1,376 matches
-
noi faci banking!”, capitalul.ro, 25.02.2011) sau parodice („am impresia că știu eu... din câte țin minte făceam banking în școala generală cu traforaj, cuișoare, super glue, fierăstrău și bormașină” (simonatache.ro). Criticile, justificate, detectează inadecvarea stilistică și presupoziția ideologică a formulei: „sună de parcă ar fi o activitate distractivă, așa. Instigare a întregii mase aflată în criză să se apuce de făcut credite ca și când s-ar apuca de făcut ciorbe la plic” (andreiamza.ro, 7.03.2011). Ca și
A face banking... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5683_a_7008]
-
mai mult cu cât acest film reprezintă o provocare estetică pe care regizorul ne-o adresează cu o violență care nu este deloc camuflata. Filmul pare construit pe un mecanism al litotei; ceea ce nu se spune se acumulează însă în presupoziții și acte interpretative care au un suport minimal. Cheia filmului este Viorel, ucigașul care-și premeditează cu minuție fiecare mișcare fără să întrerupă o clipă cursul existenței sale. Este ca și cum Viorel s-ar despărți de Viorel pentru a duce la
Străinul din Aurora by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5688_a_7013]
-
e pentru că ceva e stricat în mintea noastră. Res publica e pînă la urmă o chestiune de positio mentis, de „dispoziție“ lăuntrică, iar cînd omul își mutilează locul, ceva nu e în regulă cu dispoziția. Pentru Vintilă Mihăilescu „dispoziție“ înseamnă presupoziții mentale, un soi de reprezentări mai mult sau mai puțin conștiente care împing gloata în direcția unor fapte, și nu în direcția altora. De aceea, ce contează în descrierea bazarului cu exponate exotice din Scutecele națiunii și hainele împăratului sînt
Cetatea comică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3694_a_5019]
-
hazardul se îngrijește de toate. În 1987 scria: „În ziua de astăzi, păcatul împotriva Spiritului are mai multe nume: imobilism, minciună consolidată, genocid cultural. În expresia «genocid cultural», efectul ucigător al păcatului este imediat vizibil”. O fi fost o simplă presupoziție teoretică, un demers inactual?
Reflecții (in)actuale by Adrian G. Romila () [Corola-journal/Journalistic/3813_a_5138]
-
sau Cioran distincția își pierde puterea, încurcându-ne. Cărțile celor din urmă pot fi găsite pe rafturile librăriilor sau în biblioteci la secțiunea „Filozofie” mai mult din inerție. Pe scurt, distincția de care am amintit are la bază o anumită presupoziție metafizică: filozofii caută adevărul, în vreme ce literații (romancierii și poeții, mai exact) tind să-l ascundă sau, mai degrabă, să creeze altele noi. Altfel spus, demersul primilor ține de descoperire, al celorlalți de creație sau invenție. Această împărțire are o istorie
Filozofie sau literatură? by Răzvan Andrei () [Corola-journal/Journalistic/3784_a_5109]
-
de pildă, există în interpretare poziții atât de ferm opuse încât interzic posibilitatea dialogului; de ce, alteori, gânditori de mare calibru se comportă contradictoriu într-un interval restrâns; de ce cea mai mare parte a publicului activ e de fapt modelat de presupoziții și nu modelator de strategii de lectură. Noțiunea de comunitate interpretativă (opacă și permeabilă simultan) lămurește, în cadrul mental propus de autorul ei, toate aceste dileme. Un singur punct fragil pare să aibă excursul lui Stanley Fish: ultima secvență din articol
Câte ceva despre cenacluri by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3161_a_4486]
-
materialele și tehnicile invariabile, ba chiar și continuitatea unor participări sau revenirea altora pot induce o suspiciune apriorică în ceea ce privește repetabilitatea edițiilor. Și, pînă la un punct, lucrurile chiar sînt adevărate, iar dacă ar fi să căutăm argumente în sprijinul acestei presupoziții, ele ar fi nenumărate: toate lucrările sînt gîndite și realizate pentru spații deschise, în particular pentru peisaj, scara lor este monumentală, materialul rămîne permanent piatra, fie că ea este marmură, calcar sau granit, tehnica este aceea care decurge din natura
