108 matches
-
fire vorbește de la sine despre intima contopire a ființei cu posibilitățile sale de ființare, deplina ei asimilare în substratul "plăpândului țesut", absorbție în somnul "prelung" al uitării de sine, în visul "de desfătare, un vis sătul și grav/ De lucruri presimțite abia, dar fără nume". Regresia spre originar consemnează desfacerea înceată a imaginii ființei definite, până în posibilul nedefinit al facerii sale, al prefacerii în care nimic nu este, ci stă să fie, precum în desfacerea arborelui văzut de aproape, imagine desființată
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
hotărâre a dus la refacerea integrală și obositoare a indicilor de nume), în speranța că un viitor care ne părea încă incert ne-ar putea oferi posibilități mai adecvate pentru exprimarea adevărului istoric nefalsificat de intervenții deformatoare. Și acest viitor presimțit vag atunci a sosit totuși la timp pentru a ne permite continuarea publicării Bucureștilor de altădată, începând cu al doilea volum, în absența oricărei cenzuri și autocenzuri ideologice impuse. Beneficiind de acest nou climat cultural editorial, al doilea tom al
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
nu îndeplinește nici un rol în societate, de asta e bine să ne bucurăm că este, încă, tolerată. Poezia, ca orice artă în general, reprezintă foaia de temperatură a unei epoci, a lumii în procesul ei de tîrîre spre un orizont presimțit, niciodată atins. Să nu ne plîngem că poezia nu mai are cititori. Dimpotrivă. Poetul trebuie să se bucure cu fiecare cititor pe care îl pierde pe drum, acesta ar fi (este) semnul sigur că se îndreaptă pe o cale numai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
și ploaia. Sînt și norul în care mustește ploaia. Sînt și norul care naște, cu adînc sentiment de maternitate, ploaia. Sînt răpăitul ploii de pe un geam care nu ascunde nimic...! Titlul acestei cărți e, cred, un reziduu al unor ritualuri presimțite, din carne și din ritmul sîngelui, care își dezvoltă continuu propria poveste, propria curgere. Paznicul umbrei, paznicul zăpezii ... ! Să păzești zăpada să nu se topească, în martie, iată superbia inutilității care ne hrănește. Titlul unei cărți e numele său din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
spre care aceștia aspiră, adeseori „fără să știe”, instinctiv, cu acea instinctivitate a spiritului sau a sentimentelor. Norocul meu, pentru a reveni la umilul dvoastră autor, este printre altele faptul că valorile pe care le-am „pipăit”, ca să zic așa, presimțit și „gustat” În anii post-puberali, În anii lungi ai labirinticei mele adolescențe, s-au dovedit rezistente, formidabil de actuale pe tot traiectul carierei mele, „verificându-se” apoi În multe și diferite situații umane sau livrești, dând legitimitate acelor „oarbe și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de nisip./ biserici plecate din propriile lor ziduri./ aici nimeni n-a înviat niciodată./ nimeni nu s-a lăsat răstignit pe cruce" (Oraș sigilat în moarte). Cât de mult îl cauți pe Dumnezeu, amușinând cu cuvintele drumurile spre un orizont presimțit? Dacă în "orașul în care nimeni nu s-a lăsat răstignit pe cruce" nu l-ai găsit, să însemne că alte orașe, București de exemplu, sunt mai propice unor întâlniri decisive? Când apare Dumnezeu, cum ți se arată, Gabriel Chifu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
roza canină, măcieșul cum îi spune toată lumea, o cărare se strecoară printre micile dar ascunsele văi, printre dealurile îmbătrânite, pierzându-se departe, într-o regiune mai mult celestă decât pământească, în Basarabia. Teritoriul Basarabiei, văzut de aici, este mai mult presimțit decât vizibil. Nu știu din ce motiv, în mulții ani cât am fost slujbașul spitalului deși mi-am propus de sute de ori s-o iau razna pe această cărare, care se cheamă ,,dealul hoților'', nu m-am învrednicit să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
generațiile sale următoare vor fi mult mai pregătite pentru a face față vremurilor noi și a realiza saltul social pe care el nu-l poate face. "„Și iată-l pe Iancu pentru prima oară apropiindu-se de cărți cu o presimțită și adevărată înțelegere. Ce scria în ele, el nu știa și nu putea să le deosebească pe cele de sus de cele de jos, și-și mărturisea că la cărți nu se gândise aproape niciodată. Neavând nici cea mai mică
Sfârșit de veac în București () [Corola-website/Science/333896_a_335225]