295 matches
-
romanul Tăunul, scris de un scriitor italian care se citește Voynich, pe care astăzi îmi este frică să-l mai citesc de teama de a nu fi dezamăgit, și romanul Întunecare al lui Cezar Petrescu, în perioada interbelică un scriitor prolix și în vogă, care trecea ca scriitor a fi mai mare decât Camil Petrescu. La a doua lectură, făcută mai târziu, a romanului Întunecare nu am mai plâns, iar romanul mi s-a părut a nu mai fi un mare
INTERVIU DE EMILIA ȚUȚUIANU, FRAGMENT de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/374190_a_375519]
-
au săpat puțuri, în număr mare, în diferite localități și s-au creat uzine pentru a extrage din petrol feluritele produse pe care le cuprinde". Documente oficiale, Monitorul avantajelor petrolifere române, al cărui prim număr datează din aprilie 1900, devin prolixe în ultimii ani ai secolului XIX. Oameni de știință, economiști și politicieni se lansează în aventura petrolului: un prim bilanț se conturează. Petrolul are un mare viitor dar trebuie să se țină seama de posibile eșecuri inițiale, anume: insuficiența cunoștințelor
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
au apărut culegerea de poezii Amor și Patria (1869), semnată Brutu Catone Horea, și volumul Doruri și speranțe (1871). Versurile glorifică eroii trecutului, invocă demnitatea în restriște, aruncă blesteme împilatorilor străini. În pofida sentimentelor frumoase care le animă, poeziile sunt artificioase, prolixe, prozaice și stârnesc ironia lui Titu Maiorescu, criticul junimist considerându-le de-a dreptul rizibile. Dintr-o perioadă de junețe datează și romanul Nopțile carpatine sau Istoria martirilor libertății, tipărit la Pesta, în 1867. În încercarea de a-și mobiliza
DRAGESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286848_a_288177]
-
semna și C. Dragu), I. Demetrescu-Ghiocel. S-au republicat versuri de Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, M. Eminescu, Veronica Micle și Tr. Demetrescu, deși acesta din urmă era într-o polemică înverșunată cu redactorii gazetei. Petru Vulcan dădea și nuvele, ilizibile, prolixe. Lui N. Gane și lui Tr. Demetrescu li s-au retipărit, de asemenea, câteva nuvele, iar Petru Vulcan trimitea basme și versuri populare culese din Macedonia, lungi recenzii literare și o încercare de istorie literară (Bolintineanu și Macedonele). Sub pseudonimul
CURIERUL OLTENIEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286598_a_287927]
-
avocatul demagog, se folosește de fraze sunătoare despre patrie și propășire pentru a se aburca în poziția jinduită. Retorica lui convulsivă, ditirambică nu-l ajută, și nici alte tertipuri, deoarece până la urmă alesul va fi Agamiță Dandanache, mai imbecil decât prolixul Farfuridi și mai canalie decât Cațavencu. Acesta va fi nevoit să conducă manifestația în onoarea decrepitului șantajist, întruchipare a degenerescenței unei clase și a unor idealuri. În farsa D-ale carnavalului (1885), virtuozitatea tehnică predomnește. Observația caracterologică nu și-a
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
în primii ani de după 1989 - a luptei pentru puterea politică. În general, dramaturgia scriitoarei nu e lipsită de o dinamică a dialogului și de un umor de bună calitate, cu toate că uneori apar derapaje spre excese ludice și grotești ori secvențe prolixe. Serialul radiofonic Piața rotundă, la care C. a fost coscenaristă, s-a remarcat prin verva situațiilor comice, „realismul” limbajului colocvial și naturalețea situațiilor, ca una dintre producțiile izbutite de „umor popular” din anii ’90. SCRIERI: Justin, București, 1990; Miercuri, joi
COMANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286339_a_287668]
-
