440 matches
-
Cazul genitiv exprimă identitatea subiect-obiect în interiorul unui raport de posesiune care determină, în plan sintactic, suprapunerea subiect-atribut, posesor al obiectului acțiunii verbale: „Peste vârfuri trece lună,/ Codru-și bate frunza lin.” (Ibidem, p. 206) Când este impus de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) care cer cazul genitiv, pronumele reflexiv circumscrie locutorului, interlocutorului sau obiectului (personal) al comunicării diferite coordonate ale actului lingvistic sau ale planului semantic al textului: Prin această atitudine am ac'ionat împotriva mea., Și-a adunat în jurul său toți parveniții
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Și-a adunat în jurul său toți parveniții și impostorii. Forma de persoana a III-a este omonimă cu pronumele posesiv; se distinge de acesta, ca și pronumele personal de genitiv, sintagmatic: este pronume reflexiv dacă este impus de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) cu recțiune genitivală: în jurul său. La plural, genitivul este omonim și cu genitivul pronumelui personal. Distincția rămâne implicită în plan semantic și se realizează în plan sintactic, indirect, la nivelul pronumelui-subiect gramatical. Identitatea semantică subiect-obiect-circumstanță marchează pronumele reflexiv: Ei au
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
genitiv: • atribut, formele neaccentuate: „Nu spre-amor, spre-nchinăciune el genunchii-și încovoaie.” (M. Eminescu, I, p. 103), „Pe vatra corăbiei/inima mi-o îngrop subt spuză.” (L. Blaga, p. 98) • complement indirect și circumstanțial; formele accentuate, cerute de recțiunea prepozițiilor (locuțiunilor prepoziționale) care se construiesc cu genitivul: Nu mai văd nimic înaintea mea., Și-a creat în jurul său o atmosferă total nefavorabilă., Prin tot ce faci ești împotriva ta. Pronumele în cazul dativ realizează funcția de complement indirect sau de complement de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
determinate prin intermediul morfemului cel, acesta realizează și opoziția de caz: Meritul celor câțiva este de a fi rămas pe loc. Dintre pronumele colective, numai amândoi și ambii se caracterizează prin flexiune sintetică, pronumele compuse tuscinci, tusșase, câteștrei recurg la morfeme prepoziționale: datoriile a tustrei (G.), a dat la tustrei (D.) Acuzativul se deosebește de nominativ prin același morfem pe: Pe tustrei îi vreau. sau indirect, prin intermediul prepozițiilor cu recțiune de acuzativ: Am plecat cu tustrei. SINTAXA PRONUMELUI DE CUANTIFICARETC "SINTAXA PRONUMELUI
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-a: cui, oricui. Distincția nominativ-acuzativ se realizează prin morfemul pe: câți/pe câți, cel ce/pe cel ce, iar omonimia genitiv-dativ se anulează prin morfemul a, marcă de genitiv: a cărora/cărora. Pronumele relativ compus ceea ce exprimă genitivul prin morfemul prepozițional a: „În baza a ceea ce mi-ai spus, m-am înscris și eu.” Cazul pronumelui relativ poate fi impus de funcția sintactică pe care o realizează în propoziție: „Nu știu pe cine să invit.” (Ac.), „Nu știu cine va veni.” (N.), „Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care se circumscriu unui „obiect”: a vorbi, a povesti, a istorisi, a discuta, a conferenția etc. „Au de patrie, virtute nu vorbește liberalul?” (M. Eminescu) • verbe al căror plan semantic este orientat de conținutul semantic al unui termen-complement indirect (acuzativ prepozițional): a atenta, a abuza, a miza, a se descotorisi, a se dezbăra, a se dezvăța, a se dezice etc.: „Ea abuza în mod neiertat de această putere ce-o avea asupra lui.” (M. Eminescu) • verbe a căror acțiune se face
