KorAP: Find »[drukola/base=prior & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...4 5 6 ...9 >

208 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

Câteva vorbe schimbate În grabă. Pe furiș. Cu acea repeziciune care e amprenta diavolului. Fu tentat să se apropie mai mult, dar acum cei doi se ignorau din nou. Se Îndreptă spre ieșire. În dreptul porții, fu abordat de un străjer. - Priorule, omul pe care Îl voiai e la Stinche. Dante tresări. Ce făcuseră idioții? El ordonase să fie căutat pentru a-l interoga, nu ca să fie târât În infernul acela. Trânti poarta și se avântă pe trepte, Îmbrâncindu-l cât colo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
pe mută și vino cu dânsa În camera mea, Îi porunci Lagia. Fata se mărgini să Încuviințeze din cap, după care se făcu nevăzută. - Urmați-mă, domnia ta... și nobila doamnă, Îi zise apoi lui Dante, aruncându-i o privire ironică. Priorule, mereu apari pe timp de noapte. Nevasta dumitale, Gemma, pesemne că nu prea are parte de bucuriile patului conjugal, chiar dacă ți-a fătat copii. Dar, firește, În „Paradisul” meu culcușurile sunt mai dulci decât În casele Florenței, după cum spune toată lumea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
cele din urmă, tânăra prostituată se opri și se Întoarse spre Pietra, scoțând un șir de chelălăieli prelungi și sufocate. - Ce spune? exclamă Dante cu nerăbdare. Pietra făcu o mutrișoară disprețuitoare. - Nu pare să fie mare scofală de prietena dumitale, priorule. Nepoata unui călugăr, dacă am Înțeles eu bine. O cheamă Amara. E franțuzoaică, din Toulouse. - Prietena ta a Întrebat-o de ce au venit aici? Pietra șovăi. - Martina nu e sigură că a Înțeles bine. I se pare că i-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
cuprins de nostalgie. Dante abia făcuse câțiva pași În afara hanului când dădu peste tânărul Colonna, care se Întorcea. Studentul șovăi o clipă, ca și cum ar fi vrut să evite această Întâlnire, dar mai apoi Își reluă drumul, cu un aer semeț. - Priorule, ce faci la hanul Îngerului? Cine trebuia omorât a fost deja, exclamă pe un ton de zeflemea. Poetul se opri În fața lui, tăindu-i calea. - Încă nu s-a găsit asasinul. Și nu se poate spune că nu m-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
asta să fi murit atâția oameni? Bătrânul Își ridică privirea spre el, tulburat, Însă Dante Îl Întrerupse Înainte să apuce să spună ceva. - Încearcă să Îi pătrunzi taina, meștere Alberto. Nu știi cât e de important. - Mai dă-mi timp, priorule. - Timpul e materia de care dispunem cel mai puțin, murmură Dante. Mechanicus se aplecase din nou peste bancul de lucru, cu mâinile În mecanism. Dante se uită În jur. Într-un colț, tăcut, stătea Amid. Era adâncit În rugăciune, Închinat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
urmă un grup de oameni care stăteau aplecați peste ceva, la baza turnului. Trupul matematicianului zăcea sfărâmat pe pietre, Într-o baltă de sânge. Printre cei de față, care priveau uluiți, era și hangiul, care Îl recunoscu. - Ce cumplită nenorocire, priorule! Dante Îi Îndepărtă pe toți de trup și se apropie să examineze mai atent. Craniul și membrele purtau semnele vădite ale ciocnirii brutale cu piatra. Își ridică privirea către vârful Îndepărtat al turnului. Pesemne căzuse din punctul cel mai de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
care să poată răspundă la această Întrebare? 6 Dimineața zilei de 11 august De cum ieși din Priorat, Dante Întâlni un grup de gărzi de cartier. Recunoscându-l, oamenii dădură fuga spre el cu Însuflețire, ca și când tocmai l-ar fi căutat. - Priorule, În sfârșit, te-am găsit. S-a Întâmplat un accident, la Carraia. Un Înecat. Ne ducem să recuperăm trupul, zise unul dintre ei, făcându-și semnul crucii. Poetul simțise și el pornirea de a se cruci. În conștiința poporului moartea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
că era afectat de o durere insuportabilă, ca și când un junghi neașteptat i-ar fi devorat măruntaiele. În momentul acela, Marcello deschise ochii și Îl recunoscu. Ca prin farmec, chipul său se destinse, redevenind cel dintotdeauna. - Ce vânt bun te aduce, priorule? Vii și dumneata În această biserică extraordinară ca să Îi mulțumești lui Dumnezeu? - Nu, mai puțin nobile sunt motivele pentru care am venit. Știam că te pot găsi aici. - Pe mine mă căutai? E o cinste să fiu obiectul atenției unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