ales între lumea celor efemere (traiul lui, aici, e inautentic, de strigoi) și țărmul unde „nimic nu cade”, primește călugăria ca pe o încorporare în universul permanențelor și iubirii. Sabina îi va zâmbi, suprafiresc, din icoana Maicii Domnului. Lina, roman prolix, lăsând să precumpănească cronica existențelor umile, cu întâmplări mai direct legate de biografia lui A., are în centru, prin Ion Trestie, crescut pe „mâini vitrege”, ajuns laborant la o fabrică de zahăr, și prin Lina, frumusețea ivită din mocirlă, tot
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
în atenția publică un rapsod din familia mesianicilor duri, asemenea lui Aron Cotruș, și lansează un autor care inventa alegorii ușor decodabile (ursul românesc, melița războiului etc.), versificate în poeme animate de un puternic suflu interior. După 1944, devenit scriitor prolix și „cântând” în versuri absolut orice eveniment politic la ordinea zilei, B. a știut, în cele câteva zeci de poeme antologice pe care se întemeiază totuși opera sa, să-și păstreze o ținută poetică remarcabilă. Forța acesteia stă în repetiția
BENIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285699_a_287028]
-
despre rolul pe care partidele social-democrate îl pot juca efectiv în edificarea unei societăți socialiste (Michels, 1971). Diversitatea preocupărilor lui Michels antrenează împletirea mai multor linii de argumentație, iar aceasta nu facilitează deloc înțelegerea raționamentelor pe care un stil oarecum prolix o stânjenea deja. Giovanni Busino nu greșește atunci când subliniază caracterul „disparat” al indicatorilor de oligarhie stabiliți de Michels (Busino, 1988c, p. 66) și aspectul „heteroclit” al explicațiilor sale (Busino, 1992, p. 25). Procesul deschis de autor poate fi totuși schematizat
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
depline.” Mai individualizat este lungul poem Colocviile pădurii, ambițioasă și confuză respingere a unui misticism silvestru-vegetal în favoarea cetății „cu faguri de neon,/ Și clinchet flăcărat în piepturi de beton”. Aici teza ar fi elementară dacă execuția versificatorie nu ar fi prolixă și obscură - paradoxal, defectul devenind în context calitate. Monologul Mithridate, scris către apusul vieții, poate fi citit ca o confesiune în care M. poetizează în jurul propriei ratări: „Otravă simt pe-ntregul cer al gurii,/ Mi-i limba străpezită de veșnic
MARGARIT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288013_a_289342]
-
granit”, „mișcată de teroare și palpitând de ură” (Viersul), aplecarea spre viziunea grotescă și invectiva nestăpânită, fulminantă (Complotul bubei, Odă la ciocoi) îl plasează într-o familie căreia îi aparțin Heliade, Al. Macedonski, Tudor Arghezi ș.a. Târziu, vitalității fruste, deseori prolixă și necenzurată, inflamată retoric, îi iau locul pâlpâiri tainice, o undă de melancolie dureroasă, crepusculară, orchestrată discret, fără gesticulația abundentă de odinioară. În Așteptând, Gaudeamus, Table d’hôte, Dumnezeu, care captează starea de răvășire de după moartea Iuliei, registrul emotiv impune
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
onirică sau fantasmatică (Ordinea prestabilită, Unul își ascunde fața, Vorbește domnul K). De același joc al ambiguității, care întrețese misterios realitatea cu închipuirea, ține în parte și proza autorului. Dus la extrem în romanul Pavilionul (1981), o supraîncărcată și aproape prolixă narațiune parabolică despre o lume levantină în descompunere, acest joc ia o formă mult mai echilibrată în culegerea Pasagerul (1985), care cuprinde câteva povestiri remarcabile (Călătorul clandestin, Debarcaderul, Capcană pentru vulpi, Sauna), ca și în romanele Strada Occidentului (1986) și
IOANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287571_a_288900]
-
