527 matches
-
și alte texte, fiind influențat de gândirea greacă . La Paris devine foarte prețuit pentru înțelepciunea sa, celebritatea având a i se dovedi însă nefastă. Îndemnat de către Hincmar, arhiepiscopul de Reims, care îl aprecia, să se angreneze în respingerea doctrinei dublei predestinări divine (doctrină susținută de un călugăr saxon pe nume Gottschalk), Eriugena scrie lucrarea "De divina praedestinatione liber" (în 851) în care utilizează silogismul, construiește un tablou al ierarhiei lumii și introduce câteva teze îndrăznețe (argumentarea sa mergând până la relativizarea doctrinei
Ioan Scotus Eriugena () [Corola-website/Science/305664_a_306993]
-
St. Victor, lângă Paris, dorea să dobândească faimă ca învingător al ereziei prin publicarea unui număr de scrieri polemice. Mai serioase au fost alte două controverse în care a fost implicat Beza la acea vreme. Prima se leagă de doctrina predestinării și controversa lui Calvin cu Jerome Hermes Bolsec. A doua se referă la arderea pe rug a lui Michael Servetus la Geneva pe 27 octombrie 1553. În apărarea lui Calvin și a magistraților genevezi, Beza a publicat în 1554 lucrarea
Theodorus Beza () [Corola-website/Science/303677_a_305006]
-
cauzat schimbări serioase în Biserica Reformată. Când s-au publicat actele colocviului, așa cum au fost editat de Jakob Andrea, Samuel Huber, din Burg, lângă Berna, aparținând facțiunii luteranizante a clericilor elvețieni, a fost atât de revoltat de doctrina supralapsariană a predestinării prezentată la Mumpelgart de Beza și Musculus că a crezut de cuviință să îl denunțe pe Musculus la magistrații din Berna ca inovator în doctrină. Pentru a rezolva această chestiune, magistrații au stabilit un colocviu între Huber și Musculus (2
Theodorus Beza () [Corola-website/Science/303677_a_305006]
-
același lucru se poate afirma la fel de bine despre traducerea făcută de el în latină și de notele prodigioase care o însoțeau. Traducerea latină a fost publicată de atunci de peste o sută de ori. Deși unii deplâng doctrina lui Beza despre predestinare ca exercitând o influență prea puternică asupra interpretării pe care el o face Scripturii, nu există dubiu că el a ajutat mult la o înțelegere mai clară a "Noului Testament".
Theodorus Beza () [Corola-website/Science/303677_a_305006]
-
de credincioși . Ahmadiyya nu diferă în ceea ce privește temelile ei religioase, și anume cei cinci stâlpi ai credinței și ’Arkănu-l-’Īmăn (tawḥīd -unicitatea lui Dumnezeu, credința în îngeri, în scripturi sfinte, în profeți, în Ziua de Apoi și în qadar, soartă sau predestinare, în accepție islamică, a nu se confunda cu fatalismul ). Coranul are același statut ca și în islamul majoritar, ca de cuvânt al lui Dumnezeu . Deși tradițiilor profetice (ḥadīṯ) li se acordă respect, musulmanii din afara comunității Ahmadiyya sunt acuzați că dau
Ahmadiyya () [Corola-website/Science/333605_a_334934]
-
de a se salva este trecerea la creștinism, dar, în final, s-a îndoit de acest lucru. Această tulburare sufletească a sfârșit prin a-l face să își pună la îndoială formația sa teologică anterioară, determinându-l să respingă dogma predestinării și să o accepte în schimb pe cea a reconcilierii universale. De aceea, conducerea bisericii independente Upper Chapel din Heckmondwike i-au refuzat cererea de membru. Din cauza bolii sale, Priestley a rămas cu o bâlbâială permanentă care l-a făcut
Joseph Priestley () [Corola-website/Science/319129_a_320458]
-
și Eva în păcatul originar, încât omul este incapabil de vreun efort personal în actul mântuirii, adică să facă ceva bun de la sine și ca atare faptele bune ale omului nu pot avea în actul mântuirii nici un rol. Referitor la predestinare, luteranii susțin că Dumnezeu știe totul mai dinainte și rânduiește totul mai dinainte. În învățătura despre Biserică, ei preferă concepția despre Biserica invizibilă, nu admit infailibilitatea bisericii ca depozitară a carismei adevărului și nici infailibilitatea sinoadelor ecumenice. Nu admit ierarhia
