177 matches
-
a săvârșit crimele, tot mai palidă și mai ofilită. Fiindcă la bătrânețe fiecare are chipul pe care și l-a făurit în timpul vieții...“ Ofițerul ridică mâna dreaptă și Gajus fu ușurat, de parcă ar fi fost eliberat, când îi văzu pe pretorieni oprindu-se. Ei doi intrară singuri într-o sală. Pereții erau acoperiți cu fresce luminoase: flori, păsări, iederă, ghirlande colorate de fructe, lămâi. Părea că se află într-o grădină nesfârșită. În casa femeii aceleia era ceva uimitor. Dar Gajus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
din Aegyptus. Augustus i-a dat imediat, împreună cu toți sclavii lor, gândindu-se că voia să se răzbune. Îmi amintesc că tremuram în timp ce-i așteptam să vină. Însă pe când copiii aceia speriați și sclavii fără speranță se apropiau, escortați de pretorieni, mama mi-a șoptit: „Eu vreau să înțeleg“. Eram în atrium. Prizonierii înaintau încet, fără zgomot, convinși că în palatul soției trădate urmau să aibă parte de o moarte atroce. Mama mi-a spus: „Uită-te la ei cum suferă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
rându-mi, mai mult decât ei, și zâmbeam cu toții, cu obrajii scăldați în lacrimi, vorbind limbi diferite, spunându-ne cuvinte pe care nu le înțelegeam. Apoi mama a făcut primul gest autoritar din viața ei: l-a chemat pe comandantul pretorienilor și i-a spus că putea să plece. Așa a intrat Aegyptus-ul în casa noastră. Casa Antoniei fusese singurul loc din Roma unde, vreme de mulți ani, se susținuse, însă cu glas scăzut, că nu dragostea îi pierduse pe Marcus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
străbătu oarecum nesigur parcul imens, trecu de hipodrom și de mirosul familiar al grajdurilor și ajunse la o clădire mare cu trei niveluri, în vechiul stil preaugustinian, cu ziduri de cărămidă. Descoperi alarmat că acolo se afla un grup de pretorieni. Se apropie precaut; nimeni nu-l opri să intre. Făcu câțiva pași în atrium și văzu cum îi vin în întâmpinare cinci tineri, evident străini. Nu-l recunoscu pe nici unul, dar observă că ei știau foarte bine cine era și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
înaintea lui. Însă nu vedea grupuri, discuții în grabă pe trepte, nici întârziați care să urzească intrigi pe coridoare. Liniștea era solemnă - în realitate, era încordată și, în cazul multora, poate chiar înspăimântată, fiindcă în spatele lui Sejanus își făcuseră apariția pretorienii, cărora Macro le dăduse primele ordine cu glasul lui aspru, pe când ieșea, și care înconjurau Curia printr-o manevră rapidă, disciplinată. Îi văzu și Sejanus, din spatele ușii de bronz deschise încă, și rămase împietrit la jumătatea drumului. Într-o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mulțumit. Și am plâns de una singură. Gajus se desprinse din brațele ei și zise: — N-o să-mi fie frică. Acum trebuie să plec. Tinerii prinți ostatici veniră să-l salute; erau cuprinși de o durere sinceră și, sub privirile pretorienilor, spuseră ce aveau de spus în tăcere. Numai Rhoemetalkes, care condusese, cu câteva săptămâni în urmă, acel rit orgiastic, spuse sigur pe el, în greacă: — Privirea zeilor te urmează, fiindcă le-ai dăruit plăcere. Voia să fie un salut inițiatic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Roma. Poporul s-a adunat în fața Curiei, a aruncat cu pietre... Tiberius se alarmase și, pentru a justifica execuția, scrisese o scrisoare de acuzare împotriva tânărului mort, pe care le-o trimisese senatorilor. — Sertorius Macro a trebuit să-și trimită pretorienii pe străzi. Au omorât mulți oameni, încheie Helikon, tremurând. Au lăsat leșurile la vedere, le-au târât cu cârlige pe străzi, lumea le privea de departe cu groază, iar în cele din urmă le-au aruncat în râu. — Cum ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
insulă, mai mică, unde nimănui nu-i era îngăduit să debarce. Mintea lui se învârtea în jurul acelei fantasme, al fumului în care se transformase amintirea ochilor, a gesturilor, a glasului ei. Trecuseră șapte ani de când o văzuse plecând, escortată de pretorieni, punându-și pe umeri șalul acela subțire. Deschise ochii; se iveau zorii. În cameră intră încet Helikon. — N-ai dormit nici în noaptea asta, spuse blând, după ce-l privi. Se ridică în capul oaselor, fără să-i răspundă. Era cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
miazăzi. — A fost înțelept. În timp ce vorbea, se întreba dacă tânărul prindea sensul cuvintelor lui, fiindcă uneori încuviința supus ca un copil, dar alteori părea să fi moștenit de la Augustus capacitatea de a asculta și de a-și ascunde gândurile. Continuă: — Pretorienilor le-a fost întotdeauna greu să îndure intrigile senatorilor. Iar acum, după atâtea lupte, comploturi și războaie civile, se supun doar comandanților lor. Sublinie astfel într-un mod grosolan, însă limpede, puterea pe care o avea; apoi răsuflă adânc. Gajus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