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ascunde sub negrele lor camelauce.” (C. Hogaș) Realizează aceste funcții sintactice întocmai ca substantivul: fără prepoziție, complementul direct, sau cu prepoziții, atributul și circumstanțialele. În realizarea funcției de atribut cea mai mare frecvență o are, ca și în cazul atributului prepozițional substantival, prepoziția de: „Metafora este modul de a visa al umanității.” (G. Călinescu) Circumstanțialul de timp are ca element de relație mai ales locuțiunea prepozițională înainte de (comună și atributului substantival prepozițional): „El singur zeu stătut-a-nainte de-a fi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realizarea funcției de atribut cea mai mare frecvență o are, ca și în cazul atributului prepozițional substantival, prepoziția de: „Metafora este modul de a visa al umanității.” (G. Călinescu) Circumstanțialul de timp are ca element de relație mai ales locuțiunea prepozițională înainte de (comună și atributului substantival prepozițional): „El singur zeu stătut-a-nainte de-a fi zeii.” (M. Eminescu) Doar la exprimarea circumstanțialului de scop intervine o prepoziție relativ specifică: spre (precede substantivul în cazuri rare și, în general, în alte
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mare frecvență o are, ca și în cazul atributului prepozițional substantival, prepoziția de: „Metafora este modul de a visa al umanității.” (G. Călinescu) Circumstanțialul de timp are ca element de relație mai ales locuțiunea prepozițională înainte de (comună și atributului substantival prepozițional): „El singur zeu stătut-a-nainte de-a fi zeii.” (M. Eminescu) Doar la exprimarea circumstanțialului de scop intervine o prepoziție relativ specifică: spre (precede substantivul în cazuri rare și, în general, în alte condiții sintactice): „Spre a ajunge însă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este un verb de aspect: „... teamă mi-e ca nu cumva Oamenii din ziua de-astăzi să mă-nceapă a lăuda.” (M. Eminescu) În realizarea funcției de circumstanțial, infinitivul domină conjunctivul; în dezvoltarea circumstanțialului de timp, este precedat de locuțiunea prepozițională înainte de sau de prepoziția până, aceleași ca în cazul realizării circumstanțialului prin nume sau adverb: Voi pleca înainte de a veni iarna. Până a începe să ningă mai este. În realizarea circumstanțialului de scop (finalitate), limba română contemporană pare a prefera
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactice și ca mărci ale unor funcții sintactice. Prepozițiile și conjuncțiile condiționează realizarea unor funcții sintactice, dar nu le pot realiza ele înseși. „El se uită în jur.” (adverb; în jur: circumstanțial de loc)/ „El se uită în jurul arborelui.” (locuțiune prepozițională: în jurul - introduce circumstanțialul de loc, în jurul arborelui, fixându-i o anumită trăsătură semantică). Adverbul este, ca și prepoziția și conjuncția, invariabil la nivelul structurii cuvântului lexical, dar nu rămâne în afara flexiunii; cunoaște categoria intensității. Cu conjuncțiile unele adverbe se aseamănă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cifra 3) acesta. Prin articol hotărât, substantive exprimând conținuturi temporale devin (pot deveni) adverbe: noaptea, toamna etc.: „În volumul ros de molii cauți noaptea adevăr.” (M. Eminescu) Adverbe și locuțiuni adverbiale exprimând circumstanțe devin, prin articol hotărât, prepoziții și locuțiuni prepoziționale: împotriva, în fața, în jurul, împrejurul etc. În față nu se vedea nimic. (loc. adv.) În fața casei era același stejar. (loc. prepoz.) Articolul posesiv-genitival2 substantivizează, prin substituire, sintagme care dezvoltă în planul lor semantic idei precum: apartenența, înrudirea etc.: Al lui Gheorghe a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
simple: de la, de către, fără de, până la etc. O variantă a prepozițiilor compuse o reprezintă prepozițiile binare, discontinue: de la...până la, de...până, dinspre...spre etc., când funcțiile sintactice se realizează prin constituenți dezvoltați: Au mers pe jos de la Iași până la Dobrovăț. • locuțiuni prepoziționale - grupuri de cuvinte caracterizate prin unitate „semantică” și unitate funcțională (realizează în bloc relația sintactică între cei doi termeni ai sintagmei); în structura lor intră, în mod obligator, cel puțin o prepoziție și un termen plin: substantiv, adverb, adjectiv, verb
