202 matches
-
și ciprului; h) Bisericile minoritare din albania, Polonia, Slovacia și America de Nord; i) Episcopia Catolică Ortodoxă a Franței. Această instituție practică ritul galican și are câteva mii de credincioși. A fost singura tentativă de „uniatism” ortodox. Acum este izolată, evoluând între profetism și sectarism. reprezentarea pe care Olivier clément o are cu privire la ortodoxia mondială este cea a unei uriașe cruci. Ea cuprinde: a) axa verticală, adică ortodoxIIle arabă, elenă, latină, slavă de sud, ucraineană, rusă, belarusă și comunitățile din africa Neagră; b
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
Toate acestea primesc o explicație mitologică; omul ajunge să creadă că era absolut necesar ca ele să se producă în momentul respectiv. Creștinismul reprezintă o revoluție în raport cu această viziune strict mitologică. Mai întâi, el păstrează din iudaism, mai ales din profetismul iudaic, ideea, atât de importantă, a caracterului sacru al istoriei. Istoria omenirii are un sens, are un obiectiv de atins - în speță, instaurarea domniei mesianice - și, prin chiar acest țel, ea devine sacră. Dumnezeul lui Israel se revelează în această
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
rând, el joacă rolul de spion și de informator al regelui Manase: nimeni nu ar fi cunoscut ascunzătoarea lui Isaia. În al doilea rând, Beshira - nume derivat din ebraicul behîr râ’, „alesul răului” - constituie pretextul unei digresiuni consacrate „genealogiei falsului profetism”. Unchiul lui Beshira ar fi fost Sedechia, conducătorul celor patru sute de profeți ai lui Baal de la curtea regelui Achaab, care, din servilism, i‑au prezis acestuia cucerirea unei cetăți inamice (3Rg. 22; 2Cron. 18). Faptele s‑au petrecut însă contrar
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
putea primejdui însăși existența Bisericii ca instituție pământească. Montanismul, condamnat deja de anumite sinoade locale, nu pierduse nimic din puterea sa de atracție, cu precădere în partea orientală a imperiului. Odată cu această mișcare, una dintre manifestările excepționale ale creștinismului primar, profetismul, în varianta sa extatică, a fost pusă la stâlpul infamiei. Biserica a preferat să se debaraseze de unul din „fiii” prea rebeli, prea indisciplinați, decât să dispară ea însăși de pe fața pământului. Într‑adevăr, milenarismul montanist apare ca o atitudine
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Nu întâmplător el pune un accent deosebit asupra sensului profeției în Biserică și asupra criteriilor de autenticitate ale acesteia. Foarte probabil, exegetul pledează pentru o întoarcere la Vechiul Testament, precum și la mărturiile sigure și edificatoare ale Scripturii, ca reacție împotriva acestui profetism extatic. Scriptura este, așadar, unicul instrument capabil să garanteze autenticitatea unei profeții și, din această perspectivă, profetul însuși trebuie să fie și un fin exeget. Pentru a exprima această idee, Hipolit inserează, în capitolele 18‑19, două istorioare, ai căror
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fără acoperiș și fără cele necesare, neavând nici măcar cu ce să se hrănească. În pofida deznodământului fericit, aceste două istorioare constituie dovada incontestabilă a persistenței, în sânul creștinismului oriental, a acestui curent profetic cu accentuată conotație politică, ce poate fi numit „profetism de masă” sau „popular” și care a ajuns la apogeu în mișcarea montanistă. Printr‑o simetrie semnificativă cu Christ., Com. Dan. se încheie în nota „katechonică” a epistolei 2 Tesaloniceni. Rezumat și concluzii generale Hipolit este primul autor creștin care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
