604 matches
-
mine, nu mă cunoștea, eram un nimeni. Pînă ce Balaci, politicos și bun cum este, i se adresă lui P.D. pe tonul cel mai degajat: "Petrule, dragă, ți-l prezint pe Constantin Țoiu (citise pamfletul care făcuse vîlvă în Bucureștiul proletcultist, P.D. arătînd ca un senior din sec. XVIII căzut în mijlocul lui). Abia atunci, P.D. tresări, ochii sclipindu-i de o forță leonină... El se apropie cu pași apăsați și întinse mîna scrutîndu-mă cu mare atenție (precis, nu mă mai văzuse
Exerciții by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16003_a_17328]
-
fond. Copiii lăsau mingea de fotbal și fugeau să vadă desene animate cu "Mihaela", "Steaua" cîștiga Cupa campionilor (deși era, evident, o echipă "politizată", bucuria a fost cît se poate de normală) și cîte altele. Foarte derutantă este amestecarea textelor proletcultiste cu o reală cultură populară. "Toate pînzele sus" este cu totul altceva decît poemele cu mineri ale lui Deșliu. Autorii știu treaba asta, dar uniformizează printr-un discurs omogen "materii" extrem de diferite. Pentru prima oară după '89 apare o carte
Tînăr avînt masochist by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15657_a_16982]
-
Constantin Țoiu Soarta a făcut ca unul dintre cei mai mari poeți ai lumii, care a scris, exilat, și care a murit pe pământul nostru, Publius Ovidius Naso, să fie evocat în zilele noastre, de un poet proletcultist, socotit minor, Mihai Beniuc, în distihul memorabil: La țărmul Euxin citea un get Silabisind din Pontice încet... Numai pentru aceste două stihuri, poetul hulit al Mărului de lângă drum, s-ar cuveni să fie așezat la un loc ceva mai bun
Carmen et error by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15752_a_17077]
-
a popularității sale. La Tomis, el va fi învățat lecția aspră a unei altfel de existențe - revelație târzie. Se va folosi în scenariu și ideea că monoteismul populației barbare geto-dacice, cu Zamolxis, anterior creștinismului, era superior politeismului roman. Idee tipic proletcultistă, compensând starea de inferioritate a estului, obișnuită epocii totalitariste. Întâietatea, în acest caz, fiind reală, ar putea fi speculată. * Cu o asemenea mărturie, scrisă pe teritoriul țării noastre de astăzi, reprezentată de cele două opere Tristia și Ponticele, documentele istorice
Carmen et error by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15752_a_17077]
-
șaptezeciști, puțin cunoscuți publicului larg, cu niște poeme superbe, e adevărat, dar fără un impact notabil la vremea lor. Dintre nouăzeciști, doar Ioan Es. Pop răzbate și asta după o inflație de poezie postbelică scrisă sub comunism. Este sărită poezia proletcultistă care, deși a fost un mutant regretabil, a avut o "audiență" nemaivăzută. Poeții au început să fie vedete încă de atunci și în anii '60, cînd au început să se redreseze estetic, au beneficiat mulți ani de acest model al
Cele mai frumoase poezii by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15762_a_17087]
-
vă explicați aceste reacții critice? Crohmălniceanu a fost una din cele mai importante prezențe critice în viața mea, a fost mentorul meu. În schimb, Paul Georgescu s-a compromis intitulându-și O manifestare virulentă de formalism cronica la cea mai proletcultistă carte a mea, Horea nu mai este singur (1952). Urma o indicație de Partid (eu nu trebuia să fiu reabilitată), la care se adăuga binecunoscutul lui cinism personal. Dar relativa inapetență a criticii față de mine, în următoarele decenii, se datorează
Nina Cassian - "Simțeam nevoia unei evadări într-o zonă în care se mai putea strecura feeria" by Ilie Rad () [Corola-journal/Journalistic/16234_a_17559]
-
datate", "greu de citit" etc. Și nu numai cărțile mele, ci și ale celor ce făcuseră cu adevărat literatură. Bizar, uneori chiar de către cei ce, înainte, mă ridicaseră în slăvi. Brusc le venise lumina, mintea cea de pe urmă. Precum vechii proletcultiști de odinioară, frustrații, lașii și ratații lăsau să se înțeleagă că literatura română se inventează acum, că înainte nu a fost decât un deșert spiritual etc. etc. că totul trebuie revizuit. Nu am nici o rezervă față de recitiri, revizuiri, ele sunt
