170 matches
-
admițând o diglosie de facto generată de acel koiné militaro-urban in perioada cuceririlor postislamice din care au derivat dialectele contemporane, dar și o diglosie de facto datorată unui koiné poetic vis à vis de dialectele care existau chiar în perioada preislamică, deci înaintea unei standardizari operate și posibil de impus doar ulterior. Araba coranică, se află în opinia lingviștilor, la jumătate de drum între acest "koiné poetic" și dialectul higiazian. Observăm deci importanța poeziei în apariție timpurie a diglosiei. "Abundența lexicală
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
apariție timpurie a diglosiei. "Abundența lexicală și sinonimia" Diglosia limbii arabe se datorează, în opinia unor cercetători, vocabularului imens și morfologiei complexe a arabei clasice. Vocabularul foarte voluminos își are originea, în opinia acelorași cercetători, în creația poetică din perioada preislamică: arabii epocii preislamice au manifestat un puternic gust pentru expresia poetică, aceștia percepând poezia ca având o forță de atracție aproape mistică; poeții erau considerați la curtea diverselor mici regate arabe ca fiind oaspeți de seamă, și chiar mai mulți
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
diglosiei. "Abundența lexicală și sinonimia" Diglosia limbii arabe se datorează, în opinia unor cercetători, vocabularului imens și morfologiei complexe a arabei clasice. Vocabularul foarte voluminos își are originea, în opinia acelorași cercetători, în creația poetică din perioada preislamică: arabii epocii preislamice au manifestat un puternic gust pentru expresia poetică, aceștia percepând poezia ca având o forță de atracție aproape mistică; poeții erau considerați la curtea diverselor mici regate arabe ca fiind oaspeți de seamă, și chiar mai mulți dintre prinții arabi
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
aproape mistică; poeții erau considerați la curtea diverselor mici regate arabe ca fiind oaspeți de seamă, și chiar mai mulți dintre prinții arabi erau la rândul lor cunoscuți poeți, așa cum a fost cazul de exemplu cu Imru' al-Qais; în perioada preislamică, în fiecare an erau organizate în orașe precum Ocaz (aproape de Meca), cu ocazia târgurilor de mărfuri, concursuri de poezie ce erau adevarate "turniruri" ale expresiei orale. Poezioarele câștigătoare aveau onoarea să fie scrise cu litere aurii pe țesături negre, care
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
târgurilor de mărfuri, concursuri de poezie ce erau adevarate "turniruri" ale expresiei orale. Poezioarele câștigătoare aveau onoarea să fie scrise cu litere aurii pe țesături negre, care erau apoi atârnate de Kaaba , sanctuar și loc de pelerinaj atât în perioada preislamică cât și după apariția și impunerea islamului. Acest interes deosebit pentru poezie i-a stimulat pe poeți să caute noi și noi rime, creând astfel multiple sinonime, fapt care a gonflat enorm lexicul; în afară de nevoia de versificare, ce îi stimula
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
turcă|turcă]] etc. Și în limba română, ca, de altfel, în toate limbile vorbite în Europa, au pătruns cuvinte de origine arabă. Împrumuturile din arabă în română s-au produs, în general, pe două căi: Numeroase împrumuturi datează din perioada preislamică (înainte de secolul al VII-ea), împrumuturi din limbi semitice, ca și araba, precum aramaica, ebraica, sud-arabica, etiopiana (geez), precum și din limbi nesemitice precum persana și greaca, limbi purtătoare ale unor civilizații superioare celei arabe de atunci. Împrumuturile din limbile semitice-surori sunt
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
în textul sfânt al Coranului. Gibreel Fishta, personaj schizofrenic și star la Bollywood în romanul lui Rushdie, are o revelație privind viața lui Mohamed (Messenger, în roman) în perioada în care acesta emitea "versetele satanice", care exprimau toleranța față de zeii preislamici. Interviuri
Salman Rushdie () [Corola-website/Science/299223_a_300552]
-
Un arabist este un specialist nearab în limba arabă (literară sau colocvială, fonetică, fonologie, morfologie, sintaxă, semantică, pragmatică, stilistică), în literatura arabă (din perioada preislamică și până în zile noastre, creată fie în spațiul arabofon, fie în alte spații ce au folosit sau folosesc limba arabă ca mijloc de exprimare culturală), în sociolingvistică arabă (analize de discurs scris sau rostit în limba arabă, istoria limbii arabe
Arabist () [Corola-website/Science/327993_a_329322]
-
musulmani pentru a îi desemna pe cei care avea o gândire prea liberă și promovau idei care nu se încadrau în barierele viziunilor islamice. Erau denumiti atei, heretici. ), întemnițat, bătut până la moarte, iar trupul său aruncat în râul Tigru. Poezia preislamică din perioada eroică a jahiliiyei a constituit un model pentru barzii ummayazi, ale căror imitații erau privite de poeții abbasizi drept opere clasice. Spiritul pios al noului regim abbasid, influențele culturale și religioase străine, mai ales persane, și obiceiul califilor
