466 matches
-
dezvoltare a țării, de la un diagnostic unitar și neechivoc al situației acesteia. Așadar, la jumătatea secolului al XIX-lea, Principatele Române erau etichetate drept „întârziate cu două-trei secole față de Occidentul european, cu structuri sociale medievale și cu o mentalitate arhaică, premodernă (Larionescu, apud Zamfir, 2006a, p. 30). Generația pașoptistă înțelege dezvoltarea ca modernizare, calea ce trebuie urmată în acest sens fiind, pe de o parte, atragerea de capital străin în vederea creării unei piețe capitaliste, iar pe de altă parte, împrumutul cultural
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
că am distins, fără să o fac foarte structurat, Între tipologic și istoric. Exemplele pe care le folosesc le văd contextualizate istoric. Putem, Într-adevăr, să ne Întoarcem În timp și să identificăm anarhetipuri În Antichitate, În Renaștere, În epoca premodernă etc. Observația mea era că, statistic, mi se pare că ele ajung să devină preponderente În perioada actuală, postmodernă. Sanda Cordoș: Eu nu pun niște Întrebări așteptând un răspuns imediat, ci am Întrebat gândindu-mă că pe tine, care nu
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
atunci când vorbește despre Încredere socială. Din punct de vedere istoric, centralitatea culturală românească este o formă instituțională târzie, ce reliefează trăsături În consecință centralizante, discriminatorii și exclusiviste puternice, militând pentru afirmarea unui ideal de unitate culturală modernă. Unitatea culturală românească premodernă conferită de limbă și credința religioasă, de o cultură a oralității mai ales, În comparație cu una scripturală, a fost preluată de statalitate, de unde accentul uneori exclusiv pragmatic dat de acest factor asupra centralizării culturale Înțelese ca „unitate”. Altfel spus, confuzia uneori
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Însă pe de altă parte, modernitatea, mai cu seamă procesul de modernizare, nu se mai poate ancora Într-un tipar strict occidental, deoarece putem vorbi de modernizări diferite, după cum experiența comunismului a Însemnat pentru situația socioculturală românească, În mare parte premodernă, o „modernizare” sui-generis, cel puțin În ceea ce privește gradul nivelării sociale produse de industrializare. Modernitatea și modernizarea românească au depins, și credem că depind În continuare, Într-o măsură prevalentă, de o cultură rurală În opoziție cu cea urbană, de unde ambiguitățile definirii
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
deveniseră moderne prin „imitație”. Pragmatismul imitației lovinesciene nu eluda Însă punctul nodal al civilizației românești, faptul că aceasta conținea „forțe reacționare” care se opuneau modernizării. Viziunea lovinesciană transferă opoziția maioresciană generată de organicismul romantic Într-o dialectică a modernului și premodernului, o confruntare În care modernul poate ieși Învingător. Ceea ce s-ar fi petrecut probabil mai târziu, În absența impactului stalinizării și sovietizării, În cazul coagulării unei culturi care să nu fie „organică” cu statalitatea, cum demonstra după al doilea război
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
capital, valoarea adăugată de muncitor aceluiași produs se împarte, sub denumiri diferite (salariu, profit, rentă) între el, întreprinzătorul capitalist Și proprietarul de pământ. Astfel, Smith constată că mărimea valorii are la bază munca (teoria obiectivă a valorii muncă) în societatea premodernă, în timp ce în societatea modernă valoarea reprezintă suma distribuită persoanelor implicate în procesul producerii mărfurilor respective sau a produsului social în ansamblu. În ceea ce privește măsura valorii, aceasta este reprezentată diferit în funcție de cele două idei ale lui Smith. În primul caz, când substanța
Evaluarea în contabilitate : teorie Și metodă by Ionel Jianu () [Corola-publishinghouse/Science/226_a_179]
-
esteticului, în care singura afirmație de valoare poate fi numai: este poet sau nu este..." Poet mare, autorul Elegiilor se refuză practic încadrărilor ferme, el putând fi, simultan sau pe rând, "tradițional" (În dulcele stil clasic, Un pământ numit România), "premodern" și hipermodern, suprarealist și postmodern. Liantul îl asigură excepționala sa disponibilitate de a transgresa canonicul, mai plastic spus de a propune o modernitate globală, de substanță, aceasta discernabilă și în texte curat parodice. În legătură cu asemenea texte, ne amintim imediat că
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
prima lucrare de istoriografie literară, care unește erudiția documentară cu o interpretare estetică, este, de fapt, Literatura română modernă, București, 2 vol., 1921, a lui Ovid Densușianu. (Utilă, prin caracterul estetic mult mai pronunțat, este, pentru aceeași perioadă, Literatura română premodernă de Al. Piru, București, 1964). Tot aici ar trebui menționate lucrările lui D. Popovici (v. supra, nota (b) la cap. 10). Pentru literatura veche, cele mai importante cercetări sînt Sextil Pușcariu, Istoria literaturii române, epoca veche, Sibiu, 1936, N. Cartojan
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
