209 matches
-
autorul Apocalipsei lui Ioan. În secolul al treilea episcopul Dionisie din Alexandria respingea ideea că ea ar fi fost scrisă de un apostol, dar accepta cartea drept canonică. Dionisie credea că autorul era un al bărbat numit Ioan, și anume prezbiterul Ioan, învățătorul lui Papias, episcop de Hierapolis. Eusebiu din Cezareea a căzut mai târziu de acord cu Dionisie. Deoarece persoana autorului era una din considerentele necesare pentru canonizarea cărții, mai mulți Părinți ai Bisericii și Conciliul de la Laodicea au respins
Apocalipsa lui Ioan () [Corola-website/Science/308601_a_309930]
-
să ceară o audiență lui Nicolae Titulescu. Acesta l-a informat pe reprezentantul Societății Biblice Britanice că între motivele pentru care Biblia Cornilescu nu este agreată este faptul că în Iacov 5,14 termenul grecesc presbyteroi a fost tradus prin „prezbiteri” și nu „preoți”, cum ar fi preferat ierarhia ortodoxă. Wiles a explicat că nici versiunile sinodale rusești ale Bibliei nu folosesc termenul „preoți”, ci tot „prezbiteri”. În urma acestei întrevederi, ordinul a fost revocat. O acuzație care a fost adusă mai
Dumitru Cornilescu () [Corola-website/Science/303618_a_304947]
-
este faptul că în Iacov 5,14 termenul grecesc presbyteroi a fost tradus prin „prezbiteri” și nu „preoți”, cum ar fi preferat ierarhia ortodoxă. Wiles a explicat că nici versiunile sinodale rusești ale Bibliei nu folosesc termenul „preoți”, ci tot „prezbiteri”. În urma acestei întrevederi, ordinul a fost revocat. O acuzație care a fost adusă mai recent versiunii Cornilescu privește traducerea versetului din Evrei 7:24. Bogdan Mateciuc, evanghelic convertit la ortodoxie, scrie pe site-ul lui: „La Evrei 7:24, în
Dumitru Cornilescu () [Corola-website/Science/303618_a_304947]
-
slavonă amplificată, „cazania” ucraineanului Kiril Trankvilion Starovețki - Evanghelia învățătoare, tipărită în 1619 la Rohmanov. Pentru hagiografia locală e prelucrată „măcenia” Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, după textul compus la începutul secolului al XV-lea de un Grigorie, monah și prezbiter din Biserica „Moldovlahiei”, și scrierea patriarhului Eftimie de Târnovo despre viața Cuvioasei Parascheva (într-o versiune prescurtată a originalului). V. a apelat la literatura neogreacă de factură renascentistă, larg răspândită în secolul al XVI-lea. În douăzeci de predici prelucrează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290433_a_291762]
-
magiste-riale, clar în indicațiile pastorale, explicit în directivele disciplinare. Scurtimea textului cere însă un efort în a-l explica. Nici o temă tratată de „Directoriu” nu are nevoie ca argumentul preot-politică să se refere la discursul teologic asupra na-turii și funcționării prezbiterului. Este necesar, așadar, un context misteric pentru a înțelege o problemă istorică. Pentru a ajuta această contextualizare sunt foarte utile două ajutoare cu autoritate: CONGREGAȚIA PENTRU CLER Giovanni Paolo II ai presbiteri e diaconi și G. PITTAU - C. SEPE (Ed.
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
07.1993, afirmă: „Ca Isus (cfr. In 6,15 șu), preotul trebuie să renunțe la angajarea în forme de politică activă [...] pentru a rămâne omul tuturor” (n. 33, § 2). 5. Poporul creștin are dreptul la păstorul său de suflete. Comportamentul prezbiterului în materie de politică trebuie să fie întotdeauna coerent cu misiunea specifică a Bisericii. Responsabilitatea preotului în câmpul politic, prin urmare, nu poate fi decât de ordin pastoral, pentru că opera politică intră într-o serie de activități (spre exemplu: cea
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
privește pe preot să a-mintească perspectiva escatologică. Să nu uităm că politica este unul din penultimele bunuri care sunt importante pentru că sunt create de Tatăl și răscumpărate de Cristos, totuși nu sunt ultimele; de aceea, Sinodul Episcopilor din 1971 afirmă: „Prezbiterul, care este martorul realităților viitoare, trebuie să mențină o anumită distanță față de orice însărcinare sau pa-siune politică”. În sinteză, preotul nu se poate angaja în mod direct în animarea realităților pământești pentru că el este, prin consacrare și misiune, omul „rezervei
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
rol de conducător. La nivelul bisericii locale, grupul care ia decizii este sesiunea (Biserica prezbiteriană) sau consistoriul (Biserica reformată). Toate bisericile dintr-o anumită zonă sunt conduse de prezbiteriu (Biserica prezbiteriană) sau classis (Biserica reformată), care este alcătuit dintr-un prezbiter laic din fiecare sesiune și toți slujitorii din zona respectivă (Biserica prezbiteriană) sau un prezbiter laic și un slujitor din fiecare consistoriu (Biserica reformată). Următorul organ este sinodul, iar la nivelul cel mai înalt se află o adunare generală. Prezbiteriile
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