Baššār ibn-Burd () [Corola-website/Science/330934_a_332263]
-
La fel de importante erau " Ecnebi Devletler Defterleri (Condicele Statelor Străine), Ser ive Sicilleri (Condicele tribunalelor religioase), Cizye Defteri (Condici despre capitație), Name-i humayun Defterleri (Condici de scrisori imperiale), care cuprindea scrisori oficiale emise în anii 1687-1908. Sursele dreptului islamic erau doctrinele preislamice, că dreptul cutumiar arab și obiceiurile specifice . Juriștii otomani consideră că existau patru surse fundamentale: al-Kur' an, Sunna ( suma de practici și reguli nescrise care rezultă din acțiunile și vorbele profetului Muhammad ), idjma' și kiyas. Al-Kuran (Coranul) era cartea sfântă
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
în procesul de trecere de la Profetul avertizator la Profetul înarmat. Apariția acestei idei va avea loc Medina, din dorința de a-i combate pe cei care nu acceptau Islamul. Djihad înseamnă efort. Acest termen era prezent și în epoca arabă preislamica, și avea însemnătatea de „efort susținut spre un scop determinat. Djihadul are mai multe interpretări: acțiunile credincioșilor musulmani pentru a-și dovedi credință, expediție militară împotriva arabilor musulmani, război contra infidelilor, lupta credinciosului pentru autoperfecționare morală și religioasă, efortul intelectual
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
lui Allah și să plece la război cu un gând bun. Însă toate acestea sunt valabile în cazul unui război ofensiv, astfel că atunci când vine vorba de un război defensiv, toate acestea cad. Pradă reprezentau un element determinant al raziilor preislamic. În timpul unei bătălii, Muhammad primește o viziune care reglementa problemă prăzii. Există 2 tipuri de pradă:mobilă ( ganimet )și imobila ( fey ). Pentru a împărții pradă imobila, a rămas împărțirea în 5. Un gâzi este intrumentul religiei, un servitor al lui
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
erau exceptate în general de la război ( copii, femeile, sclavii, infirmii și chiar supușii nemusulmani, puteau participa la război. Pradă și martirajul ocupau locul stimulentelor, acestea urmând să îi determine pe războinicii musulmani să „lupte pe calea lui Allah”. În perioada preislamica, pradă reprezenta un element determinant al războaielor, astfel că Muhammad nu a putut înlătura această parte componentă a războiului. În consecință, regimul prăzilor a captat un loc aparte în cadrul în tratatele de drept islamic al poparelor. În practică, obiectivul războaielor
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
al-Kităb" ("Cartea"), în care a expus pe rând normele generale ale analizei gramaticale, sintaxa, morfologia și fonetica limbii arabe. Lucrarea este structurată în 571 de capitole (dintre care 7 introductive) în care sunt analizate araba coranică, araba folosită de poeții preislamici și islamici, dar și araba unor vorbitori nativi provenind din triburile din Peninsula Arabă din regiunea Ḥiğăz în est până la Tamīm și al-Bașra în vest, limba vorbită de aceștia fiind considerată acceptabilă de către Sībawayhi. Limba ideală pentru acesta este ceea ce
Sibawayh () [Corola-website/Science/330948_a_332277]
-
Cronologie a Națiunilor antice". Pentru studiile sale detaliate cu privire la istoria Indiei, Biruni este considerat părintele Indologiei . Arheologia din Orientul Mijlociu a început odată cu studiul Orientului Apropiat antic de către istoricii musulmani, care au dezvoltat un interes în procesul de învățare despre culturile preislamice. S-au concentrat pe arheologia și istoria Arabiei preislamice, Mesopotamiei și Egiptului antic. În egiptologie, primele încercări cunoscute ale descifrării hieroglifelor egiptene au fost făcute în Egiptul islamic de către Dhul-Nun al-Misri și Ibn Wahshiyya în secolul al IX-lea, care
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
istoria Indiei, Biruni este considerat părintele Indologiei . Arheologia din Orientul Mijlociu a început odată cu studiul Orientului Apropiat antic de către istoricii musulmani, care au dezvoltat un interes în procesul de învățare despre culturile preislamice. S-au concentrat pe arheologia și istoria Arabiei preislamice, Mesopotamiei și Egiptului antic. În egiptologie, primele încercări cunoscute ale descifrării hieroglifelor egiptene au fost făcute în Egiptul islamic de către Dhul-Nun al-Misri și Ibn Wahshiyya în secolul al IX-lea, care au fost capabili să înțeleagă, parțial, ce semnificau hieroglifele
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
Amfiteatru”, în 1968, iar editorial în 1970, cu volumul Apa vie. Mai e prezentă în „Luceafărul”, „România literară”, „Steaua”, „Romano-Arabica” ș.a. A tradus mult din poezia și din literatura sapiențială persană și arabă (antologia Cele șapte mu’allaqate. Poezie arabă preislamică, 1978, a fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor), dar și din germană, daneză, engleză. Este autoarea unor cărți de literatură pentru copii, dintre care se remarcă volumul de versuri Râsul ocrotit de lege (1999; Premiul Uniunii Scriitorilor), și a câtorva
