375 matches
-
putea apărea ca urmare a executării unei decizii. Aceasta este etapa în care în fața organizației apare o nouă problemă - se potrivește sau nu starea existentă ca urmare a implementării deciziei cu starea dorită? - care ar putea redeclanșa întreg ciclul decizional. Procesualitatea scurtă a deciziei constă în comprimarea celor șapte etape în doar trei, și anume: 1) etapa preparatorie sau predecizională, care le condensează pe primele 4 din procesualitatea lungă; 2) etapa decizională, care nu este altceva decât etapa 5 din procesualitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
a implementării deciziei cu starea dorită? - care ar putea redeclanșa întreg ciclul decizional. Procesualitatea scurtă a deciziei constă în comprimarea celor șapte etape în doar trei, și anume: 1) etapa preparatorie sau predecizională, care le condensează pe primele 4 din procesualitatea lungă; 2) etapa decizională, care nu este altceva decât etapa 5 din procesualitatea lungă; 3) etapa executării deciziilor, care comprimă în ea ultimele 2 etape ale procesualității lungi (vezi figura 13.3). SHAPE \* MERGEFORMAT Fig. 13. SEQ Fig. 13. \* ARABIC
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
Procesualitatea scurtă a deciziei constă în comprimarea celor șapte etape în doar trei, și anume: 1) etapa preparatorie sau predecizională, care le condensează pe primele 4 din procesualitatea lungă; 2) etapa decizională, care nu este altceva decât etapa 5 din procesualitatea lungă; 3) etapa executării deciziilor, care comprimă în ea ultimele 2 etape ale procesualității lungi (vezi figura 13.3). SHAPE \* MERGEFORMAT Fig. 13. SEQ Fig. 13. \* ARABIC 3 - Procesualitatea scurtă a deciziei O referire expresă la aceste trei etape am
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
anume: 1) etapa preparatorie sau predecizională, care le condensează pe primele 4 din procesualitatea lungă; 2) etapa decizională, care nu este altceva decât etapa 5 din procesualitatea lungă; 3) etapa executării deciziilor, care comprimă în ea ultimele 2 etape ale procesualității lungi (vezi figura 13.3). SHAPE \* MERGEFORMAT Fig. 13. SEQ Fig. 13. \* ARABIC 3 - Procesualitatea scurtă a deciziei O referire expresă la aceste trei etape am întâlnit-o la Louis-Marie Le Maitour (1967), care face o amplă analiză a lor
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
2) etapa decizională, care nu este altceva decât etapa 5 din procesualitatea lungă; 3) etapa executării deciziilor, care comprimă în ea ultimele 2 etape ale procesualității lungi (vezi figura 13.3). SHAPE \* MERGEFORMAT Fig. 13. SEQ Fig. 13. \* ARABIC 3 - Procesualitatea scurtă a deciziei O referire expresă la aceste trei etape am întâlnit-o la Louis-Marie Le Maitour (1967), care face o amplă analiză a lor. Alți autori sunt și mai drastici, comprimând și mai mult procesul decizional. De exemplu, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
cu luarea deciziei; explicitarea deciziei, pentru a conștientiza fiecărui membru al grupului toate consecințele deciziei, și deci pentru a evita formularea clasică „eu n-am vrut asta”. Se observă că etapa executării ca atare a deciziilor lipsește din lanțul decizional. Procesualitatea deciziei nu trebuie concepută numai ca o evoluție în timp, ca o trecere de la o etapă/fază la alta sau ca un ansamblu de acțiuni/operații efectuate în fiecare etapă, ci și ca un fenomen ce dispune de o serie
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
folosite atunci când incertitudinea și conflictul cresc foarte mult și apare necesitatea recurgerii la tehnici euristice bazate pe încercare și eroare sau pe strategia șansei) (vezi Koopman, Brœkhuijsen, Wierdsma, 1998, pp. 369-370). Caracteristici Cele câteva probleme ale deciziei (definire, natură, clasificare, procesualitate), tratate mai sus, conturează (direct sau indirect, explicit sau implicit) principalele caracteristici ale deciziei organizaționale. Una dintre primele caracteristici ale deciziei, și anume complexitatea ei, decurge, pe de o parte, din particularitățile sau tipurile, modalitățile de alegere, iar pe de