astfel încât redescoperim fenomenologia imaginilor primitive. Impresia de déjà-vu pe care o evocă în general lucrurile nemaivăzute vine din faptul că fiecare treaptă a "postmodernității" reactivează un arhaism care ne apare în față când îl credeam lăsat în urmă, dispărut împreună cu "premodernul". Așa cum mondializarea economică face să reapară în Nord nevoile de înrădăcinare națională, aculturația științifică a elitelor din lumea a treia și integrismele religioase, ubicuitatea electronică redă atracția vizibilului, suprimând distanțele și decalajele temporale. Telecomanda sau lumea exterioară se supun degetului
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
aceea a periodizării epocii moderne. Trasarea unor linii de demarcație între diferite etape ale modernității constituie un demers care ridică probleme profunde. Astfel, unii autori (Giddens, 1990/2000; Vlăsceanu, 2007) consideră că există trei etape istorice ale modernității: cea timpurie/premodernă (inițiată de Iluminism), cea a "maturității" moderne și, ceea ce parcurgem în contemporaneitate, epoca "modernității târzii" sau a "modernității reflexive" (sau "radicalizate"). Aceștia prezintă mai degrabă abordări constructiviste de sorginte sociologică decât viziuni "culturaliste" și se întreabă care vor fi trăsăturile
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
instituțiilor sociale de-a lungul epocilor istorice. Autorul susține că, deși există schimbări specifice epocii actuale, acestea nu delimitează o eră "post-modernă", ci reprezintă o extindere a forțelor sociale care au modelat și perioada modernității anterioare. Giddens distinge între perioadele premodernă, modernă și a modernității târzii. Aceasta din urmă este detradiționalizată, avansată, radicalizată, reflexivă. Autorul aduce o serie de obiecții ideii de postmodernitate, comparând concepțiile de "postmodernitate" (PM) cu cea de "modernitate radicalizată" (MR) care îi aparține lui Giddens (v. Tabelul
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
îndreaptă "dincolo" de instituțiile modernității. Tabel 1. Obiecții aduse postmodernității. O comparație a concepțiilor de "post-modernitate" (PM) și de "modernitate radicalizată" (MR). (cf. Giddens, 1990/2000, p. 141) În acest context, autorul trasează o linie de demarcație între cultura tradițională (premodernă) și cea posttradițională (modernă). Dacă în societățile tradiționale acțiunile individuale nu prezentau importanță deoarece seturile de alegeri erau predeterminate prin tradiții și obiceiuri, în societatea posttradițională agenții sociali au o mult mai mare libertate de alegere, în limitele trasate numai
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
analiză mai profundă înainte de a fi luate deciziile care le stau la bază. În acest sens, modernitatea devine "reflexivă". Una dintre cele mai importante caracteristici definitorii ale modernității este, potrivit lui Giddens, "deîncapsularea" (engl. "disembedding") din spațiu și timp. În epoca premodernă, spațiul era reprezentat de arealul în care se deplasau indivizii, iar timpul se constituia din durata deplasărilor respective. În schimb, în societățile moderne spațiul social nu mai este delimitat de locurile între care se deplasează indivizii. În acest sens, Giddens
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
indivizii, iar timpul se constituia din durata deplasărilor respective. În schimb, în societățile moderne spațiul social nu mai este delimitat de locurile între care se deplasează indivizii. În acest sens, Giddens se referă la spațiul și timpul virtuale: spre deosebire de era premodernă, în cea modernă indivizi își pot imagina aspectul unor spații nevizitate. "Modernitatea "dislocă" [...] locul devenind o pură fantasmagorie" (id., p. 131). Deîncapsularea înseamnă, în acest context, separarea spațiului de timp: "Prin "deîncapsulare" înțeleg procesul de "transfer" al relațiilor sociale din
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
lor pe distanțe indefinite de spațiu-timp" (id., p. 26). Astfel, prin deîncapsulare, modernitatea prezintă (spre deosebire de premodernitate) un caracter social dinamic. O altă trăsătură importantă a modernității este, potrivit lui Giddens, cea a diferențierii față de premodernitate în domeniul cunoașterii. În vreme ce în societățile premoderne, privilegiul cunoașterii aparținea vârstnicilor, în societățile moderne suntem nevoiți să ne bazăm pe sistemele constituite din experți. Dacă în primul caz, legătura cu prezența spațio-temporală este evidentă, în cel de-al doilea timpul și spațiul nu mai sunt prezente. Mai
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
se dezvăluie, periodic, ca spațiu al iraționalului și ca forță a terorii, omul modern, acest "dezechilibrat" se găsește cufundat în absurd și rămâne lipsit de mijloace de apărare. Și totuși, "teroarea istoriei" nu e un fapt nou, iar omul societăților premoderne știa să-i facă față" învestind timpul mitic al originilor cu a cărui nostalgie trăiește, cu valoare religioasă și existențială, reactualizându-l prin mit și rit, repetând modelele cu valoare arhetipală; timpul profan este abolit periodic, regenerat, fapt care îl
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