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
între cei doi termeni ai sintagmei); în structura lor intră, în mod obligator, cel puțin o prepoziție și un termen plin: substantiv, adverb, adjectiv, verb: în loc de, în afară de, în jurul, cu excepția, cu tot (cu), înăuntrul, în ceea ce privește, în privința etc. Mai multe dintre locuțiunile prepoziționale rezultă din adverbe (locuțiuni adverbiale) care și-au schimbat propria categorie gramaticală prin intrarea în relație sintagmatică, enclitică, cu un articol hotărât sau particulă deictică: -(u)l, -a: înăuntru ® înăuntrul în jur ® în jurul în față ® în fața Forma de masculin sau
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nivelul unităților singularia, se grupează în interiorul clasei în funcție de opoziții de gen la nivelul semnificantului, cu consecințe în morfo-sintaxa enunțului. Maria merge înapoia mea/noastră. în spatele meu/nostru. În afara acestei „variabilități” la nivelul de ansamblu al clasei, există și un termen prepozițional variabil: locuțiunea cu tot; adjectivul nehotărât tot variază în funcție de genul și numărul substantivului prin care se realizează funcția sintactică de circumstanțial concesiv: Cu tot efortul făcut de el, situația nu s-a schimbat. Cu toate eforturile depuse, situația nu s-
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
eforturile depuse, situația nu s-a schimbat. Sub aspect funcțional, prepoziția se înscrie în sistemul sintactic al limbii prin rolul său de element de relație, condiționat, în grade diferite, de planul semantic al fiecărei unități. Prin abstractizare, câteva din unitățile prepoziționale dezvoltă și o variantă paralelă, care se înscrie ca morfem în sistemul morfologic al limbii. Aparțin celor două nivele ale sistemului gramatical al limbii (morfologic și sintactic) prepozițiile pe, la, de, a, pentru și omonimele lor - morfeme. Petc "Pe" 1
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a sta-n lumină!” (L. Blaga) Rolul (poziția) prepoziției în sistemul sintactic al limbii se definește prin (1) instituirea unei recțiuni proprii și prin (2) raportul semantic cu conținutul lexical al termenului care realizează o anumită funcție sintactică. (1) Recțiunea prepozițională orientează înscrierea substantivului (pronumelui) dependent în opozițiile specifice categoriilor cazului și determinării, cel mai adesea interdependente. Impun cazurile: • genitiv; prepozițiile (locuțiunile prepoziționale) al căror semnificant, prin componentul final (morfologic, cel mai frecvent, sau numai fonetic) este asimilabil semnificantului substantivelor determinate
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și prin (2) raportul semantic cu conținutul lexical al termenului care realizează o anumită funcție sintactică. (1) Recțiunea prepozițională orientează înscrierea substantivului (pronumelui) dependent în opozițiile specifice categoriilor cazului și determinării, cel mai adesea interdependente. Impun cazurile: • genitiv; prepozițiile (locuțiunile prepoziționale) al căror semnificant, prin componentul final (morfologic, cel mai frecvent, sau numai fonetic) este asimilabil semnificantului substantivelor determinate prin articol definit (hotărât): asupra, deasupra, contra, împotriva, în fața, în jurul, în spatele, jurâmprejurul etc. „Năuntrul ei pe stâlpi-i, păreți, iconostas, Abia contura
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care a murit La ceas oprit de lege și de datini...” (N. Labiș) „Afară ninge prăpădind / Iubita cântă la clavir.” (G. Bacovia) „De-un veac el șede astfel de moarte-uitat, bolnav.” (M. Eminescu) Cele mai multe prepoziții, însă, și mai ales locuțiunile prepoziționale, caracterizate printr-un plan semantic mai puțin abstract, chiar dacă aproape întotdeauna polisemantic, se înscriu în continuitatea conținutului lexical al termenului dependent prin trăsăturile lor semantice definitorii (sau prin una din fascicolul de trăsături din care se constituie planul lor semantic