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
asemenea model ar putea fi utilizat în explicarea deciziilor organizaționale. Mediile și contextele organizaționale sunt atât de complexe și de diverse, atât de dinamice și de flexibile în timp, încât cu greu ar satisface cerințele raționalității complete/absolute și ale procesualității lineare. De altfel, nenumărați autori au stăruit asupra caracterului limitat al modelului. De exemplu, Harrison (1995) arată că modelul raționalității complete ar putea fi valabil doar atunci când: există un singur decident; decidentul are un singur scop; scopul poate fi descris
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
impuse de organizația respectivă, perspectiva organizațională primând. Cele trei modalități concrete ale desfășurării procesului decizional evidențiază corelația dintre subiectiv și obiectiv, dintre individual și grupal și mai ales atenționează asupra necesității interpretării lui situaționale. Etapele procesului decizional Din cele două procesualități ale deciziei - lungă și scurtă - vom alege procesualitatea scurtă, pe care o vom trata dintr-o perspectivă organizațional-managerială. Aceasta înseamnă că vom insista mai întâi asupra câtorva caracteristici specifice fiecărei etape în parte și apoi ne vom concentra asupra analizei
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
trei modalități concrete ale desfășurării procesului decizional evidențiază corelația dintre subiectiv și obiectiv, dintre individual și grupal și mai ales atenționează asupra necesității interpretării lui situaționale. Etapele procesului decizional Din cele două procesualități ale deciziei - lungă și scurtă - vom alege procesualitatea scurtă, pe care o vom trata dintr-o perspectivă organizațional-managerială. Aceasta înseamnă că vom insista mai întâi asupra câtorva caracteristici specifice fiecărei etape în parte și apoi ne vom concentra asupra analizei acțiunilor, operațiilor ce urmează a fi întreprinse pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
la creșterea eficienței organizaționale. Un model al participării În cele de mai sus am prezentat câteva probleme ale participării organizaționale într-o manieră constatativă și descriptivă. Dacă ne situăm însă într-o perspectivă dinamică, vom descoperi că participarea implică o procesualitate și secvențialitate bine determinate. Încercăm în cele ce urmează să integrăm într-un model sintetic procesualitatea participării organizaționale. a. Un prim element al acestui model îl constituie apariția la membrii organizației a necesității de a participa. Aceasta, la rândul ei
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
probleme ale participării organizaționale într-o manieră constatativă și descriptivă. Dacă ne situăm însă într-o perspectivă dinamică, vom descoperi că participarea implică o procesualitate și secvențialitate bine determinate. Încercăm în cele ce urmează să integrăm într-un model sintetic procesualitatea participării organizaționale. a. Un prim element al acestui model îl constituie apariția la membrii organizației a necesității de a participa. Aceasta, la rândul ei, este determinată de o serie de factori care pot fi împărțiți în două mari categorii: factori
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
în impresionanta culegere de studii Handbook of Industrial and Organizational Behavior (între 1990 și 1994 a apărut o a doua ediție a lucrării în patru volume, cu peste 3.600 pagini). Prezentăm în continuare, pe scurt, concepția lui Thomas cu privire la procesualitatea și structuralitatea conflictelor (vezi Thomas, 1976, pp. 894-912 și 912-926). 4.1. Modelul procesual al conflictului Acest model încearcă să surprindă dinamica episoadelor conflictuale. După Thomas, în conflictele diadice intervine următoarea procesualitate: Stadiul 1: Frustrarea - apare când individul/grupul/organizația
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
