521 matches
-
Pitești, 2001; Vasile Pistolea, Generația ’60 și redescoperirea modernității / modernismului, pref. Iosif Cheie-Pantea, postfață Gheorghe Glodeanu, Reșița, 2001, 45-72, 113-120; Popa, Ist. lit., I-II, passim; Sanda Cordoș, Literatura între revoluție și reacțiune, ed. 2, Cluj-Napoca, 2002; Florin Mihăilescu, De la proletcultism la postmodernism, Constanța, 2002, passim; Eugen Negrici, Literatura română sub comunism. Proza, București, 2002; Eugen Negrici, Literatura română sub comunism. Poezia, I, București, 2003. D.Mc.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289036_a_290365]
-
așezate în ordine alfabetică, pe state, pe țări. Dar la România, doar câteva, și, din nefericire numai poezii de Carmen Sylva și acad. Mihail Roller cu acea Istorie a R.P.R., ediția 1956, rămasă de pomină pentru al său filosovietism și proletcultism. Cum n-am găsit nimic din ce-aș fi dorit, nici la două librării din zonă și ne-am trezit lângă Fundația Nobel, dialogul nostru s-a mutat și concentrat spre câteva din numeroasele invenții și descoperiri, cu bogate înrâuriri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
pentru începuturile literare, statutul de "ratat ca prozator", pe care îl explică prin "neputința de a nara gratuit, într-un estetism "esoteric", în realitate, pur lingvistic, cum o făceau prozatorii de succes ai momentului, în iluzia că au depășit, astfel, proletcultismul prin verbiaj estet", manifestare căreia a preferat să-i opună, la timpul respectiv, anonimatul marginalizării în provincie și să aleagă, apoi, "subterfugiul criticii literare, dar și în acest domeniu cu opreliști serioase, abandonând literatura". Conform spuselor autorului, din Marele zid
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
avut și nu are nici o însemnătate, comparativ cu poezia, deoarece ea, ziaristica, este produsul unei minți pândite de boală. Incriminările de acest fel au început cu contemporanii lui Eminescu, alde Grigore Ventura, Al. Ciurcu et. comp., au culminat în anii proletcultismului și s-au prelungit după 1889, uneori în forme acut-aberante, la contemporanii noștri: Moses Rosen, Virgil Nemoianu, Ileana Vrancea, Jean Ancel, Z. Ornea, S. Damian, Mircea Berindei, Ion Negoițescu ș.a. Unui interviu nedrept al lui Moses Rosen i se acordă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
îl poate înlocui cu Mihai Șora, "cel mai remarcabil filosof român din ultimele decenii"; Ileana Vrancea, care îl apără I. Negoițescu în 1966, uitând că în 1953 îl contrapusese pe Th. Neculuță lui Eminescu, așezându-se pe "cel mai sumbru proletcultism"; Jean Ancel, istoric din Israel, emigrant din România în 1963, care susține, într-o discuție publică organizată de Fundația Culturală Română, în 1991, că "Eminescu a pus bazele unei concepții închise, ce determină complacerea în semivaloare și orientarea spre reacționarism
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
care pledează strălucit pentru achitarea lui, strălucitului transmodernist i se pare neadecvată o lectură în cheia "execuțiilor", cartea în discuție constituind mai degrabă o piesă din dosarul procesului comunismului. Labiș este socotit pe bună dreptate salvatorul poeziei românești în plin proletcultism, schimbătorul de macaz ideologic din chiar interiorul acestuia. Marea poezie a lui Labiș, observă Cezar Ivănescu, se datorează nu celebrei școli de literatură de pe Kisseleff, ci dintr-un fond spiritual arhaic. Inițial a mușcat și el din momeala "hașișică", dar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a urmat, se știe. Receptarea poetului a oscilat între idolatrie și defăimare. Dar niciodată Eminescu n-a fost atât de contestat ca după 1989, de către "revizioniști" furibunzi, care au înțeles imperativul revizuirii în chipul cel mai deplorabil, ca pe vremea proletcultismului, după criterii îndeosebi extraestetice, politico-partinice. Theodor Codreanu (care respinge polemismul "parazitar" și "agresiv"), le-a replicat și în cartea Dubla sacrificare a lui Eminescu: Moses Rosen, Virgil Nemoianu, Ileana Vrancea, Jean Ancel, Ion Negoițescu, S. Damian, Mircea Berindei ș.a. De
