7,476 matches
-
oprește-n loc, invitându-ne să reflectăm mai mult asupra ei. „Robul” suferă, nu pentru El, ci pentru noi. Dar cum? Și de ce? El are tristețea unei lumi păcătoase pe umeri. Într-un anume sens, El a luat asupra Sa povara suferinței și întristării noastre. Unii lectori ai acestui pasaj scripturistic se pot pripi spre o concluzie greșită: a fost condamnat de Dumnezeu! Dar evenimentele ulterioare relevă clar că nu acesta este înțelesul. Într-un fel, noi suntem cei condamnați, iar
Compătimirea și îngrijirea bolnavilor. In: Nr. 4, 2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/126_a_95]
-
tratat și alinat. Cu siguranță Biserica, având la bază, în acest sens, învățătura din Matei 25, 35-45, înțelege că cel care refuză să-i ofere ajutorul unui bolnav aduce atingere lui Hristos Însuși. Gândul că Domnul Hristos ne-a purtat povara păcatelor, a cunoscut suferința noastră și ne este un Prieten care ne înțelege, ne compătimește și ne ajută, ne oferă un puternic imbold pentru a lucra spre alinarea durerii și a suferinței în lume, nutrind propria noastră compasiune din cea
Compătimirea și îngrijirea bolnavilor. In: Nr. 4, 2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/126_a_95]
-
îmbărbătează pe cel disprețuit, insuflă bărbăție, tărie, curaj și duh stăpânitor celui copleșit de sfiiciune, întinde o mână celui gata să se înece, oblojește rănile celui căzut între tâlhari, slujește la patul bolnavului cu devotament, sfială, prețuire și dragoste, poartă poverile celor mai slabi (Gal. 6, 2), sfătuiește în bine pe cel ce este gata să se prăvălească în noroiul patimilor, satură pe cel flămând, adapă pe cel însetat, îmbracă pe cel gol, cercetează pe cel bolnav (Mt. 25, 35-36) etc.
Compătimirea și îngrijirea bolnavilor. In: Nr. 4, 2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/126_a_95]
-
plec de-aici. Vezi, către azi nu duce nici un drum. Oare de ce voi fi rămas în halta aceasta, mai curând decât într-alta? În întâmplare nu prea cred, oricum. Astapovo, iubita mea, e gara, în care grabnic mi-am depus povara, sătul de drum în anotimpul ud. Prea primitor n-a fost nici trenul, care speram să-mi dea puțină împăcare... Că mă iubești, e tot ce-am vrut s-aud. Silogismul contradicției Tristețea-i că Aceasta și Aceea nu pot
BÖSZÖRMÉNYI ZOLTÁN - O sumă de sonete by Șerban Foarță () [Corola-journal/Journalistic/11444_a_12769]
-
puterea-i însăși, - fără tine, nu ar fi nici farmecul, nici greul clipăi. Ea-i numai una,-ncât nu poți s-o numeri; ea-ți mistuie și sângele, și vlaga; ea se-adâncește,-n carnea ta, ca plaga, - mai grea povară,-i greu să porți pe umeri. Tot astfel cum se-mbină o vopsea cu altele, te-amesteci tu cu ea și-ntârzii-n mâzga-n care o dezmierzi. Trăind prin tine, ea, și tu printr-însa, nu știi când împrejuru-ți
BÖSZÖRMÉNYI ZOLTÁN - O sumă de sonete by Șerban Foarță () [Corola-journal/Journalistic/11444_a_12769]
-
însă, că e mai bine să scârțâi oribil la scripcă decât să nu scârțâi deloc, fiindcă miorlăind din instrument poți ajunge - ca multe personaje ale pictorului - pe acoperiș. Dar, uneori, a fi odrasla unui artist de faimă mondială este o povară tragică - să te temi că nu vei ajunge niciodată la altitudinea artei tatălui tău, că ești doar un biet veleitar, de fapt un ,nima". O dovadă: Klaus Mann s-a sinucis, poate, pentru că a avut convingerea că nu va reuși
EL by Dina Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/11442_a_12767]
-
cu jumătate de ton. Rar, foarte rar, se-ntîmplă să se-ntoarcă mănușa. Dau, cu toate astea, peste asemenea rînduri, prinse în argumentul unei cărți: , În țările saturate de istorie, omul tinde să considere că viața i-a fost strivită sub povara împrejurărilor. Dar dacă ar exista un străin care ar spune povestea acestui om după moartea lui, istoria ar apărea ca o serie de simple episoade ale existenței sale. Ea nu ar însemna nimic altceva decît furtuni, epidemii sau alte calamități