Un spațiu al contrariilor - simpozionul de la Baia Mare by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11123_a_12448]
-
a negației abstracte, ci mai curând libertate concretă și pozitivă. De aici se vede cât este de greșit să considerăm libertatea și necesitatea că excluzându-se reciproc. Bineînțeles, necesitatea ca atare nu este încă libertate, insă libertatea are necesitatea că presupoziție a ei și o cuprinde în sine că depășită. Omul moral este conștient de conținutul faptei sale că de ceva necesar, având valoare în și pentru sine; prin această el nu simte însă niciun fel de știrbire a libertății sale
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
fi tratate că opinii, ca puncte de vedere sub semnul relativului, asadar promovarea lor în practică ținea de opțiunea fiecăruia, nicidecum de vreun imperativ obiectiv. Situația s-a schimbat însă din momentul în care știința însăși a început să invalideze presupozițiile umanismului, care se vedea acum contestat cu propriul instrument de certificare. Drept urmare, critică democrației a putut să revendice în imaginarul public dimensiunea epistemică a conformității cu adevărul natural, impozabil tuturor dincolo de afinitățile subiective. În acest sens, un rol important a
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
că autorul a introdus în ecuația comunicațională un al treilea personaj, plasat în alt context (exem plu, personaj care este așteptat la aerogară și care se află într-un avion care zboară pe o anumită rută,), a introdus de asemenea presupoziții cu implicături (implicațiile imediate sau implicații cu valoare argumentativă la nivelul acțiunii umane, plasate peste timp etc.). Am convingerea că ați sesizat introducerea, în comunicarea interpersonală, a contextului (spațial, temporal, psihologic, social, socio cultural etc.). Introducerea acestuia, cu siguranță inversează
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
revelează prin inserturi de elemente aparent fantastice, prin viziuni halucinante, episoade macabre, intruziuni grotești, personaje insolite, psihologii distorsionate, anormale. Naturi umane paradoxale multiplică exasperant vocile narative și versiunile despre o realitate incertă. Adevărul se pierde în ceața relativismelor și a presupozițiilor, uneori aberante. Lumea e sucită, stricată, pentru că e violent agresată în tradițiile ei. Din puzzle-ul tematic anunțat pe coperta primei ediții a romanului (fericire, femeie, fotbal, fugă, frică etc.) putem alege o temă dominantă: frica. O structură deschisă, o
O lume anapoda by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11051_a_12376]
-
așteptări: propriul fiu nu înseamnă doar "fiul său", ci "chiar fiul său". Numeroase titluri jurnalistice utilizează cuvîntul propriu ca mijloc de reliefare și de creare a unui efect de surpriză. Termenul propriu contrazice mai ales o așteptare prototipică: de exemplu, presupoziția culturală că acțiunile violente și criminale nu se produc în familie: "Toader Lescae a fost incendiat de propriul copil" (Evenimentul zilei = EZ 3.09.1998); "Băgată în spital de propriul copil" (EZ 6.11.2001); " Coniac a fost ucis în
Propriu by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10138_a_11463]
-
Editura Gallimard i-a apărut un nou volum, intitulat Les Antimodernes. De Joseph de Maistre ŕ Roland Barthes. Este vorba despre punctul terminus al unei lungi anchete asupra genezei modernității - nu numai literare, dar și, implicit sau nu, al revizitării presupozițiilor și concluziilor formulate, în anii '60-'70, în aceeași chestiune. Antoine Compagnon, ultimul mare discipol și prieten intim al lui Barthes, opune ideii de modernitate vehiculată în anii 1960 cea a unei modernități "antimoderne" ilustrată în special de reacționarii secolului
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