insecte uriașe care se pregătea să-și ia zborul de pe bancul de lucru. Mașina vibra ușor, Însă greutățile părților rotative trebuie să fi fost măsurate cu cea mai mare grijă, Întrucât echilibrul rotației nu era afectat. - Acum să fii atent, priorule, zise Alberto, acționând din nou fluturele. Îl făcu să mai parcurgă un sfert de rotație, iar axa Începu să se Învârtă și mai repede. - Cheia acționează asupra frânei interioare, permițându-ne să reglăm viteza de rotație. În mișcarea lor vijelioasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
existența unui regulator pentru rotație ne-ar putea face să ne gândim la o formă oarecare de măsură, zise el după un răstimp. Însă dumneata afirmi cu certitudine că În nici un caz nu ar putea fi vorba de un orologiu? - Priorule, nici un timp omenesc n-ar putea fi măsurat de mașinăria asta. Poate că e, Într-adevăr, o sferă ce reprezintă mișcarea astrelor, Însă gândită pentru alte ceruri și pentru alte lumi. Dante Încuviință Încetișor. Își ridică apoi privirea spre el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
sau altul avea să se descurce. Și nu Îi era clar nici ce era de făcut cu mecanismul acela misterios. Dar, din instinct, simțea că trebuia să Îl ducă altundeva. Prea multă știa că se afla acolo. - Nu te necăji, priorule. Orașul dumitale m-a primit atunci când am fugit din patrie, de persecuțiile Împotriva valdezilor. Consideră munca pe care am depus-o ca pe un dar. În prag, Dante Își Îndreptă privirea spre tânărul sclav. - Ajută-mă să duc lada, Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Sănătate, messer Duccio, salută poetul. Omulețul cel chel, care Îi ieșise În Întâmpinare cu solicitudine, se grăbi să Îi răspundă cu o plecăciune, lăsând la o parte grosul fascicul pe care tocmai Îl compila. - Ce pot să fac pentru domnia ta, priorule? - Dumneata știi totul despre acest oraș. Cine și cât dă, cine și cât datorează. Și, mai cu seamă, activitățile ce se desfășoară aici, cine le Îndeplinește și unde. Celălalt Își miji ochii, cu o imperceptibilă grimasă de mulțumire. Apoi se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
și Încălzit. Sunt de ajuns doar câteva momente ca să se aprindă și să emane o strălucire uimitoare, albă și lipsită de variații, ca aceea a soarelui. Din instinct, Dante Întinse mâna să apuce sticla, Însă Arrigo o retrase brusc. - Atenție, priorule. Simpla și ușoara căldură a mâinii este și ea suficientă ca să stimuleze amestecul. - Dar, dacă e vorba de ceea ce spui, de ce Elia nu i-a dezvăluit acest secret Împăratului? Un asemenea dispozitiv ar fi putut fi Întrebuințat cu spor de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
murmură el. Nu e nevoie de o a doua probă. Omnia in uno. Dintr-o dată se dezmetici, ca și când viziunea s-ar fi risipit. Așeză felinarul ușor la loc În dulăpior, Închizându-l. - Spune-mi ce părere ai despre vinul acesta, priorule. Nu crezi că e adevăratul nectar al zeilor? După-amiază, la Priorat Dante se pomeni că Îl aștepta un trimis cu livreaua cardinalului de Acquasparta. Probabil că omul era acolo de mult, căci, de cum Îl zări, se ridică brusc În picioare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
consideră că e mai prudent așa, având În vedere tensiunile din oraș. O vizită a sa la sediul Comunei ar căpăta o valoare oficială care e mai bine să se evite. Și apoi... - Și apoi? - Chestiunea te privește pe domnia ta, priorule. Personal. Dante Își mușcă buza inferioară, gânditor. Celălalt nu părea dispus să mai spună și altceva. Pentru o clipă, Îi surâse ideea de a-l arunca În temniță și de a-l supune aceluiași tratament ca al bietului Fabio, ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
isprăvise existența călugărul, exact lângă un alt pod. Dintr-o dată se dezmetici, Întorcându-se spre Dante. - Dar poate că În Însăși forma unui pod se ascunde natura sa malefică, mai curând decât În cei care Îl tranversează. Dumneata nu crezi, priorule? - Ciudate sunt cuvintele dumitale. Cu siguranță ascund o alegorie, pe care Însă mintea mea nu reușește să o prindă. - Poate că te-aș putea ajuta eu, zise Arrigo. Dacă am Înțeles bine, cred că messer Marcello se referă la scopul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
că și crima face parte din această ordine. Ea se inserează În mod logic Într-un proiect. - Iar dacă crima face parte dintr-un proiect superior și infinit, atunci la ce bun efortul dumitale de a-i da de capăt, priorule? zise Arrigo pe un ton insinuant. - Ca să se facă dreptate. Ca să apropiem pământul de paradisul pierdut. Ca să aducem pe pământ o scânteie din lumina lui Dumnezeu, răspunse poetul. - Nu aș vrea să iau loc În această lumină, messere, zise bătrânul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