Reforma Protestantă () [Corola-website/Science/297535_a_298864]
-
divinitatea era depărtată de om, care nu se mai putea mântui din păcatul originar prin propriile mijloace. Divinitatea decidea de la începutul lumii care oameni vor fi mântuiți și condamnați, omul fiind predestinat unui destin, fără să-l poată influență (dubla predestinare). Omul nu putea să știe dacă va fi pedepsit sau mântuit, dar era dator să aibă credință, să se comporte ca și cum ar fi sigur de mântuirea sa. Conform lui Max Weber, în "Etica protestantă și spiritul capitalismului", capitalismul s-a
Reforma Protestantă () [Corola-website/Science/297535_a_298864]
-
comporte ca și cum ar fi sigur de mântuirea sa. Conform lui Max Weber, în "Etica protestantă și spiritul capitalismului", capitalismul s-a dezvoltat în zonele convertite la calvinism. Dobânda moderată fusese acceptată de Calvin, ceea ce a favorizat dezvoltarea capitalismului. Ideea de predestinare i-a determinat pe credincioși să creadă că succesul dobândit pe pământ era un semn al faptului că se aflau printre cei "aleși". Se adaugă ideea vocației (beruf la luterani) care insistă pe valoarea vieții active, promovând o asceză laică
Reforma Protestantă () [Corola-website/Science/297535_a_298864]
-
limbii, gândirea mistică regăsindu-se în terminologia lingvistică: litere lunare și litere solare. Timpul joacă un rol vital, reprezentând încă din perioada preislamică o forță care anima și domina universul, un fel de dinamism creator. Credința în destin și în predestinare ("qadar") este profund ancorată în viața musulmanilor. Există un gen de fatalism care conduce la absența oricărei inițiative personale, la o indiferență și la o resemnare, așa cum afirmă majoritatea istoricilor. Numeroase proverbe și maxime reamintesc în permanență de puterea divină
Simboluri în islam () [Corola-website/Science/329364_a_330693]
-
aceste lucrări se observă o serie de elemente semiautobiografice, influența scriitorilor George Sand și Friedrich Nietzsche fiind evidentă. Simbolistă de factură neoromantică, ea a descris lupta dintre bine și rău și forța mistică a naturii (în povestirea scurtă "Bătălia" ("Bytva"), predestinarea, magia și iraționalul în multe din nuvelele sale care descriu viața țărănească, dar și în romanele sale cele mai cunoscute "Pământ" (1901) și "Duminica dimineața ea a cules ierburi" ("V nediliu rano zillia kopala", 1909). Opera sa este cunoscută prin
Olga Kobyleanska () [Corola-website/Science/309544_a_310873]
-
Acesta a fost fondatorul Școlii Qadarite. Ghaylăn a preluat de la mentorul lui concepția despre libertatea umană și Ghaylăn a dezvoltat această concepție. Elementul central al gândirii Școlii Qadarite a fost ideea libertății umane de acțiune. Ghaylăn a negat credința în predestinare sau fatalism. Gândirea lui Ghaylăn a fost caracterizată de utilizarea rațiunii și utilizarea logicii în raționament. Ghaylăn a considerat că textul Coranului trebuie pus sub microscopul minții și textul profetic (hadis) nu trebuie să fie în contradicție cu textul Coranului
Ghaylān ibn Marwan al Dimashqi () [Corola-website/Science/333566_a_334895]
-
de omeiazi. În cartea „O introducere în științele islamice” scrisă de Murtada Matahhari au fost evidențiate ideile susținute de Ghaylăn al-Dimashqi. Conform celor scrise în această carte în prima jumătate a secolului II (Hegira) erau discutate de către gânditorii musulmani problema predestinării (jabr), a liberului arbitru (ikiyar) și problema justiției divine. În secolul I doi gânditori musulmani au susținut ideile de liber arbitru și libertate umană: Ma’bad al-Juhanī și Ghaylăn al-Dimashqi, iar conform acestei surse de informare primul dintre aceștia a