sau consistoriul (Biserica reformată). Toate bisericile dintr-o anumită zonă sunt conduse de prezbiteriu (Biserica prezbiteriană) sau classis (Biserica reformată), care este alcătuit dintr-un prezbiter laic din fiecare sesiune și toți slujitorii din zona respectivă (Biserica prezbiteriană) sau un prezbiter laic și un slujitor din fiecare consistoriu (Biserica reformată). Următorul organ este sinodul, iar la nivelul cel mai înalt se află o adunare generală. Prezbiteriile aleg atât reprezentanții pentru sinoduri, cât și pentru adunarea generală. Deciziile sunt luate de organul
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
sinoduri, cât și pentru adunarea generală. Deciziile sunt luate de organul de conducere al fiecărui nivel, apoi sunt analizate și revizuite de nivelul imediat superior. Prerogativele fiecărui organ de conducere sunt descrise în statutul denominațiunii. Persoana-cheie a structurii prezbiteriene este prezbiterul. Există o deosebire între prezbiterii conducători (dintre cei laici) și cei învățători (preoțimea). Criticile acestui sistem vin din partea celor care pledează în favoarea unui tip mai individualist de conducere sau în favoarea sistemului congregațional. I se reproșează că își are rădăcinile într-
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
una dintre acestea. În cadrul formei de conducere congregațională există un singur nivel al preoției. Obiecțiile la adresa acestui sistem sunt: nu ține seamă de dovezile biblice în favoarea autorității apostolice (și, prin urmare, episcopale), nu respectă separarea tradițională între oficiile de episcop, prezbiter și diacon. Modelul absenței conducerii este promovat de grupuri care au eliminat toate structurile de conducere, punând accentul pe ideea unei conduceri spirituale, în plan lăuntric. Pentru aceste grupuri (quakerii și unii dintre creștini după Evanghelie), calitatea de membru al
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
la o biserică. Întrunirile se țin pentru determinarea cursului unor acțiuni. Nu se votează nimic. Se consideră că nu este nevoie de vreo organizație care să implice deținători specificiali unor funcții. Totuși, este posibil ca în grupurile locale să existe prezbiteri sau supraveghetori care au anumite responsabilități (Erickson, 1998, pp. 249-265). Una dintre marile provocări ale conducerii bisericești constă în dubla dificultate în dezvoltarea unei structuri de conducere care să fie în concordanță cu autoritatea Bibliei. Pe de o parte, textele
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
siguranță cunoscut pentru asceza și studiile sale, și a acționat astfel încît acesta să se stabilească acolo definitiv. Episcopul s-a adresat adunării de credincioși în prezența lui Augustin și a vorbit despre necesitatea de a fi ajutat de un prezbiter, iar credincioșii, în unanimitate, cu aclamații, l-au condus pe Augustin în fața lui Valeriu ca să fie hirotonisit. Astfel a început, în 391, lunga și trudnica activitate ecleziastică a lui Augustin, constrîns mereu de necesitatea de a interveni pentru rezolvarea problemelor
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
din Spania devastată de vizigoți și agitată de erezia priscilienilor; acesta i-a adus, în vederea unei analize, un Memoriu privitor la eroarea priscilienilor și a origeniștilor (Commonitorium de errore Priscillianistarum et Origenistarum), căruia Augustin îi răspunde prin micul tratat adresat Prezbiterului Orosius, împotriva priscilienilor și a origeniștilor, unde începe că examineze problema originii sufletului, pe care o va aborda apoi mult mai aprofundat în Epistola 166, trimisă lui Ieronim, un adevărat tratat Despre originea sufletului omenesc. Augustin a încredințat această epistolă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
manual, sînt clare și pline de date cronologice, de trimiteri și de sincronii, înlocuind, se poate spune, istoriile celor mai vestiți autori păgîni, precum Tit Liviu. Originar probabil din Bracara, Gallaecia, în Portugalia de azi, iar după alții din Bretania, prezbiterul Orosius (prenumele Paulus nu e deloc sigur) s-a dus în Africa la vîrsta de treizeci de ani, poate pentru a evita violențele barbarilor, poate pentru a-l cunoaște personal pe Augustin, căruia i-a trimis în 414, așa cum am
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
să scrie o Carte de dezvinovățire (Liber apologeticus) unde a expus ideile sale despre har și despre liberul arbitru, a susținut ideile lui Augustin și l-a atacat violent pe Pelagius; această carte a fost trimisă la sfîrșitul anului 415 prezbiterilor care participaseră împreună cu el la conciliul din Ierusalim. Dar rezultatele au fost încă o dată decepționante; Pelagius s-a justificat pe deplin la conciliul de la Diospolis, în 416, astfel că lui Orosius nu i-a rămas altceva de făcut decît să