al lui și nu al altcuiva, nu i-l dăruia nimeni. Vulgarul, vicleanul, violentul Macro credea că a inventat intriga, își închipuia că va pune mâna - pe la spatele lui - pe puterea reală, credea că aveau să-l domine, el cu pretorienii, iar soția lui cu hârjonelile acelea de bordel. În schimb, încheie în gând, cuprins de o ură violentă, amândoi erau instrumentele lui josnice, oarbe, demne de dispreț, dar indispensabile. Îi zâmbi. Misenum Iarna era pe sfârșite. — Oamenii mei stau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
afle că, după ce uzurpatorul Tiberius murise în sfârșit, tânărul Gajus Caesar - fiul marelui Germanicus, cel ce fusese trădat și ucis, nepotul lui Octavianus Augustus și al lui Marcus Antonius, singurul supraviețuitor de parte bărbătească din familia imperială -, cu ajutorul armat al pretorienilor, al flotei, al legiunilor lui Germanicus și cu aprobarea umilă a Senatului, cucerise imperiul. Pe neașteptate, Tiberius vru să plece de la Capri. În ciuda lecticii capitonate, a sclavilor și medicilor, coborârea de la Villa Jovis până în port fu obositoare, iar îmbarcarea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a lui Sertorius Macro, care stătea tot în picioare, în prag. Trăsese puțin draperia și privise afară; ziua nu se mai termina, se vedeau fâșii de lumină în spatele norilor mari de deasupra mării. Apoi văzu că sub porticul păzit de pretorienii veniți pe neașteptate la Misenum aștepta, ținut de hățuri, calul preferat al lui Sertorius Macro; era neliniștit, mușca zăbala și lovea din când în când în pământ cu copitele lui mari. În timp ce Gajus privea calul care, fără să știe, aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ei; îl văzură și, pentru prima oară, toți îi făcură loc să treacă. Îl văzu și Macro; ochii îi străluciră. Îl salută militărește, ostentativ, și-i spuse cu glas schimbat: Dacă tu îmi îngădui, eu plec. Gajus încuviință; între timp, pretorienii blocaseră deja intrările vilei; mai întâi ocupaseră turnul de semnalizare, împiedicând transmiterea mesajelor. Macro ieși zgomotos împreună cu gărzile sale de corp, în timp ce curtenii lui Tiberius se lipeau de ziduri. Gajus se întoarse cu spatele la camera unde zăcea împăratul mort și, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
semnalizare, împiedicând transmiterea mesajelor. Macro ieși zgomotos împreună cu gărzile sale de corp, în timp ce curtenii lui Tiberius se lipeau de ziduri. Gajus se întoarse cu spatele la camera unde zăcea împăratul mort și, fără să-i arunce vreo privire, se îndepărtă. Îndată alți pretorieni se adunară în jurul lui și-l urmară. După ani de spaimă și precauții umilitoare, simți cea mai intensă senzație pe care ți-o dă puterea: invulnerabilitatea. Escortat astfel, ajunse pe terasă la timp ca să-l vadă pe Macro cum sare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
acord cu ei înainte ca vestea acelei morți să provoace agitație în oraș. Apoi dădu fuga la Curie, către care senatorii treziți brusc se grăbeau, lovindu-se la fiecare colț de stradă și în fața fiecărui edificiu de neașteptate grupuri de pretorieni. Mulți senatori se aflau în prag când Macro, înainte ca vreunul dintre ei să apuce să vorbească, îi anunță că „după o lungă luptă cu boala, împăratul Tiberius și-a dat ultima suflare sub ochii mei“ și le prezentă testamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dincolo de ușă, dispunându-și în ordine cohortele. Între timp, tot mai mulți oameni se adunau în jurul Curiei. Potrivit previziunilor lui Macro, senatorii îi auzeau strigând numele lui Germanicus și pe cel al singurului său fiu supraviețuitor, tânărul Gajus Caesar. „Iar pretorienii nu intervin“, șoptiră câțiva, neliniștiți. Îngrijorarea se răspândea. „Aici se pregătește o revoltă.“ În situații asemănătoare, în trecut izbucniseră războaie civile în care facțiunile se măcelăriseră ani de-a rândul. Atunci cineva observă cu glas scăzut că povestea cu testamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
el aminti că testamentul lui Tiberius fusese declarat nevalabil; pe oamenii aceia înarmați și nemișcați care se simțeau stăpânii Romei îi anunță senin că, deoarece testamentul nu era valabil, erau anulate și dările în bani pe care Tiberius le lăsase pretorienilor și membrilor legiunilor. Inocent, aminti și cifrele donațiilor pierdute: două sute cincizeci și, respectiv, treizeci de denarii pro capite. În timp ce vorbea, observă un freamăt în rândul lor - îl văzu pe Macro crispându-se. Liniștea alarmantă se răspândi și în rândul senatorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