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
toate florile. Florile din casă le-a dus în grădină. Floarea a ieșit la lumină dintre pietre. Floarea dintre pietre e o floare de in. În dezvoltarea relației de dependență guvernată de verb (adjectiv), între prepoziții (cel mai adesea locuțiuni prepoziționale) și variantele funcțiilor sintactice de complement corelativ (excepție, cumul, opoziție, sociativ) și circumstanțial (cauză, scop, condiție, referențial etc.), continuitatea semantică este asigurată de caracterul mai puțin abstract al locuțiunilor prepoziționale, care, prin aceasta, devin mărci (absolute sau relative) ale funcțiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
guvernată de verb (adjectiv), între prepoziții (cel mai adesea locuțiuni prepoziționale) și variantele funcțiilor sintactice de complement corelativ (excepție, cumul, opoziție, sociativ) și circumstanțial (cauză, scop, condiție, referențial etc.), continuitatea semantică este asigurată de caracterul mai puțin abstract al locuțiunilor prepoziționale, care, prin aceasta, devin mărci (absolute sau relative) ale funcțiilor sintactice: în loc de - complement corelativ de opoziție în afară de - compl. corelativ de excepție/cumulativ pe lângă - compl. corelativ cumulativ din cauza - circumstanțial de cauză în caz de - circumstanțial condițional în ceea ce privește - circumstanțial referențial etc. Prepoziția
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
propoziției: Până la venirea lui Mihai a fost liniște. Până a (nu) veni Mihai a fost liniște. sau în structuri distincte: Rămâne acolo până joi. Conjuncția deși (Deși a ajuns târziu, încă îl mai așteptau.) prezintă uneori, în structuri eliptice, valoare prepozițională: Au ajuns, deși cu oarecare întârziere, la Aroneanu. Conjuncția de: „Tu rămâi la toate rece. De te-ndeamnă, de te cheamă.” (M. Eminescu) „Au de patrie, virtute, nu vorbește liberalul / De ai crede că viața-i e curată ca cristalul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Profesorul l-a ascultat conjugarea verbului.” sau cazul acuzativ, complementului direct, și cazul dativ, complementului indirect: „El îi dete o hârtie, mâzgălită în linii strâmbe.” (M. Eminescu) 4. determinate de specificul structural și semantic, al elementelor relaționale (prepoziții și locuțiuni prepoziționale) prin care se exprimă, de fapt, o anumită relație sintactică. Prepozițiile (locuțiunile prepoziționale) impun substantivului (pronumelui) cazul: genitiv: Se plimba în jurul parcului. Plimbările în jurul parcului îi fac bine. dativ: Datorită lui a depășit starea de criză. acuzativ: A plecat de la
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dativ, complementului indirect: „El îi dete o hârtie, mâzgălită în linii strâmbe.” (M. Eminescu) 4. determinate de specificul structural și semantic, al elementelor relaționale (prepoziții și locuțiuni prepoziționale) prin care se exprimă, de fapt, o anumită relație sintactică. Prepozițiile (locuțiunile prepoziționale) impun substantivului (pronumelui) cazul: genitiv: Se plimba în jurul parcului. Plimbările în jurul parcului îi fac bine. dativ: Datorită lui a depășit starea de criză. acuzativ: A plecat de la munte. L-au căutat prietenii lui de la munte. Principiul recțiunii orientează, așadar, flexiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
directă se constituie în marcă a funcției sintactice: • Nominativul, pentru funcția de subiect; • Genitivul, pentru funcția de atribut; • Dativul, pentru funcția de complement indirect; • Acuzativul, pentru funcția de complement direct. În schimb, când flexiunea este orientată de recțiunea indirectă sau prepozițională sensul cazual nu se mai constituie în marcă a funcțiilor sintactice. Fiind impus de o prepoziție, de exemplu, genitivul poate reprezenta, și atributul: „Teiul din fața ferestrei a înflorit deja.”, și circumstanțialul: „Am plantat un tei în fața ferestrei.” Topica Ordinea termenilor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]