109 matches
-
în monografia Calistrat Hogaș, apărută în 1968. El contestă caracterizarea lui Creangă drept scriitor rabelaisian ( G. Călinescu) sau renascentist (Zoe Dumitrescu-Bușulenga) și afirmă că „miracolul Creangă” izvorăște din folclor, scriitorul transformând narațiunile populare „în adevărate frumuseți sferice”, scuturându-le de prolixități și scăpându-le de schematism. Viziunea lui Creangă este homerică, iar opera lui formează „un adevărat ciclu rapsodic țărănesc”. Așa se explică lipsa sentimentalismului, a descrierilor de natură, faptul că erosul nu depășește nivelul instinctului. Criticul vorbește chiar de epicul
STREINU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
reper ce poate da sens și autenticitate într-o lume în continuă decădere. Evocările vremurilor de altădată, descrierile urbei și imaginea naturii au o vagă și desuetă poezie moldovenească, palidă imitație după M. Sadoveanu și frații Teodoreanu. În ciuda digresiunilor și prolixității, a fragilității suportului epic, textul are oarecare pregnanță, un umor moderat, un ton șăgalnic, reușind să evite căderea în melodramă. Lăudat de unii, contestat de alții, D. rămâne un colecționar de fapte omenești, pe care le povestește fără discernământ, confundând
DESSILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286740_a_288069]
-
alte volume. Defavorabil s-au răsfrânt asupra scrierilor lui supunerea față de dogma ideologică, notația publicistică, exaltarea patetică, limbajul simplist și folosirea mecanică a antitezei. O anumită înnoire a liricii sale se înregistrează în anii ’60. Dorind să se elibereze de prolixitate, C. apelează la forma fixă a decastihului și la alte forme lirice de mici dimensiuni. SCRIERI: În razele vieții, Tiraspol, 1939; Brazde proaspete, Chișinău, 1948; Diminețile noastre, Chișinău, 1949; Cuvântul mamei, Chișinău, 1951; Pașii primăverii, Chișinău, 1951; Fiii noștri, Chișinău
CRUCENIUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286539_a_287868]
-
diplomat capătă, în timp - pentru că nu există o școală, aici e mult fler -, un tip de deprindere semiotică pe care nu o regăsești altundeva, prin care reușește să exprime o temă tratabilă în câteva cuvinte printr-o frază care, în ciuda prolixității, are sens, scopul fiind de a o trece neatinsă prin negocierea textului. Îndeobște, fiecare întâlnire internațională se termină cu un text - un comunicat comun de presă, o declarație comună, un text care contractualizează ceva, un acord, un tratat. Lupta reală
Întotdeauna loial by Mihai Răzvan Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/2017_a_3342]
-
desfășurare amplă a pelerinei inspirației care ne încântă când citim Levantul sau Orbitor. Poeto-prozatorii din recentul "volum colectiv" scriu chinuit, mândri parcă de lipsa lor de dexteritate și refuzând cu o grimasa sarcastica orice tentație a măreției. Ei își exhiba prolixitatea și prozaismul în felul sfidător în care rockerii își afișează capetele rase, hainele jerpelite și mersul șleampăt. Uneori, practica un ritual al cruzimii, delectându-se cu plictisirea cititorilor așa cum sataniștii se delectează cu strangularea pisicilor în cimitire. Dincolo de retorica schimonosita
Lotul Mircea Cărtărescu by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18132_a_19457]
-
de a-i „umple” pe elevi cu conținuturile narațiunii sale, conținuturi care sunt rupte de realitate, scoase din totalitatea care le-a generat și care le-ar putea da o însemnătate. Cuvintele sunt golite de concretețea lor și devin o prolixitate alienată și alienantă. Astfel, caracteristica evidentă a acestui tip de educație narativă o reprezintă sonoritatea cuvintelor, nu puterea lor de a transforma. „Patru ori patru egal șaișpe, capitala statului Pará este Belém.” Studentul înregistrează, memorează și repetă aceste propoziții fără
Pedagogia oprimaților (fragment) () [Corola-website/Science/295692_a_297021]
-
stăvilit: "Oameni sărmani", cu prezentarea sa plină de compasiune a locuitorilor săraci din orașe, « revelează taine ale vieții și personaje din Rusia cum nimeni nici nu a mai visat înainte » și este « primul roman social » rus, singurul său defect fiind prolixitatea. Romanul este publicat la 15 ianuarie 1846 în almanahul "Colecția din Sankt Petersburg" ("Петербургский сборник") și devine un succes comercial. Dostoievski, considerat de Belinski un talent extraordinar și original, intră imediat în grațiile cercului de literați din jurul criticului. Își citește
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
Dostoievski își cere demisia, în scris, la data de 19 octombrie 1844. La începutul anului 1846, publică nuvela "Omul dedublat", care are parte de un tratament aspru din partea criticilor. Chiar și Belinski, deși intuiește « geniul creator » din spatele operei, îi critică prolixitatea și caracterul fantastic. "Domnul Proharcin", povestire publicată în toamna aceluiași an, nu se bucură de mai multă indulgență din partea criticului, fiind condamnată pentru prețiozitate și manierism. Relațiile lui Dostoievski cu Belinski se răcesc treptat, pentru ca apoi, după o ceartă de la
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
lui Rând, , scria mai târziu că „comentatorii păreau să se întreacă cine concepe cea mai inteligentă descurajare”, numindu-le „vorbarii execrabile” și „un coșmar”; ei au spus că a fost „scris din ură” și că dă dovadă de „fanfaronada și prolixitate lipsite de scupule”. Autoarea scria într-o scrisoare adresată unui prieten că „ficțiunea lui Ayn Rând este la cel mai slab nivel posibil la care poate ajunge ficțiunea. Sper că ai luat-o de pe jos din metrou și ai aruncat
Ayn Rand () [Corola-website/Science/302160_a_303489]