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
receptarea liricii sale în alte literaturi, situația se prezintă și astăzi aproape umilitor. De pildă, în Larousse, inclusiv în ultima ediție, se spune că Eminescu este poet român, autorul poeziei Împărat și proletar. E limpede că informația provine de pe vremea proletcultismului; nimeni nu s-a obosit s-o schimbe. Dezinteresul său interesul, ignoranța și lipsă de profesionalism aduc mari pagube răspândirii în lume a unei opere inestimabile. Dezvinovățirea cu lipsă de circulație a limbii române și cu inapetitul apusenilor față de ultimul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
literatura veche." Dacă este așa, Theodor Codreanu favorizează opera bacoviană să-și valorizeze "complexul". Revenind la periodizare, autorul studiului exegetic propune patru etape: 1921, 1946, 1960 sunt ani ai trecerii de la o perioadă la alta: Ucenicia Cenușăresei, Consacrarea, Intermezzo în proletcultism, Spre apogeu. "Mai productive și mai utile sunt alte câteva direcții ale criticii bacoviene: investigația psihocritică și bachelardiană, tematismul, critică ontologică, biografismul și cercetarea stilistică." Theodor Codreanu aduce în discuție metodele de abordare și rezultatele investigațiilor operate de Romul Munteanu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
C. Noica, Ștefan Lupasco. Subscriu fără ezitare: "Un filosof nu trebuie să fie niciodată "partizan" (...) Filosofiile partizane nu sunt decât forme de teologii eretice deghizate, și ele constituie preistoria filosofiei". Și iată-ne ajunși și la politichie. Calul de bătaie, proletcultismul. Politica se compromite ca dogmă (o spune și Julien Green). Azi, la noi, e o "falsă libertate", elitiștii (nu elita!) detestă tot ce e românesc, politicienii au instituit ca lege "imoralitatea și corupția". Atenție, Lamparia, te joci cu focul! În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în trepte a ideii, care îmbracă nuanțele succesive de care aminteam mai sus, și, în același timp, un element original de creație a unui asemenea gen de literatură, pe care, personal, nu l-am mai întâlnit la alți autori. "De la proletcultism încoace, geniul a murit", conține completarea la subsol: "La 13 octombrie 1980, Nicolae Ceaușescu amenința: "Să le iasă din minte scriitorilor că sunt niște oameni deosebiți în această lume"". "Ascultați-i pe actorii declamatori cum se afectează ei în fața publicului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
linie absurdă, Bacovia atmosfera mortuară, Caragiale umorul. Poetul din Iași mai crede că postmodernismul s-a manifestat la noi, întâi ca avangardism de refugiu (cu toate că în Occident el a pus capăt avangardelor), apoi, în socialism, ca mod de rezistență la proletcultism. Paul Goma îl consideră un curent moleșit. Theodor Codreanu consideră că la noi precaritatea postmodernismului provine din faptul că e lipsit de organicitate, fiind preluat sincronic și epigonic, cea ce e înalt pentru Occident a devenit caricatural pe malurile Dâmboviței
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
El a pus ca nimeni altul "minciuna" în slujba adevărului". Mai apoi se adaugă și alte revelații: L. Blaga, T. Arghezi, Mateiu I. Caragiale, N. Stănescu, urmate de multele cârteli la adresa criticilor, Theodor Codreanu fiind un fel de revoltat împotriva proletcultismului (abia consumat), cât și estetismului / modernismului la fel de păgubos. Cărțile sunt pentru acesta prietenii săi cei mai apropiați, pentru că îi îngăduie supraviețuirea spirituală și-l apropie de eternitate. Ca "zoon politikon" a început prin a crede în generozitatea comunismului ca teorie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