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Marsilia, (Pro Augustino responsiones ad capitula obiectionum Gallorum calumniantium și Pro Augustino responsiones ad capitula obiectionum Vincentianarum), Răspunsuri referitoare la fragmente alese din Augustin de către genovezi (Pro Augustino responsiones ad excerpta Genuensium), adică răspunsuri privind unele pasaje extrase de doi prezbiteri din Genova din Predestinarea sfinților și din Darul perseverenței. Apărîndu-l pe Augustin, Prosper susținea că Dumnezeu și-ar fi schimbat hotărîrile în privința mîntuirii omenirii și ar fi făcut unele selecții ale căror motivații rămîn de neînțeles pentru oameni și nu
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și scriitorul afirmă că darurile naturii (aproape) coincid cu darurile harului, în timp ce pentru Augustin voința umană de a face bine este o consecință a harului. Cu un conținut analog, adică dedicată problemei predestinării, este epistola (nr. 1), adresată de Faustus prezbiterului Lucidus, în care scriitorul respinge din nou doctrinele potrivit cărora păcatul originar ar fi dus la anularea liberului arbitru, iar Dumnezeu ar fi hotărît dinainte ca omul să fie condamnat. c) Despre materialitatea sufletului O altă operă ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Texte: CSEL 21, 1891 (A. Engelbrecht); CChr.Lat 64, 1985 (R. Demeulenaere). 9. Claudian Mamertus în chestiunea materialității sufletului, așa cum am văzut mai sus, Claudian Mamertus a polemizat cu Faustus de Riez. Născut probabil la Lyon, a fost multă vreme prezbiter în orașul învecinat, Vienne, unde fratele său era episcop, și este amintit cu cuvinte de laudă de Sidonius Apollinaris. în ce privește opera care l-a făcut cunoscut, Condiția sufletului (De statu animae), într-un prim moment Claudian susținuse, într-o scriere
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
după Ieronim, cu al cărui catalog - Despre bărbații iluștri - el vrea să facă legătura, scriind o operă cu același titlu: De viris illustribus. Știm puține lucruri despre el, de la un continuator necunoscut al operei sale: se pare că a fost prezbiter la Marsilia, a trăit pînă în vremea papei Gelasie (492-496) și a scris și diverse opere, pe lîngă aceea Despre bărbații iluștri. Ghenadie e interesat mai ales de scriitorii din Gallia și, în ciuda schematismului manualului său, acesta este totuși prețios
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a Gennadio, Facoltà di Lettere e Filosofia, Catania, 1979; Idem, „Storia ecclesiastica e storia monastica nel De viris illustribus di Gennadio”, în ***, La storiografia ecclesiastica nella tarda antichità, cit., pp. 241-273. Iulian Pomerius era originar din Mauritania și a fost prezbiter în Gallia. Din unele izvoare reiese că ar fi predat la școala de la Arles; printre discipolii săi s-a numărat Cezar, viitor episcop de Arles (pp. 000 și urm.). Ar fi dus o viață ascetică, în calitate de conducător al unei comunități
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
decenii ale secolului al V-lea: paralelele textuale dovedesc că Ciprian Galul s-a folosit de operele poetului păgîn Claudianus, care a scris între 395 și 405, și că a fost imitat de Claudius Marius Victor. Ar putea fi acel prezbiter căruia Ieronim îi dedică, între 415 și 418, exegeza Psalmului 89. Oricum, pare că opera a ajuns pînă la noi mutilată și că ar cuprinde toate cărțile istorice din Vechiul Testament. Heptateuhul lui Ciprian Galul este, în maniera lui Iuvencus, o
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
într-o carte (Adversus Pintam liber unus), adresată unui episcop arian care încercase să combată lucrarea Către Trasamundus a lui Fulgențiu. Există o contrafacere a acestei scrieri, compusă mai tîrziu. Nu e sigură autenticitatea Expunerii foarte scurte despre Sfîntul Duh, prezbiterului Abragila (De Spiritu Sanctu ad Abragylam presbyterum commonitorium parvissimum). Chiar dacă nu este amintit nici de Pseudo-Ferrando și nici de Isidor de Sevilia, îi este atribuit lui Fulgențiu un Psalm contra vandalilor arieni (Psalmus contra Vandalos Arrianos). A fost scris probabil
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a menține bunele raporturi ci Biserica din Roma, Chiril a acceptat totuși, începînd cu anul 417, să reabiliteze treptat figura lui Ioan Hrisostomul. în activitatea sa însă, faza care avea să producă cele mai însemnate consecințe a început o dată cu numirea prezbiterului antiohian Nestorie ca arhiepiscop de Constantinopol la 10 aprilie 428. Faptul că un reprezentant al unei autorități bisericești care era la mare concurență cu Alexandria devenise episcop al capitalei l-a alarmat evident pe Chiril, care a profitat de greșelile
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a murit la puțin timp după aceea, nu fără a fi lansat un apel către Leon, și i-a depus și pe principalii reprezentanți ai teologiei antiohiene, Teodoret al Cyrului și Iba din Edesa, ca și pe patriarhul Domnos. Un prezbiter din Alexandria fidel lui Dioscor, Anatolie, a fost numit patriarh al Constantinopolului. însă tocmai el l-a trădat pe Dioscor, dîndu-și seama că prestigiul patriarhatului de Constantinopol putea fi consolidat printr-o alianță cu Leon și cu sora mai mare
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]