Caterinca și katiușa by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11455_a_12780]
-
Rusia, poeții futuriști și leniniști au cerut distrugerea prin foc a bibliotecilor, deși linia oficială era a celui mai fanatic conservatorism, pentru preîntîmpinarea oricărei eventualități. Acumularea interminabilă de cărți, pentru care marile biblioteci sînt un soi de sanctuare, reprezintă toată povara trecutului, un trecut mort, dar al cărui venin infectează în continuare. Ziua de ieri ține în lanțurile sale imaginația și inteligența zilei de astăzi. Străbătînd labirintele cu nenumărate rafturi, sufletul se usucă într-o disperată lipsă de însemnătate. Ce s-
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11470_a_12795]
-
O așteaptă jos cineva..." Aici, romanul se termină. Începe, s-ar zice, viața. O viață așteptată, dar nu dorită, simulată doar, în graba la măritiș a locatarelor unui cămin. Traiul descusut din vreme de o domnișoară fără iluzii, doar cu poveri. Trecute, ca sacoșele, dintr-o mînă în alta, sînt, pînă la urmă, un fel chiar agreabil de-a păcăli plictisul (și ce se vor mai plictisi, de prin '80 încolo, scriitorii...). Așa că lumea Letiției, răbdată cu o greu de înțeles
Navetă cu metronom by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11538_a_12863]
-
zilei și a nopții ca două cuminți și blânde vite sub jug, trăgând timpul, atente să înainteze cu pas deopotrivă. Elementele existenței sunt măsurate, fructele - fie și abstracte (rodul / de argilă, visul și umbra verii), până la amintire, care-i o povară pentru orice creatură, sunt cântărite. Astfel, poetul își oprește privirea și asupra greutății oamenilor, trup și suflet laolaltă. Aceasta duce spre evocarea morții (eul liric și iubita se află într-un cimitir) - ultimă și determinantă balanță a ființei. Poemul trece
Lucian Blaga, lirica postbelică by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11566_a_12891]
-
brand care impune cartea. În concurența acestor edituri, la care aș adăuga succesele de casă ale editurilor Compania "Curtea Veche" și Albatros, cel care iese treptat în cîștig e scriitorul autohton, care nu mai e privit ca un soi de povară obligatorie de editurile noastre. Ceea ce nu exclude competiția. De fapt, scriitorul român care vrea să rămînă pe piață va trebui să accepte că nu ajunge să scrie cărți "geniale", ci și cărți care să-și găsească audiență. Sînt și cărți
Scriitorul român față cu cititorii by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/11640_a_12965]
-
aici, plesnește dincolo și pe măsură/ ce trec anii, s-ar putea să se răzgândească/ sau să se lase păgubașă. Omul nostru știe și meșteșugul rimei: Sânziene aurii,/drum mă poartă printre vii./ Sânziene scrise-n vară,/ mă scurmă chinul povară. Acest autor nu este singurul sedus de farmecul prozodiei clasice. Iată cum stihuiește un confrate de-al său: țăranule venit în oraș, la piață,/ Cât ceri pentru cana aceasta cu ceață,/Proaspătă, mulsă pe Calea Lactee,/ Între punți de curcubeie. El
Veleitarii by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/11691_a_13016]
-
cunoașterii), al unui orfism în așteptarea lui Orfeu. În aceeași ordine a scrutării stilisticii de profunzime apare și poemul "Ploaie orizontală", ca gest al descompunerii raționale, al permutărilor infinite. Așa cum se formulează vocea lirică, în această nemiloasă căutare există o povară morală, inexprimabilă în sculptură: "Cicatricea pe crustă/ Lucida scoarță pălește/Adânc biciuită/Neîncetat/Nestăpânit/ Pe dinăuntru". Confesiunea adîncește explorarea sensului, Neagu ipostaziindu-se în poezie care devine "restul semnificant" al sculpturii sau al muzicii, amintind de foarte prolificul model Bauhaus, al