că atât Irineu, creatorul mitului, cât și „biograful” cel mai meticulos al Anticristului, Hipolit, sunt în același timp doi dintre cei mai înfocați apărători ai canonicității scrierii ioanice. În cazul lor, se poate încă vorbi de un anumit echilibru între profetism și exegeză, cel dintâi nefiind sufocat de exigențele „filozofice” și metodologice ale celei din urmă. Scenariile lor sunt mult mai marcate de spiritul profetic decât scenariile lui Origen și Augustin, temperate de o exegeză intelectualistă. Cât despre apocrife, acestea sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Maguntiae, 1899. Il Testamento siriaco di Nostro Signore, in Apocalissi apocrife, A. M. Di Nola (éd.), Milan, 1993, pp. 137-144. Studii, eseuri, lucrări diverse Abel, F.-M., Les Livres des Maccabées, Paris, 1946. Acerbi, A., L’Ascensione di Isaia. Cristologia e profetismo in Siria nei primi decenni del II secolo, Milan, 1989. Alexander, P. J., Byzantine Apocalyptic Tradition, Berkeley, 1985. Alexandre, M., Philon d’Alexandrie, De congressu eruditionis gratia, Paris, 1967. Alexandre, M., Le Commencement du Livre. Genèse, I-V : la version
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de la Didachè, Paris, 1970; Kurt Niederwimmer, The Didachè, Minneapolis, 1998. L. Peerbolte, Antecedents..., pp. 171‑184. * Pentru toate citatele din Didahia am preluat trad. pr. Dumitru Fecioru, din vol. Scrierile Părinților Apostolici, EIBMBOR, București, 1995 (n.tr.). . Despre profeți și profetism în creștinismul primar, cf. A. Lemaire, Les Ministères aux origines de l’Église, Paris, 1971; de asemenea, sinteza admirabilă a lui P. de Labriole, în La crise montaniste, pp. 112‑123. . Este vorba, de fapt, de un vechi topos al
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cristianesimi, Bologna, 1994. Ne‑au fost de mare folos lucrările autorilor: M. Pesce (ed.), Isaia, il Diletto e la chiesa. Vizione ed esegesi profetica cristiano‑primitiva nell’Ascensione di Isaia, Brescia, 1983, A. Acerbi, L’ Ascensione di Isaia. Cristologia e profetismo in Siria nei primi deceni del II secolo, Milano, 1989 și P.C. Bori, L’estasi del profeta ed altri saggi tra ebraismo e cristianesimo, Bologna, 1989. Cf. de asemenea L. Peerbolte, Antecedents..., pp. 194‑210. . Écrits apocryphes chrétiens, I, Paris
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Astăzi, după un veac și jumătate, s-a schimbat măcar neînduplecata lege a presei, de care se temea pe nedrept uitatul Nicolae Filimon... Trei secole de ortodoxie otomanizată și cincizeci de ani sub comuniști au generat în Biserica noastră criza profetismului și mirajul stagnării sub umbrela „mistică” a atemporalității 1. La rădăcina acestei maladii se află dezangajarea civică a credinței în Evanghelie și raportul de indiferență stabilit între ierarhie și credincioșii bisericilor locale 1. Cu câteva abateri de la regulă, relațiile între
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
crede că ar putea deveni un for vizibil în dezbaterea publică. Tinerii ortodocși au arătat foarte rar că pot discuta liber noutatea timpurilor de astăzi altfel decât prin referința anacronică la visul legionar al interbelicilor sau prin recursul la niște profetisme apocaliptice ieftine și panicate. La cealaltă extremă, sub haina protectoare a unui spiritualism anistoric, au fost ascunse toate zonele tumefiate ale conștiinței românești postrevoluționare. Am dosit într-un seif obscur al memoriei întrebările privind mitocănia balcanică, criza ecologică și corupția
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sunt victimele unei mentalități tribale moștenite din familie. Teoretic, pentru creștini, nici o circumstanță istorică nu este o fatalitate. Din punct de vedere practic, problema integrării sociale a țiganilor ne permite totuși să observăm carențele existente la capitolul cateheză, misiune sau profetism. Transferând responsabilitatea instrucției religioase pe umerii laicilor care profesează în școlile primare și gimnaziale, liderii Bisericii n-ar trebui să mai deplângă proporția în care adolescenții români și țigani se întâlnesc nu la rugăciune, la școlile duminicale și în fața altarelor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