Augustin Buzura "Iepurii de odinioară au îmbrăcat blănuri de tigri" by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16170_a_17495]
-
aceste lucruri nu sînt cu totul noi; ele amintesc mai vechile preocupări ale criticului, care, propunea în loc de postfață la Poezia unei religii politice, un Scurt istoric al propagandei prin poezie, în care regăsim un model asemănător de analiză a poeziei proletcultiste. Evident, în lucrarea de față, autorul abordează mai multe probleme, își sistematizează altfel materialul, se ocupă și de proză, lansează teoria "culoarelor", pe care scriitorii erau nevoiți să și le cîștige cu trudă, vorbește mai pe larg de protocronism, ca
Literatura în totalitarism by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16426_a_17751]
-
cînd sentimentul e prescris și colectiv (resimțit ca exterior și constrîngător), încă nu e asimilat de către copil. În acest moment identitatea nu este asumată și copilul vorbește despre el la persoana a treia. La fel se întîmplă și cu scriitorii proletcultiști care nu sînt convinși de justețea ideologiei. Partidul solicită exprimarea unor sentimente care fac parte dintr-o realitate subiectivă viitoare, neinteriorizată, tocmai în scopul socializării. Miza fiind construcția unui nou tip de personalitate socială ("omul nou"), literatura nu mai răspunde
Despre condiția literaturii în socialismul real by Dan Lungu () [Corola-journal/Journalistic/16533_a_17858]
-
inițiat în 1966, la Editura pentru literatură, devenită apoi Editura Minerva, o ediție de Opere alese George Coșbuc, alcătuită după un păgubos procedeu al selecției, agreat de regimul comunist în așa-zisa "valorificare a clasicilor", practicată cu precauție în perioada proletcultistă. E adevărat că după înființarea Editurii Minerva și crearea unui colectiv editorial profesionist s-a putut pune în aplicare, nu fără piedicile cenzurii, principiul editării integrale a unui clasic, dar de care Coșbuc nu a beneficiat. În Nota asupra ediției
Dacă nici Coșbuc, atunci cine? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11861_a_13186]
-
Nichita Stănescu, în rîndurile prin care i se reproșează unui bard "morga îngroșării articulațiilor cu beton metafizic, care chipurile ar asigura perenitatea piramidei". După cum, într-un sens mai larg, putem vorbi despre înlocuirea unui exces printr-altul. Despărțirea de caducitatea proletcultistă, fals impunătoare în solemnitatea sa de butaforie de foarte proastă calitate, a fost marcată de agregarea rapidă a altei solemnități, de o defilare a unor vorbe "mari", pretins eliberatoare de prejudecăți, a unor concepte cosmice, încolonate într-un marș, pe
O antologie recuperatoare (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16031_a_17356]
-
de spus... Mă și gândeam, ascultându-l, - "ce naiba mi l-or fi trimis pe acest idiot!?" Era una din scenele pe care mai târziu ni le reaminteam, Nego având râsetul acela al lui exploziv, copilăros. În epoca dură și primejdioasă, proletcultistă, criticul ardelean, stabilindu-se la București, era mereu pus pe șotii... O dată, terminând un articol, când să-l iscălească, mă întrebase dacă îmi place cum semnează și, caligrafic, așternuse pe hârtie: I. Bercovicz. Îl certasem, fără umor, temându-mă de
Întîmplări by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16056_a_17381]
-
spune, au apărut după consumarea unor evenimente în plan politic și social. Ei bine, prozatorii români, din epocile moderne ale sec. al XIX-lea și XX-lea, sunt debitori, pe arii întinse, modelelor occidentale, cu inserții parțial românești, cu excepția perioadei proletcultiste și politizate (1948-1989). Popasul acesta excesiv de restrictiv ni l-a impus cartea actuală care se prezintă cu un autor știutor, prea bine, de mișcări literare și de multiple forme de abordare a unor teme, viabile și acum! Căci ce ne