reprezintă creația. "Arta, ne mai spune autorul, nu pune ordine în lucruri, ci sens", umanizează, pune lumea sub semnul iubirii. Iar critica, fiind tot creație, rămâne fără o formă de iubire. Estetismul supradimensionat i se pare la fel de nociv ca și proletcultismul. De ce? Simplu. Pentru că "teama de a nu scrie rău ucide arta", îndepărtează pe artist de esența ei. E un efort de autolimpezire, de consolidare a unei atitudini ce va justifica viitoarea sa operă. Se discută cu aplicație despre literatura de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
se practică deseori o critică absolut subiectivă cu țintă precisă. Unii din ei au SRL-uri, dar cei mai mulți sunt lipsiți de vocație. Afirmațiile acestea erau făcute totuși într-o vreme când criticii încercau să se recicleze după baia infectată cu proletcultism și realism socialist, ca să adopte alte ideologii literare, condamnându-le pe cele anterioare, ca și cum nu ei le-ar fi promovat, așa cum au făcut la vremea respectivă un Paul Georgescu, autorul unei prefețe la Critice, de Titu Maiorescu. Este vorba despre
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Unora dintre ei li s-au fabricat și dosare de disidenți, astfel că le-a fost cu atât mai ușor să devină credibili în ochii unor mase pe care defunctul lor șef, Silviu Brucan, un sinistru asasin moral din perioada proletcultismului, reșapat sub înfățișare de democrat independent, le-a denumit "stupid people". Mai mult, odrasle ale torționarilor comuniști au fost impuse pentru întocmirea dosarului de condamnare a comunismului, o condamnare cât se poate de inutilă câtă vreme rezultatul nu a fost
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ceas, dedus...), spre diferență de ceilalți convivi, captivați de Isarlîk ori După melci. Circula din mână în mână unicul număr al masivei și heteroclitei reviste "Agora", multilingvă și stranie în bună măsură, ajunsă ferfeniță în acei ani restrictivi ai asaltului proletcultismului malign. În fond, această publicație era un refugiu al deznădăjduiților. Exemplarul fusese dăruit lui Ion Larian Postolache de către înșiși editorii lui, Ion Caraion și Virgil Ierunca, orientați pe atunci spre o stângă ingenuă... "Agora" nedumerea prin amestecul clasicilor Eminescu, Arghezi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nivelul locuitorilor „de dincolo”. Într-o anumită doză de măsură lucrurile erau reale, motiv pentru care articolele din publicațiile Gorjului purtau un aer de credibilitate. În altă ordine de idei, si la români lucrurile se prezentau oarecum similar. Naționalizarea, colectivizarea, proletcultismul, arestările pe motive politice, luptele intestine din partidul unic, deportările, procesele erau fenomene proprii sistemului stalinist din țara noastră. Propagandă autorităților comuniste urmărea să mascheze slăbiciunile regimului prin prezentarea în forme extrem de negative a situației economico sociale din Iugoslavia. În
Despre „titoism”. Cu aplecare specială asupra prezenţei sale în presa Gorjului by Gheorghe Nichifor () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91558_a_93007]
-
contaminare ale protocronismului, gradele de impostură ale susținătorilor lui și, nu în ultimul rând, gradele de virusare în rândurile intelectualității onorabile. După tezele din iulie, protocronismul avea să facă o lungă carieră tocmai pentru a completa scrisul „activist“ inițiat de proletcultism. De data aceasta, angajamentul era însă unul cu un puternic aer cultural. Edgar Papu era văzut ca un om al Luminilor și un lung șir de genii autohtone avea să se consolideze prin studii minuțioase demarate de oameni de știință
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