imediate". Astfel, morala/rațională, morala/juridică, morala/politică, dar acestea nu sunt decât niște tautologii, morala nu este deci decât un avatar al preocupării moderne pentru viitor, a cărei origine, dacă îl urmăm pe Karl Löwith, "este de căutat în profetismul evreiesc și în escatologia creștină"22. Ea se sprijină pe un adevăr universal, acela în progresul continuu al umanității către un paradis. Fie acesta ceresc sau pământesc, asta nu schimbă cu nimic datele problemei. Mitul progresului. Paradox al profetismului iudeo-creștin
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
în profetismul evreiesc și în escatologia creștină"22. Ea se sprijină pe un adevăr universal, acela în progresul continuu al umanității către un paradis. Fie acesta ceresc sau pământesc, asta nu schimbă cu nimic datele problemei. Mitul progresului. Paradox al profetismului iudeo-creștin care face din viitor singurul element temporal valabil. G. Steiner vorbește chiar despre "futuritate". Și, într-adevăr, pornind de la această structură temporală precisă se va elabora morala producției: munca în calitate de realizare de sine, morala reproducerii, singura sexualitate legitimă. Pe
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
clară a textului sunt însă caracteristice tuturor capitolelor cărții. Toate acestea recomandă lucrarea Sociologie spre lectură și analiză atât studenților, care urmează un curs de sociologie, cât și tuturor celor interesați în însușirea principalelor concepte sociologice. Bibliografie Eliade, Mircea. (1990). Profetism românesc, București: Editura Roza vânturilor. Pavel, Sorin, Nestor, Ion și Marcu-Balș, Petre. (1928). „Manifestul Crinului Alb și noua generație” în Gândirea, VIII, nr. 8-9. Schifirneț, Constantin. [1999](2004). Sociologie, Editura comunicare.ro, București. Valeriu Frunzaru Petre Datculescu, Cercetarea de Marketing
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
83. 44 v. Ion Dur, Noica. Vămile gazetăriei. Între dandysm și mitul școlii, Editura Institutul European, Iași, cap. "Fețele receptării" și passim. 45 Mircea Eliade, "Linii de orientare", în Cuvîntul, an III, nr. 857, 6 sept. 1927; v. Mircea Eliade, Profetism românesc, ediție îngrijită de Dan Zamfirescu, vol. I, Editura "Roza Vînturilor", București, 1990, pp. 19 ș. urm. 46 Idem, "Generația în pulbere", în Vremea, an IX, nr. 438, 24 mai 1936; apud Mircea Eliade, op. cit., pp. 128-132. 47 Îndeosebi pentru
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
1972 (trad. rom.: A învăța să fii, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1974). În continuare, textul conține referiri directe la ideile lucide ale raportului, care însă au fost apreciate în epocă mai ales pentru eleganța exprimării decât pentru profunzimea și profetismul lor. 13. „Nu este suficient de a reuni pe homo sapiens și homo faber, trebuie ca el să se simtă în armonie cu ceilalți și cu el însuși: homo concors ș...ț. Timpul nostru, care a fost numit al unei
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
pentru a-i putea blestema. Acest tip de extatic este atestat și în alte societăți nomade (de exemplu, kăhin-ula arabi)36. Mult mai importantă era funcțiunea "profetului" (nâbî); vom reveni asupra acesteia mai departe (§ 116). Pentru moment să adăugăm că profetismul extatic israelit își împlântă rădăcinile în religia canaaneană 37. Într-adevăr, cultul lui Baal comporta acești nâbâim (ci. HI Regi, 18:19 sq.; IV Regi, 10: 19). Dar e vorba de un tip de experiență extatică destul de comun în Orientul