PROZATORI CU ŞTAIF. In: Editura Destine Literare by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/90_a_402]
-
din partea cunoscătorului de scheme narative, dătătoare de noi impulsuri în economia limbajului proiectat. Schema ca atare, la origini, a suferit multe influențe, modificate însă, prin tertipuri originale, de la fiziologiile sec. al XIX-lea, până la moderniștii, contemporanii lui Rebreanu, ajungând la proletcultiștii gâtuitori de eforturi estetice ale altora. Deloc întâmplător, derularea (posibilă) a acțiunii romanului (Cât văd ochii..., Editura Autograf "MJM", Craiova, 2011, 456 pagini) se declanșează, desigur, în memorie, nu cu mult înainte, în localitatea Poienari, de 29 iunie 1956, de
PROZATORI CU ŞTAIF. In: Editura Destine Literare by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/90_a_402]
-
ar fi, în totului tot, prea „poetă”, pentru că sensibilitatea ei nu face „obiectele să fie vii” (vol. II, p. 361) ș.a.m.d. Nici Șerban Cioculescu nu scapă de o serie de înțepături inamicale. Criticul s-ar dovedi un „proaspăt proletcultist” (vol. II, p. 331) pentru culpa de a fi luat atitudine (în iulie 1971, deci, într-un moment nepotrivit) în România literară împotriva abuzului de imagerie noir în poezia momentului. Mariei Banuș, intervenția îi aduce aminte de interdicțiile deceniului al
Chestiuni de conștiință by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2574_a_3899]
-
Dana Dumitriu, Nicolae Manolescu, Mircea Iorgulescu, Victor Felea, Laurențiu Ulici și alții. Cariera lui literară, de după război, începe în anul 1846, când publică volumul intitulat „Un om așteaptă răsăritul”, când pleacă, „în calitate de consilier cultural, la Moscova”. Începe, din păcate, perioada proletcultistă pentru Mihai Beniuc. Într-un articol publicat în revista „Viața Românească” nr. 3, din 1951, Beniuc, în calitate de președinte al Uniunii Scriitorilor din România, definea chipul poetului realist-socialist în felul următor: „Acesta trebuie să fie un filosof cunoscător al celor mai
Grandoare şi decădere la mâna destinului! [Corola-blog/BlogPost/92603_a_93895]
-
căzut pentru Patria Română, sub Steagul Tricolor Pe fondul acestei realități percepută din inima majorității românilor au apărut voci care contestă Ziua Armatei. Sau cel puțin data la care este ea sărbătorită... pardon, bifată! Cică asta de acum este una proletcultistă, impusă de comuniștii regelui Mihai care au suprapus-o cu ziua lui de naștere, făcând un nou troc manipulator, pregătindu-i-se decorația „Victoria” (Победа). Că ar fi bine să o stabilim atunci când a fost înființată Armata pământeană, pe la anii
Ziua Armatei României, între ipostaze politizate şi mesaj identitar [Corola-blog/BlogPost/94174_a_95466]
-
creații ale lui Eugen Barbu (care a publicat volume conjuncturale, pentru a-și proteja opera mare), Nicolae Breban (a scris opere care să fie publicate sub presiunea elementului politic), Marin Preda (care a înregistrat momente contestatare) sau Petru Dumitriu (romane proletcultiste, care să-i asigure intrarea rapidă în arenă, pentru ca apoi să poată publica opere durabile). ,, Multe s-au scris, dar destule teme au rămas neabordate sau cu abordări minate de prejudecăți’’ - conchide Viorel Coman asupra receptării operei lui Fănuș Neagu
DAN LUPESCU despre… FĂNUŞ NEAGU – Povestirile magice , de Viorel COMAN [Corola-blog/BlogPost/94141_a_95433]
-
Jivago” al lui Pasternak, deși, ca substanță epică, n-are nicio legătură. Sau poate că are. Există, de fapt, în carte, și un episod legat de Nobelul refuzat de Pasternak, dar în contextul, mult mai apropiat de „casă”, al oportunismului proletcultist... alogen. Și nu numai. Cartea lui Al. Florin Țene debutează abrupt, dual (e „Geamăn”, nu?), cu dezgroparea Caietului cu coperți albastre - jurnalul „celuilalt” - alter ego al scriitorului care, acum, împreună cu femeia vieții lui, încearcă să-și recupereze amintirile și idealurile
ALBASTRUL DE GORGONE, PREFAȚĂ DE MARIANA CRISTESCU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1647 din 05 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377146_a_378475]