dar spre care ne conduc aproape toate datele. Născut în 1956, absolvent al Facultății de Zootehnie, apoi al Literelor ieșene, în prezent profesor de română. Atât putem cunoaște. Plus textul romanului. Text care ne diluează, ne descompune și ne rearanjează presupozițiile. Fiind vorba despre un concurs, nu e câtuși de puțin ofensator să ne întrebăm - firesc - prin ce se de-ta--șează Tavanul ipotetic? Chiar necunoscând contracandidații, ochiul de microbist sau de virtual arbitru al fiecăruia se deschide atent. La sfârșitul lecturii, interogația
Abordările ipotetice by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Imaginative/10090_a_11415]
-
mine. - Al tău și sunt. - Fără nicio comparație? - Fără. Cu gândul numai la tine. Te ador în acele momente”. (Celosa) Pomeneam, anterior, de maternitatea care surclasează feminitatea. Naratoarea însăși încearcă să ne convingă, și să se convingă, de o asemenea presupoziție. Dar se poate imagina, oare, o proză mai feminină decât aceasta? Greu de crezut. Eu, în acest moment, cel puțin, nu descopăr niciuna. Eventual, la George Sand. Și acum: e fericită protagonista cu această soluție de viață? Categoric, nu! Blazonul
IOANA BORCHIN SAU REMINISCENŢA PARADISULUI PIERDUT de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1802 din 07 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342686_a_344015]
-
cum ne-am fi așteptat. Mai mult decât atât, știind că orice ființă este înzestrată cu viață, deci cu ființare, ceea ce o deosebește de un lucru, care este un obiect concret sau abstract fără viață, deci fără ființare, suflare, autodeterminare, presupoziția potrivit căreia ființarea s-ar datora existenței ființei sau că ființa n-ar exista decât ca ființare, care ar ascunde, chipurile, ființa, este un fel de scărpinare cu piciorul după ureche. Însă lucrurile nu se opresc aici : Heidegger reduce ființa
FIINŢĂ ŞI TIMP SAU “LOIALITATEA OARBĂ FAŢĂ DE HITLER” de AUREL CONȚU în ediţia nr. 2164 din 03 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382398_a_383727]
-
orice f. pentru care revelația și adevărurile teologiei creștine sunt inatacabile (filozofia lui Kierkegaard, existențialismul creștin, filozofia lui Nae Ionescu etc.). Filozofia științei = disciplină aflată la granița f. cu știința, care investighează și analizează natură, adevărul și valoarea științei, metodele, presupozițiile și categoriile cunoașterii științifice etc. S-a constituit ca atare la sfarsitul sec. 19 și începutul sec. 20; cuprinde atât probleme speciale, intim legate de cercetarea științifică, cât și probleme cu un accentuat caracter metafizic, reunind deopotrivă eforturi ale oamenilor
DESPRE CEREMONIILE SI TENDINTELE UMANISTE ALE ASUR – INTRE REALITATE, CONTESTARE SI CONTRAFACERE ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1119 din 23 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/361588_a_362917]
-
ale temelor la Științe. Așteptau propuneri de la elevi. Singurul lucru planificat era legat de cum să dezvolți - prin orice temă de interes general - operațiile gândirii: cum să antrenezi memoria, recunoașterea, descrierea, comparația, sortarea, ordonarea, parafrazarea, relațiile parte-întreg, cauză-efect, cum să faci presupoziții, să testezi ipoteze, să evaluezi date, să faci un plan, să creezi etc. Copiii propuseseră, la un moment dat, tema ”Părul”. Am fost acolo să văd produsele studiului lor: au învățat despre compoziția lui chimică; la fizică au vorbit despre
Unde se potrivește elevul daco-romano-olimpic? () [Corola-blog/BlogPost/338346_a_339675]
-
la liceu Dacă prezența lui și după prepoziția „calității” ca este o greșeală, în schimb, în antepunere, și este corect, exprimând ideea de cumul: în enunțul „Și ca profesor Mircea a avut rezultate bune”, utilizarea lui și este justificată de presupoziția că există cel puțin o altă calitate pentru care Mircea a avut rezultate bune. Dar când este corect ca și? Pentru a utiliza corect cele două elemente - ca, și -, trebuie să se țină seama de faptul că au valori diferite
Românii cu „ca și” la gură () [Corola-blog/BlogPost/338500_a_339829]
-