resurse sufletești (Muntele de zgură, Pușcăriașul cu ochii de oțel). O figură aparte este „haimanaua” din Articolul unsprezece, tinerelul ciudat și singuratic, iscusit în meștereli, inocent în fața relelor lumii, cărora, tocmai de aceea, le cade victimă. Romanul masiv și cam prolix Oameni în cătușe de aur (1945) contrapune, într-un schematism vârtos, două lumi: „surtucarii”, trăind în bunăstare și în indecente mondenități, și „plugarii”, cei care, nemaiputând îndura batjocura viețuirii de azi pe mâine, încep să-și manifeste revolta. Iscați dintre
IORDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287598_a_288927]
-
un roman al Timișoarei, o legendă tenebroasă despre contesa Elisabetha Báthory, presupusă favorită a lui Mihai Viteazul. Romanul se desfășoară pe mai multe planuri, insuficient asamblate, într-o construcție epică nu prea riguroasă, într-o „cavalcadă narativă” amețitoare și oarecum prolixă. În centru se află frământările sentimentale și detectivistice ale tânărului cadet Constantin (Dinu) Dragu, fascinat de identitatea multiplă și misterioasă a Minolei Bodony, descendenta „contesei sângeroase”. În Vest autorul face încă o dată dovada rafinamentului în descripția de medii și epoci
GESTICONE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287227_a_288556]
-
scoasă și rămâne doar masa de episoade „periferice”? Exemple pentru asemenea conglomerate anarhetipice sunt romanele cavalerești din secolul al XVI-lea, din ciclul lui Amadis de Gaula. Construite originar pe scenariul arhetipal al căutării Graalului, aceste romane, tratate Îndeobște drept prolixe și baroce, „uită” pur și simplu de imperativul unui sens final și evoluează În voia plăcerii narative, aglomerând scene și Întâmplări disparate. Un reproș asemănător, acela că nu știe crea arhitectural, i-a fost adus și lui Proust. În căutarea
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
tensiuni precum cele din norul de materie stelară-arhetipală pe care Îl dădeai ca metaforă a anarhetipului. Or, Orbitor este totuși, o spun cu riscul de a fi acuzată de vulgaritate, dincolo de calitățile ei evidente, o carte care devine pe alocuri prolixă pur și simplu. Ruxandra Cesereanu: Dimpotrivă, mie mi se pare că rememorarea Simonei Popescu În Exuvii, deși făcută necanonic, merge pe o structură care intră totuși În arhetip (În arhetipul copilăriei Înminunate, cu mirări și fascinații), În timp ce Mircea Cărtărescu, cu
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
un nonconformism estetic, prezent în multe poeme. În schimb, în Dulcea pierdere (1974), poetul încearcă versul clasic; aici, poezia erotică primează, tinzând să antreneze tot universul în drama sa. Imnuri orfice (1975) cuprinde poezie patriotică, evocând cu ardoare emfatică și prolixă valori, mituri, simboluri etnice românești. Cu timpul, tema erotică devine centrală în poezia și proza lui D., dovadă și titlurile unor volume de versuri printre care și Darul de a iubi (1978) sau ale unor romane precum Această iubire (1979
DUŢESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286921_a_288250]
-
de vedere în probleme estetice și literare. Pentru el polemica însemna o confruntare pe terenul ideilor, uneori foarte tăioasă, care nu excludea, însă, respectul pentru persoana adversarului; dimpotrivă, preopinentul trebuia convins, convertit. Tonul e volubil, degajat și ironic, expunerea, adesea prolixă, plină de digresiuni, pilde și analogii. Pasiunea ideilor, vioiciunea argumentării, verva incitantă a polemistului dau articolelor efervescență intelectuală. Cele dintâi articole de critică literară propriu-zisă publicate de D.-G. au caracter polemic, respingând producții literare fără valoare, imagini falsificate ale
DOBROGEANU-GHEREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286804_a_288133]
-