-
ca apoi să cumpărăm o carte, care constituia o mare bucurie. Editura “Biblioteca pentru toți” și “Editura tineretului”, care mai avea și pagini ilustrate, au fost cele mai accesibile și într-o oarecare măsură au satisfăcut cerințele cititorului. Traversând perioada proletcultistă, bibliotecile au fost depopulate de valorile clasice, naționale și universale, sufocate cu surogatele traducerilor din literatura sovietică, în fapt o sub-literatură. Încătușați de cenzură și tensionați de corsetul ideologic, condeiele talentate erau deturnate direct sau indirect de la linia vocației lor
CARTEA ŞI PUBLICUL CITITOR de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 1983 din 05 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382144_a_383473]
-
Ion Simuț Configura}ia generală a canonului literar proletcultist, adunând într-o singură reprezentare vârfurile din toate genurile literare, derivă din configurațiile particulare pe genuri. Emil Boldan reflectă cât se poate de fidel epoca în sinteza sa de serviciu, realizată în Prezentare succintă a istoriei literaturii române, publicată în
Canonul literar proletcultist (III) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8236_a_9561]
-
Istorice și Filologice din R.P.R. Imaginea de ansamblu trebuie confruntată atât cu relieful anterior al valorilor, cât și cu modificările care apar imediat după 1961. Accentele puse de Emil Boldan sunt însă pe deplin semnificative pentru interesele politice ale epocii proletcultiste în literatură, înțeleasă ca un instrument al ideologiei comuniste, adică al partidului muncitorilor promovând deschis lupta de clasă împotriva burgheziei. POEZIA îl are ca reprezentant "de frunte" pe Tudor Arghezi, caracterizat anterior, în secvența dedicată literaturii interbelice, și valorificat aproape
Canonul literar proletcultist (III) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8236_a_9561]
-
specială a sintezei, Lucian Blaga și V. Voiculescu fuseseră anatemizați, absența lor din peisajul literaturii contemporane nu mai surprinde. De altfel, abia ulterior anului 1961 va fi cunoscută literatura lor de sertar, care nu avea nimic comun cu proletcultismul. PROZA proletcultistă recunoaște ca personalitate dominantă pe Mihail Sadoveanu, prezentat generos la secțiunea anterioară a literaturii interbelice. "Alături de el - afirmă Emil Boldan - stau scriitori din ge-ne-ra-ția imediat următoare ca: Cezar Petrescu, Camil Petrescu, Ion Agârbiceanu, George Călinescu etc." (p. 123), de asemenea
Canonul literar proletcultist (III) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8236_a_9561]
-
Andras, Ștefan Luca, "în operele cărora tema de predilecție e reflectarea realităților actuale din R.P.R." (p. 124). Dacă n-am ști că Petru Dumitriu dezertase în 1960, fugind în odiosul Occident, am putea spune că absența lui ne surprinde. TEATRUL proletcultist îl așază în frunte pe Camil Petrescu, pentru piesele Bălcescu și Caragiale în vremea lui, alături de care sunt amintiți Victor Eftimiu, Al. Kirițescu, Mircea Ștefănescu, Tudor Mușatescu, Tudor Șoimaru. Sunt creditați ca dramaturgi noi, afirmați după 1944: Aurel Baranga, Mihail
Canonul literar proletcultist (III) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8236_a_9561]
-
a literaturii române către problemele concrete ale construcției socialiste" (p. 125). În mod curios, G. Călinescu, deși foarte activ în epocă, nu este evidențiat în mod special, cum nu fusese nici la capitolul literaturii interbelice, nici în secvența dedicată prozei proletcultiste, dar, e adevărat, este plasat în fruntea listei criticilor, care arată astfel: G. Călinescu, Tudor Vianu, D. Panaitescu-Perpessicius, Mihail Ralea, Ion Vitner, M. Novicov, Al. Dima, Ov. S. Crohmălniceanu, Paul Georgescu, Silvian Iosifescu, G. Ivașcu, N. Tertulian, D. Micu, Savin
Canonul literar proletcultist (III) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8236_a_9561]