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
fost modificată, după cucerire, sub influența nâbâim-ilor, pe care israeliții i-au găsit în Palestina. Către ~ 1000, "vizionarii" iahviști (precum Nathan) și nâbâim-ii coexistau încă (I Regi, 10: 5). Treptat, cele două funcții au fuzionat și rezultatul final a fost profetismul clasic vechi-testamentar. Ca și nâbâim-ii, profeții erau asociați sanctuarelor și cultului și aveau experiențe extatice. Ilie și Elisei ilustrează perioada de tranziție, dar vocațiile și activitățile lor religioase anunță de pe acum profetismul clasic. Ilie își face apariția în Regatul de
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
funcții au fuzionat și rezultatul final a fost profetismul clasic vechi-testamentar. Ca și nâbâim-ii, profeții erau asociați sanctuarelor și cultului și aveau experiențe extatice. Ilie și Elisei ilustrează perioada de tranziție, dar vocațiile și activitățile lor religioase anunță de pe acum profetismul clasic. Ilie își face apariția în Regatul de nord, sub regii Ahab și Ahazias (- 874-850). El se răscoală împotriva politicii lui Ahab. Acesta voia să-i integreze pe israeliți și pe canaaneeni acordându-le drepturi egale și încurajând sincretismul religios
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
să-1 nimicească: Domnul va folosi marile Imperii militare ca instrumente de pedepsire împotriva propriului său popor, care 1-a trădat. Se poate descifra și o promisiune de nădejde în această judecată teribilă? S-a crezut a se putea recunoaște în profetismul vechi-testamentar o variantă a alternanței bine cunoscute în Orientul Apropiat, între "vremi de restriște" și "vremi de bucurie", dar această schemă nu pare să se aplice la toate exemplele invocate 23. După cum vom vedea (§ 118), singura speranță rezidă în "rămășița
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
a "terorii istoriei" Profeții, în ultimii ani ai Exilului și în perioada postexilică, nu dispar (cf. partea a Il-a). Dar mesajul lor dezvoltă ceea ce s-ar putea numi "teologia salvării" schițată de Ieremia. Putem deci judeca de pe acum rolul profetismului în istoria religioasă a Israelului. Ceea ce impresionează la profeți, de la început, este critica adusă de către ei cultului și duritatea cu care atacă sincretismul, adică influențele canaaneene, ceea ce ei numesc "desfrânarea". Dar această "desfrânare" contra căreia ei nu încetează să fulmineze
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
exil, într-o singurătate pe care a descoperit-o cu mânie". Cu eseul Subconștientul imperial, Cornel Ungureanu abordează chestiunea dualismului austro-maghiar, luat în dezbatere de Eminescu încă din chiar primele sale intervenții publiciste, din Federațiunea, descifrând aici, cu drept cuvânt "profetismul eminescian" subtextualizat unei "neliniștite demonstrații". Importante sunt aceste articole de început pentru "înțelegerea vremurilor" și a strategiilor unui "program de luptător" al lui Eminescu, pe care nu-l va trăda niciodată. Ceea ce spune Cornel Ungureanu în finalul comentariului său, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
combustii religioase care fac din ființe mărunte precum Kirilov profeți ai apocalipsei. Viziunea are carac- terul unui montaj cinematografic, a unui bricolaj clișeistic, diverse cadre mediatice decupate sunt reasamblate de o manieră manipulativă. Demonii caragialieni nu au încă gra- vitatea profetismului românesc al generației interbelice, nici febra viziunilor dostoievskiene, ei sunt doar limbuți. Există o anumită iritare a acestui posedat retoric, Nae, care reacționează acid la fiecare încercare a interlocutorului de a modera discursul hipertrofiat. Însă și încercările acestui interlocutor de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]