în continuare, pe scurt, concepția lui Thomas cu privire la procesualitatea și structuralitatea conflictelor (vezi Thomas, 1976, pp. 894-912 și 912-926). 4.1. Modelul procesual al conflictului Acest model încearcă să surprindă dinamica episoadelor conflictuale. După Thomas, în conflictele diadice intervine următoarea procesualitate: Stadiul 1: Frustrarea - apare când individul/grupul/organizația nu-și poate atinge obiectivele sau îndeplini sarcinile concrete. Stadiul 2: Conceptualizarea - presupune perceperea existenței conflictului și formularea unor idei/explicații cu privire la unele aspecte ale acestuia (cauzele apariției; comportamentele celor implicați etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
și nu se va ajunge la nici un fel de negociere. În acest context, el formulează ceea ce numește „Teoria nevoilor negocierii”, care oferă posibilitatea identificării nevoilor negocierii implicate de ambele părți într-o negociere și sugerează, totodată, modalitățile de influențare a procesualității și finalității negocierii. Sunt interrelaționate trei categorii de variabile: 1) variabila motivațională (cele șapte nevoi/trebuințe stabilite de Maslow: fiziologice, de securitate, de afiliere, de stimă și statut, de autorealizare, de cunoaștere și înțelegere, estetice); 2) variabila ariei sau nivelului
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
tip câștig-câștig. Spre deosebire de negocierea de tip câștig-pierdere, care este mai brutală, dezordonată, dezechilibrată și chiar mai haotică, negocierea de tip câștig-câștig este mult mai subtilă, ordonată, echilibrată și structurată, bazându-se pe un fir logic în desfășurarea ei. În descrierea procesualității acestui tip de negociere au fost descrise 5 etape fundamentale. Etapa clarificării intereselor celor două părți. Pentru a se putea negocia, trebuie mai întâi să fie identificate, clarificate și clasificate interesele părților. De regulă, sunt avute în vedere două mari
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
temperează idealismul și irealismul acestora, dezvoltă atitudini (de regulă negative) de detașare, cinism, de complezență față de propriile sale trebuințe. Strategiile de coping utilizate sunt cele defensive, de evitare și fugă psihologică, și nu de confruntare sau de rezolvare a problemelor. Procesualitatea acestor etape ale burnout-ului o prezentăm în figura 17.4. SHAPE \* MERGEFORMAT În urma descrierii procesulității respective, Cherniss a ajuns la definirea burnout-ului ca # proces în care un profesionist precedent angajat se dezangajează de munca sa ca răspuns la stresul sau
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
o altă secvență a capitolului, de aceea nu mai revenim asupra lor. Am arătat, totodată, și modificările operate mai târziu pentru adaptarea componenței burnout-ului și pentru profesiile non-relaționale. Dimensiunile structurale ale burnout-ului sunt apoi înlănțuite între ele, sugerându-se astfel procesualitatea fenomenului respectiv. Se consideră că burnout-ul debutează cu epuizarea emoțională, care, la rândul ei, induce depersonalizarea, considerată un răspuns adaptat atâta vreme cât alte forme de reacție nu s-au soldat cu succes, continuându-se și încheindu-se cu reducerea implicării personale
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
lui de a le cuprinde, detașarea se transformă în depersonalizare. Ca urmare, este afectată performanța, pentru ca, în final, creșterea depersonalizării asociată cu scăderea realizărilor personale să conducă la apariția epuizării emoționale. În al doilea rând, Golembiewski și Munzenrider consideră că procesualitatea burnout-ului se desfășoară în opt faze. Specificul și caracteristicle fazelor provin din combinarea nivelului (ridicat sau scăzut) celor trei dimensiuni. Prezentăm în tabelul 17.2 fazele propuse de autori: Faze Nivelul depersonalizării Nivelul realizării reducerii personale Nivelul epuizării emoționale 1
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