Ghaylān ibn Marwan al Dimashqi () [Corola-website/Science/333566_a_334895]
-
a murit în 80 (699), iar al doilea dintre aceștia a murit în 105 (723). Autorul cărții „O introducere în științele islamice” a menționat că alți gânditori s-au opus ideilor de liber arbitru și libertate umană și au susținut predestinarea (jabr), iar susținătorii liberului arbitru au fost numiți qadariți, iar susținătorii predestinării au reprezentat “jabriyyah”. Conform celor scrise în cartea „O introducere în științele islamice”, propagarea ideii de liber abritru în rândul musulmanilor s-a datorat lui Ghaylăn al-Dimashqi și
Ghaylān ibn Marwan al Dimashqi () [Corola-website/Science/333566_a_334895]
-
în 105 (723). Autorul cărții „O introducere în științele islamice” a menționat că alți gânditori s-au opus ideilor de liber arbitru și libertate umană și au susținut predestinarea (jabr), iar susținătorii liberului arbitru au fost numiți qadariți, iar susținătorii predestinării au reprezentat “jabriyyah”. Conform celor scrise în cartea „O introducere în științele islamice”, propagarea ideii de liber abritru în rândul musulmanilor s-a datorat lui Ghaylăn al-Dimashqi și lui Ma’bad al-Juhanī. Conducătorii omeiazi susțineau ideea de soartă și predestinare
Ghaylān ibn Marwan al Dimashqi () [Corola-website/Science/333566_a_334895]
-
predestinării au reprezentat “jabriyyah”. Conform celor scrise în cartea „O introducere în științele islamice”, propagarea ideii de liber abritru în rândul musulmanilor s-a datorat lui Ghaylăn al-Dimashqi și lui Ma’bad al-Juhanī. Conducătorii omeiazi susțineau ideea de soartă și predestinare, aceste idei erau în concordanță cu interesele politice. Concepția conform căreia totul este “Voința lui Dumnezeu” era folosită de conducătorii omeiazi în scopul justificării modului de conducere opresiv și ilegitim. Problema libertății umane și a destinului au fost discutate de
Ghaylān ibn Marwan al Dimashqi () [Corola-website/Science/333566_a_334895]
-
Eva în păcatul originar, încât omul este incapabil de vreun efort personal în actul mântuirii, adică să facă ceva bun de la sine și ca atare faptele bune ale omului nu pot avea în actul mântuirii nici un rol major. Referitor la predestinare, reformații susțin că Dumnezeu știe totul mai dinainte și rânduiește totul mai dinainte. În învățătura despre Biserică, ei preferă concepția despre Biserica invizibilă, nu admit infailibilitatea bisericii ca depozitară a carismei adevărului și nici infailibilitatea sinoadelor ecumenice. Nu admit ierarhia
Biserica Reformată din România () [Corola-website/Science/300524_a_301853]
-
și Comuniunea (Împărtășania). Respinge dogma prezenței reale a "trupului și sângelui Domnului" în împărtășanie, invocarea sfinților, instituția episcopatului, etc. Predicatorii sunt aleși de către credincioși și fiecare din bisericile calviniste este condusă spiritual de un consiliu ales. Calvin crede într-o predestinare absolută a aleșilor și celor condamnați la "judecata din urmă", respingând astfel complet liberul arbitru. Publicațiile lui Calvin au difuzat ideile sale asupra unei biserici corect reformate, în multe părți ale Europei. Calvinismul a devenit religia majorității populației în Scoția
Jean Calvin () [Corola-website/Science/297534_a_298863]
-
fost colonizată masiv de calviniști din Noua Scoție. John Marrant a organizat acolo o congregație sub auspiciile lui "Huntingdon Connexion". Coloniștii erau în mare parte loialiști negri, afro-americani care au luptat pentru britanici în timpul revoluției americane. Calvin credea în ideea predestinării (mântuirea sau damnarea unui individ este hotărâtă de Dumnezeu de la bun început). Jean Calvin a călătorit la Strasbourg și, mai târziu, prin cantoanele Elveției. Aflat la Geneva, Guillaume Farel l-a rugat să-l ajute la reforma bisericii. Calvin a
