoare autentică, oricare i-ar fi poziția aparentă și chiar, eventual, declarată. Așa putem admira și opera lui Ezra Pound, așa l-a prețuit Marx pe Balzac. Dar prietenul la care mă refer nu-l absolvă pe Balzac nici astăzi pentru convingerile politice-momentan-declarate. El e mai marxist decât Marx. — V-aș ruga să facem un pas înainte în onomastica românească
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
Care era celălalt? — Cel cu vocabularul structuralist... — Pe ăsta nu-l numesc pentru că nu e vorba de un text tipărit. — Cedez în fața argumentului. Dar credeți că poziția declarată, ori aparentă nu poate atinge până la urmă substanța operei? Vorbiți de Ezra Pound. Credeți că el poate fi admirat? — Ca poet? — Ca Ezra Pound. — Ca Ezra Pound s-a sancționat singur pentru grava lui abatere de la obligațiile profunde pe care le impune conștiința unui mare scriitor și a unui mare intelectual. Și această
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
numesc pentru că nu e vorba de un text tipărit. — Cedez în fața argumentului. Dar credeți că poziția declarată, ori aparentă nu poate atinge până la urmă substanța operei? Vorbiți de Ezra Pound. Credeți că el poate fi admirat? — Ca poet? — Ca Ezra Pound. — Ca Ezra Pound s-a sancționat singur pentru grava lui abatere de la obligațiile profunde pe care le impune conștiința unui mare scriitor și a unui mare intelectual. Și această consecință pe care a tras-o nu avem nici un motiv să
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
e vorba de un text tipărit. — Cedez în fața argumentului. Dar credeți că poziția declarată, ori aparentă nu poate atinge până la urmă substanța operei? Vorbiți de Ezra Pound. Credeți că el poate fi admirat? — Ca poet? — Ca Ezra Pound. — Ca Ezra Pound s-a sancționat singur pentru grava lui abatere de la obligațiile profunde pe care le impune conștiința unui mare scriitor și a unui mare intelectual. Și această consecință pe care a tras-o nu avem nici un motiv să n-o credem
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
le-au scris, captând într-un mod aparte atenția prin forța și savoarea formulărilor, prin abilitatea argumentării sau prin manipularea originală a limbajului. Acesta este cazul cu scrierile unor autori precum Voltaire, Jean Cocteau, T. S. Eliot, G. Călinescu, Ezra Pound, care produc plăcere la simpla lor lectură. De altfel, nume precum cele menționate anterior dau greutate neoclasicismelor, justificând în plus tratarea acestora drept mișcări semnificative, demne de luat în considerație. Valorificarea aproape exclusivă a dimensiunii teoretice a acestor reveniri clasice
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
domeniul atât de volatil al literaturii. Astfel, capitolul de față își propune să demonstreze existența unei puternice gândiri clasice dezvoltată și, mai ales, asumată de către scriitori considerați drept figuri centrale ale modernismului european, cum ar fi T. S. Eliot, Ezra Pound sau Jean Cocteau. Această întoarcere către valorile clasicismului se observă, de altfel, și în alte domenii artistice, mai ales cel al picturii. Afirmația lui Matisse "Vreau o artă echilibrată, a purității, care să nu neliniștească și nici să deranjeze; aș
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
în clasicism o muncă de precizie, iar poetul, un homo faber. Această reevaluare a dimensiunii estetice din perspective raționale are drept consecințe și o depersonalizare a subiectului poetic, depersonalizare teoretizată, mai ales, de poeți precum T. S. Eliot sau Ezra Pound, ale căror principii artistice le vom dezvolta în subcapitolele următoare. Având în vedere toate aceste aspecte menționate anterior, se poate susține, fără teama unor afirmații nejustificate, existența unui neoclasicism al secolului al XX-lea. De altfel, termenul a fost folosit