alte organizații, în alte locuri de muncă. Modalitățile concrete prin care se finalizează această fază sunt foarte numeroase, așa cum sugerează și figura prezentată, ele fiind analizate mai în detaliu într-o altă secvență a studiului nostru. Două caracteristici ale acestei procesualități trebuie reținute: este vorba despre evoluția tipică a mobbing-ului, când nimeni nu intervine pentru dezamorsarea unor situații explozive; dimpotrivă, hărțuirea și persecuția sunt practicate până la „lichidarea” victimei; o asemenea evoluție nu este deloc inevitabilă - dimpotrivă, este suficient să dorim și
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
tinta mobbing-ului”(Leymann, 1996, p. 175). Existența unui astfel de tip nu a putut fi confirmată nici în cercetările efectuate asupra persoanelor încadrate în muncă, nici în cele întreprinse asupra elevilor victime ale mobbing-ului. Toate cazurile de mobbing urmează o procesualitate sistematică și stereotipă dublă: socială și psihologică. Teoriile personologice care ghidează scenariile interpretative ale diverșilor actori sociali implicați în cunoașterea mobbing-ului nu dispun de consistență și validitate, iar uneori nici măcar nu sunt verosimile. De pildă, nu putem explica, prin apelul
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
în prima copilărie și în perioada de elev, acestea fiind ferestre deschise învățării, care se închid treptat după anumite perioade ale dezvoltării celui care învață sau când încetează învățarea, adică utilizarea creierului și antrenamentul cotidian specific. I.4. Structura și procesualitatea în învățarea școlară Dacă acceptăm din start că învățarea școlară este și activitate, și stare, și fenomen, și proces, atunci ea are structură, relații, mișcare, evoluție și involuție. Raționalizând și simplificând setul de componente ce o definesc, dar o și
Învăţarea şcolară by Burlacu Gabriela Rodica () [Corola-publishinghouse/Science/1242_a_1884]
-
produselor, proceselor, conduitelor (procedurale, normative, condiționale)? • Ce conexiuni, transferuri, aplicații, dezvoltări, ameliorări se fac sau se vor face? • Ce atitudini personale are elevul și profesorul față de procesul/produsul final al învățării, față de reușita socială sau față de eșecul social? În termenii procesualității, învățarea școlară nu poate fi ușor de urmărit pe toată întinderea, complexitatea și profunzimea ei. Este necesară o atitudine examinatoare flexibilă, dar cu o mișcare adesea încetinită până la stop-cadru, favorizantă identificării de indici/caracteristici și calități. Ipostaza procesual-generală are semnificația
Învăţarea şcolară by Burlacu Gabriela Rodica () [Corola-publishinghouse/Science/1242_a_1884]
-
cu personalitatea celui ce învață. Reducând setul variabilelor prezente în procesul învățării de complexitate medie, abstracție făcând de variabilitatea unor caracteristici precum ritmul, durata, nivelul, vârsta, obiectul învățării și alte caracteristici ale celui ce învață, ajungem la următoarea schemă-cadru a procesualității învățării școlare: prezența unui impuls generator de scop/intenție și de stare motivantă suport, intrinsecă sau extrinsecă ; prezența obiectului învățării sub o formă materială, perceptibilă fizic și/sau mental, chiar imaginativ, modelată sau nu, organizată sau nu ; cunoașterea relativ clară
Învăţarea şcolară by Burlacu Gabriela Rodica () [Corola-publishinghouse/Science/1242_a_1884]
-
ale comportamentului/conduitei celor care învață. • Principiile, legitățile și mecanismele învățării pot fi gândite ca traversând în spectru larg variatele obiective, conținuturi, metodologii, niveluri și rezultate ale activități umane. • Sunt recomandate și acceptate modelele alternative de analiză a structurii și procesualității funcționale a învățării școlare. • Concepțiile moderne de clasificare a tipurilor/formelor învățării sunt axate pe matrici criteriale generatoare de modele productive, eficace pentru lumea actorilor educației. Condițiile învățării vor fi necesar gândite în modele operaționale rezultate din Țesătura și combinatorica
Învăţarea şcolară by Burlacu Gabriela Rodica () [Corola-publishinghouse/Science/1242_a_1884]