Jean Calvin () [Corola-website/Science/297534_a_298863]
-
fie ale orgiasticului, demoniacului, dionisiacului, stărilor catabazice, opresivului, violenței, disoluției, rupturilor și fragmentărilor de tot felul. Pretutindeni întâlnim expresive simboluri grafice ale unor metamorfoze dureros-ispășitoare, de unde și fiorul tragic al viziunilor «răstignite» și al unei înțelegeri superioare în materie de predestinare a lumii și propriului destin artistic. Se degajă din toate aceste proiecții ale imaginarului atât o stare de disconfort existențial cât mai ales o concepție postmodernă de înțelegere a artei ca univers paralele de simboluri, metafore și sensuri existențiale, revelate
Florin Preda-Dochinoiu () [Corola-website/Science/331700_a_333029]
-
adică eficientă. Problema care rămâne este cum anume trebuie să înțelegem această selecție operată de Dumnezeu atunci când unora le adresează invitația potrivită iar altora le-o amână sau pur și simplu nu le-o trimite. Este grația un „instrument” al predestinării? Semipelagienii gândeau problema în termenii unei egalități de șanse: Dumnezeu predestinează la salvare pe toți oamenii, dându-le tuturor grația, în măsură egală. Libertatea umană este cea care decide dacă unul sau altul dintre indivizi acceptă invitația sau nu, astfel încât
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
altfel, repetat și explicit că toți oamenii ar putea fi salvați dacă aceasta ar fi și dorința lor. De aceea este inexact să afirmăm că grația divină diminuează sau anulează responsabilitatea individului, după cum este o eroare caracterizarea doctrinei augustiniene despre predestinare ca „determinism”. Faptul că Dumnezeu cunoaște "ante rem" care va fi alegerea fiecăruia dintre oameni și oferă, în acord cu această preștiință, fiecăruia invitația potrivită (deși știe că unii o vor refuza), nu este un factor cauzal. Dimpotrivă, tema iubirii
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
preștiinței divine) două „liste încheiate” nu se datorează imposibilității omului de a alege destinul său ci dimpotrivă lipsei de voință a acestuia de a face ceva. Din punctul de vedere al cunoașterii noastre temporale, acest lucru pare a fi o predestinare, o determinare cauzală. Din perspectiva cunoașterii atemporale (cum este cea divină) acest lucru este un fapt: cei numiți „vase ale mâniei” (osândiții) nu sunt numiți astfel conform unei alegeri divine arbitrare ci conform faptului că Dumnezeu știe deja ceea ce noi
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
cea erotică. Din acest motiv, femeia era considerată inferioară bărbatului și supusă acestuia. Concepția lui a fost preluată și utilizată dogmatic pentru respingerea concepției aristotelice a lui Toma de Aquino. În vremea Reformei, a fost preluată în special concepția despre predestinare și istorie ca tămăduitoare. A fost primul filozof care a luat în considerare istoria ca fiind necesară pentru educarea oamenilor și pentru lichidarea răului.
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
în reorientarea colegiului Harvard de la trinitarism la Unitarianism. Alt lider important, William Ellery Channing, numit „Apostolul Unitarianismului”, a murit în anul 1842. El a fost un cleric, purtător de cuvânt al protestanților din Noua Anglie, revoltați împotriva doctrinelor calviniste despre predestinare și corupția omului. Într-o predica din anul 1819 Channing a stabilit doctrinele de baza ale Unitarianismului. Aceasta a condus la formarea Asociației Unitariene Americane, în anul 1825. Exista câteva grupări în sânul Unitarianismului. Astăzi aceste grupări sunt unite, prin
Biserici și creștini antitrinitarieni () [Corola-website/Science/322496_a_323825]