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
ornamente care nu ar face decât să dea un sentiment de artificialitate operei de artă. Astfel, ceea ce se urmărește este un proces creativ, care să evidențieze naturalul, dincolo de falsele aparențe. În acest sens, este interesant că, opus lui Hulme sau Pound ale căror idei le vom dezvolta în subcapitolele următoare, Cocteau se declară împotriva construirii unui poem drept o suită de imagini de dragul imaginilor. În viziunea scriitorului francez, înșiruirea acestora nu poate decât să distreze într-o manieră superficială, fără a
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
locuința sa din Londra, înainte de Primul Război Mondial, a reușit să dezbată și să-și împărtășească ideile cu artiști care vor marca semnificativ dezvoltarea artistică din epoca modernă sculptorii Joseph Epstein, Henri Gaudier-Brzeska, pictorul și poetul Wyndham Lewis, scriitorii Ezra Pound, Rupert Brooke, John Middleton Murry, T.S. Eliot etc. Din nefericire, datorită morții timpurii, la doar 34 de ani, în tranșeele Primului Război Mondial, noua viziune estetică a filosofului englez s-a impus mai mult prin intermediari, din care cei mai faimoși sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Murry, T.S. Eliot etc. Din nefericire, datorită morții timpurii, la doar 34 de ani, în tranșeele Primului Război Mondial, noua viziune estetică a filosofului englez s-a impus mai mult prin intermediari, din care cei mai faimoși sunt T.S. Eliot și Ezra Pound. În ceea ce privește atitudinea sa pro-clasică, cel mai reprezentativ text al său rămâne cel intitulat Romantism și clasicism (1911-1912), unde se trasează, în mod dihotomic, coordonatele celor două viziuni artistice. Desigur, a scrie despre clasicism nu înseamnă neapărat a crede în clasicism
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
gândurilor. Ideea plasării în centrul dimensiunii lirice a imaginii ca reprezentare concretă a unor stări și nu ca simplu ornament, a influențat crearea mișcării numite imagism, ale cărei coordonate le vom dezvolta într-un subcapitol ulterior, cel dedicat lui Ezra Pound, figura centrală a acestei direcții moderne. Revenind la Hulme și teoriile sale privitoare la instaurarea unei noi ere clasice, se observă precauțiile adoptate de acesta încă din primele pagini ale textului cu privire la utilizarea celor doi termeni care, datorită multitudinii de
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
intră într-o nouă sferă spirituală în care Dumnezeu nu este mort, ci este punctul suprem al unei ierarhii concept esențial al clasicismului. Prin Hulme, se deschide, de fapt, o direcție destul de importantă în modernism, așa cum a fost reprezentată de Pound, Eliot, Wyndham Lewis, Middleton Murry, direcție subsumată unei tonalități religioase.264 Transpunerea acestei viziuni a limitării în poezie presupune o raportare mai acută la contingent, o conștientizare a granițelor precise în care se poate mișca ființa umană, conștientizare care asigură
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
său rămânând neterminat, datorită circumstanțelor biografice și sociale. Moartea lui T. E. Hulme, bruscă și timpurie în război, nu a dus însă la moartea ideilor sale, care au fost preluate într-o manieră strălucită de T.S. Eliot sau de Ezra Pound, după cum am mai sugerat la începutul acestui subcapitol, producând astfel e drept, prin intermediari o parte din schimbările atât de dorite de filosoful britanic, ce rămâne unul dintre cei mai importanți avocați ai clasicismului în secolul al XX-lea. V.