incomparabil al literaturii române"64), deoarece "a povesti înseamnă a stabili relații între niște serii fenomenologice aparent eterogene (precum configurația pietrelor și soarta omului, de pildă); a nu mai vedea ceea ce par obiectele, ci ceea ce sunt "realmente" (în mentalitatea omului premodern): a restabili trans-semnificația hierofanică a obiectelor"65. Ideea se sprijină și pe teoria eliadescă a arhetipului celest, a modelului divin pe care îl repetă orice ritual sau gest profan; comportamentul omului arhaic demonstrează că actele umane, obiectele lumii exterioare "nu
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
-i face mai puțin importanți pentru geneza disciplinei autohtone” (pp. 23-24). Din opera lor se pot prelua informații și interpretări în spiritul sociologiei. Iată-l, de pildă, pe Dinicu Golescu, boierul muntean care a oferit o imagine a societății românești premoderne. Autoarea propune o presociologie desprinsă din surse antropologice, istorice, monografice și documente politice, de medicină socială, din care se configurează o direcție de meditație asupra socialului. În linia deschisă de T. Herseni, se susține că momentul decisiv în provocarea gândirii
[Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
sale. Este vorba despre nașterea unei gândirii românești care să ofere o perspectivă științifică asupra realităților sociale provocate nu atât din interiorul societății autohtone, cât ca împrumut și influență din afară. Cum bine scrie autoarea, tranziția de la o societate tradițională premodernă la una modernă s-a produs prin crearea unei piețe capitaliste cu sprijinul capitalului străin și prin împrumut cultural. De aceea, gândirea sociologică s-a axat pe tema dezvoltării moderne, mai ales în expresia formelor fără fond, printr-o sociologie
[Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
surprins și a formulat, la nivel conceptual, contradicția specifică a societății românești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, aceea dintre formele instituționale moderne, preluate din mediul occidental, și fondul autohton, economic și cultural, marcat de puternice elemente premoderne, reziduale, acumulate într-o istorie ce ne-a menținut multă vreme la periferia spațiului european. Deși s-a atenuat cu timpul, prin reformele politice și economice, dezacordul dintre forme și fond a fost o temă reluată și reinterpretată, în chip
[Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
literatura veche. Eugen Negrici se arată interesat de cronicile brâncovenești (Observații stilistice asupra cronicii anonime brâncovenești), Ion Trăistaru de arta literară a lui Miron Costin, Ion Nijloveanu de opera lui Dimitrie Cantemir, Tudor Nedelcea de cronicarii munteni. De literatura românească premodernă și modernă se ocupă Marian Barbu (Marginalii la o proză mai puțin cercetată - romanul de mistere, Dislocarea compoziției în proza românească actuală, în „Galeria cu viță sălbatică”), Pavel Țugui, Cornelia Diaconu, Dorin Teodorescu, Toma Grigorie, Titus Bălașa, Sonia Cuciureanu, Maria
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285342_a_286671]
-
Nu deducția transcendentală sau formulările alternative ale imperativului categoric îi interesau pe acești profesori - elevii lor nu ar fi putut oricum urmări asemenea demersuri conceptuale pretențioase -, ci îndemnul kantian la instaurarea suveranității rațiunii, un mesaj al modernității într-o lume premodernă. Discursul de deschidere al cursului de filosofie de la Colegiul Național Sf. Sava, ținut de Laurian în septembrie 1842, este examplar în această privință. Tema centrală pe care o dezvoltă vorbitorul este că rânduielile sociale, instituțiile, moravurile și ideile trebuie toate
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
că ar fi suficient ca un număr cât mai mare de oameni să se roage la o anumită oră pentru a fi evitat un cutremur de pământ devastator? Aproape zilnic mediile de informare relatează atitudini, fapte ce relevă o mentalitate premodernă, o mentalitate care substituie credinței religioase speranțe superstițioase de tot felul. Succese sau eșecuri cotidiene la un concurs, într-o afacere, la o competiție sportivă sunt atribuite asistenței sau lipsei de asistență a divinității. Studenți prezenți la ceremoniile simbolice de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
secundarului, care dezvoltă, cu mijloace proprii, deconstructivismul american și european. Nota originală a lui Virgil Nemoianu e că nu mai distinge o falie între resorturile artei tradiționale și ale celei moderne și postmoderne. La el, să zicem, estetica nu e premodernă, iar poetica modernă și postmodernă, ci statutul ei "ontologic" ar fi să se opună, prin definiție, istoriei și progresului datele esențiale care caracterizează modernitatea. Arta e din capul locului reacționară, antidemocratică, antimodernistă și tocmai de aceea "postmodernă" prin excelență. Calea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
specific. Ele se schimbă după propriul parametru, cu un ritm propriu și într-o anumită direcție". Tradiția este metamorfoză în identitate. "De aceea, precizează Sardar, comunitățile tradiționale non-occidentale nu consideră tradiția ca pe ceva care le va duce la timpuri premoderne, ci, dimpotrivă, tradiția îi va purta mai departe, cu identitatea lor intactă, către un viitor transmodern". Așadar, transmodernitatea deschide o altă pârtie către globalizare, un climat fără hegemonisme ale forței brute, un climat natural și echitabil, în respectul pluralităților identitare
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]