108 matches
-
el ca să vadă mai bine animalul cu picioarele ca niște fuse. Nu m-am putut duce cu ei, dar nu mi-a părut rău că am rămas în urmă. M-am plimbat pe malul fluviului, care mă vrăjea ca un povestaș. Am stat pe mal până când ultima rază de lumină a dispărut și apoi, după masa de seară, m-am întors să mai simt încă o dată mireasma lui, care era la fel de tare ca o mirosul ofrandelor, tare și întunecată și atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
care se distrau speriind femeile însărcinate, sau îmblânzitori de șerpi care-și înfășurau dihăniile în jurul gâtului. Harun nu se temea să se apropie de ei. Eu însă eram pe cât de speriat, pe atât de scârbit. În zilele de sărbătoare, veneau povestașii. Mi-aduc aminte mai cu seamă de un orb al cărui toiag dănțuia în ritmul isprăvilor lui Hellul, erou al războaielor din Andaluzia, sau ale faimosului Antar Ibn Șaddad, cel mai viteaz dintre arabi. Odată, pe când evoca iubirile lui Antar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o iau din loc, dar, făcându-mi cu ochiul, Harun îmi dădu de înțeles că nici prin gând nu-i trecea să plece. Își puse o mână pe umărul meu, cealaltă în șold și nu se mai clinti din loc. Povestașul își continuă istorisirea. L-am ascultat până ce a ajuns la ultima sărutare. Și abia după ce gloata s-a împrăștiat, ne-am reluat și noi preumblarea. Piața Miracolelor era la răscrucea mai multor ulițe foarte umblate. Una dintre ele, înțesată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de frumoasă și tot El mi-o scosese în cale. Piața Ezbekieh se umplea încet, pe măsură ce se goleau moscheile, căci era obiceiul tuturor cairoților să se adune acolo după ceremonie ca să joace zaruri, să plece urechea la vorbele înșelătoare ale povestașilor, să se piardă uneori pe ulicioarele învecinate unde anumite taverne ofereau o cale mai scurtă spre Rai. N-o vedeam încă pe circaziana mea, dar saltimbancul cu măgarii era acolo, înconjurat deja de o sumedenie de gură-cască al căror număr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
unchiului lor, preot într-un târg din apropiere. Ajungând și el aici, peste vreo două zile, Domnul R. a avut surpriza să-l revadă chiar pe ... defunctul unchi. Abia a reușit să-și mascheze uimirea, așteptând cu nerăbdare reîntâlnirea cu „povestașul”: „- Știi că părintele Ioan a înviat?! Am vorbit cu el alaltăieri, în Târgul N.” „- Nu mai spuuune!...” a exclamat vărul C., privindu-l cu ochii lui mari și rotunzi, fără măcar să clipească. Părea sincer mirat și oarecum decepționat că evenimentul
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
adună delectabile anecdote din lumea teatrului, trăite ori doar auzite și memorate de cunoscutul actor. De multe ori, cum se-ntîmplă cu anecdotiștii, autorii îmbunătățesc istoria, spre delectarea suplimentară a auditoriului / lectorilor. O știu din proprie experiență, fiind la rîndu-mi un povestaș recunoscut... (spre exemplu, să mă laud și eu, la petreceri, colegii, studenții și familia mă somează să mai zic de-alea cu Vancea). Aș fi ipocrit să zic că-mi erau necunoscute (circa) jumătate din întîmplările cărții: le știam ori
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
care operează cu material așa-zis rural. În fond, apelul la visare, combinat cu solipsismul postmodern, constituie, chiar și în chip explicit, motorul literaturii pe care o practică. Realitatea pare inițial evanescentă, inconsistentă, opacă, ternă, inertă, muribundă. Apariția unui bătrân „povestaș” (Moș Mitu, înconjurat de umbre ușoare, siluete omenești diafane care zburătăcesc în jurul lui) trezește totul la o viață adevărată. Când bătrânul începe să vorbească, se face soare, universul devine consistent, viu, e creat prin povestirea-visare. În altă parte un personaj
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288924_a_290253]
-
instrumentele democrației. Paradisul lor este clădit pe iadul celorlalți. Printr-o abilă țesătură de povești, se stoarce nu numai mila, dar și buzunarele trecătorilor. În orice societate ar trăi, omul are nevoie de povești, e suficient să ne amintim de Povestașul lui Mario Vargas Llosa. Maestrul înființează o fundație, Filantropica, un fel de vas colector al milei. Inginerie financiară, cum a fost denumită printr-un eufemism splendid romănesc postdecembrist. Mila însă are un mecanism tainic, e legată de poveste. Povestea face
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2288]