Artistul lumilor multiple by Magda Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/11708_a_13033]
-
impecabile ca volumetrie, materialitate și putere de in(ex)citare, par mai degrabă material didactic pentru seminariștii dolofani și tomnatici (eventual și alumni!) decît pentru degustătorii competenți de ceremonialuri artistice și de reverii subtile. Aici, în zona erosului deposedat de povara cărnii, a libidoului mistic în care bărbatul și femeia, omul și fiara, linia statică și cea dinamică se armonizează în tremoloul unei muzici care transportă țipătul acut al orgasmului occidental în melosul gregorian al liturghiei răsăritene, este de consultat exclusiv
Artistul și amorul(mic eseu asupra fantasmei erotice) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11731_a_13056]
-
iar Geoană la fel de necunoscut. Există, așadar, suficiente motive pentru a nu exclude cu totul un scenariu al întoarcerii lui Iliescu. În clipa de față, lucrurile depind de rapiditatea cu care Geoană va reuși două lucruri. Primul: să se elibereze de povara datoriilor față de baronii care l-au sprijinit masiv, împingându-l la puciul spectaculos de la 22 aprilie. Dacă nu va reuși acest lucru în cel mai scurt timp - să zicem, în cele două luni critice în care se stabilește direcția de
Un țar de tranziție by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11759_a_13084]
-
vlăguită. Zăcea ținînd adunate buricele degetelor mijlociu și policar și cum adormea mîna cădea din pat și el își răsfira degetele. Atunci tresărea de parcă pierduse ceva. De fapt, își pierduse sinele. Și dorința acolo era. Teribilă, neînduplecată, grea, de parcă sub povara ei începea să șchiopăteze cu piciorul drept... Sau, altădată i s-a părut că în farfuria lui plină cu varză găsise sufletul cuiva care se răsucea și din care el se înfrupta. Și astfel s-a născut în el lucrul
Milorad Paviș - Îndreptar de ghicit by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12862_a_14187]
-
Lucrurile se complică atunci cînd unii sînt prieteni, iar alții adversari ai infelicelui comentator. Dacă vechii cronicari se aflau „sub vremi“, cronicarul literar se află neîndoios sub... autori. Îi trebuie un mare efort de conștiință spre a se degaja de povara raporturilor personale cu scriitorii, sprea a accede la o judecată senină, imperturbabilă: „Relațiile umane ale criticului se văd prea adesea periclitate, supuse erodărilor, ceea ce-i complică viața nespus de mult, iar uneori i-o face de-a dreptul insuportabilă. Are
Autoportret de critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12928_a_14253]
-
În vreme ce ucenicii plîngeau risipiți și înspăimîntați, în timp ce sfintele femei boceau îndurerate și-și sfîșiau amarnic veșmintele cernite, taman pe la ceasurile în care soldații romani picoteau lîngă lespedea grea de piatră și trupul Mîntuitorului, eliberat de giulgiu-i și ușurat de povara pămîntescă se pregătea să lase mormîntul pustiu, eu, îmboldit bag seama de vreun gînd potrivnic ori de cine știe ce pornire vrăjmașă, dacă nu cumva, Doamne ferește, chiar de amîndouă, m-am uitat la... Surprize, surprize... Adică, asta e, s-o spunem pe
Imagini și ipocrizii de Paști by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12937_a_14262]
-
a se rememora aici și cazul Mihaelei Rădulescu, sînt cu atît mai bisericoase cu cît sînt mai sumar îmbrăcate? Dacă în privința Mihaelei m-am cam pierdut în ipoteze, în cazul Andreei lucrurile par destul de clare: după ce s-a mîntuit de povara civilă a căsătoriei, sufletul ei, așa, delicat și invizibil cum e el, pare a o trage, în pofida trupului greoi și îndărătnic, direct către taina hierofaniei, cu alte cuvinte către penumbrele moi și aromate ale chiliei. Dacă presupunerea mea se va