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290091_a_291420]
-
1988; Proba Orientului, București, 1991; Materia signata, București, 1992; Cuneiforme, Timișoara, 1997; Roșiile portocalii când sunt verzi sunt galbene, București, 1997; Râsul ocrotit de lege, București, 1999; Europa națiunilor, Europa rațiunilor, București, 2001. Traduceri: Cele șapte mu’allaqate (Poezie arabă preislamică), pref. trad., București, 1978; Al-Hamadhani, Al-Hariri, Șezători arabe (30 de maqamat), îngr. și introd. trad., București, 1981; Antologie de poezie arabă (Perioada clasică), I-II, îngr. și pref. trad., București, 1982 (în colaborare cu Nicolae Dobrișan); Primii poeți persani (sec
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290091_a_291420]
-
intermediază pe un segment mai larg, prin cursurile de la Facultatea de Teologie ale părintelui Irineu Mihălcescu și cele de istorie universală ale lui Petre Rășcanu 3, o imagine mai coerentă și mai amplă a conținutului propriu-zis al tradiției religioase iraniene preislamice și deopotrivă a dezbaterilor europene asupra acesteia. Sinteze asupra conținutului unor asemenea expuneripublice se pot găsi în câteva teze de licență cu teme destul de curajoase, despre Doctrina morală și religioasă a lui Zoroastru sau Ideea de Dumnezeu în Brahmanism, Budism
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
cel puțin cronologic, față de epoca și condițiile în care Eliade însuși se va interesa de religiile Iranului pre-islamic. 2.3. Este un vechi vis al nostru...tc "2.3. Este un vechi vis al nostru..." Pentru Eliade, descoperirea religiilor iraniene preislamice este poate la fel de veche ca descoperirea lui Pettazzoni, a colecției „Storia delle religioni”, fondată la Bologna, Editura Zanichelli, 1920, și a primelor monografii 5, între care La religione di Zarathustra nella storia religiosa dell’Iran, Bologna, 1920. A fost descoperirea
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
la care Eliade scria asemenea rânduri, această urgență culturală suna cu siguranță altfel decât ar putea fi auzită astăzi, când cu greu cezura istorică a cuceririi islamice a Iranului mai lasă să circule relevanța și identitatea alternă a unei civilizații preislamice. Cu atât mai mult într-o țară care nu și-a distilat la timp ierarhiile istoriei în mijlocul căreia s-a individualizat, o cultură în care epoci ale imperiilor selgiucid, part sau sasanid se amestecă azi în indistinctul lumii islamice. În
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
București, fără să-l cunoașteți” - cf. Cahier de l’Herne Mircea Eliade, Paris, 1978, p. 270. 4. Helmer Ringgren (n. 1917): specializat în istoria și psihologia religiilor, în exegeza vetero-testamentară, dar și în orientalistică, epica persană, literatură arabă islamică și preislamică. Între 1960 și 1962, profesor de exegeză vetero-testamentară la Garnett Biblical Institute, Evanston (Illinois). Între 1962 și 1965, profesor de istorie a religiilor la Universitatea din Åbo. Bună parte dintre lucrările sale, e.g. Fatalism in Persian Epics, UUÅ, Uppsala (1952
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
istorico-geografică a spațiului arab a cunoscut o dinamică progresivă, legată de dezvoltarea relațiilor de schimb între diferitele spații umanizate ale emisferei nordice (Europa și Asia, iar mai recent America de Nord), pe măsura configurării și extinderii ecumenei politico-economice. Astfel, încă din epoca preislamică arealele afro-mediteraneene și levantine (pe atunci nearabizate) au reprezentat ariile de constituire a unor remarcabile formațiuni statale ori hinterlandul de interes al acestora: Egiptul faraonic și apoi Egiptul elenistic, formațiunile feniciene și cartagineze, orașele grecești și extensiile/coloniile acestora din
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3055]
-
ale unor relații de dependență, având la bază o concepție veche la populațiile din Asia Centrală trecută din „tezaurul” popular în stocul de concepții politice a primilor împărați turci, din secolele VI - VII , potrivit cărora „împărații turci nomazi din perioada preislamică erau convinși că descind din cerul etern pentru a domni asupra lumii” și se intitulau „demnitar al suprafeței pământului” , concepție preluată de mongolo-tătari. Această concepție, preluată de la populațiile turcice care au roit spre Europa, s-a materializat în ceea ce am
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
în mod automat pământuri de haraci, iar locuitorii lor erau încadrați în statutul juridic de zimii, adică de protejați nemusulmani ai comunității (statului) islamic . Perceperea acestei dări, dar și a djiziei, care este un impozit pe cap, confundat în perioada preislamică cu haraciul, întărea legătura de dependență a supușilor învinși sau a supușilor de bună voie, ca argument între imam și conducătorul statului creștin față de învingător și „menaja orgoliul de cuceritori ai membrilor comunității islamice și asigura beneficii materiale dorite, evitând
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]