acela de a voi să facă din literatură o unealtă în mâinile statului comunist-totalitar, scopul ultim fiind modelarea „conștiinței socialiste a omului nou”. Organul de presă al PCR a parcurs, din punct de vedere cultural, câteva etape relativ distincte: perioada proletcultismului leninist, predominant în anii de la sfârșitul deceniului al cincilea și continuat de realismul socialist până la mijlocul deceniului al șaptelea, apoi aceea a așa-numitului „dezgheț cultural” după 1965, cu o vagă prelungire până către sfârșitul anilor ’70, întrerupt însă de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289534_a_290863]
-
et résistance au changement dans le milieu universitaire roumain”, European Journal of Teacher Education, 18 (2-3), pp. 155-170. Neculau, A., Curelaru, M. (2003), „Reprezentări sociale”, în A. Neculau (coord.), Manual de psihologie socială, Polirom, Iași. Nițescu, M. (1995), Sub zodia proletcultismului. Dialectica puterii, Humanitas, București. Popescu-Neveanu, P. (1978), Dicționar de psihologie, Albatros, București. Rouquette, M.-L. (2001), „Despre o categorie particulară de reprezentări sociale în psihologia politică”, Psihologia socială, 8, pp. 6-11. Selejan, A. (1992), Trădarea intelectualilor, Transpres, Sibiu. Selejan, A
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Bârna, Zaharia Stancu, ST, 1992, 10; Alex. Ștefănescu, Zaharia Stancu, RL, 1993, 31; Marian Barbu, Aspecte ale romanului românesc contemporan, I, București, 1993, 74-85,177-185; Poantă, Scriitori, 11-15; Dumitru Vasile Delceanu, Armura lui Darie, Alexandria, 1994; Mănucă, Analogii, 179-183; Nițescu, Proletcultismul, 209-214; Ioan Adam, Inelele lui Saturn, București, 1998, 181-190; Dicț. analitic, I, 287-289, II, 284-287, III, 307-309, IV, 191-197; Simion, Fragmente, I, 160-163; Dicț. esențial, 784-787; Micu, Ist. lit., 216-217, 441-444; Manolescu, Lista, II, 12-15; Popa, Ist. lit., I, 350-354
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
de literatură și artă”, iar din 28 octombrie 1950, „Organ al Uniunilor de Scriitori, Compozitori și Artiști Plastici din RPR”. Apărută la scurtă vreme după abolirea monarhiei, publicația este de orientare comunistă, prosovietică, instaurând jaloanele canonice ale realismului socialist și proletcultismului și trăgând o linie de cezură care va izola în trecut, pentru mult timp, valorile estetice ale literaturii și artei interbelice. Atitudinea reiese chiar din articolul-program, Argument, semnat de Eugen Jebeleanu. Atașamentul la principiile realismului socialist este afirmat și de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287012_a_288341]
-
culturii, dar și al statului nostru popular”. În ciuda opacității ideologice a revistei, cu timpul dezbaterea culturală netrucată își face loc și aici. La Plenara Uniunii Scriitorilor cu privire la problemele poeziei, din februarie 1951, se pune pentru prima oară în discuție „pericolul proletcultismului”. N. Moraru, în discursul său, reprodus în F., susține că „proletcultul înseamnă schematism” și dispreț față de învățătură. Traducerile se fac cu preponderență din literatura rusă și sovietică (Cehov, Maiakovski, Tihonov, Lermontov), dar și din Arthur Rimbaud, Pablo Neruda, Louis Aragon
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287012_a_288341]
-
cu redescoperirea scrierilor sale literare, care sunt reeditate - Poezii (1966), Trântorul (1967) -, nu însă fără remanieri uneori substanțiale. Chiar în aceste condiții, cele două volume sunt o revelație pentru tânăra generație, aflată în plin efort de a se rupe de proletcultism. Poezii vechi, pe care le rescrie, dar și altele noi îi sunt publicate în „Gazeta literară”, „România literară”, „Luceafărul”, „Ramuri”, „Tomis”, „Viața românească”, „Contemporanul”, „Steaua”, „Flacăra” ș.a. De sub tipar ies volumele Versuri (1971; reeditare a celui din 1966, completat cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]