Imagini și ipocrizii de Paști by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12937_a_14262]
-
urmează cîntarea/ trei pene se fac nouri subțiri// trei nouri izbesc/ cu umbre ușoare/ fruntea-mi ce se evaporă/ laolaltă cu tainele” (Perugia). Dar acești mesageri ai cerului au o notă echivocă. Contrar naturii lor consacrate, poartă o tensiune, o “povară”, o “osîndă” Sînt îngeri suferinzi, atinși de un suflu demoniac: “iarăși netulburatul foșnet mă cuprinde/ în văz o boare, în auz o fîlfîire/ de aripi străvezii în care se aprinde/ un fel de nemurire dincolo de fire/ ce-mi dăruie povara
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
povară”, o “osîndă” Sînt îngeri suferinzi, atinși de un suflu demoniac: “iarăși netulburatul foșnet mă cuprinde/ în văz o boare, în auz o fîlfîire/ de aripi străvezii în care se aprinde/ un fel de nemurire dincolo de fire/ ce-mi dăruie povara-i sclipitoare// și iarăși urcîndu-și scara nevăzută/ tiptilii îngeri în faptul nopții m-au ajuns/ purtîndu-mi luminoasa lor osîndă” (Scara). Așezat între bine și rău, în preajma demonilor, îngerul “pînditor” certifică aci un mediu confuz din care “întunericul”, “umbra”, “pierzania” n-
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
născut bun. Și tocmai această bunătate (inocență) o diferențiază de restul lumii: de îndată ce renunță la medicația menită să o facă asemeni celorlalți, destinul Dorei se rătăcește prin lume. Ea trăiește printre nevrozele părinților, printre limitele și eșecurile generației lor, acumulând povara neputințelor, a violenței, a indiferenței. În spectacolul lui Radu Afrim, Dora evoluează în această lume artificială, mereu veselă, ca râsetele de la sitcomuri, saturată de culori tari, luminată mai mult decât e necesar, lumina excesivă ca și întunericul ascund tot, un
Nota de plată by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13069_a_14394]
-
altfel acest semn, din plin! Duh al Pămîntului, mi-ești mai aproape; Simt forțe-n mine dînd să scape, Ard, parcă-aș fi băut nou vin. Simt că-ndrăznesc să ies în lume-afară, Să port plăceri și chin - a ei povară, Furtuni să-nfrunt eu, iar și iară, De naufragiu nici să nu mă doară. Sînt nori deasupra mea - Se-ascunde luna-n ei - Se stinge lampa! Ies aburi! Raze roșii îmi tresar Deasupra capului - Din bolți Adie-n jos fiori
Johann Wolfgang Goethe - Faust by Mihail Nemeș () [Corola-journal/Journalistic/13028_a_14353]
-
strică. Mă-ntind cu spaimă chiar și-n așternut, Cînd noaptea în sfîrșit coboară, Și-odihna-atunci, ca un făcut, Cumplite vise mi-o-nfioară. Sălășluiește Domnu-n pieptul meu Și să-mi stîrnească-adîncul poate; Tronînd peste puterea-mi, Dumnezeu Nimica în afara mea nu scoate; Povară existența mi-e așa, Eu viața mi-o detest, să mor aș vrea. Faust Din groznic furnicar un tandru Zvon cunoscut dacă m-a scos, Mințind simțiri de copilandru Cu vîlva unui timp frumos, Azi blestem ce cu vorbe goale
Johann Wolfgang Goethe - Faust by Mihail Nemeș () [Corola-journal/Journalistic/13028_a_14353]
-
scape De-acest iad cu flăcări rele! Limbi de foc înalță flamuri Printre frunze, printre ramuri; Ard în flăcări crengi uscate Și se prăbușesc prăpăd. Cît cu ochii pot străbate, Mai departe să tot văd! Chiar capela pică toată, Sub poveri de crengi arzînd. Șerpi, văpăile se-arată Pînă-n vîrfuri, rînd pe rînd. Trunchiurile găunoase Pînă-n rădăcini sînt scrum. - (Pauză lungă, cîntec.) Ce vedenii se-arătase Dus e pe vecie-acum. Mefisto (privind în jur) Dar ce? - ei unde au plecat cu toții
Johann Wolfgang Goethe - Faust by Mihail Nemeș () [Corola-journal/Journalistic/13028_a_14353]