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
ajung să se desubiectivizeze, căpătând o structură autonomă prin intermediul limbajului poetic.288 Este ceea ce susținea și T. E. Hulme prin îndemnul la constituirea unor imagini care să preia emoția artistică și este ceea ce căuta până la un punct să realizeze Ezra Pound prin introducerea conceptului de personae (măști lirice). Depersonalizarea devine astfel una din coordonatele liricii moderne, după cum sugera și Hugo Friedrich, producându-se o ruptură de eul empiric care "participă la obiectul imaginației sale nu ca persoană particulară, ci ca inteligență
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
artist care și-a revendicat libertatea creatoare prin raportare la tradiție, impunând o viziune care, deși aparent conservatoare, a constituit unul din pilonii cheie ai modernismului, demonstrând până la urmă legitimitatea unui neoclasicism al secolului al XX-lea. V.5. Ezra Pound Figură emblematică a primei jumătăți a secolului al XX-lea, Pound a rămas în istoria literaturii nu doar prin opera sa poetică (faimoasele Canto-uri), ci și prin intensa activitate de promovare a unor tineri scriitori precum Robert Frost, William
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
impunând o viziune care, deși aparent conservatoare, a constituit unul din pilonii cheie ai modernismului, demonstrând până la urmă legitimitatea unui neoclasicism al secolului al XX-lea. V.5. Ezra Pound Figură emblematică a primei jumătăți a secolului al XX-lea, Pound a rămas în istoria literaturii nu doar prin opera sa poetică (faimoasele Canto-uri), ci și prin intensa activitate de promovare a unor tineri scriitori precum Robert Frost, William Carlos Williams, T. S. Eliot sau prin rolul fundamental jucat în
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
direcții moderniste precum imagismul sau vorticismul. Inserarea articolelor sale în lucrarea de față s-a făcut datorită unei afinități declarate a poetului pentru ordine, depersonalizarea discursului, importanța modelelor, care coagulează o pronunțată viziune neoclasică. La fel ca și T.S. Eliot, Pound a privit critica literară în directă relaționare cu opera, considerând-o un act de clarificare și de instaurare a unui set de principii menită să asigure o direcție fermă a procesului creator "Critica nu este o delimitare sau o serie
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
anumit canon care să revitalizeze literatura timpului său. Astfel, Privire retrospectivă este un articol prin care se trasează aspecte ce țin de o nouă viziune poetică, articolul fiind considerat un fel de manifest artistic al imagismului, direcție inițiată de Ezra Pound, Hilda Doolittle și Richard Aldington în jurul anului 1912, având ca bază scrierile lui T. E. Hulme. Principiile acestei noi mișcări, pe care mulți autori o consideră drept unul din punctele de pornire ale modernismului european, sunt trasate chiar din primele
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
alură clasică: 1. Tratarea directă a "materialului", fie ea întreprinsă obiectiv sau subiectiv; 2. Evitarea cuvintelor care nu sunt de folos prezentării; 3. în ceea ce privește ritmul, se recomandă compunerea în secvența frazei muzicale, nu în secvența metronomului Sunt principii pe care Pound le prezintă drept rezultate ale unei "lungi contemplări" înțeleasă drept cercetare îndelungată a mecanismelor poetice în general cărora li se alătură o definiție a imaginii lirice așa cum o percepe autorul "complex intelectual și emoțional într-o fracțiune de secundă." De
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
implicarea factorului rațional, căruia i se acordă o pondere egală cu cea a emoțiilor în crearea acestor imagini care ar avea rolul de a da senzația unei eliberări de spațiu și timp, o transcendere a granițelor realității. În ceea ce privește limbajul poetic, Pound sugerează evitarea cuvintelor superflue prin reducerea expresiei doar la elemente cu adevărat esențiale în transmiterea sensurilor. Este un principiu care valorifică, de fapt, noțiunile de claritate și de armonie impuse de clasicism. De altfel, oroarea de multiplicări formale se citește
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
oroarea de multiplicări formale se citește pe tot parcursul articolului în "sfaturile" date, cum ar fi cel privitor la limitarea adjectivelor și a ornamentelor în general doar la cele care au o reală valoare. De asemenea, în același spirit clasic, Pound afirmă "Lasă-te influențat de cât mai mulți artiști mari, însă ai decenta să recunoști deschis influența sau să încerci să o ascunzi" accentuând, astfel, importanța modelelor, care trebuie asimilate, dar nu sub forma plagiatului, ci drept îndrumare către o
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]