după-amiezi se tot gândise la cele auzite În timpul conversației de pe pod. Ceva ce Îi stârnise o Îndoială. Iar acum se blestema că nu aprofundase chestiunea, În loc să plece supărat pentru afrontul primit, ca un prostovan de la țară. - Nu mai e aici, priorule, răspunse hangiul. Se pare că s-a mutat la alt han, adăugă pe un ton de mândrie rănită. Dante Își ciupi buza cu degetele, după obiceiul său. - N-a lăsat spus nimic? - Nu. Poate că umilul meu adăpost nu e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
În ordine ideile. Între timp, sunetele și glasurile din jur deveneau din ce În ce mai lămurite. Sub portic era un du-te-vino frenetic. Se apropie de ușă și o deschise larg. Un soldat al șefului gărzilor apăru În prag cu sufletul la gură. - Vino, priorule! A mai fost un asasinat! - Unde? Întrebă Dante alarmat, ieșind În pripă. - La Santa Croce. În casa meșterului Alberto, lombardul. - Ce s-a Întâmplat? - Omul, meșterul... A fost asasinat În atelierul lui, vino! Priorul se urni cu mânia care Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
acela de grozăvii. Se ridică brusc, trecând pe sub ochii uimiți ai lui bargello. Ajunse la hanul Îngerului. Jos, se Încrucișă cu hangiul, care turna vin dintr-un ulcior. - Messer Bernardo e sus? Întrebă din trecere, avântându-se pe trepte. - Nu, priorule, a ieșit nu de mult. Cred că cineva Îl aștepta afară. - N-ai văzut cine? - Nu. Messer Bernardo părea suferind. M-a Întrebat dacă nu l-a căutat nimeni, i-am răspuns că nu, iar el s-a așezat, cerând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
măcinată de boală a istoricului. Jos, așezat la masa comună, ședea cineva. Dante coborî și se apropie de el, tăcut, pe la spate. Dar se pare că, Într-un fel sau altul, omul Își dăduse seama de prezența lui. - Fii binevenit, priorule. Apropie-te, Îl auzi șoptind. Poetul lăsă deoparte orice precauție. Trecu de masă și se opri dinaintea lui Marcello. Medicul stătea cu ochii Închiși, nemișcat, cu un caiet mare În față. Pe colțul mesei zăcea o clepsidră: nisipul se adunase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
el dezolat. Uită-te la grăuncioarele acelea de nisip. Ca și ele, grăunțele timpului nostru se epuizează Într-un număr de ore și zile. Și ce știm noi, pierduți cum suntem În această pulbere? - Ești pe cale să-ți pierzi credința, priorule? - Nu... Însă niciodată ca În aceste ore nu mi s-a mai părut că mă Învârt printre miraje. Steaua mea pare să fi pălit și ea, cu lumina ei zadarnică, replică Dante, strângând din dinți. - Și totuși, ceea ce stă scris

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
unei scânteieri reci, care lucește În depărtare. Marcello medită pentru un scurt răstimp asupra acestor din urmă cuvinte. Apoi scutură din cap și, cu un gest mânios, izbi peste hârtiile din fața lui, aruncându-le pe jos. - Nu o lumină rece, priorule! strigă el. Ci un ecou nobil al strălucirii divine. Acea lumină care cheamă la ființare și numește lucrurile. Dinainte de glasul lui Adam. Dinainte de Facerea Însăși. Fiat lux, prima Sa faptă! În cădere, fascicolul se desprinsese, scoțând la iveală filele acoperite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
cu armatele lor, numai să se descotorosească de gheara Încovoiată a lui Bonifaciu, ajutați de banii Serenissimei! continuă poetul. Acesta era proiectul Credincioșilor, nu-i așa? Aceasta e comoara despre care tot vorbiți cu toții: sipetele lui Petru. - Vino cu noi, priorule. Glasul lui Monerre sunase calm, distant. Dar exista o căldură tainică În vorbele lui. - Și nu numai al lor! Îl Încolți poetul. - Vino cu noi! repetă celălalt. Să-l răzbunăm pe ultimul Împărat, acvila asasinată. - Cu voi? Cu Ordinul Templului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
că sunt dispus să cred că n-ai venit să mă ataci pe mine, zise Dante În timp ce se Înfășa cum putea mai bine. La ceasul acesta din noapte, nesocotind interdicția de după ora stingerii... și prudența. - Poate că vei fi observat, priorule, cum formele Însele se schimbă după cum sunt În bătaia luminii sau Învăluite de umbră. - Asta o știe toată lumea. - Ei bine, eu voiam să văd ce Înfățișare capătă Baptisteriul vostru când bezna se pogoară peste el. Dante Îl fixă surprins, apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]