formele raționamentului: filosofema (raționament demonstrativ), epicherema (raționament dialectic), sofismul (raționament eristic) și aporema (raționament de dialectica bazat pe contradicție). Mileniul al doilea s-a încheiat cu mesajul idețional că filosofia-ca-istorie, adică istoria filosofiei, se scrie că argumentare și explicitare de presupoziții. Mileniul trei începe cu înscrierea istoriei filosofiei „că hermenutică”, în ideea unei „istorii conceptualizante” în care „filosofem nu este un mitem” (Vlăduțescu, 2007, p. 51 și p. 211) (vezi și cercetările de impregnare antropologica ale profesorilor Mihai Coman, 2003, si
Ștefan Vlăduțescu: Mesaj filosofematic şi comunicare asupra filosofemelor. Din manuscrise () [Corola-blog/BlogPost/339282_a_340611]
-
din întreaga lume. Așadar, citirea limbajului corpului ne ajută în viața de zi cu zi, de la încheierea unor afaceri, până la a ști în cine să te încrezi și a observa dacă cineva este supărat. Citirea limbajului corpului înseamnă a face presupoziții despre ce se întâmplă în interiorul persoanei în baza a ceea ce calibrăm ( obervare fără judecată) a posturilor, mișcărilor și poziționărilor. Pentru a înțelege limbajul corpului unei persoane, e necesar să însumezi informațiile venite din mai multe părți. Să luăm de exemplu
Allan Pease: Limbajul trupului sau Cum pot fi citite gândurile altora din gesturile lor () [Corola-blog/BlogPost/339292_a_340621]
-
presupuse”, trebuie să revenim la importanța spusei. Fundamentală este spusa. La început nu va fi mesajul, ci comunicarea (Vlăduțescu, 2006). Mileniul al doilea s-a încheiat cu ideea că filosofia-ca-istorie, adică istoria filosofiei, se scrie ca argumentare și explicitare de presupoziții. Mileniul trei începe cu filosofemul mesajului și cu cel al comunicării, care sunt impuse prin argumentare. Orientarea pe cercetarea spusei urmează presupunerilor cercetării orientate (Vlăduțescu, 2006). Faptul fundamental al lumii moderne este faptul pluralității inteligibilității, derivată indirectă a identității în
Mirela Teodorescu: Zidirea prin care se ajunge la perfecţiunea existenţei () [Corola-blog/BlogPost/339424_a_340753]
-
în “presupuse”, trebuie să revenim la importanța spusei. Fundamentală este spusa, mesajul. La început nu va fi mesajul, ci comunicarea. Mileniul al doilea s-a încheiat cu ideea că filosofia-ca-istorie, adică istoria filosofiei, se scrie ca argumentare și explicitare de presupoziții. Mileniul trei începe cu înscrierea istoriei filosofiei „ca hermenutică”, în ideea unei „istorii conceptualizante” în care „filosofema nu este o mitemă” (Gheorghe Vlăduțescu, 2007, p. 51 și p. 211) și, în plus, cu filosofema mesajului și cu cea a comunicării
Mesajul în comunicarea filozofică, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339522_a_340851]
-
impregnează de un “orexis”. Intenția se dovedește teleologică, ea conține un proiect de influențare. Coordonând ideile, se poate infera că orice mesaj are un caracter teleologic. Esența oricărei comunicări (comuniune de limbaj și transfer-punere în comun de semnificații, sensuri, înțelesuri, presupoziții și subînțelesuri) o constituie nu atât înțelesurile, cât în definitiv întrebările pe care le pune. Există o comunicare care răspunde la întrebări precum: ¨ „De ce este ființare și nu, mai degrabă, Nimic?” - întrebare, după M. Heidegger„primordială”, „originară”, „de cea mai
Mesajul în comunicarea filozofică, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339522_a_340851]
-
în “presupuse”, trebuie să revenim la importanța spusei. Fundamentală este spusa, mesajul. La început nu va fi mesajul, ci comunicarea. Mileniul al doilea s-a încheiat cu ideea că filosofia-ca-istorie, adică istoria filosofiei, se scrie ca argumentare și explicitare de presupoziții. Mileniul trei începe cu înscrierea istoriei filosofiei „ca hermenutică”, în ideea unei „istorii conceptualizante” în care „filosofema nu este o mitemă” (Gheorghe Vlăduțescu, 2007, p. 51 și p. 211) și, în plus, cu filosofema mesajului și cu cea a comunicării
Stefan Vladutescu: Mesajul în comunicarea filozofică () [Corola-blog/BlogPost/339527_a_340856]