seamă acel aspect extrem de riscant al testamentului anulat. Imediat după acea pauză neliniștitoare, el declară însă: — Cu toate că dorința testamentară a lui Tiberius, în urma acelei ultime boli crude, nu este valabilă din punct de vedere legal, bine știuta lui afecțiune față pretorieni, recunoașterea îndelungatelor lor strădanii, nu, nu poate fi ștearsă. Și, spre surprinderea tuturor, declară că îndeplinea acea dorință, ba chiar dubla suma. Vru să lase o mărturie a uluitorului discurs printr-o monedă în valoare chiar de cinci sute de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a fost bătută în acest scop și care, spre lămurirea celor ce aveau să vină, purta înscrisul: Adlocutio cohortium, discursul de la parada cohortelor pretoriene. Cifra enormă, grea de parcă ar fi fost bătută deja în argint, căzu în liniștea nervoasă a pretorienilor, prefăcând-o într-un strigăt de entuziasm. Însă Împăratul proaspăt ales ridică mâna dreaptă și toți soldații tăcură. Pe un ton afectuos, el declară că, din patrimoniul imperial, dăruia fiecărui luptător din legiuni nu treizeci, ci șaptezeci și cinci de denarii. Porunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
tăcut, îi încredințase biletul lui Callistus. — Vezi? întrebă Callistus, aplecându-se și ajungând atât de aproape de Împărat, încât acesta îi putu simți răsuflarea. Macro l-a trimis la moarte pe tânărul Geminus pentru că astfel prostul acela nu poate dezvălui că pretorienii l-ar fi sprijinit. Callistus spunea adevărul, ca întotdeauna. Pentru el fusese însă vorba de o acțiune virtuozică: tânărul nepot al lui Tiberius fusese scos din joc; periculosul Macro oferise dovezi cu privire la vinovăția sa; ofițerul necunoscut avea viitorul asigurat, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fugi. Însă țarcul în care sunt închise e de aur“. Ce voia să spună Polemon? Că prizonieratul trebuie să fie plăcut, încât să nu-ți dai seama? Sau că aurul adevărat face prizonier orice lucru? Într-adevăr, oamenii lui Macro, pretorienii, plătiți generos, rămăseseră liniștiți, disciplinați și aproape indiferenți, ca în vremea lui Sejanus. Poate că prudența lacomă a lui Augustus și insațiabila, lucida avariție a lui Tiberius se născuseră din experiențe similare. „Senatorii sunt divizați și nu reușesc să gestioneze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
după o mie trei sute de ani; dinastia a optsprezecea, se spunea. Imensul smarald indian pe care i-l dăruise Kotis. Chipul zeului Amon, de culoarea soarelui, deoarece fusese turnat în aur fără impurități. Împăratul își spuse că inerția venală a pretorienilor la moartea lui Macro fusese foarte utilă, dar era înspăimântătoare. Protecția lor era incertă, ba chiar inexistentă. „Tiberius se înconjurase de apele mării; eu stau aici și trebuie să-mi creez o gardă incoruptibilă.“ Continua să se plimbe. Recipiente pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
singur ca să se gândească, să ia decizii fără nici un intrus. — Publică documentele, denunță-i pe toți, îi sugeră Callistus cu o violență lucidă. E un cuib de șerpi în casa ta. Nu poți să nu-i alungi. Alături de tine sunt pretorienii, legiunile, tot poporul Romei. O vorbă doar, și a doua zi, cei care inventează mereu câte o nouă problemă - și strânse la piept codexul ce conținea numele lor - nu vor putea ieși în stradă. La fel ca în vila din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
acele glasuri înspăimântate. Apoi acuzații, asemenea naufragiaților care se agață unul de altul, se dezvinovățiră, implorară, invocară mărturiile celorlalți, se îngrămădiră în jurul tronului, îngroziți de ideea că marea ușă de bronz avea să se deschidă pentru a-i lăsa pe pretorieni să intre în sală. Între timp, din zona ocupată de populares, care stăteau în picioare, cădea asupra lor o ploaie de insulte. Din scaunul său, Valerius Asiaticus, nemișcat la începutul adunării, cu faldurile togii perfect aranjate, observa. El nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
plece, să se ascundă. Dacă, sub cea mai absurdă acuzație, el îi arestează, poruncește să fie biciuiți și puși pe cruce, lumea va spune că are dreptate. Iar dacă cineva protestează, e destul ca el să bată din palme, și pretorienii invadează piața. Ați văzut cum a sfârșit Sertorius Macro? Se speriau unii pe alții; își închipuiau că aveau să vină liberții însărcinați cu anchete secrete, funcționarii anonimi care cercetau orice posibilă ostilitate sau complot și care erau numiți a cognitionibus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]