prin naturalețe, cronicarii vremii reproșându-i „ifosul”. Actorul se confundă cu autorul dramatic, ale cărui compuneri sunt de un retorism strident. Urmărind să redeștepte „amorul de patrie și virtutea”, dramele istorice și „naționale” ale lui M. sunt, de fapt, niște prolixe melodrame. Tonul e mereu exaltat, fie că se invocă apusele vremuri de mărire ori se deplânge soarta amară a țării, fie că se incriminează, în rechizitorii patetice, decăderea dinlăuntru, corupția politică, trădarea și alte nelegiuiri. În tirade vehemente, surescitate, pline
MIHAILEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288127_a_289456]
-
în plină audiență, având distanța necesară retrospecției, nu ezita să releve la rece, detașat, limitele „metodei impresioniste”, care într-o primă etapă, cea a textelor din culegerea Pași pe nisip, comporta un stil „abrupt, familiar, anecdotic, dialectic și mai ales prolix”. Prin apelul la dialog se urmărea atunci un limbaj cât mai „natural”, însă „calitatea artistică” a expunerii era astfel jertfită. În etapa primelor volume de Critice - „pur estetică” sub aspectul concepției - „confuzia criticii cu literatura” se reflecta în stilul „odihnitor
LOVINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
în versuri a celui mai faimos sfânt din Galia, adică tocmai a lui Martin. E vorba de un poem scris în hexametri și compus din șase cărți, din care primele trei reprezintă o reelaborare în versuri fidelă dar lungă și prolixă, a Vieții Sfântului Martin, compusă de Sulpicius Severus, text care, cu siguranță, prin vivacitatea redactării și rafinamentul stilistic, putea să trezească într-un alt literat dorința de a-l imita. Procedând astfel, Paulin a continuat tradiția epopeii biblice, repovestind faptele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
versuri în care se povestește cum sfântul a vindecat în mod miraculos o rudă a poetului. Nici Paulin din Périgueux nu ne poate trezi entuziasmul: imitator al lui Virgiliu și Ovidiu, al lui Iuvencus și Sedulius, el scrie o poezie prolixă și emfatică, repetitivă; Fontaine observă că insuccesul său se datorează faptului că a rescris în versuri un text în proză de o valoare mult superioară. Bibliografie. Ediții: CSEL 16, 1, 1888 (M. Petschenig). Studii: J. Fontaine, Naissance de la poésie..., op. cit
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
evident, că sunt destinate doar pentru lectură și meditație; scrierea nu e un adevărat comentariu științific, ci constă într-o serie de considerații cu caracter moral, prezentate așa cum îi veneau în minte, așadar cu numeroase digresiuni, într-un stil destul de prolix. Și totuși, tocmai aceste digresiuni sunt cele care conferă o caracteristică precisă textului gregorian, nu numai în această operă ci și în omilii: textul sacru nu solicită numai agerimea criticului, ci și dispoziția spirituală a celui care îl citește în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
creștin (scrisoarea 81). Ca scriitor, Chiril nu e deloc atrăgător. Formația sa culturală, potrivită pentru acea epocă, îl determină să caute termeni rari și forme și expresii sobre și elegante; însă stilul e sărac, compoziția lipsită de rigoare, scriitura extrem de prolixă, iar repetițiile frecvente. Uneori, ca în descrierile primăverii din epistolele sărbătorești, el dă dovadă de o anumită grijă pentru stil. Într-adevăr, chiar genul acestor epistole și caracterul lor de act oficial îl determină pe autorul lor să aibă mai
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în a doua jumătate a secolului al VI-lea, istoricul Evagrie scrie (Istoria Bisericii, I, 7) că în Oaza din Egipt Nestorios compusese o carte sub formă de dialog, dedicată unui egiptean anume, în care povestea într-o formă foarte prolixă toate evenimentele legate de conciliul de la Efes; spre sfârșitul secolului al XIII-lea, Ebed Jesu menționează această operă printre scrierile lui Nestorios. Însă, în epoca modernă, textul n-a mai fost regăsit decât atunci când, în 1889, un preot, în secret
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]